Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Acordul de parteneriat ACP-CE, semnat la Cotonou la 23 iunie 2000 și modificat prin acordul semnat la Luxemburg la 25 iunie 2005,
Paragraf
având în vedere Acordul intern dintre reprezentanții guvernelor statelor membre, reuniți în cadrul Consiliului, privind finanțarea asistenței comunitare prin cadrul financiar multianual pentru perioada 2008-2013, în conformitate cu Acordul de parteneriat ACP-CE, denumit în continuare Acordul intern, care instituie, printre altele, cel de al zecelea Fond european de dezvoltare (al zecelea FED), în special articolul 11 alineatul (8),
Paragraf
având în vedere Regulamentul financiar din 18 februarie 2008 aplicabil celui de al zecelea Fond european de dezvoltare, în special articolele 142-144,
Paragraf
după consultarea contului de venituri și cheltuieli și a bilanțului referitoare la operațiunile celui de al zecelea FED astfel cum se prezintă la data de 31 decembrie 2008, precum și a raportului Curții de Conturi privind exercițiul financiar 2008 însoțit de răspunsurile Comisiei,
1
În conformitate cu articolul 11 alineatul (8) din Acordul intern, descărcarea de gestiune pentru gestionarea financiară a celui de al zecelea FED urmează să fie acordată Comisiei de către Parlamentul European la recomandarea Consiliului.
2
Executarea în ansamblu de către Comisie a operațiunilor celui de al zecelea FED în decursul exercițiului financiar 2008 a fost satisfăcătoare,
Paragraf
RECOMANDĂ PRIN PREZENTA ca Parlamentul European să acorde Comisiei descărcarea de gestiune cu privire la executarea operațiunilor celui de al zecelea FED pentru exercițiul financiar 2008.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 16 februarie 2010.Pentru ConsiliuPreședinteleE. Salgado