Paragraf
30.12.2010
Paragraf
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Paragraf
L 345/1
Paragraf
DECIZIA CONSILIULUI
Paragraf
din 20 decembrie 2010
Paragraf
privind semnarea în numele Uniunii Europene și aplicarea cu titlu provizoriu a Protocolului de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute de Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului între Comunitatea Europeană și Republica Seychelles
Paragraf
(2010/814/UE)
Paragraf
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 43, coroborat cu articolul 218 alineatul (5),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
Paragraf
întrucât:
Paragraf
(1)
Paragraf
La 5 octombrie 2006 Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 1562/2006 privind încheierea Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului între Comunitatea Europeană și Republica Seychelles (1) (denumit în continuare „Acordul de parteneriat”).
Paragraf
(2)
Paragraf
La Acordul de parteneriat este anexat un protocol de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute de Acordul de parteneriat (denumit în continuare „protocolul anterior”). Protocolul anterior expiră la 17 ianuarie 2011.
Paragraf
(3)
Paragraf
Uniunea a negociat cu Republica Seychelles (denumită în continuare „Seychelles”) un nou Protocol (denumit în continuare „protocolul”) la Acordul de parteneriat care oferă navelor din UE posibilitatea de a pescui în apele asupra cărora Seychelles deține suveranitatea sau jurisdicția în domeniul pescuitului. Pentru a se garanta continuarea activităților de pescuit de către navele Uniunii Europene, protocolul prevede aplicarea sa cu titlu provizoriu.
Paragraf
(4)
Paragraf
La încheierea respectivelor negocieri, un protocol a fost parafat la 3 iunie 2010 și a fost modificat printr-un schimb de scrisori la 29 octombrie 2010.
Paragraf
(5)
Paragraf
Protocolul ar trebui să fie semnat și ar trebui să se aplice cu titlu provizoriu până la finalizarea procedurilor necesare pentru încheierea sa,
Paragraf
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Paragraf
Articolul 1
Paragraf
Prin prezenta se aprobă în numele Uniunii semnarea Protocolului de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute de Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului încheiat între Comunitatea Europeană și Republica Seychelles (denumit în continuare „protocolul”), sub rezerva încheierii acestuia.
Paragraf
Textul protocolului se atașează la prezenta decizie.
Paragraf
Articolul 2
Paragraf
Prin prezenta, președintele Consiliului este autorizat să desemneze persoana sau persoanele împuternicite să semneze protocolul în numele Uniunii, sub rezerva încheierii acestuia.
Paragraf
Articolul 3
Paragraf
Protocolul se aplică cu titlu provizoriu de la data semnării sale (2), în conformitate cu articolul 13, până la finalizarea procedurilor necesare pentru încheierea sa.
Paragraf
Articolul 4
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării sale.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 20 decembrie 2010.
Paragraf
Pentru Consiliu
Paragraf
Președintele
Paragraf
J. SCHAUVLIEGE
Paragraf
(1) JO L 290, 20.10.2006, p. 1.
Paragraf
(2) Data semnării protocolului se va publica de către Secretariatul General al Consiliului în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
30.12.2010
Paragraf
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Paragraf
L 345/3
Paragraf
PROTOCOL
Paragraf
de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute de Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului între Comunitatea Europeană și Republica Seychelles
Paragraf
Articolul 1
Paragraf
Perioada de aplicare și posibilitățile de pescuit
Paragraf
(1) Pentru o perioadă de 3 (trei) ani, posibilitățile de pescuit acordate în temeiul articolului 5 din Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului sunt stabilite după cum urmează:
Paragraf
(a)
Paragraf
48 nave de pescuit ton cu plasă-pungă și
Paragraf
(b)
Paragraf
12 nave cu paragate plutitoare.
Paragraf
(2) Alineatul (1) se aplică sub rezerva dispozițiilor articolelor 5 și 6 din prezentul protocol.
Paragraf
(3) În temeiul articolului 6 din Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului și al articolului 7 din prezentul protocol, navele care arborează pavilionul unui stat membru al Uniunii Europene se pot angaja în activități de pescuit în apele Republicii Seychelles numai în cazul în care dețin o autorizație de pescuit emisă în temeiul prezentului protocol în conformitate cu anexa la acesta.
Paragraf
Articolul 2
Paragraf
Contribuția financiară - Modalități de plată
Paragraf
(1) Aferent perioadei menționate la articolul 1, contribuția financiară totală prevăzută la articolul 7 din Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului este de 16 800 000 EUR pentru toată durata prezentului protocol.
Paragraf
(2) Contribuția financiară totală cuprinde:
Paragraf
(a)
Paragraf
o sumă anuală de acces la Zona economică exclusivă a Republicii Seychelles în valoare de 3 380 000 EUR, care corespunde unui tonaj de referință de 52 000 de tone pe an și
Paragraf
(b)
Paragraf
o sumă specială de 2 220 000 EUR pe an pentru sprijinirea și punerea în aplicare a politicii sectoriale în domeniul pescuitului și a politicii maritime a Republicii Seychelles.
Paragraf
(3) Alineatul (1) se aplică sub rezerva dispozițiilor articolelor 3, 4, 5 și 6 din prezentul protocol.
Paragraf
(4) Uniunea Europeană plătește anual suma totală stabilită la alineatul (2) literele (a) și (b) din prezentul articol (și anume 3 380 000 EUR și, respectiv, 2 220 000 EUR) pe perioada de aplicare a prezentului protocol. Plata se efectuează pentru primul an în termen 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului protocol și pentru anii următori cel târziu la data aniversară a prezentului protocol.
Paragraf
(5) În cazul în care cantitatea totală a capturilor de ton efectuate de navele Uniunii Europene în ZEE a Republicii Seychelles depășește 52 000 de tone pe an, valoarea contribuției financiare anuale pentru drepturile de acces se majorează cu 65 EUR pentru fiecare tonă de captură suplimentară. Cu toate acestea, suma anuală totală plătită de către Uniunea Europeană nu poate depăși dublul sumei prevăzute la alineatul (2) litera (a) (6 760 000 EUR). În cazul în care cantitățile capturate de navele Uniunii Europene în ZEE a Republicii Seychelles depășesc cantitățile corespunzătoare dublului sumei anuale totale, suma datorată pentru cantitatea care depășește limita se plătește anul următor conform dispozițiilor anexei.
Paragraf
(6) Destinația contribuției financiare menționate la articolul 2 alineatul (2) litera (a) ține de competența exclusivă a autorităților Republicii Seychelles.
Paragraf
(7) Contribuția financiară se plătește într-un cont unic al Trezoreriei Publice din Seychelles, deschis la Banca Centrală a Republicii Seychelles. Numărul de cont este transmis de către autoritățile din Seychelles.
Paragraf
Articolul 3
Paragraf
Promovarea pescuitului responsabil și durabil în apele Republicii Seychelles
Paragraf
(1) După intrarea în vigoare a prezentului protocol și în cel mult trei luni de la respectiva dată, Uniunea Europeană și Seychelles vor conveni, în cadrul comitetului mixt descris la articolul 9 din Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului, asupra unui program sectorial multianual și a unor norme detaliate de aplicare care reglementează:
Paragraf
(a)
Paragraf
orientările anuale și multianuale pentru utilizarea părții speciale din contribuția financiară prevăzută la articolul 2 alineatul (2) litera (b);
Paragraf
(b)
Paragraf
obiectivele anuale și multianuale de atins în vederea introducerii, în timp, a pescuitului responsabil și durabil, ținând seama de prioritățile exprimate de Republica Seychelles în politica sa națională în domeniul pescuitului și în domeniul maritim, precum și în alte politici care privesc sau influențează promovarea pescuitului responsabil și durabil, inclusiv a zonelor marine protejate;
Paragraf
(c)
Paragraf
criteriile și procedurile de evaluare a rezultatelor obținute în fiecare an.
Paragraf
(2) Orice modificări propuse la programul sectorial multianual trebuie aprobate de ambele părți în cadrul comitetului mixt.
Paragraf
(3) În fiecare an Republica Seychelles poate adăuga, dacă este necesar, o sumă suplimentară la contribuția financiară prevăzută la articolul 2 alineatul (2) litera (b) în vederea punerii în aplicare a programului multianual. Această sumă se notifică Uniunii Europene.
Paragraf
Articolul 4
Paragraf
Cooperarea științifică pentru pescuitul responsabil
Paragraf
(1) Cele două părți se angajează să promoveze pescuitul responsabil în apele Republicii Seychelles în baza principiului nediscriminării între diferitele flote care pescuiesc în aceste ape.
Paragraf
(2) Pe durata prezentului protocol, Uniunea Europeană și Republica Seychelles depun eforturi de monitorizare a situației resurselor halieutice din ZEE a Republicii Seychelles.
Paragraf
(3) Ambele părți vor depune eforturi să respecte rezoluțiile și recomandările Comisiei pentru Tonul din Oceanul Indian (IOTC) în ce privește conservarea și managementul responsabil al pescuitului.
Paragraf
(4) Pe baza recomandărilor și rezoluțiilor adoptate în cadrul IOTC și a celei mai bune consultanțe științifice disponibile și, atunci când este cazul, după reuniunea comună a cercetătorilor prevăzută la articolul 4 din Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului, cele două părți se pot consulta în cadrul comitetului mixt prevăzut la articolul 9 din Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului și, dacă este necesar, pot conveni asupra măsurilor de asigurare a gestionării durabile a resurselor halieutice ale Republicii Seychelles.
Paragraf
Articolul 5
Paragraf
Ajustarea de comun acord a posibilităților de pescuit
Paragraf
(1) Posibilitățile de pescuit menționate la articolul 1 pot fi ajustate de comun acord dacă recomandările și rezoluțiile IOTC confirmă faptul că această ajustare va garanta gestionarea sustenabilă a tonului și a speciilor înrudite cu tonul din Oceanul Indian.
Paragraf
(2) În acest caz, contribuția financiară menționată la articolul 2 alineatul (2) litera (a) este ajustată proporțional și pro rata temporis. Suma totală anuală plătită de către Uniunea Europeană nu poate însă depăși dublul sumei prevăzute la articolul 2 alineatul (2) litera (a).
Paragraf
(3) Ambele părți trebuie să se informeze reciproc cu privire la modificările politicilor și ale legislației lor în domeniul pescuitului.
Paragraf
Articolul 6
Paragraf
Noile posibilități de pescuit
Paragraf
(1) În cazul în care navele de pescuit ale Uniunii Europene sunt interesate să se angajeze în activități de pescuit care nu sunt prevăzute la articolul 1 din Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului, părțile se consultă reciproc înainte de acordarea unei eventuale autorizări pentru orice asemenea activități și, dacă este cazul, convin asupra condițiilor de desfășurare a acestor activități de pescuit, inclusiv efectuarea modificărilor corespunzătoare ale prezentului protocol și ale anexei la acesta.
Paragraf
(2) Părțile trebuie să încurajeze pescuitul experimental, în special cu privire la speciile demersale insuficient exploatate prezente în apele Republicii Seychelles. În acest scop și la cererea uneia dintre părți, părțile se consultă reciproc pentru a determina de la caz la caz speciile, condițiile și alți parametri relevanți.
Paragraf
(3) Părțile desfășoară pescuitul experimental în conformitate cu parametrii care vor fi conveniți de ambele părți într-un acord administrativ, acolo unde este cazul. Autorizațiile de pescuit experimental ar trebui convenite pentru o perioadă maximă de 6 luni.
Paragraf
(4) În cazul în care părțile consideră că aceste campanii experimentale au dat rezultate pozitive, guvernul Republicii Seychelles poate aloca flotei Uniunii Europene posibilități de pescuit din noile specii până la expirarea prezentului protocol. Compensarea financiară menționată la articolul 2 alineatul (2) litera (a) din prezentul protocol se majorează în consecință. Tarifele și condițiile armatorilor prevăzute în anexă se modifică în mod corespunzător.
Paragraf
Articolul 7
Paragraf
Condițiile de desfășurare a activităților de pescuit – clauza de exclusivitate
Paragraf
Fără a aduce atingere articolului 6 din Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului, navele Uniunii Europene pot pescui în apele Republicii Seychelles doar dacă se află în posesia unei autorizații de pescuit valabile, emisă de Republica Seychelles în temeiul prezentului protocol și al anexei la acesta.
Paragraf
Articolul 8
Paragraf
Suspendarea și revizuirea plății contribuției financiare
Paragraf
(1) Fără a ține seama de dispozițiile articolului 9 din prezentul protocol, contribuția financiară menționată la articolul 2 alineatul (2) literele (a) și (b) se revizuiește sau se suspendă după consultările dintre cele două părți, cu condiția ca Uniunea Europeană să fi plătit integralitatea sumelor datorate în momentul suspendării:
Paragraf
(a)
Paragraf
dacă unele circumstanțe excepționale, altele decât fenomenele naturale, împiedică activitățile de pescuit în ZEE a Republicii Seychelles;
Paragraf
(b)
Paragraf
în urma unor modificări semnificative ale orientărilor politice ale oricărei părți, care aduc atingere dispozițiilor relevante ale prezentului protocol;
Paragraf
(c)
Paragraf
în cazul în care Uniunea Europeană constată o încălcare a elementelor esențiale și fundamentale ale drepturilor omului prevăzute la articolul 9 din Acordul de la Cotonou și în urma procedurilor stabilite la articolele 8 și 96 din același acord. În acest caz, toate activitățile de pescuit ale navelor UE se suspendă.
Paragraf
(2) Uniunea Europeană își rezervă dreptul să suspende total sau parțial plata contribuției speciale prevăzute la articolul 2 alineatul (2) litera (b), în cazul în care rezultatele obținute cu ajutorul sprijinului pentru politica sectorială se dovedesc a fi inconsistente, din punct de vedere material, cu programarea prevăzută în buget în urma evaluării realizate și a consultărilor din cadrul comitetului mixt prevăzut la articolul 3 din prezentul protocol.
Paragraf
(3) Plata contribuției financiare și activitățile de pescuit pot fi reluate odată ce situația a revenit la stadiul în care se afla înainte de apariția circumstanțelor sus-menționate și dacă cele două părți cad de acord, în urma consultărilor, cu această reluare.
Paragraf
Articolul 9
Paragraf
Suspendarea aplicării protocolului
Paragraf
(1) Aplicarea prezentului protocol se suspendă la inițiativa oricărei părți sub rezerva consultărilor și a consensului dintre acestea în cadrul comitetului mixt prevăzut la articolul 9 din acord:
Paragraf
(a)
Paragraf
în împrejurări excepționale, altele decât fenomenele naturale, care împiedică activitățile de pescuit în ZEE a Republicii Seychelles;
Paragraf
(b)
Paragraf
în cazul în care Uniunea Europeană nu efectuează plățile prevăzute la articolul 2 alineatul (2) litera (a) din motive care nu se numără printre cele enumerate la articolul 8 din prezentul protocol;
Paragraf
(c)
Paragraf
în cazul apariției unui neînțelegeri ireconciliabile între părți în ceea ce privește interpretarea și implementarea prezentului protocol și a anexei la acesta;
Paragraf
(d)
Paragraf
în cazul în care niciuna dintre părți nu respectă dispozițiile prezentului protocol și ale anexei la acesta;
Paragraf
(e)
Paragraf
în urma unor modificări semnificative ale orientărilor politice ale oricărei părți, care aduc atingere dispozițiilor relevante ale prezentului protocol;
Paragraf
(f)
Paragraf
în cazul în care una dintre părți constată o încălcare a elementelor esențiale și fundamentale ale drepturilor omului prevăzute la articolul 9 din Acordul de la Cotonou și în urma procedurilor stabilite la articolele 8 și 96 din același acord.
Paragraf
(g)
Paragraf
în caz de nerespectare a Declarației Organizației Internaționale a Muncii privind principiile și drepturile fundamentale la locul de muncă menționate la articolul 3 alineatul (5) din Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului.
Paragraf
(2) Suspendarea aplicării prezentului protocol necesită ca partea interesată să-și notifice în scris intenția cu cel puțin trei luni înainte de data la care suspendarea urmează să producă efecte.
Paragraf
(3) În cazul suspendării aplicării, părțile continuă să se consulte în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a disputei dintre ele. Atunci când se ajunge la o asemenea soluționare, implementarea prezentului protocol este reluată și suma contribuției financiare este redusă proporțional și pro rata temporis în funcție de perioada în care a fost suspendată implementarea prezentului protocol.
Paragraf
Articolul 10
Paragraf
Dispoziții naționale aplicabile
Paragraf
(1) Activitățile navelor de pescuit ale Uniunii Europene în apele Republicii Seychelles se supun legilor și reglementărilor din Seychelles, cu excepția unor dispoziții contrare ale prezentului protocol și ale anexei la acesta.
Paragraf
(2) Autoritățile din Seychelles informează Comisia Europeană cu privire la orice modificări sau noi reglementări ale legislației din domeniul politicii de pescuit.
Paragraf
Articolul 11
Paragraf
Durata
Paragraf
Prezentul protocol și anexa la acesta se aplică pentru o perioadă de trei (3) ani, începând de la aplicarea cu titlu provizoriu în conformitate cu articolul 13, cu excepția cazului în care se notifică denunțarea protocolului în conformitate cu articolul 12.
Paragraf
Articolul 12
Paragraf
Denunțarea
Paragraf
(1) În caz de denunțare a prezentului protocol, partea interesată notifică în scris celeilalte părți intenția sa de a denunța protocolul cu cel puțin șase luni înainte de data la care această denunțare ar trebui să intre în vigoare.
Paragraf
(2) Transmiterea notificării menționate la alineatul anterior conduce la inițierea de consultări între părți.
Paragraf
Articolul 13
Paragraf
Aplicarea provizorie
Paragraf
Prezentul protocol și anexa la acesta se aplică cu titlu provizoriu începând cu data semnării lor.
Paragraf
Articolul 14
Paragraf
Intrarea în vigoare
Paragraf
Prezentul protocol și anexa la acesta intră în vigoare la data la care părțile își notifică reciproc încheierea procedurilor necesare în acest scop.
Paragraf
ANEXĂ
Paragraf
CONDIȚII PENTRU DESFĂȘURAREA ACTVITĂȚILOR DE PESCUIT DE CĂTRE NAVELE UNIUNII EUROPENE ÎN APELE REPUBLICII SEYCHELLES
Paragraf
CAPITOLUL I
Paragraf
MĂSURI DE GESTIONARE
Paragraf
SECȚIUNEA 1
Paragraf
Cererea și eliberarea de autorizații de pescuit
Paragraf
Doar navele Uniunii Europene care sunt eligibile pot obține o autorizație de pescuit pentru a putea pescui în apele Republicii Seychelles în cadrul Protocolului de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute de Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului încheiat între Comunitatea Europeană și Republica Seychelles.
Paragraf
„Autorizație de pescuit” înseamnă autorizarea de a exercita activități de pescuit pe parcursul unei perioade specificate, într-o anumită zonă sau pentru un anumit tip de pescuit sau permisul obținut în acest scop.
Paragraf
Pentru ca o navă din Uniunea Europeană să fie eligibilă, nici armatorului, nici comandantului și nici navei propriu-zise nu trebuie să li se fi interzis să pescuiască în Seychelles. Aceștia trebuie să aibă o situație regularizată față de autoritățile din Seychelles, să fi îndeplinit toate obligațiile anterioare care decurg din activitățile lor de pescuit din Seychelles în conformitate cu acordurile de pescuit încheiate cu Uniunea Europeană și să respecte, în plus, Regulamentul nr. 1006/2008 al Consiliului privind autorizațiile de pescuit.
Paragraf
Toate navele Uniunii Europene care solicită o autorizație de pescuit trebuie să fie reprezentate de un agent rezident în Seychelles. Numele și adresa respectivului agent sunt indicate în cererea de obținere a autorizației.
Paragraf
Autoritățile relevante din Uniunea Europeană transmit autorității competente din Seychelles, definite la articolul 2 din Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului, o cerere în vederea obținerii unei autorizații de pescuit pentru fiecare navă care dorește să pescuiască în cadrul Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului, cu cel puțin 20 de zile înainte de data începerii perioadei de valabilitate.
Paragraf
În cazul în care nu s-a depus o cerere de obținere a unei autorizații de pescuit înainte de perioada de valabilitate prevăzută la punctul 5, armatorul navei poate face acest lucru prin intermediul UE, în cursul perioadei de valabilitate, cu cel puțin 20 de zile înaintea începerii activității de pescuit. În aceste cazuri, armatorii navelor plătesc totalitatea taxelor datorate pentru întreaga perioadă de valabilitate acoperită de autorizația de pescuit.
Paragraf
Fiecare cerere de obținere a unei autorizații de pescuit trebuie prezentată autorității competente din Seychelles printr-un formular întocmit în conformitate cu modelul care figurează în apendicele 1 și trebuie însoțită de următoarele documente:
Paragraf
(a)
Paragraf
dovada de plată a taxei pentru perioada de valabilitate a autorizației de pescuit;
Paragraf
(b)
Paragraf
orice alt document sau certificat necesar în temeiul dispozițiilor speciale aplicabile în funcție de tipul de navă în temeiul protocolului.
Paragraf
Taxa se plătește în contul specificat de autoritățile din Seychelles.
Paragraf
Taxele includ toate taxele naționale și locale, cu excepția taxelor portuare și a taxelor pentru prestarea serviciilor.
Paragraf
10.
Paragraf
Autorizațiile de pescuit pentru toate navele trebuie acordate de către autoritatea competentă din Seychelles armatorilor sau agenților lor în termen de 15 zile de la primirea tuturor documentelor prevăzute la punctul 7
Paragraf
O copie a acestor autorizații de pescuit trebuie transmisă Delegației Uniunii Europene pentru Republica Seychelles.
Paragraf
11.
Paragraf
O autorizație de pescuit se emite pentru o anumită navă și nu poate fi transferată, în afară de cazurile de forță majoră, după cum se menționează la punctul 12.
Paragraf
12.
Paragraf
Atunci când se dovedește existența unui caz de forță majoră, autorizația de pescuit a unei nave se poate transfera la cererea Uniunii Europene pentru perioada de valabilitate rămasă, unei alte nave eligibile cu caracteristici similare, fără a se percepe vreo taxă suplimentară. Totuși, în cazul navelor cu paragate, dacă tona registru brut (TRB) a navei înlocuitoare este mai mare decât cea a navei înlocuite, diferența la nivelul taxei se plătește pro rata temporis.
Paragraf
13.
Paragraf
Armatorul primei nave sau agentul acestuia înapoiază autorizația de pescuit anulată autorității competente din Seychelles prin intermediul Delegației Uniunii Europene pentru Republica Seychelles.
Paragraf
14.
Paragraf
Noua autorizație de pescuit intră în vigoare la data la care armatorul navei înapoiază autorizația de pescuit anulată autorității competente din Seychelles. Delegația Uniunii Europene pentru Republica Seychelles trebuie informată în legătură cu transferul autorizației de pescuit.
Paragraf
15.
Paragraf
Autorizația de pescuit trebuie păstrată în permanență la bordul navei, fără a se aduce atingere dispozițiilor de la punctul 1 din capitolul VII (Controlul) prezenta anexă.
Paragraf
SECȚIUNEA 2
Paragraf
Condițiile autorizațiilor de pescuit taxe și plăți în avans
Paragraf
O autorizație de pescuit este valabilă pentru un an, începând cu data inițierii implementării provizorii a protocolului, și se reînnoiește dacă sunt îndeplinite condițiile de depunere a cererii prevăzute în secțiunea 1.
Paragraf
Autorizațiile de pescuit trebuie emise de către autoritățile competente ale Republicii Seychelles după cum urmează:
Paragraf
(a)
Paragraf
Nave de pescuit ton cu plasă-pungă:
Paragraf
o sumă forfetară de 61 000 EUR pe navă anual, de plătit în două tranșe:
Paragraf
50 % în momentul cererii de obținere a autorizației de pescuit
Paragraf
și 50 % în decursul perioadei de 100 (o sută) de zile de la începutul perioadei de valabilitate a autorizației de pescuit.
Paragraf
în circumstanțe excepționale legate de cazuri de piraterie care amenință grav siguranța navelor ce își desfășoară activitatea în cadrul Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului, care le obligă pe acestea să părăsească Oceanul Indian, cele două părți analizează posibilitatea de a aplica o plată pro rata temporis de la caz la caz, ca răspuns la cererile individuale adresate de armatori prin Comisia Europeană.
Paragraf
(b)
Paragraf
Nave de pescuit cu paragate (care depășesc 250 TRB):
Paragraf
4 200 EUR, adică 35 EUR per tonă pentru 120 de tone de ton și de specii înrudite cu acesta, capturate în apele Republicii Seychelles, sumă care trebuie plătită înaintea începerii perioadei de valabilitate;
Paragraf
(c)
Paragraf
Nave de pescuit cu paragate (care nu depășesc 250 TRB):
Paragraf
3 150 EUR, adică 35 EUR per tonă pentru 90 de tone de ton și de specii înrudite cu acesta, capturate în apele Republicii Seychelles, sumă care trebuie plătită înaintea începerii perioadei de valabilitate.
Paragraf
În cazul în care capturile navelor de pescuit cu paragate depășesc tonajele sus-menționate, armatorii efectuează plățile suplimentare corespunzătoare cu același raport de 35 EUR per tonă către autoritățile competente din Seychelles, cel târziu până la data de 30 iunie a aceluiași an, în urma primirii decontului taxelor în contul bancar prevăzut de autoritățile din Seychelles.
Paragraf
În cazul în care decontul final menționat la punctul 6 este inferior plății în avans prevăzute la punctul 3 pentru nave de pescuit cu paragate, diferența nu se recuperează de armator.
Paragraf
Autoritățile din Seychelles întocmesc decontul taxelor datorate pentru anul calendaristic anterior pe baza declarațiilor de captură ale navelor Uniunii Europene și a altor informații aflate în posesia lor.
Paragraf
Decontul este trimis Comisiei până la data de 31 martie a anului în curs. Comisia îl transmite până la 15 aprilie în același timp armatorilor și autorităților naționale ale statelor membre implicate.
Paragraf
În cazul în care armatorii contestă decontul prezentat de autoritățile din Seychelles, aceștia pot consulta institutele științifice având competențe în verificarea statisticilor capturilor, precum IRD (Institut de recherche pour le développement), IEO (Instituto Español de Oceanografia) și IPIMAR (Instituto de Investigaçăo das Pescas e do Mar), iar ulterior pot purta discuții cu autoritățile competente din Seychelles care vor informa Comisia asupra conținutului lor în vederea stabilirii decontului final înainte de data de 31 mai a anului în curs. În absența unor observații din partea armatorilor până la acea dată, decontul stabilit de autoritățile din Seychelles se consideră definitiv.
Paragraf
SECȚIUNEA 3
Paragraf
Nave de aprovizionare
Paragraf
Navele de aprovizionare care prestează servicii pentru navele de pescuit ale UE ce își desfășoară activitatea în cadrul prezentului protocol se supun acelorași dispoziții, taxe și condiții ca cele care se aplică altor nave similare în temeiul dispozițiilor scrise ale Republicii Seychelles.
Paragraf
Navele de aprovizionare care arborează pavilionul unui stat membru al Uniunii Europene se supun aceleiași proceduri privind transferul cererilor de obținere a autorizațiilor de pescuit descrise în secțiunea 1 de mai sus, în măsura în care acestea li se aplică.
Paragraf
CAPITOLUL II
Paragraf
ZONE DE PESCUIT
Paragraf
Pentru a evita orice efect advers asupra pescăriilor mici din apele Republicii Seychelles, pescuitul navelor Uniunii Europene nu este autorizat în zonele definite drept restricționate sau interzise în legislația Republicii Seychelles și nici în limita a trei mile în jurul oricărui dispozitiv plutitor de atragere a peștilor amplasat de autoritățile din Seychelles, a cărui poziție geografică a fost comunicată reprezentanților sau agenților armatorilor.
Paragraf
CAPITOLUL III
Paragraf
MONITORIZAREA
Paragraf
SECȚIUNEA 1
Paragraf
Înregistrarea capturilor
Paragraf
Toate navele autorizate să pescuiască în apele Republicii Seychelles în baza Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului sunt obligate să comunice capturile autorității competente din Seychelles în următorul mod:
Paragraf
1.1.
Paragraf
Navele Uniunii Europene autorizate să pescuiască în apele Republicii Seychelles completează zilnic formularele de captură stabilite la apendicele 2 și 3, pentru fiecare ieșire în larg efectuată în apele Republicii Seychelles. Formularele se completează chiar și în absența capturilor. Acestea se completează în mod lizibil și trebuie semnate de comandantul navei sau de reprezentantul acestuia.
Paragraf
1.2.
Paragraf
În ceea ce privește transmiterea formularelor de captură menționate la punctele 1.1 și 1.3, navele Uniunii Europene:
Paragraf
în cazul în care fac escală în portul Victoria, transmit formularele completate autorităților din Seychelles în termen de cinci (5) zile de la sosire sau în orice caz înainte de a părăsi portul, în funcție de evenimentul care are loc mai întâi;
Paragraf
în orice altă situație, trimit formularele completate autorităților din Seychelles în termen de paisprezece (14) zile de la sosirea în orice alt port decât Victoria.
Paragraf
1.3.
Paragraf
Institutelor științifice menționate în capitolul I secțiunea 2 punctul 6 li se transmit simultan copii ale acestor formulare de captură în același cadru ca cel prevăzut la punctul 1.2 de mai sus.
Paragraf
Sintagma „în afara apelor Republicii Seychelles” se introduce în formularul de captură sus-menționat pentru perioadele în cursul cărora nava nu se află în ZEE a Republicii Seychelles.
Paragraf
Părțile fac toate demersurile necesare pentru a introduce un sistem de date privind capturile bazat exclusiv pe schimbul electronic al tuturor informațiilor descrise mai sus. Prin urmare, cele două părți trebuie să aibă în vedere înlocuirea versiunii pe hârtie a formularului de captură cu o versiune electronică în cel mai scurt timp.
Paragraf
Odată ce sistemul electronic al declarației privind capturile este implementat și în cazul unor probleme tehnice sau al defectării acestuia, declarațiile privind facturile se efectuează conform punctului 1.
Paragraf
SECȚIUNEA 2
Paragraf
Comunicarea cu privire la capturi: intrarea în apele Republicii Seychelles și ieșirea din acestea
Paragraf
În sensul prezentei anexe, durata ieșirii în larg a unei nave UE este definită după cum urmează:
Paragraf
fie perioada scursă între intrarea în apele Republicii Seychelles și ieșirea din acestea,
Paragraf
fie perioada scursă între intrarea în apele Republicii Seychelles și o transbordare,
Paragraf
fie perioada scursă între intrarea în apele Republicii Seychelles și o debarcare în Seychelles.
Paragraf
Navele Uniunii Europene informează autoritățile din Seychelles cu cel puțin trei (3) ore în avans cu privire la intenția lor de a intra în apele Republicii Seychelles sau de a ieși din acestea, precum și o dată la trei zile în cursul activităților lor de pescuit în apele Republicii Seychelles, cu privire la capturile lor din această perioadă.
Paragraf
La notificarea intrării/ieșirii, navele își comunică și poziția din momentul comunicării, precum și volumul și speciile capturilor păstrate la bord. Aceste comunicări se fac în formatul stabilit la apendicele 5, prin fax sau e-mail, la adresele prevăzute în apendicele respectiv. Cu toate acestea, autoritățile din Seychelles pot exonera de această obligație navele cu paragate care nu sunt dotate cu echipamentul de comunicare corespunzător, prin autorizarea comunicării prin radio.
Paragraf
Navele de pescuit din Uniunea Europeană depistate în timp ce pescuiesc fără a fi informat autoritățile competente din Seychelles sunt considerate a fi nave fără autorizație de pescuit. În aceste cazuri se aplică sancțiunile menționate la capitolul VIII punctul 1.1
Paragraf
SECȚIUNEA 3
Paragraf
Debarcarea
Paragraf
Toate navele care doresc să debarce capturile în porturile din Seychelles trebuie să notifice următoarele informații autorității competente din Seychelles, cu cel puțin 24 de ore în avans:
Paragraf
denumirile navelor de pescuit care efectuează operațiunea de debarcare;
Paragraf
tonajul de debarcat, per specie;
Paragraf
ziua debarcării;
Paragraf
recepționerul capturii debarcate.
Paragraf
Navele de pescuit ton cu plasă-pungă se vor strădui să aprovizioneze cu ton fabricile de conserve și/sau industria locală la prețul de piață internațional.
Paragraf
Navele de pescuit ton cu plasă-pungă care debarcă în portul Victoria vor depune toate eforturile necesare pentru a oferi la nivel local capturile secundare la prețul de piață local.
Paragraf
SECȚIUNEA 4
Paragraf
Transbordarea
Paragraf
Toate navele care doresc să transbordeze capturi în apele Republicii Seychelles trebuie să facă acest lucru doar în cadrul porturilor din Seychelles. Transbordarea pe mare este interzisă și orice persoană care încalcă această dispoziție se expune la sancțiunile prevăzute în legislația din Seychelles.
Paragraf
Armatorii sau agenții lor trebuie să notifice următoarele informații autorității competente din Seychelles cu cel puțin 24 de ore în avans:
Paragraf
numele navelor de pescuit care trebuie să efectueze transbordarea;
Paragraf
numele navelor cargo;
Paragraf
tonajul de transbordat, per specie și
Paragraf
ziua transbordării.
Paragraf
Transbordarea este considerată ca o ieșire din apele Republicii Seychelles. Prin urmare, navele trebuie să prezinte declarațiile de captură autorităților competente din Seychelles.
Paragraf
SECȚIUNEA 5
Paragraf
Sistemul de monitorizare a navelor
Paragraf
Navele trebuie monitorizate, printre altele, prin sisteme de monitorizare a navelor, fără discriminare, în conformitate cu dispozițiile stabilite mai jos.
Paragraf
În scopul monitorizării prin satelit, autoritățile din Seychelles comunică centrelor de monitorizare a pescuitului (CMP) ale statelor de pavilion coordonatele (latitudinile și longitudinile) apelor Republicii Seychelles.
Paragraf
Autoritățile din Seychelles vor transmite aceste informații în format electronic, exprimate în fracțiuni zecimale de grade în sistemul WGS-84.
Paragraf
Autoritățile din Seychelles și CMP naționale vor schimba informații cu privire la adresele lor electronice în format https sau, atunci când este cazul, într-un alt protocol securizat de comunicare, și cu privire la specificațiile ce vor fi utilizate în centrele lor de monitorizare a pescuitului în conformitate cu condițiile stabilite la punctele 4 și 6. Aceste informații vor include, în măsura în care este posibil, numele, numerele de telefon și de fax și adresele electronice (Internet) care pot fi utilizate pentru comunicările generale dintre CMP.
Paragraf
Poziția navelor va fi determinată cu o marjă de eroare de cel mult 100 de metri și cu un interval de încredere de 99 %.
Paragraf
Când o navă de pescuit care își desfășoară activitatea în cadrul Acordului de parteneriat dintre UE și Seychelles în domeniul pescuitului intră în apele Republicii Seychelles, rapoarte ulterioare de poziție trebuie comunicate automat de către CMP din statul de pavilion către CMP din Seychelles, în timp real, cel puțin din oră în oră (frecvență). Aceste mesaje sunt identificate ca rapoarte de poziție.
Paragraf
Frecvența transmisiei poate fi schimbată până la un interval de 30 de minute, atunci când se aduc dovezi clare care demonstrează că nava încalcă dispozițiile în vigoare.
Paragraf
4.1.
Paragraf
Aceste dovezi trebuie transmise de către CMP din Seychelles către CMP din statul de pavilion și către Comisia Europeană, împreună cu cererea de modificare a frecvenței. CMP transmite informațiile către CMP din Seychelles automat și în timp real imediat după primirea cererii.
Paragraf
4.2.
Paragraf
CMP din Seychelles informează imediat CMP din statul de pavilion și Comisia Europeană cu privire la încheierea procedurii de monitorizare.
Paragraf
4.3.
Paragraf
Centrului de monitorizare a pescuitului din statul de pavilion și Comisiei Europene trebuie să li se transmită informații cu privire la etapele ulterioare ale oricărei proceduri de inspecție pe baza cerinței speciale de la punctul 4.2
Paragraf
Mesajele prevăzute la punctul 4 sunt transmise electronic în format https sau în alte protocoale securizate de comunicare, sub rezerva acordului prealabil între centrele relevante de monitorizare a pescuitului. Toate mesajele vor fi comunicate automat, în timp real și în conformitate cu definițiile de la punctul 4
Paragraf
Este interzis ca o navă să-și dezactiveze sau să blocheze dispozitivul de urmărire prin satelit atunci când își desfășoară activitatea în apele Republicii Seychelles.
Paragraf
În eventualitatea unei probleme tehnice sau a unei defecțiuni a dispozitivului de urmărire prin satelit instalat la bordul navei de pescuit, comandantul respectivei nave comunică informațiile specificate la punctul 4 prin fax sau prin e-mail centrului de monitorizare a pescuitului din statul de pavilion implicat începând din momentul detectării defecțiunii sau din momentul în care armatorul sau comandantul navei este informat cu privire la acest lucru de către autoritățile competente din Seychelles. Un raport global de poziție o dată la patru ore este suficient în aceste împrejurări, atâta vreme cât nava rămâne în apele Republicii Seychelles. Acest raport global de poziție va include pozițiile orare înregistrate de comandantul navei în cursul acestor patru ore. CMP din statul de pavilion sau nava propriu-zisă trebuie să transmită neîntârziat aceste mesaje centrului de monitorizare a pescuitului din Seychelles. La nevoie sau în cazul apariției unor îndoieli, autoritatea competentă din Seychelles poate solicita unei anumite nave să transmită rapoarte de poziție în fiecare oră. Echipamentul defect trebuie reparat sau înlocuit imediat ce nava își încheie campania de pescuit. O nouă campanie de pescuit nu poate începe înainte de repararea sau înlocuirea echipamentului.
Paragraf
Componentele hardware și software ale sistemului de monitorizare a navelor trebuie să fie protejate împotriva manipulărilor, adică să nu permită introducerea sau transmiterea de poziții false și nu trebuie să poată fi modificate manual. Sistemul trebuie să fie complet automat și operațional în orice moment, indiferent de condițiile de mediu. Se interzice distrugerea, deteriorarea, scoaterea din funcțiune sau orice acțiune care ar aduce atingere funcționării dispozitivului de urmărire prin satelit.
Paragraf
În special, comandantul se asigură că:
Paragraf
datele nu sunt modificate în niciun fel;
Paragraf
nu există niciun fel de obstrucționări ale antenei sau antenelor conectate la dispozitivele de urmărire prin satelit;
Paragraf
nu există niciun fel de întreruperi ale alimentării cu energie a dispozitivelor de urmărire prin satelit;
Paragraf
dispozitivul de urmărire prin satelit nu este luat de pe navă sau din locul în care a fost instalat inițial;
Paragraf
orice înlocuire a dispozitivului de urmărire prin satelit este notificată imediat autorității competente din Seychelles.
Paragraf
Orice încălcare a obligațiilor sus-menționate poate angaja responsabilitatea comandantului față de legislația scrisă a Republicii Seychelles.
Paragraf
CMP din statele de pavilion monitorizează urmărirea navelor lor atunci când acestea din urmă se află în apele Republicii Seychelles, la intervale de o oră. În cazul în care urmărirea navelor nu se desfășoară în condițiile preconizate, centrul de monitorizare a pescuitului din Seychelles trebuie informat imediat, fiind aplicabilă procedura prevăzută la punctul 6
Paragraf
Centrele relevante de monitorizare a pescuitului și centrul de monitorizare a pescuitului din Seychelles cooperează pentru a asigura punerea în aplicare a acestor dispoziții. În cazul în care CMP din Seychelles stabilește că statul de pavilion nu transmite datele în conformitate cu punctul 4, centrul relevant de monitorizare a pescuitului este informat imediat. La primirea notificării, acesta din urmă răspunde în termen de douăzeci și patru (24) de ore informând CMP din Seychelles cu privire la cauzele netransmiterii și precizând un termen limită rezonabil pentru respectarea acestor dispoziții. În cazul nerespectării acestui termen, cele două CMP vor rezolva aceste probleme în scris sau după cum se prevede la punctul 13 din prezentele dispoziții.
Paragraf
10.
Paragraf
Informațiile de monitorizare transmise în conformitate cu aceste dispoziții trebuie utilizate exclusiv în scopul obligațiilor de control, gestionare, monitorizare și asigurare a respectării legislației ce le revin autorităților competente din Seychelles. Aceste date nu pot fi comunicate altor părți terțe neimplicate sub nicio formă, cu excepția cazului în care există acordul scris al statului de pavilion implicat, de la caz la caz, sau dacă există un ordin al unei instanțe din Seychelles.
Paragraf
11.
Paragraf
S-a convenit ca, la cererea unei părți, să existe un schimb de informații privind echipamentul utilizat pentru urmărirea prin satelit, pentru a se garanta că acest echipament este pe deplin compatibil cu cerințele celeilalte părți în sensul prezentelor dispoziții.
Paragraf
12.
Paragraf
Părțile sunt de acord să se întâlnească pentru a reexamina prezentele dispoziții în cazul și în măsura în care va fi nevoie, inclusiv pentru analiza necesară a cazurilor de disfuncții sau anomalii legate de nave individuale. Toate aceste cazuri vor trebui notificate de către autoritățile din Seychelles statelor de pavilion membre ale UE și Comisiei Europene cu cel puțin 15 zile înainte de reuniunea de reexaminare.
Paragraf
13.
Paragraf
Orice litigiu privind interpretarea sau aplicarea acestor dispoziții face obiectul unei consultări între părți în cadrul comitetului mixt prevăzut la articolul 9 din Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului.
Paragraf
CAPITOLUL IV
Paragraf
PERSONALUL ÎMBARCAT
Paragraf
Fiecare navă de pescuit ton cu plasă-pungă ia la bord în cursul campaniei de pescuit în apele Republicii Seychelles cel puțin doi marinari din Seychelles desemnați de agentul navei, de comun acord cu armatorul, dintre numele aflate pe o listă transmisă de autoritatea competentă din Seychelles.
Paragraf
Armatorii vor face toate eforturile pentru a lua la bord mai mulți marinari din Seychelles.
Paragraf
Armatorul sau agentul informează autoritatea competentă din Seychelles cu privire la numele și datele de contact ale marinarilor din Seychelles luați la bordul navei respective, menționând funcția lor în cadrul echipajului.
Paragraf
Declarația Organizației Internaționale a Muncii privind principiile și drepturile fundamentale la locul de muncă se aplică de drept marinarilor îmbarcați pe navele UE. Aceasta se referă în speță la libertatea de asociere și la recunoașterea efectivă a dreptului la negociere colectivă al lucrătorilor, precum și la eliminarea discriminării cu privire la încadrarea în muncă și profesie.
Paragraf
Contractele de angajare ale marinarilor din Seychelles, din care un exemplar se dă semnatarilor, se încheie între agentul sau agenții armatorilor și marinari și/sau sindicatele sau reprezentanții acestora în consultare cu autoritățile competente din Seychelles. Aceste contracte garantează marinarilor asigurarea de securitate socială aplicabilă acestora, inclusiv asigurarea de viață, de sănătate, asigurarea contra accidentelor și indemnizațiile de pensionare.
Paragraf
Salariile marinarilor din Seychelles sunt plătite de armatori. Acestea sunt fixate, înainte de emiterea autorizațiilor de pescuit, prin acord reciproc între armatori sau agenții lor și autoritățile competente din Seychelles. Cu toate acestea, condițiile salariale acordate marinarilor din Seychelles nu trebuie să fie mai mici decât cele aplicate echipajelor din Seychelles care îndeplinesc sarcini similare și în niciun caz nu trebuie să fie sub standardele OIM.
Paragraf
În scopul asigurării respectării și aplicării legislației muncii din Seychelles, agentul armatorului este considerat drept reprezentantul local al armatorului. Contractul încheiat între agent și marinari cuprinde și condițiile de repatriere și pensia aplicabilă acestora.
Paragraf
Orice marinar angajat la bordul navelor Uniunii Europene trebuie să se prezinte la comandantul navei desemnate cu o zi înainte de data de îmbarcare propusă. În cazul în care un marinar nu se prezintă la data și ora prevăzute pentru îmbarcare, armatorul este exonerat în mod automat de obligația de a-l lua la bord pe marinarul respectiv.
Paragraf
Atunci când numărul marinarilor din Seychelles luați la bordul navelor de pescuit ton cu plasă-pungă nu atinge nivelul minim prevăzut la punctul 1 din alte motive decât cele menționate la punctul anterior, armatorii sunt obligați să plătească o sumă forfetară corespunzând rezultatului înmulțirii dintre numărul de zile în care flota lor a operat în apele Republicii Seychelles, luându-se ca punct de referință intrarea primei nave și ieșirea ultimei nave, și suma zilnică fixată la 20 EUR. Suma forfetară se plătește către autoritățile din Seychelles în termen de cel mult 90 de zile de la sfârșitul perioadei de valabilitate a autorizației de pescuit.
Paragraf
10.
Paragraf
Această sumă va fi utilizată pentru formarea marinarilor/pescarilor din Seychelles și se plătește într-un cont specificat de autoritățile din Seychelles.
Paragraf
CAPITOLUL V
Paragraf
OBSERVATORII
Paragraf
Ambele părți recunosc importanța respectării obligațiilor Rezoluției 10/04 a IOTC în ceea ce privește programul științific pentru observatori.
Paragraf
În scopul coerenței cu acesta, cu excepția cazurilor de restricții geografice datorate cerințelor în materie de siguranță, dispozițiile privind observatorii sunt următoarele:
Paragraf
2.1.
Paragraf
Navele autorizate să pescuiască în apele Republicii Seychelles în cadrul Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului primesc la bord observatori responsabili cu conformitatea desemnați de autoritățile din Seychelles în conformitate cu modalitățile stabilite mai jos.
Paragraf
2.1.1.
Paragraf
Navele de pescuit din Uniunea Europeană iau la bord un observator, la cererea autorităților din Seychelles, iar atunci când autoritățile din Seychelles consideră adecvat și necesar, doi observatori, desemnați de respectivele autorități.
Paragraf
2.1.2.
Paragraf
Autoritățile din Seychelles întocmesc o listă de nave desemnate să ia un observator la bord și o listă de observatori desemnați. Aceste liste trebuie ținute la zi. Acestea se transmit Comisiei Europene de îndată ce au fost întocmite și ulterior la fiecare trei luni, atunci când sunt actualizate.
Paragraf
2.1.3.
Paragraf
Autoritățile din Seychelles informează armatorii implicați sau agenții acestora cu privire la numele observatorului desemnat să fie luat la bordul navei lor cu cel puțin 15 zile înainte de data planificată de îmbarcare a observatorului.
Paragraf
Timpul petrecut la bord de observatori este fixat de autoritățile din Seychelles, dar, ca regulă generală, nu ar trebui să depășească timpul necesar îndeplinirii îndatoririlor lor. Autoritatea competentă informează armatorii sau agenții acestora cu privire la acest aspect atunci când îi informează în legătură cu numele observatorului desemnat să fie luat la bordul navei implicate.
Paragraf
Condițiile în care observatorii sunt luați la bord sunt convenite între armatori sau agenții lor și autoritățile din Seychelles după notificarea listei cu navele desemnate.
Paragraf
În termen de două săptămâni și cu un preaviz de zece zile, armatorii implicați fac cunoscute porturile din Seychelles și datele la care intenționează să ia observatori la bord.
Paragraf
Atunci când observatorii sunt luați la bord într-un port străin, cheltuielile de călătorie ale acestora sunt suportate de armator. În cazul în care o navă cu un observator (sau doi) din Seychelles la bord părăsește apele Republicii Seychelles, trebuie luate toate măsurile pentru a se asigura întoarcerea observatorului în Seychelles imediat ce acest lucru este posibil, pe cheltuiala armatorului.
Paragraf
În cazul absenței observatorului în momentul și la locul convenit și pe o durată de douăsprezece ore de la ora stabilită, armatorii sunt exonerați în mod automat de obligația de a prelua observatorul la bord.
Paragraf
Observatorii trebuie tratați ca ofițeri. Aceștia îndeplinesc următoarele sarcini:
Paragraf
8.1.
Paragraf
observă activitățile de pescuit ale navelor;
Paragraf
8.2.
Paragraf
verifică poziția navelor angajate în operațiuni de pescuit;
Paragraf
8.3.
Paragraf
consemnează uneltele de pescuit utilizate;
Paragraf
8.4.
Paragraf
verifică datele de captură pentru apele Republicii Seychelles înregistrate în jurnalul de bord;
Paragraf
8.5.
Paragraf
verifică procentajele capturilor secundare și estimează cantitatea de deșeuri;
Paragraf
8.6.
Paragraf
raportează săptămânal, prin fax, e-mail sau prin alte mijloace de comunicare, date privind pescuitul, inclusiv cantitatea de capturi și capturi secundare aflate la bord și provenind din apele Republicii Seychelles.
Paragraf
Comandanții navelor trebuie să ia toate măsurile rezonabile pentru a garanta siguranța și bunăstarea fizică a observatorilor atunci când se află la bordul navei.
Paragraf
10.
Paragraf
În mod similar, în măsura posibilă, observatorilor li se pun la dispoziție toate facilitățile necesare pentru a-și exercita atribuțiile. Comandantul le facilitează accesul la mijloacele de comunicare necesare exercitării sarcinilor lor, la documentele care privesc în mod direct activitățile de pescuit ale navei, inclusiv jurnalul de bord și jurnalul de pescuit, precum și la acele părți ale navei care le-ar putea facilita îndeplinirea sarcinilor de observatori.
Paragraf
11.
Paragraf
Pe durata șederii la bordul navei, observatorii:
Paragraf
11.1.
Paragraf
iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că îmbarcarea și prezența lor la bordul navei nu întrerup sau împiedică operațiunile de pescuit;
Paragraf
11.2.
Paragraf
respectă bunurile și echipamentele care se găsesc la bordul navei, precum și confidențialitatea tuturor documentelor care aparțin navei respective.
Paragraf
12.
Paragraf
La sfârșitul perioadei de observație și înainte de părăsirea navei, observatorii redactează un raport de activitate pe care îl semnează și care urmează a fi transmis autorităților competente din Seychelles, cu o copie pentru Comisia Europeană. O copie a raportului este înmânată comandantului atunci când observatorii părăsesc nava.
Paragraf
13.
Paragraf
Armatorii suportă cheltuielile de cazare și hrană a observatorilor în aceleași condiții ca cele de care beneficiază ofițerii de pe navă.
Paragraf
14.
Paragraf
Salariul și taxele aferente ale observatorului sunt suportate de autoritățile competente din Seychelles.
Paragraf
CAPITOLUL VI
Paragraf
ECHIPAMENTELE PORTUARE ȘI UTILIZAREA PROVIZIILOR ȘI SERVICIILOR
Paragraf
Navele Uniunii Europene depun toate eforturile pentru a achiziționa în Seychelles toate proviziile și serviciile necesare pentru activitatea lor. Autoritățile din Seychelles stabilesc, de comun acord cu armatorii, condițiile de utilizare a echipamentelor portuare și, în cazul în care este necesar, a proviziilor și serviciilor.
Paragraf
CAPITOLUL VII
Paragraf
CONTROLUL
Paragraf
Navele trebuie să respecte legislația scrisă a Republicii Seychelles în ceea ce privește uneltele de pescuit și specificațiile tehnice aferente acestora, toate celelalte măsuri tehnice aplicabile activităților lor de pescuit, precum și măsurile privind conservarea, gestionarea sau alte măsuri adoptate de Comisia pentru Tonul din Oceanul Indian.
Paragraf
1. Lista navelor
Paragraf
Uniunea Europeană ține la zi o listă a navelor cărora li s-a emis o autorizație de pescuit în conformitate cu prezentul protocol. Această listă este notificată autorităților din Seychelles responsabile cu inspectarea activităților de pescuit de îndată ce este redactată, precum și la fiecare actualizare.
Paragraf
2. Procedurile de control
Paragraf
2.1.
Paragraf
Comandanții navelor de pescuit ale Uniunii Europene angajate în activități de pescuit în apele Republicii Seychelles cooperează cu orice funcționar autorizat din Seychelles care desfășoară inspecția și controlul activităților de pescuit.
Paragraf
2.2.
Paragraf
Pentru a facilita procedurile mai sigure de inspecție, fără a aduce atingere prevederilor legislației scrise din Republica Seychelles, îmbarcarea trebuie realizată în așa fel încât platforma de inspecție și inspectorii să poată fi identificați drept ofițeri autorizați ai Republicii Seychelles.
Paragraf
2.3.
Paragraf
Republica Seychelles poate autoriza Uniunea Europeană sau un organism desemnat de aceasta să trimită inspectori ai UE care să examineze activitățile navelor UE, inclusiv transbordările, în timpul controalelor efectuate la țărm.
Paragraf
2.4.
Paragraf
Odată ce inspecția s-a încheiat, raportul de inspecție poate fi comentat și se va semna de toate persoanele care au participat la inspecție, inclusiv de comandant. Un exemplar al raportului de inspecție va fi înmânat comandantului navei.
Paragraf
2.5.
Paragraf
Prezența la bord a acestor ofițeri autorizați nu depășește timpul necesar pentru îndeplinirea sarcinilor lor.
Paragraf
3. Comandanții navelor de pescuit ale Uniunii Europene angajați în operațiuni de debarcare sau transbordare într-un port din Seychelles permit și facilitează inspectarea acestor operațiuni de către ofițerii autorizați din Seychelles. După terminarea inspecției, comandantului navei i se emite un certificat.
Paragraf
4. Atunci când nu sunt respectate dispozițiile stabilite de prezentul capitol, Guvernul Republicii Seychelles își rezervă dreptul de a suspenda autorizația de pescuit a navei contraveniente până la finalizarea formalităților și de a aplica sancțiunea prevăzută în legislația existentă a Republicii Seychelles. Statul membru de pavilion și Comisia Europeană trebuie informate cu privire la acest lucru.
Paragraf
CAPITOLUL VIII
Paragraf
RESPECTAREA LEGISLAȚIEI
Paragraf
1. Sancțiuni
Paragraf
1.1.
Paragraf
Nerespectarea oricărei dispoziții din capitolele de mai sus, a măsurilor de gestionare și conservare a resurselor marine vii sau a legislației scrise a Republicii Seychelles se supune sancțiunilor existente în legislația scrisă a Republicii Seychelles.
Paragraf
1.2.
Paragraf
Statul membru de pavilion și Comisia Europeană sunt informate imediat și în detaliu cu privire la orice sancțiune și la toate faptele relevante legate de aceasta.
Paragraf
1.3.
Paragraf
În cazul în care o sancțiune se traduce printr-o suspendare sau o revocare a autorizației de pescuit, Comisia Europeană poate solicita, pentru perioada de valabilitate rămasă a autorizației de pescuit suspendate sau revocate, o nouă autorizație de pescuit pentru o navă a unui alt armator, care ar fi putut fi acordată și în alte condiții.
Paragraf
2. Arestarea sau reținerea navelor de pescuit
Paragraf
Autoritățile din Seychelles informează în termen de 48 de ore Delegația Uniunii Europene pentru Republica Seychelles și statul de pavilion cu privire la arestarea și/sau reținerea oricărei nave de pescuit aflate sub pavilionul unui stat membru al Uniunii Europene care pescuiește în temeiul Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului în ZEE a Republicii Seychelles și transmit o copie a raportului de inspecție cuprinzând informații detaliate despre împrejurările și motivele care au condus la această arestare și/sau reținere.
Paragraf
3. Procedura de schimb de informații în eventualitatea arestării și/sau reținerii
Paragraf
3.1.
Paragraf
În paralel cu respectarea termenelor și etapelor procedurilor juridice prevăzute de legislația scrisă a Republicii Seychelles în ceea ce privește arestarea și/sau reținerea, odată cu primirea informațiilor de mai sus va avea loc o reuniune de consultare între autoritățile competente ale Comisiei Europene și ale Republicii Seychelles, la care poate participa un reprezentant al statului membru implicat.
Paragraf
3.2.
Paragraf
La reuniune, părțile schimbă orice documente sau informații relevante care ajută la clarificarea împrejurărilor faptelor stabilite. Armatorul sau agentul său este informat cu privire la rezultatul reuniunii și cu privire la orice măsuri care decurg din arestarea și/sau reținerea navei.
Paragraf
4. Reglarea procedurii de arestare și/sau reținere
Paragraf
4.1.
Paragraf
Se va face o încercare de soluționare a presupusei încălcări în mod amiabil. Această procedură se va încheia în termen de cel mult trei zile lucrătoare de la arestare și/sau reținere, conform legislației scrise a Republicii Seychelles.
Paragraf
4.2.
Paragraf
În cazul unei soluționări amiabile, suma amenzii aplicate este stabilită în conformitate cu legislația scrisă a Republicii Seychelles. În cazul în care o astfel de soluționare amiabilă nu este posibilă, va începe procedura juridică.
Paragraf
4.3.
Paragraf
Nava va fi eliberată iar comandantul său scos de sub acuzare odată ce obligațiile rezultate în urma soluționării amiabile au fost îndeplinite iar procedurile legale au fost încheiate.
Paragraf
5. Comisia Europeană va fi informată prin intermediul Delegației Uniunii Europene cu privire la orice procedură inițiată și la sancțiunile impuse.