Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 79 alineatul (3), coroborat cu articolul 218 alineatul (5),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
1
La 27 noiembrie 2008, Consiliul a autorizat Comisia să deschidă negocieri cu Georgia privind readmisia persoanelor aflate în situația de ședere ilegală. Negocierile au fost încheiate cu succes și Acordul între Uniunea Europeană și Georgia privind readmisia persoanelor aflate în situație de ședere ilegală (acordul) a fost parafat la 19 octombrie 2010.
2
Acordul ar trebui semnat în numele Uniunii, sub rezerva încheierii sale.
3
În conformitate cu articolul 3 din Protocolul (nr. 21) privind poziția Regatului Unit și a Irlandei privind spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Regatul Unit și-a exprimat dorința de a participa la adoptarea și la aplicarea prezentei decizii.
4
În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul (nr. 21) privind poziția Regatului Unit și a Irlandei privind spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, și fără a aduce atingere articolului 4 din protocolul menționat, Irlanda nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu are obligații în temeiul acesteia și nici nu face obiectul aplicării sale.
5
În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul (nr. 22) privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu are obligații în temeiul acesteia și nici nu face obiectul aplicării sale,
Articolul 1
Paragraf
Semnarea Acordului între Uniunea Europeană și Georgia privind readmisia persoanelor aflate în situație de ședere ilegală se aprobă în numele Uniunii, sub rezerva încheierii respectivului acord.
Articolul 2
Paragraf
Președintele Consiliului este împuternicit să desemneze persoana (persoanele) împuternicită (împuternicite) să semneze acordul în numele Uniunii.
Articolul 3
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 8 noiembrie 2010.Pentru ConsiliuPreședinteleleM. Wathelet