AcasăLegislație UE32009R0566

Regulamentul (CE) nr. 566/2009 al Comisiei din 29 iunie 2009 de înregistrare a unei denumiri în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate [Melton Mowbray Pork Pie (IGP)]

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:29.06.2009
În vigoare din:20.07.2009
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 510/2006 al Consiliului din 20 martie 2006 privind protecția indicațiilor geografice și a denumirilor de origine ale produselor agricole și alimentare, în special articolul 7 alineatul (4),
1
În conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 510/2006 și în temeiul articolului 17 alineatul (2) din regulamentul menționat, cererea Regatului Unit de înregistrare a denumirii Melton Mowbray Pork Pie a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
2
Deoarece nicio declarație de opoziție nu a fost adresată Comisiei, în conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 510/2006, această denumire trebuie, așadar, înregistrată.
3
În conformitate cu articolul 13 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 510/2006, se poate fixa, de asemenea, o perioadă tranzitorie pentru întreprinderile stabilite în statul membru în care se află aria geografică, cu condiția ca aceste întreprinderi să fi comercializat în mod legal produsele respective prin utilizarea continuă a denumirilor în cauză pe o perioadă de cel puțin cinci ani înainte de data publicării prevăzută la articolul 6 alineatul (2) din regulamentul menționat și să fi inclus acest punct în cadrul procedurii de opoziție la nivel național prevăzute la articolul 5 alineatul (5) din regulamentul menționat.
4
În urma scrisorii primite la 6 aprilie 2009, autoritățile din Regatul Unit au confirmat Comisiei că întreprinderile Pork Farms Ltd, Stobarts Ltd și Kerry Foods Ltd, stabilite pe teritoriul lor, îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 13 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 510/2006.
5
În aceste condiții, întreprinderile menționate sunt autorizate să continue utilizarea denumirii înregistrate Melton Mowbray Pork Pie pe parcursul unei perioadei tranzitorii de cinci ani de la intrarea în vigoare a acestui regulament,

Articolul 1

Paragraf
Se înregistrează denumirea care figurează în anexa la prezentul regulament.
Paragraf
Cu toate acestea, întreprinderile Pork Farms Ltd, Stobarts Ltd și Kerry Foods Ltd pot continua să utilizeze denumirea menționată pe parcursul unei perioade tranzitorii de cinci ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 29 iunie 2009.Pentru ComisieMariann Fischer BoelMembru al Comisiei
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Produse agricole destinate consumului uman enumerate în anexa I la tratat:
Paragraf
Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.)
Paragraf
REGATUL UNIT
Paragraf
Melton Mowbray Pork Pie (IGP)