AcasăLegislație UE32009R0366

Regulamentul (CE) nr. 366/2009 al Comisiei din 5 mai 2009 de înregistrare a unei denumiri în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate [Lapin Poron liha (DOP)]

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:05.05.2009
În vigoare din:26.05.2009
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 510/2006 al Consiliului din 20 martie 2006 privind protecția indicațiilor geografice și a denumirilor de origine ale produselor agricole și alimentare, în special articolul 7 alineatul (5),
1
În conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 510/2006 și în temeiul articolului 17 alineatul (2) din același regulament, cererea Finlandei de înregistrare a denumirii Lapin Poron liha a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
2
La 26 iunie 2008, Comisia a primit o declarație de opoziție din partea Suediei, în conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 510/2006. Această opoziție se întemeiază pe articolul 7 alineatul (3) primul paragraf literele (a), (c) și (d) din regulamentul menționat. Suedia a considerat în declarația sa de opoziție că nu s-au respectat condițiile de înregistrare prevăzute la articolul 2 din regulamentul respectiv, că înregistrarea denumirii în cauză ar aduce prejudicii unor denumiri, mărci sau produse existente și că denumirea în cauză este generică.
3
Comisia a considerat admisibilă această opoziție și, prin scrisoarea din 4 august 2008, a invitat statele membre interesate să încerce să ajungă la un acord în conformitate cu procedurile lor interne.
4
În termen de șase luni, Finlanda și Suedia au ajuns la un acord, care a fost notificat Comisiei la 27 februarie 2009. În temeiul acestui acord, Suedia nu se opune înregistrării denumirii Lapin Poron liha. S-a convenit că etichetarea cărnii de ren sau a produselor pe bază de carne de ren originară din Laponia suedeză va trebui să se efectueze în conformitate cu dispozițiile articolului 13 din Regulamentul (CE) nr. 510/2006.
5
Acest acord nu modifică elementele publicate în temeiul articolului 6 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 510/2006. Prin urmare, denumirea Lapin Poron liha trebuie să fie înregistrată în conformitate cu articolul 7 alineatul (4) din regulamentul menționat,

Articolul 1

Paragraf
Se înregistrează denumirea care figurează în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 5 mai 2009.Pentru ComisieMariann Fischer BoelMembru al Comisiei
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Produse agricole destinate consumului uman enumerate în anexa I la tratat:
Paragraf
Carne proaspătă (și organe comestibile proaspete)
Paragraf
FINLANDA
Paragraf
Lapin Poron liha (DOP)