AcasăLegislație UE32009D0760

2009/760/CE: Decizia Comisiei din 15 octombrie 2009 privind o cerere de aplicare a unor tarife reduse ale taxei pe vehicule, depusă de Slovenia în temeiul articolului 6 alineatul (2) litera (b) din Directiva 1999/62/CE a Parlamentului European și a Consiliului de aplicare a taxelor la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri [notificată cu numărul C(2009) 7756] (Text cu relevanță pentru SEE)

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:15.10.2009
În vigoare din:16.10.2009
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Directiva 1999/62/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 iunie 1999 de aplicare a taxelor la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri, în special articolul 6,
1
În conformitate cu articolul 6 alineatul (2) litera (b) din Directiva 1999/62/CE, statele membre pot aplica tarife reduse sau scutiri pentru vehiculele care circulă numai ocazional pe drumurile publice ale statului membru în care au fost înmatriculate și care sunt utilizate de către persoane fizice sau juridice a căror ocupație principală nu este transportul de mărfuri, cu condiția ca activitățile de transport desfășurate de aceste vehicule să nu provoace denaturări ale concurenței. Aplicarea acestor tarife reduse sau scutiri este supusă acordului Comisiei.
2
Slovenia a solicitat acordul Comisiei pentru aplicarea unor tarife reduse ale taxei pe vehicule în conformitate cu Directiva 1999/62/CE în cazul vehiculelor de 12 tone sau mai mult, care sunt utilizate exclusiv pentru formarea șoferilor sau pentru lucrări publice și industriale în Slovenia.
3
Condițiile prevăzute la articolul 6 alineatul (2) litera (b) din Directiva 1999/62/CE sunt îndeplinite, având în vedere că vehiculele respective nu utilizează drumurile publice în mod permanent, nu sunt folosite pentru transportul de mărfuri și, în plus, aplicarea, în cazul acestora, a unor tarife reduse ale taxei pe vehicule nu conduce la denaturarea concurenței deoarece ele nu pot fi utilizate pentru transportul niciunei mărfi în afara celei instalate permanent pe vehicul și utilizate de acesta pentru propria activitate.
4
Acordul trebuie dat pentru o perioadă limitată, pentru a permite Comisiei revizuirea aplicării tarifelor reduse ale taxei pe vehicule.
5
Prin urmare, trebuie aprobată aplicarea tarifelor reduse solicitată de Slovenia,

Articolul 1

Paragraf
Comisia aprobă aplicarea până la 31 decembrie 2014 a unei taxe reduse pe vehicule în conformitate cu articolul 6 alineatul (2) litera (b) din Directiva 1999/62/CE pentru vehiculele enumerate în continuare, de 12 tone sau mai mult, care sunt folosite exclusiv pentru formarea șoferilor sau pentru transportarea unor echipamente instalate permanent, destinate lucrărilor publice și industriale în Slovenia:
Punctul 1
vehicule de categoria N3 modificate special pentru a fi utilizate la formarea șoferilor;
Punctul 2
scări mobile montate permanent pe un șasiu cu roți;
Punctul 3
ateliere mobile montate permanent pe un șasiu cu roți;
Punctul 4
macarale mobile montate permanent pe un șasiu cu roți;
Punctul 5
pompe mobile montate permanent pe un șasiu cu roți;
Punctul 6
platforme de ridicare mobile montate permanent pe un șasiu cu roți;
Punctul 7
electrogeneratoare mobile montate permanent pe un șasiu cu roți;
Punctul 8
compresoare de aer mobile montate permanent pe un șasiu cu roți;
Punctul 9
laboratoare de mediu mobile montate permanent pe un șasiu cu roți;
Punctul 10
studiouri de radio sau televiziune mobile montate permanent pe un șasiu cu roți;
Punctul 11
vehicule proiectate pentru execuția de lucrări publice;
Punctul 12
vehicule proiectate pentru execuția de lucrări speciale pe șantierele de construcții.

Articolul 2

Paragraf
Prezenta decizie se adresează Republicii Slovenia.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 15 octombrie 2009.Pentru ComisieAntonio TajaniVicepreședinte