Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 861/2006 al Consiliului din 22 mai 2006 de stabilire a măsurilor financiare comunitare privind punerea în aplicare a politicii comune în domeniul pescuitului și în domeniul dreptului mării, în special articolul 21,
1
Statele membre au transmis Comisiei programele lor de control în domeniul pescuitului pentru 2009, împreună cu cererile pentru o contribuție financiară a Comunității la cheltuielile legate de desfășurarea proiectelor incluse în aceste programe.
2
Cererile privind acțiunile enumerate la articolul 8 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 861/2006 pot beneficia de finanțare comunitară.
3
Cererile de finanțare comunitară trebuie să respecte normele prezentate în Regulamentul (CE) nr. 391/2007 al Comisiei.
4
Este necesar să se stabilească sumele maxime și rata contribuției financiare a Comunității în limitele prevăzute la articolul 15 din Regulamentul (CE) nr. 861/2006 și să se stabilească în ce condiții poate fi acordată această contribuție.
5
Pentru a încuraja investițiile în acțiunile prioritare definite de Comisie și având în vedere totodată efectele negative ale crizei financiare asupra bugetelor statelor membre, investițiile aferente sistemelor electronice de înregistrare și raportare (ERS) și sistemelor de monitorizare a navelor (VMS), precum și prevenirii pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat (IUU), ar trebui să beneficieze de o rată mare de cofinanțare în limitele prevăzute la articolul 15 din Regulamentul (CE) nr. 861/2006.
6
Pentru a putea beneficia de această contribuție, dispozitivele de localizare automată trebuie să respecte cerințele impuse prin Regulamentul (CE) nr. 2244/2003 al Comisiei din 18 decembrie 2003 de stabilire a dispozițiilor privind sistemele de monitorizare a navelor prin satelit.
7
Pentru a putea beneficia de această contribuție, dispozitivele electronice de înregistrare și raportare de la bordul navelor de pescuit trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1077/2008 al Comisiei din 3 noiembrie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1966/2006 al Consiliului privind înregistrarea și comunicarea electronică a datelor referitoare la activitățile de pescuit și dispozitivele de teledetecție și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1566/2007.
8
Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului pentru pescuit și acvacultură,
Articolul 1
Obiect
Paragraf
Prezenta decizie prevede, pentru anul 2009, o contribuție financiară a Comunității la cheltuielile suportate de către statele membre în 2009 pentru implementarea sistemelor de monitorizare și control aplicabile politicii comune în domeniul pescuitului (PCP) menționate la articolul 8 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 861/2006. Decizia stabilește cuantumul contribuției financiare a Comunității pentru fiecare stat membru, rata contribuției financiare a Comunității și condițiile în care poate fi acordată o astfel de contribuție.
Articolul 2
Încheierea angajamentelor în curs
Paragraf
Toate plățile pentru care se solicită rambursarea sunt efectuate de statul membru în cauză până la 30 iunie 2013. Plățile efectuate de statul membru după acest termen nu sunt eligibile pentru rambursare. Alocările bugetare neutilizate vizate de prezenta decizie sunt dezangajate până la 31 decembrie 2014 cel târziu.
Articolul 3
Noi tehnologii și rețele informatice
Alineatul 1
Cheltuielile efectuate pentru achiziționarea, instalarea și asistența tehnică în domeniul tehnologiei informației, precum și pentru instalarea rețelelor informatice, pentru a permite un schimb de date sigur și eficient în ceea ce privește monitorizarea, controlul și supravegherea activităților de pescuit, pot beneficia, în limitele prevăzute în anexa I, de o contribuție financiară reprezentând 50 % din cheltuielile eligibile.
Alineatul 2
În cazul cheltuielilor menționate în anexa I legate de sistemul de monitorizare a navelor (VMS), de sistemele electronice de înregistrare și raportare (ERS) sau de pescuitul ilegal, nedeclarat și nereglementat, rata de cofinanțare menționată la alineatul (1) se stabilește la 95 %.
Articolul 4
Dispozitive de localizare automată
Alineatul 1
Cheltuielile efectuate pentru achiziționarea și instalarea la bordul navelor de pescuit a dispozitivelor de localizare automată care permit monitorizarea de la distanță a navelor de către un centru de monitorizare a pescuitului printr-un sistem de monitorizare a navelor (VMS) vor putea beneficia de o contribuție financiară de 95 % din cheltuielile eligibile, în limitele stabilite în anexa II.
Alineatul 2
Contribuția financiară menționată la alineatul (1) se limitează la 1500 EUR pentru fiecare navă.
Alineatul 3
Pentru a putea beneficia de contribuția financiară menționată la alineatul (1), dispozitivele de localizare automată trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 2244/2003.
Articolul 5
Sisteme electronice de înregistrare și raportare
Paragraf
Cheltuielile efectuate pentru dezvoltarea, achiziționarea, instalarea și asistența tehnică necesară componentelor ERS, astfel încât să poată avea loc un schimb de date sigur și eficient în ceea ce privește monitorizarea, controlul și supravegherea activităților de pescuit, vor putea beneficia, în limitele prevăzute în anexa III, de o contribuție financiară reprezentând 95 % din cheltuielile eligibile.
Articolul 6
Dispozitive electronice de înregistrare și raportare
Alineatul 1
Cheltuielile efectuate pentru achiziționarea și montarea la bordul navelor de pescuit a dispozitivelor ERS cu scopul de a permite navelor să înregistreze și să transmită pe cale electronică Centrului de monitorizare a pescuitului informații privind activitățile de pescuit pot beneficia de o contribuție financiară de 95 % din cheltuielile eligibile, în limitele stabilite în anexa IV.
Alineatul 2
Contribuția financiară menționată la alineatul (1) se limitează la 4500 EUR pentru fiecare navă, fără a aduce atingere dispozițiilor de la alineatul (4).
Alineatul 3
Pentru a putea beneficia de o contribuție financiară, dispozitivele ERS trebuie să respecte cerințele prevăzute prin Regulamentul (CE) nr. 1077/2008.
Alineatul 4
În cazul dispozitivelor care combină funcții ERS și VMS și care îndeplinesc cerințele prevăzute în Regulamentele (CE) nr. 2244/2003 și (CE) nr. 1077/2008, contribuția financiară menționată la alineatul (1) din prezentul articol se limitează la 6000 EUR.
Articolul 7
Proiecte-pilot
Paragraf
Cheltuielile efectuate în cadrul proiectelor pilot privind noile tehnologii de control pot beneficia de o contribuție financiară de 95 % din cheltuielile eligibile, în limitele stabilite în anexa V.
Articolul 8
Formare profesională și programe de schimb de experiență
Paragraf
Cheltuielile efectuate pentru programele de formare profesională și schimb de experiență a funcționarilor publici responsabili de monitorizare, control și supraveghere în domeniul pescuitului pot beneficia de o contribuție financiară de 50 % din cheltuielile eligibile, în limitele prevăzute în anexa VI.
Articolul 9
Programe-pilot de inspecție și observare
Paragraf
Cheltuielile efectuate în cadrul programelor pilot de inspecție și observare pot beneficia de o contribuție financiară de 50 % din cheltuielile eligibile, în limitele stabilite în anexa VII.
Articolul 10
Evaluarea cheltuielilor
Paragraf
Cheltuielile efectuate pentru implementarea unui sistem de evaluare a cheltuielilor efectuate pentru controlul politicii comune în domeniul pescuitului pot beneficia de o contribuție financiară de 50 % din cheltuielile eligibile, în limitele stabilite în anexa VIII.
Articolul 11
Inițiative de informare cu privire la normele PCP
Paragraf
Cheltuielile efectuate pentru inițiative care includ seminare și instrumente media menite să mărească gradul de informare al pescarilor și al altor factori implicați, cum ar fi inspectorii, procurorii și judecătorii, precum și publicul larg, în legătură cu necesitatea de a combate pescuitul iresponsabil și ilegal și de a implementa normele politicii comune în domeniul pescuitului, pot beneficia de o contribuție financiară de 75 % din cheltuielile eligibile, în limitele stabilite în anexa IX.
Articolul 12
Nave și aeronave de patrulare pentru supravegherea activităților de pescuit
Alineatul 1
Cheltuielile efectuate pentru achiziționarea și modernizarea navelor și aeronavelor utilizate de către autoritățile competente ale statelor membre pentru inspectarea și supravegherea activităților de pescuit pot beneficia de o contribuție financiară de 50 % din cheltuielile eligibile suportate de statele membre, în limitele stabilite în anexa X.
Alineatul 2
Contribuția financiară specificată pentru fiecare stat membru în anexa X se calculează în funcție de utilizarea vaselor și aeronavelor respective pentru inspecție și supraveghere, ca procent din activitatea anuală totală declarată de statele membre.
Articolul 13
Contribuția maximă a Comunității per stat membru
Paragraf
Cheltuielile totale prevăzute per stat membru, procentajul eligibil pentru finanțare și contribuția maximă totală a Comunității per stat membru pentru acțiunile menționate la articolele 3-12 sunt după cum urmează:
Articolul 14
Destinatari
Paragraf
Prezenta decizie se adresează Regatului Belgiei, Republicii Bulgaria, Regatului Danemarcei, Republicii Federale Germania, Republicii Estonia, Irlandei, Republicii Elene, Regatului Spaniei, Republicii Franceze, Republicii Italiene, Republicii Lituania, Republicii Malta, Regatului Țărilor de Jos, Republicii Polone, Republicii Portugheze, României, Republicii Finlanda, Regatului Suediei și Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Tabel 1
Tabelul 1
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 9 octombrie 2009.Pentru ComisieJoe BorgMembru al Comisiei
Anexa 1
ANEXA I
Tabel 1
NOI TEHNOLOGII ȘI REȚELE INFORMATICE
Anexa 2
ANEXA II
Tabel 1
DISPOZITIVE DE LOCALIZARE AUTOMATĂ
Anexa 3
ANEXA III
Tabel 1
SISTEME ELECTRONICE DE ÎNREGISTRARE ȘI RAPORTARE
Anexa 4
ANEXA IV
Tabel 1
DISPOZITIVE ELECTRONICE DE ÎNREGISTRARE ȘI RAPORTARE
Anexa 5
ANEXA V
Tabel 1
PROIECTE-PILOT
Anexa 6
ANEXA VI
Tabel 1
PROGRAME DE FORMARE PROFESIONALĂ ȘI SCHIMB DE EXPERIENȚĂ
Anexa 7
ANEXA VII
Tabel 1
PROGRAME-PILOT DE INSPECȚIE ȘI OBSERVARE
Anexa 8
ANEXA VIII
Tabel 1
ANALIZA ȘI EVALUAREA CHELTUIELILOR
Anexa 9
ANEXA IX
Tabel 1
INIȚIATIVE DE INFORMARE CU PRIVIRE LA NORMELE PCP
Anexa 10
ANEXA X
Tabel 1
NAVE ȘI AERONAVE DE PATRULARE