AcasăLegislație UE32009D0408

2009/408/CE: Decizia Parlamentului European și a Consiliului din 6 mai 2009 referitoare la mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare, în conformitate cu punctul 28 din Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:06.05.2009
În vigoare din:06.05.2009
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară, în special punctul 28,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1927/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind crearea Fondului european de ajustare la globalizare, în special articolul 12 alineatul (3),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei,
1
Fondul european de ajustare la globalizare (denumit în continuare fondul) a fost creat pentru a oferi un sprijin suplimentar lucrătorilor care suferă de pe urma consecințelor schimbărilor structurale majore intervenite în practicile comerciale mondiale și pentru a le acorda asistență în procesul de reintegrare pe piața muncii.
2
Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 permite mobilizarea fondului în limita unui plafon anual de 500 milioane EUR.
3
La 29 decembrie 2008, Spania a prezentat o solicitare de mobilizare a fondului în ceea ce privește concedierile din sectorul autovehiculelor. Solicitarea îndeplinește condițiile pentru fixarea contribuțiilor financiare, astfel cum sunt enunțate la articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1927/2006. În consecință, Comisia propune mobilizarea unei sume de 2694300 EUR.
4
Mai mult, Comisia propune mobilizarea unei sume de 690000 EUR din cadrul fondului în vederea acordării de asistență tehnică în conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 1927/2006.
5
În consecință, fondul ar trebui să fie mobilizat pentru a oferi o contribuție financiară aferentă solicitării depuse de Spania, precum și pentru a răspunde necesității acordării de asistență tehnică,

Articolul 1

Paragraf
În cadrul bugetului general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2009, Fondul european de ajustare la globalizare este mobilizat pentru a oferi suma de 3384300 EUR în credite de angajament și de plată.

Articolul 2

Paragraf
Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptată la Strasbourg, 6 mai 2009.Pentru Parlamentul EuropeanPreședinteleH.-G. PötteringPentru ConsiliuPreședinteleJ. Kohout