Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Directiva 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar, în special articolul 8 alineatul (2) al patrulea paragraf,
1
Articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE prevede că un stat membru poate autoriza, în cursul unei perioade de 12 ani de la notificarea directivei menționate anterior, introducerea pe piață a produselor de protecție a plantelor care conțin substanțe active care nu sunt incluse în anexa I la această directivă și care se află deja pe piață la doi ani de la data notificării, timp în care se efectuează o examinare treptată a acestor substanțe în cadrul unui program de lucru.
2
Regulamentele (CE) nr. 451/2000 și (CE) nr. 1490/2002 ale Comisiei stabilesc normele de aplicare a celei de a treia etape a programului de lucru menționat la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE și stabilesc o listă de substanțe active care urmează să fie evaluate, în vederea posibilei lor includeri în anexa I la Directiva 91/414/CEE. Această listă include triflumuronul.
3
Efectele triflumuronului asupra sănătății oamenilor și asupra mediului au fost evaluate în conformitate cu dispozițiile prevăzute în Regulamentele (CE) nr. 451/2000 și (CE) nr. 1490/2002 pentru o serie de utilizări propuse de notificator. În plus, regulamentele menționate anterior desemnează statele membre raportoare care trebuie să înainteze Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA) rapoartele de evaluare și recomandările relevante, în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1490/2002. Pentru triflumuron, statul membru raportor a fost Italia și toate informațiile relevante au fost prezentate la 15 iulie 2005.
4
Raportul de evaluare a fost revizuit inter pares de către statele membre și EFSA în cadrul grupului său de lucru Evaluare și a fost prezentat Comisiei la 30 septembrie 2008 sub forma concluziei EFSA cu privire la revizuirea inter pares a evaluării riscului de pesticid în cazul substanței active triflumuron. Raportul a fost revizuit de statele membre și de Comisie în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală și a fost finalizat la 2 decembrie 2008 sub forma unui raport de examinare al Comisiei cu privire la triflumuron.
5
În cursul evaluării acestei substanțe active, a fost identificat un număr de aspecte problematice. În special, pe baza informațiilor disponibile, nu s-a demonstrat că expunerea consumatorilor este acceptabilă din cauza lipsei datelor cu privire la natura și nivelul reziduurilor relevante. De fapt, nu a fost posibil să se realizeze o evaluare a riscurilor acute pentru metabolitul M07, întrucât datele nu au fost suficiente pentru alocarea unei doze acute de referință pentru metabolitul în cauză. În plus, nu existau suficiente date pentru a stabili o definiție adecvată a reziduurilor, precum și pentru a estima nivelul de reziduuri din produsele transformate pe bază de fructe. Pe lângă acestea, a fost identificat un risc ridicat pentru organismele acvatice. În consecință, nu s-a putut concluziona, pe baza informațiilor disponibile, că triflumuronul îndeplinește criteriile pentru a fi inclus în anexa I la Directiva 91/414/CEE.
6
Comisia a invitat notificatorul să își prezinte observațiile cu privire la rezultatele revizuirii inter pares și cu privire la intenția sa de a susține sau nu în continuare includerea acestei substanțe în anexă. Notificatorul și-a prezentat observațiile care au fost examinate cu atenție. Cu toate acestea, în ciuda argumentelor invocate de notificator, aspectele problematice identificate nu au putut fi eliminate, iar evaluările efectuate pe baza informațiilor furnizate și examinate în cursul întâlnirilor experților EFSA nu au demonstrat că, în condițiile de utilizare propuse, produsele de protecție a plantelor care conțin triflumuron ar îndeplini în general cerințele prevăzute la articolul 5 alineatul (1) literele (a) și (b) din Directiva 91/414/CEE.
7
Prin urmare, triflumuronul nu ar trebui inclus în anexa I la Directiva 91/414/CEE.
8
Ar trebui luate măsuri care să garanteze faptul că autorizațiile acordate pentru produsele de protecție a plantelor care conțin triflumuron sunt retrase într-o perioadă determinată și nu sunt reînnoite, precum și că nu se mai acordă autorizații noi pentru astfel de produse.
9
Orice perioadă de grație acordată de un stat membru pentru eliminarea, depozitarea, introducerea pe piață și utilizarea stocurilor existente de produse de protecție a plantelor care conțin triflumuron nu ar trebui să depășească douăsprezece luni, pentru a limita utilizarea stocurilor existente la o singură perioadă de vegetație suplimentară, ceea ce garantează faptul că produsele de protecție a plantelor care conțin triflumuron rămân disponibile pentru fermieri timp de 18 luni de la adoptarea prezentei decizii.
10
Prezenta decizie nu exclude prezentarea unei cereri pentru triflumuron, în conformitate cu dispozițiile articolului 6 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE, cu normele de aplicare prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 33/2008 al Comisiei din 17 ianuarie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Directivei 91/414/CEE a Consiliului în privința unei proceduri ordinare și a unei proceduri accelerate de evaluare a substanțelor active prevăzute în programul de lucru menționat la articolul 8 alineatul (2) din directiva respectivă, dar care nu au fost incluse în anexa I la aceasta, în vederea unei posibile includeri în anexa I a directivei menționate anterior.
11
Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,
Articolul 1
Paragraf
Triflumuronul nu se include ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414/CEE.
Articolul 2
Paragraf
Statele membre se asigură că:
Litera a
autorizațiile pentru produse de protecție a plantelor care conțin triflumuron sunt retrase până la 16 septembrie 2009;
Litera b
de la data publicării prezentei decizii, nu se acordă sau nu se reînnoiesc autorizații pentru produsele de protecție a plantelor care conțin triflumuron.
Articolul 3
Paragraf
Orice perioadă de grație acordată de statele membre în conformitate cu dispozițiile articolului 4 alineatul (6) din Directiva 91/414/CEE trebuie să fie cât mai scurtă posibil și trebuie să expire cel târziu până la 16 septembrie 2010.
Articolul 4
Paragraf
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 16 martie 2009.Pentru ComisieAndroulla VassiliouMembru al Comisiei