AcasăLegislație UE32008R0725

Regulamentul (CE) nr. 725/2008 al Comisiei din 24 iulie 2008 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:24.07.2008
În vigoare din:15.08.2008
Articole:3
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun, în special articolul 9 alineatul (1) litera (a),
1
În scopul asigurării aplicării uniforme a Nomenclaturii combinate anexate la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, este necesar să se adopte dispoziții privind clasificarea mărfurilor menționate în anexa la prezentul regulament.
2
Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 stabilește regulile generale de interpretare a Nomenclaturii combinate. Aceste reguli se aplică, de asemenea, oricăror alte nomenclaturi bazate integral sau parțial pe aceasta sau care îi adaugă subdiviziuni suplimentare și care sunt stabilite prin reglementări comunitare specifice, în vederea aplicării unor măsuri tarifare sau de altă natură privind comerțul cu mărfuri.
3
În temeiul regulilor generale menționate anterior, mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă trebuie clasificate la codul NC indicat în coloana 2, în conformitate cu motivele care figurează în coloana 3 a tabelului menționat.
4
Este indicat să se prevadă posibilitatea invocării în continuare de către titular, pentru o perioadă de trei luni, a informațiilor tarifare obligatorii care sunt furnizate de autoritățile vamale ale statelor membre în ceea ce privește clasificarea mărfurilor în Nomenclatura combinată, dar care nu sunt conforme cu prezentul regulament, în conformitate cu articolul 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar.
5
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului Vamal,

Articolul 1

Paragraf
Mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă se clasifică în Nomenclatura combinată la codul NC indicat în coloana 2 a tabelului menționat.

Articolul 2

Paragraf
Informațiile tarifare obligatorii, furnizate de autoritățile vamale ale statelor membre, care nu sunt în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament, pot fi invocate în continuare, în conformitate cu dispozițiile articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92, pe o perioada de trei luni.

Articolul 3

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 24 iulie 2008.Pentru ComisieLászló KovácsMembru al Comisiei
Anexa 1
ANEXĂ
Tabel 1
Tabelul 1