Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 95 alineatul (1),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei,
Paragraf
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European,
Paragraf
hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat,
1
Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului prevede că anumite măsuri urmează să fie adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei.
2
Decizia 1999/468/CE a fost modificată prin Decizia 2006/512/CE, care a introdus procedura de reglementare cu control pentru adoptarea măsurilor care au un domeniu general de aplicare și care sunt destinate să modifice elemente neesențiale ale unui act de bază adoptat în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat, printre altele, prin eliminarea unora dintre aceste elemente sau prin completarea actului cu noi elemente neesențiale.
3
În conformitate cu declarația Parlamentului European, a Consiliului și a Comisiei cu privire la Decizia 2006/512/CE, pentru ca procedura de reglementare cu control să se aplice actelor adoptate în temeiul procedurii prevăzute la articolul 251 din tratat care sunt deja în vigoare, actele respective trebuie să fie adaptate în conformitate cu procedurile aplicabile.
4
Comisia ar trebui să fie împuternicită să decidă cu privire la aplicabilitatea standardelor internaționale de contabilitate în cadrul Comunității. Deoarece măsurile respective au un domeniu general de aplicare și sunt destinate să modifice elemente neesențiale ale Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 prin completarea cu noi elemente neesențiale, acestea trebuie să fie adoptate în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 5a din Decizia 1999/468/CE.
5
Având în vedere faptul că aplicarea termenelor care se aplică în mod normal în cadrul procedurii de reglementare cu control ar putea, în anumite situații excepționale, să creeze dificultăți în adoptarea standardelor de contabilitate recent publicate, a modificărilor standardelor de contabilitate existente sau a interpretărilor standardelor de contabilitate existente în timp util pentru a fi aplicate de către întreprinderi pentru exercițiul financiar pertinent, Parlamentul European, Consiliul și Comisia ar trebui să acționeze rapid pentru a asigura că respectivele standarde și interpretări sunt adoptate cu rapiditate, astfel încât să nu se pericliteze înțelegerea și încrederea investitorilor.
6
Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 ar trebui să fie modificat în consecință,
Articolul 1
Modificări
Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
La articolul 3, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 2
Articolul 6 se modifică după cum urmează:
Litera a
alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
alineatul (3) se elimină.
Articolul 2
Intrarea în vigoare
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Strasbourg, 11 martie 2008.Pentru Parlamentul EuropeanPreședinteleH.-G. PötteringPentru ConsiliuPreședinteleJ. Lenarčič