AcasăLegislație UE32008D0877

Decizia 2008/877/PESC a Consiliului din 24 octombrie 2008 privind încheierea acordului dintre Uniunea Europeană și Georgia referitor la statutul misiunii de monitorizare a Uniunii Europene în Georgia

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:24.10.2008
În vigoare din:24.10.2008
EUR-Lex
Paragraf
21.11.2008
Paragraf
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Paragraf
L 310/30
Paragraf
DECIZIA 2008/877/PESC A CONSILIULUI
Paragraf
din 24 octombrie 2008
Paragraf
privind încheierea acordului dintre Uniunea Europeană și Georgia referitor la statutul misiunii de monitorizare a Uniunii Europene în Georgia
Paragraf
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
Paragraf
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 24,
Paragraf
având în vedere recomandarea Președinției,
Paragraf
întrucât:
Paragraf
(1)
Paragraf
La 15 septembrie 2008, Consiliul a adoptat Acțiunea comună 2008/736/PESC privind misiunea de monitorizare a Uniunii Europene în Georgia (EUMM Georgia) (1).
Paragraf
(2)
Paragraf
Un acord privind statutul EUMM Georgia a fost negociat între Uniunea Europeană și Georgia.
Paragraf
(3)
Paragraf
Acordul ar trebui să fie aprobat în numele Uniunii Europene,
Paragraf
DECIDE:
Paragraf
Articolul 1
Paragraf
Prin prezenta decizie se aprobă, în numele Uniunii Europene, acordul dintre Uniunea Europeană și Georgia privind statutul misiunii de monitorizare a Uniunii Europene în Georgia.
Paragraf
Textul acordului se anexează la prezenta decizie.
Paragraf
Articolul 2
Paragraf
Președintele Consiliului este autorizat prin prezenta decizie să desemneze persoana (persoanele) împuternicită (împuternicite) să semneze acordul prin care Uniunea Europeană își asumă obligații (2).
Paragraf
Articolul 3
Paragraf
Prezenta decizie produce efecte de la data adoptării.
Paragraf
Articolul 4
Paragraf
Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptată la Luxemburg, 24 octombrie 2008.
Paragraf
Pentru Consiliu
Paragraf
Președintele
Paragraf
M. ALLIOT-MARIE
Paragraf
(1) JO L 248, 17.9.2008, p. 26.
Paragraf
(2) Data intrării în vigoare a acordului va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene de către Secretariatul General al Consiliului.
Paragraf
TRADUCERE
Paragraf
ACORD
Paragraf
între Uniunea Europeană și Georgia privind statutul misiunii de monitorizare a Uniunii Europene în Georgia
Paragraf
UNIUNEA EUROPEANĂ, denumită în continuare „UE”,
Paragraf
pe de o parte, și
Paragraf
GEORGIA, denumită în continuare „statul-gazdă”,
Paragraf
pe de altă parte,
Paragraf
denumite în continuare „părțile”,
Paragraf
AVÂND ÎN VEDERE:
Paragraf
scrisoarea de invitație adresată de președintele Mikheil Saakashvili la 11 septembrie 2008,
Paragraf
Acțiunea comună 2008/736/PESC a Consiliului din 15 septembrie 2008 privind misiunea de monitorizare a Uniunii Europene în Georgia, EUMM Georgia,
Paragraf
faptul că prezentul acord nu aduce atingere drepturilor și obligațiilor părților care decurg din acorduri internaționale și din alte instrumente de instituire a unor curți și tribunale internaționale, inclusiv statutului Curții Penale Internaționale,
Paragraf
CONVIN:
Paragraf
Articolul 1
Paragraf
Domeniu de aplicare și definiții
Paragraf
(1) Prezentul acord se aplică misiunii Uniunii Europene și personalului acesteia.
Paragraf
(2) Prezentul acord nu se aplică decât pe teritoriul statului-gazdă.
Paragraf
(3) În sensul prezentului acord:
Paragraf
(a)
Paragraf
„EUMM Georgia” înseamnă misiunea de monitorizare a UE în Georgia, instituită de Consiliul Uniunii Europene prin Acțiunea comună 2008/736/PESC, inclusiv componentele, forțele, unitățile, cartierul general și personalul desfășurat pe teritoriul statului-gazdă și afectat misiunii EUMM Georgia;
Paragraf
(b)
Paragraf
„șeful misiunii” înseamnă șeful misiunii EUMM Georgia, numit de Consiliul Uniunii Europene;
Paragraf
(c)
Paragraf
„personalul EUMM Georgia” înseamnă șeful misiunii, personalul detașat de statele membre UE, de instituțiile UE și de statele care nu sunt membre ale UE invitate de UE să participe la misiunea EUMM Georgia, personalul internațional recrutat pe bază de contract de misiunea EUMM Georgia și desfășurat pentru pregătirea, sprijinirea și punerea în aplicare a misiunii, precum și personalul aflat în misiune pentru un stat de origine sau o instituție UE în cadrul misiunii. Acesta nu include contractanții comerciali sau personalul angajat pe plan local;
Paragraf
(d)
Paragraf
„cartier general” înseamnă sediul principal al misiunii EUMM Georgia la Tbilisi;
Paragraf
(e)
Paragraf
„stat de origine” înseamnă orice stat membru sau care nu este membru al UE care a detașat personal pentru EUMM Georgia;
Paragraf
(f)
Paragraf
„instalații” înseamnă toate clădirile, localurile și terenurile necesare pentru derularea activităților misiunii EUMM Georgia, precum și pentru cazarea personalului misiunii EUMM Georgia;
Paragraf
(g)
Paragraf
„personal angajat pe plan local” înseamnă membri ai personalului care sunt resortisanți sau rezidenți permanenți ai statului-gazdă;
Paragraf
(h)
Paragraf
„contractant” înseamnă orice persoană care furnizează EUMM Georgia bunuri și/sau servicii aferente activităților desfășurate de EUMM Georgia.
Paragraf
Articolul 2
Paragraf
Dispoziții generale
Paragraf
(1) EUMM Georgia și personalul EUMM Georgia respectă actele cu putere de lege și dispozițiile administrative ale statului-gazdă și se abțin de la orice acțiune sau activitate incompatibilă cu obiectivele misiunii.
Paragraf
(2) EUMM Georgia se bucură de autonomie în îndeplinirea funcțiilor sale în temeiul prezentului acord. Statul-gazdă respectă caracterul unitar și internațional al EUMM Georgia.
Paragraf
(3) Șeful misiunii comunică periodic guvernului statului-gazdă numărul membrilor personalului EUMM Georgia aflați pe teritoriul statului-gazdă.
Paragraf
Articolul 3
Paragraf
Identificarea
Paragraf
(1) Personalul EUMM Georgia primește o carte de identitate a EUMM Georgia emisă de Ministerul Afacerilor Externe al statului-gazdă, cu care se identifică și pe care trebuie să o poarte în permanență asupra sa. Autoritățile competente ale statului-gazdă primesc un specimen al cărții de identitate a EUMM Georgia.
Paragraf
(2) Vehiculele și alte mijloace de transport ale EUMM Georgia poartă marca de identificare distinctivă a EUMM Georgia, un specimen al acesteia fiind transmis autorităților competente ale statului-gazdă, și/sau plăcuțe de înmatriculare specifice cu număr diplomatic, emise de autoritățile competente ale statului-gazdă.
Paragraf
(3) EUMM Georgia este autorizată să arboreze drapelul UE la cartierul său general și în alte locuri, singur sau alături de drapelul statului-gazdă, în conformitate cu decizia șefului misiunii. Drapelele și însemnele naționale ale elementelor naționale constitutive ale EUMM Georgia pot fi vizibile în localurile, pe vehiculele și uniformele EUMM Georgia, conform deciziei șefului misiunii.
Paragraf
Articolul 4
Paragraf
Trecerea frontierei și circulația pe teritoriul statului-gazdă
Paragraf
(1) Pentru personalul EUMM Georgia, precum și pentru resursele și mijloacele de transport ale EUMM Georgia, trecerea frontierei statului-gazdă se efectuează prin punctele oficiale de trecere, în porturile maritime și pe culoarele aeriene internaționale.
Paragraf
(2) Statul-gazdă facilitează intrarea pe teritoriul său și ieșirea de pe teritoriul său a EUMM Georgia și a personalului EUMM Georgia. Cu excepția controlului pașapoartelor la intrarea pe teritoriul statului-gazdă și la ieșirea de pe acesta, membrii personalului EUMM Georgia care fac dovada apartenenței la misiune sunt exceptați de la aplicarea reglementărilor privind pașapoartele, controlul vamal, vizele și imigrarea, precum și de la orice altă formă de control a imigrării pe teritoriul statului-gazdă.
Paragraf
(3) Membrilor personalului EUMM Georgia nu li se aplică dispozițiile statului-gazdă care reglementează înregistrarea și controlul străinilor, dar aceștia nu dobândesc dreptul de ședere permanentă sau domiciliul pe teritoriul statului-gazdă.
Paragraf
(4) Resursele și mijloacele de transport ale EUMM Georgia destinate susținerii misiunii care intră pe teritoriul statului-gazdă, îl tranzitează sau îl părăsesc sunt scutite de orice obligație privind controlul vamal sau orice altă procedură vamală.
Paragraf
(5) Vehiculele și aeronavele utilizate pentru sprijinirea misiunii nu fac obiectul cerințelor locale de înmatriculare sau de autorizare. Standardele și normele internaționale în materie se aplică în continuare. Dacă este necesar, se încheie acorduri suplimentare în conformitate cu articolul 20.
Paragraf
(6) Membrii personalului EUMM Georgia pot conduce autovehicule și pilota nave sau aeronave pe teritoriul statului-gazdă, cu condiția să dețină, după caz, un permis de conducere, un brevet de căpitan sau un certificat de pilot, național sau internațional, valabil. Statul-gazdă acceptă ca valabile, fără a percepe taxe sau comisioane pentru aceasta, permisele de conducere ale membrilor personalului EUMM Georgia.
Paragraf
(7) EUMM Georgia și membrii personalului EUMM Georgia, împreună cu vehiculele lor, aeronavele sau orice alte mijloace de transport, echipamente și bunuri, beneficiază de libertate neîngrădită de mișcare pe întreg teritoriul statului-gazdă, inclusiv în marea teritorială și în spațiul aerian al acestuia. Dacă este necesar, pot fi încheiate acorduri suplimentare în conformitate cu articolul 20 din prezentul acord.
Paragraf
(8) Atunci când călătoresc în interesul activităților misiunii, membrii personalului EUMM Georgia și ai personalului angajat pe plan local de EUMM Georgia pot utiliza drumurile, podurile, feriboturile, aeroporturile și porturile fără să plătească redevențe, taxe, tarife sau drepturi similare. Personalul EUMM Georgia nu este exceptat de la plata unor contribuții la un nivel rezonabil pentru serviciile de care beneficiază la cererea lor, în aceleași condiții cu cele prevăzute pentru personalul statului-gazdă.
Paragraf
(9) Resursele și mijloacele de transport ale EUMM Georgia destinate susținerii misiunii care au intrat pe teritoriul statului-gazdă, l-au tranzitat sau l-au părăsit înainte de intrarea în vigoare a prezentului acord sunt scutite de orice obligație privind controlul vamal sau orice altă procedură vamală.
Paragraf
Articolul 5
Paragraf
Privilegii și imunități acordate EUMM Georgia de către statul-gazdă
Paragraf
(1) Instalațiile EUMM Georgia sunt inviolabile. Agenții statului-gazdă nu au acces la acestea fără acordul șefului misiunii.
Paragraf
(2) Instalațiile EUMM Georgia, dotările și alte bunuri prezente în acestea, precum și mijloacele de transport aferente nu pot fi percheziționate, sechestrate, confiscate sau executate silit.
Paragraf
(3) EUMM Georgia, împreună cu bunurile și resursele de care dispune, indiferent de amplasarea acestora și de proprietatea asupra lor, beneficiază de imunitate de jurisdicție.
Paragraf
(4) Arhivele și documentele EUMM Georgia sunt inviolabile în orice moment și indiferent de locul de depozitare a acestora.
Paragraf
(5) Corespondența oficială a EUMM Georgia este inviolabilă. Prin „corespondență oficială” se înțelege toată corespondența referitoare la misiune și la sarcinile acesteia.
Paragraf
(6) EUMM Georgia este scutită de toate impozitele, taxele și alte drepturi similare naționale, regionale sau comunale pe bunurile achiziționate sau importate, serviciile prestate și instalațiile utilizate pentru nevoile misiunii. EUMM Georgia nu este scutită de la remunerarea serviciilor prestate.
Paragraf
(7) Statul-gazdă autorizează intrarea pe teritoriul său a articolelor destinate misiunii și le scutește de orice permise de import, export, tranzit, licențe, taxe vamale, redevențe, taxe, tarife și alte contribuții similare, cu excepția cheltuielilor de depozitare, de transport și pentru alte servicii prestate.
Paragraf
Articolul 6
Paragraf
Privilegii și imunități acordate personalului EUMM Georgia de către statul-gazdă
Paragraf
(1) Personalul EUMM Georgia nu poate fi supus niciunei forme de arest sau detenție, în conformitate cu dreptul internațional.
Paragraf
(2) Documentele, corespondența și bunurile personalului EUMM Georgia beneficiază de inviolabilitate, sub rezerva măsurilor de execuție autorizate în temeiul alineatului (6) al prezentului articol.
Paragraf
(3) Personalul EUMM Georgia beneficiază de imunitatea de jurisdicție penală a statului-gazdă în toate circumstanțele. Statul de origine sau instituția în cauză a UE, după caz, poate renunța la imunitatea de jurisdicție penală a personalului EUMM Georgia. Renunțarea trebuie să fie întotdeauna expresă.
Paragraf
(4) Personalul EUMM Georgia beneficiază de imunitate în raport cu jurisdicțiile civilă și administrativă ale statului-gazdă în ceea ce privește cuvintele pronunțate și scrise, precum și toate actele întreprinse în exercitarea funcțiilor oficiale. Atunci când se inițiază o procedură civilă împotriva personalului EUMM Georgia la o instanță judecătorească a statului-gazdă, șeful misiunii și autoritatea competentă a statului de origine sau instituția UE în cauză sunt informate de îndată. Înainte de inițierea procedurii la instanța judecătorească competentă, șeful misiunii și autoritatea competentă a statului de origine sau instituția UE în cauză atestă în fața instanței judecătorești dacă actul respectiv a fost sau nu comis de personalul EUMM Georgia în exercitarea funcțiilor sale oficiale. În cazul în care actul respectiv a fost comis în exercitarea funcțiilor oficiale, procedura nu se inițiază și se aplică dispozițiile articolului 17. În cazul în care actul respectiv nu a fost comis în exercitarea funcțiilor oficiale, procedura poate continua. Atestarea de către șeful misiunii și autoritatea competentă a statului de origine sau instituția UE în cauză are un caracter obligatoriu pentru jurisdicția statului-gazdă, care nu o poate contesta.
Paragraf
În cazul în care personalul EUMM Georgia inițiază o procedură, el nu mai poate invoca imunitatea de jurisdicție în ceea ce privește orice cerere reconvențională direct legată de cererea principală.
Paragraf
(5) Personalul EUMM Georgia nu este obligat să depună mărturie.
Paragraf
(6) Împotriva personalului EUMM Georgia nu poate fi luată nicio măsură de executare, cu excepția unei proceduri civile nelegate de funcțiile sale oficiale. Bunurile personalului EUMM Georgia, atestate de către șeful misiunii ca fiind necesare exercitării funcțiilor oficiale ale personalului, nu pot fi supuse sechestrului în temeiul unei hotărâri, decizii sau al unui ordin judecătoresc. În cadrul procedurii civile, personalul EUMM Georgia nu este supus niciunei restrângeri a libertății personale și nici altor măsuri de constrângere.
Paragraf
(7) Imunitatea de jurisdicție a personalului EUMM Georgia față de statul-gazdă nu conferă imunitate în raport cu jurisdicția statelor de origine respective.
Paragraf
(8) În ceea ce privește prestarea de servicii pentru EUMM Georgia, personalului EUMM Georgia nu i se aplică dispozițiile privind asigurările sociale în vigoare în statul-gazdă.
Paragraf
(9) Personalul EUMM Georgia este scutit de orice formă de impozitare în statul-gazdă, în ceea ce privește remunerația și alte beneficii care îi sunt plătite de EUMM Georgia sau de statul de origine, precum și în ceea ce privește veniturile încasate în afara statului-gazdă.
Paragraf
(10) În conformitate cu actele cu putere de lege și normele administrative pe care le poate adopta, statul-gazdă autorizează intrarea obiectelor destinate uzului personal al personalului EUMM Georgia și scutirea acestora de drepturi vamale, impozite și alte redevențe conexe, altele decât cheltuielile de depozitare, de transport și pentru servicii similare. Statul-gazdă permite, de asemenea, exportul acestui tip de articole. Pentru bunurile și serviciile achiziționate pe piața internă, personalul EUMM Georgia este scutit de plata TVA-ului (prețul nu include TVA) și a taxelor în conformitate cu legislația statului-gazdă.
Paragraf
(11) Personalul EUMM Georgia este scutit de inspectarea bagajului personal, în afară de cazul în care există motive serioase de a se crede că acesta conține obiecte care nu sunt destinate uzului său personal sau obiecte al căror import sau export este interzis de legislație, sau care sunt supuse regulamentelor de carantină ale statului-gazdă. Într-un astfel de caz, inspecția se efectuează numai în prezența membrului personalului EUMM Georgia în cauză sau a unui reprezentant autorizat al EUMM Georgia.
Paragraf
Articolul 7
Paragraf
Personalul angajat pe plan local
Paragraf
Personalul angajat pe plan local nu beneficiază de privilegii și imunități decât în măsura în care acestea sunt recunoscute de statul-gazdă. Cu toate acestea, statul-gazdă are obligația să își exercite jurisdicția asupra acestui personal și să nu intervină în mod nejustificat în îndeplinirea funcțiilor operațiunii.
Paragraf
Articolul 8
Paragraf
Scutirile de taxe pentru contractanți
Paragraf
(1) Furnizarea de bunuri și/sau servicii pentru EUMM Georgia de către un contractant este scutită de impozitele indirecte (prețul nu include taxa).
Paragraf
(2) Importul de bunuri de către un contractant, achiziționate pentru activitățile EUMM Georgia, este scutit de toate taxele vamale, inclusiv de TVA.
Paragraf
(3) EUMM Georgia este exonerată de orice responsabilitate față de autoritățile statului-gazdă în cazul în care contractanții nu respectă legislația georgiană în materie de taxe și impozite.
Paragraf
(4) În cooperare cu EUMM Georgia, Ministerul de Finanțe al Georgiei elaborează modalități pentru punerea în aplicare a scutirilor de taxe și impozite prevăzute la prezentul articol.
Paragraf
Articolul 9
Paragraf
Atribuții de jurisdicție disciplinară
Paragraf
Autoritățile competente ale unui stat de origine au dreptul de a exercita pe teritoriul statului-gazdă toate atribuțiile de jurisdicție disciplinară care le sunt conferite de legislația statului de origine cu privire la toți membrii personalului EUMM Georgia supuși acestei legislații.
Paragraf
Articolul 10
Paragraf
Securitatea
Paragraf
(1) Statul-gazdă își asumă, prin mijloace proprii, întreaga responsabilitate pentru securitatea personalului EUMM Georgia.
Paragraf
(2) În acest scop, statul-gazdă ia toate măsurile necesare în vederea asigurării protecției, siguranței și securității EUMM Georgia și a personalului acesteia. Orice dispoziții specifice propuse de statul-gazdă în acest sens se stabilesc de comun acord cu șeful misiunii înainte de a fi puse în aplicare. Statul-gazdă permite desfășurarea activităților legate de evacuarea, din motive medicale, a personalului EUMM Georgia și participă, cu titlu gratuit, la acestea. Dacă este necesar, se încheie acorduri suplimentare în conformitate cu articolul 20.
Paragraf
Articolul 11
Paragraf
Uniforma
Paragraf
(1) Personalul EUMM Georgia poartă uniforma națională sau îmbrăcăminte civilă, precum și însemnele distinctive ale EUMM Georgia.
Paragraf
(2) Portul uniformelor face obiectul regulilor stabilite de șeful misiunii.
Paragraf
Articolul 12
Paragraf
Cooperarea și accesul la informații
Paragraf
(1) Statul-gazdă cooperează cu și sprijină pe deplin personalul și misiunea EUMM Georgia.
Paragraf
(2) Dacă i se cere și dacă este necesar pentru îndeplinirea misiunii EUMM Georgia, statul-gazdă asigură accesul efectiv al personalului EUMM Georgia la:
Paragraf
clădirile, instalațiile, localurile și vehiculele oficiale aflate în proprietatea statului-gazdă, închiriate sau ocupate de acesta, dacă sunt utile în cadrul mandatului EUMM Georgia;
Paragraf
documentele, materialele și informațiile necesare aflate sub autoritatea statului-gazdă, dacă sunt utile în cadrul mandatului EUMM Georgia.
Paragraf
Dacă este necesar, se încheie acorduri suplimentare în conformitate cu articolul 20.
Paragraf
(3) Șeful misiunii și statul-gazdă se consultă cu regularitate și iau măsurile corespunzătoare pentru a asigura o cooperare strânsă și reciprocă la toate nivelurile. Statul-gazdă poate numi un ofițer de legătură la EUMM Georgia.
Paragraf
Articolul 13
Paragraf
Susținerea acordată de statul-gazdă și încheierea de contracte
Paragraf
(1) Statul-gazdă acceptă, în cazul în care este solicitat, să sprijine EUMM Georgia pentru a găsi instalații corespunzătoare.
Paragraf
(2) Statul-gazdă pune gratuit la dispoziție instalațiile aflate în proprietatea sa, dacă acest lucru este necesar și în limita disponibilităților, precum și în măsura în care instalațiile respective sunt solicitate pentru conducerea activităților administrative și operaționale ale EUMM Georgia.
Paragraf
(3) În limita mijloacelor și a capacităților sale, statul-gazdă sprijină pregătirea, instalarea, punerea în aplicare și susținerea misiunii, inclusiv utilizarea comună a instalațiilor și a echipamentului în cazul experților EUMM Georgia.
Paragraf
(4) Asistența și sprijinul pe care le oferă statul-gazdă misiunii se furnizează în aceleași condiții ca și asistența și sprijinul oferite de statul-gazdă cetățenilor săi.
Paragraf
(5) EUMM Georgia dispune de capacitatea juridică necesară în conformitate cu legislația și dispozițiile administrative ale statului-gazdă pentru a-și îndeplini misiunea, în special în scopul de a deschide conturi bancare, de a dobândi sau a înstrăina bunuri mobile și de a se constitui ca parte într-o procedură judiciară.
Paragraf
(6) Legislația aplicabilă contractelor încheiate de EUMM Georgia în statul-gazdă se menționează în contractele respective.
Paragraf
(7) Contractul poate stipula că procedura de soluționare a litigiilor prevăzută la articolul 17 alineatele (3) și (4) se aplică litigiilor apărute ca urmare a aplicării contractului.
Paragraf
(8) Statul-gazdă facilitează punerea în aplicare a contractelor încheiate de EUMM Georgia cu entitățile comerciale pentru nevoile operațiunii.
Paragraf
Articolul 14
Paragraf
Modificarea instalațiilor
Paragraf
(1) EUMM Georgia este autorizată să construiască sau să modifice instalațiile în funcție de nevoile sale operaționale.
Paragraf
(2) Statul-gazdă nu poate pretinde compensații din partea EUMM Georgia pentru aceste construcții sau modificări.
Paragraf
Articolul 15
Paragraf
Membrii decedați ai personalului EUMM Georgia
Paragraf
(1) Șeful misiunii are dreptul de a se ocupa de repatrierea oricărui membru decedat al personalului EUMM Georgia, precum și a bunurilor personale ale acestuia și de a adopta măsuri corespunzătoare în acest sens.
Paragraf
(2) Nu se poate practica o autopsie pe corpul unui membru decedat al personalului EUMM Georgia fără acordul statului în cauză și fără prezența unui reprezentant al EUMM Georgia și/sau al statului respectiv.
Paragraf
(3) Statul-gazdă și EUMM Georgia cooperează cât mai mult posibil pentru asigurarea repatrierii cât mai rapide a oricărui membru decedat al personalului EUMM Georgia.
Paragraf
Articolul 16
Paragraf
Comunicațiile
Paragraf
(1) EUMM Georgia poate instala și utiliza radioemițătoare și radioreceptoare, precum și sisteme prin satelit. Aceasta cooperează cu autoritățile competente ale statului-gazdă pentru evitarea conflictelor legate de utilizarea frecvențelor adecvate. Accesul la gama de frecvențe se acordă de către statul-gazdă în mod gratuit.
Paragraf
(2) EUMM Georgia are dreptul de a comunica fără restricții prin radio (inclusiv prin satelit, telefon mobil sau aparat radio portabil), prin telefon, prin telegraf, prin fax și prin alte mijloace, precum și dreptul de a instala echipamentele necesare asigurării comunicațiilor dorite în cadrul instalațiilor EUMM Georgia și între aceste instalații, inclusiv dreptul de a instala cabluri și linii terestre pentru nevoile operațiunii.
Paragraf
(3) EUMM Georgia poate lua, în cadrul instalațiilor proprii, măsurile necesare în vederea transmiterii corespondenței adresate EUMM Georgia sau personalului acesteia sau care provine de la EUMM Georgia și/sau de la personalul său.
Paragraf
Articolul 17
Paragraf
Cereri de despăgubiri în caz de deces, vătămare, prejudicii sau pierderi
Paragraf
(1) EUMM Georgia și personalul său nu pot fi făcuți răspunzători de deteriorarea sau pierderea bunurilor civile sau publice legate de necesitățile operaționale sau cauzate de activitățile legate de tulburări civile sau de protecția EUMM Georgia.
Paragraf
(2) În scopul realizării unei înțelegeri amiabile, cererile de despăgubiri în caz de deteriorare sau pierdere a bunurilor civile sau publice nereglementate de alineatul (1), precum și cererile de despăgubiri în caz de deces sau rănire a unei persoane și de deteriorare sau pierdere a unor bunuri care aparțin EUMM Georgia se transmit EUMM Georgia prin intermediul autorităților competente ale statului-gazdă, în ceea ce privește cererile prezentate de persoane juridice sau fizice ale statului-gazdă, sau al autorităților competente ale statului-gazdă, în ceea ce privește cererile prezentate de EUMM Georgia.
Paragraf
(3) Atunci când nu se poate realiza o înțelegere amiabilă, cererea de despăgubiri se transmite unei comisii de despăgubire constituită în mod egal din reprezentanți ai EUMM Georgia și ai statului-gazdă. Soluționarea cererilor se face de comun acord.
Paragraf
(4) Atunci când nu se poate ajunge la o soluție în cadrul comisiei de despăgubire, se procedează după cum urmează:
Paragraf
(a)
Paragraf
cererile pentru o sumă mai mică decât 40 000 EUR sau egală cu 40 000 EUR se soluționează pe cale diplomatică între statul-gazdă și reprezentanți ai UE;
Paragraf
(b)
Paragraf
cererile pentru o sumă mai mare decât cea menționată la litera (a) se introduc la o instanță de arbitraj, a cărei hotărâre este obligatorie.
Paragraf
(5) Instanța de arbitraj este constituită din trei arbitri, primul arbitru fiind desemnat de statul-gazdă, al doilea de către EUMM Georgia și al treilea de comun acord de către statul-gazdă și EUMM Georgia. În cazul în care una din părți nu desemnează un arbitru în termen de două luni sau în lipsa unui acord între statul-gazdă și EUMM Georgia privind desemnarea celui de al treilea arbitru, acesta este numit din oficiu de președintele Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Paragraf
(6) EUMM Georgia și autoritățile administrative ale statului-gazdă convin asupra dispozițiilor administrative necesare stabilirii mandatului comisiei de despăgubire sau al instanței de arbitraj, a procedurilor aplicabile în cadrul acestor organe și a condițiilor de reglementare a depunerii cererilor de despăgubiri.
Paragraf
Articolul 18
Paragraf
Cooperarea și litigiile
Paragraf
(1) Toate chestiunile privind aplicarea prezentului acord sunt examinate împreună de reprezentanții EUMM Georgia și de autoritățile competente ale statului-gazdă.
Paragraf
(2) În lipsa unei soluționări prealabile, litigiile privind interpretarea sau aplicarea prezentului acord se soluționează exclusiv pe cale diplomatică între statul-gazdă și reprezentanți ai UE.
Paragraf
Articolul 19
Paragraf
Alte dispoziții
Paragraf
(1) Atunci când în prezentul acord se face trimitere la privilegiile, imunitățile și drepturile EUMM Georgia și ale personalului său, guvernul statului-gazdă răspunde de punerea lor în aplicare și de respectarea acestora de către autoritățile competente locale ale statului-gazdă.
Paragraf
(2) Niciuna dintre dispozițiile prezentului acord nu urmărește derogarea de la eventualele drepturi recunoscute, în temeiul altor acorduri, unui stat membru al UE sau unui alt stat participant la EUMM Georgia și nu poate fi interpretată ca o derogare.
Paragraf
Articolul 20
Paragraf
Modalități de punere în aplicare
Paragraf
În sensul aplicării prezentului acord, chestiunile de ordin operațional, administrativ și tehnic pot face obiectul unor acorduri separate încheiate între șeful misiunii și autoritățile administrative ale statului-gazdă.
Paragraf
Articolul 21
Paragraf
Dispoziții finale
Paragraf
(1) Prezentul acord intră în vigoare la data primirii, pe cale diplomatică, a ultimei notificări scrise privind îndeplinirea de către părți a procedurilor interne necesare în scopul intrării în vigoare a prezentului acord.
Paragraf
(2) Fără a se aduce atingere dispozițiilor alineatului (1), se consideră că dispozițiile prevăzute la articolul 4 alineatul (8), la articolul 5 alineatele (1)-(3), (6) și (7), la articolul 6 alineatele (1), (3), (4), (6), (8)-(10), precum și la articolele 14 și 17 se aplică începând cu data desfășurării primilor membri ai personalului EUMM Georgia, în cazul în care această dată este anterioară datei intrării în vigoare a prezentului acord.
Paragraf
(3) Prezentul acord poate fi modificat cu acordul comun al părților exprimat în scris. Modificările se realizează sub forma unor protocoale distincte care formează parte integrantă din prezentul acord și intră în vigoare în conformitate cu articolul 21 alineatul (1) din prezentul acord.
Paragraf
(4) Prezentul acord rămâne valid atât timp cât nicio parte nu informează în scris cealaltă parte în legătură cu dorința sa de denunțare a acordului. Denunțarea prezentului acord intră în vigoare la șase luni de la data primirii acestei notificări. Denunțarea prezentului acord nu aduce atingere drepturilor sau obligațiilor care rezultă din executarea sa înainte de denunțare.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 3 noiembrie 2008, în două exemplare originale în limba engleză.
Paragraf
Pentru Uniunea Europeană
Paragraf
Pentru Georgia