Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Directiva 2000/75/CE a Consiliului din 20 noiembrie 2000 de stabilire a dispozițiilor specifice privind măsurile de combatere și de eradicare a febrei catarale ovine, în special articolul 9 alineatul (2),
Paragraf
având în vedere Decizia 90/424/CEE a Consiliului din 26 iunie 1990 privind anumite cheltuieli în domeniul veterinar, în special articolul 3 alineatul (3) și articolul 3 alineatul (5),
1
Decizia 90/424/CEE stabilește procedurile care reglementează contribuția financiară a Comunității la măsuri veterinare specifice, inclusiv măsuri de urgență. În scopul de a ajuta la eradicarea febrei catarale ovine cât mai curând posibil, statele membre obțin o contribuție financiară la costurile anumitor măsuri pentru combaterea focarelor de febră catarală ovină.
2
Articolul 3 alineatul (5) din Decizia 90/424/CEE stabilește normele privind procentajul costurilor suportate de statele membre care pot fi acoperite de contribuția financiară comunitară.
3
Plata unei contribuții financiare a Comunității la măsurile de urgență de combatere a febrei catarale ovine face obiectul normelor prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 349/2005 al Comisiei din 28 februarie 2005 de stabilire a normelor privind finanțarea comunitară a măsurilor de urgență și a campaniei de combatere a anumitor boli ale animalelor în temeiul Deciziei 90/424/CEE a Consiliului. Respectivul regulament se aplică pentru contribuțiile financiare comunitare acordate statelor membre pentru cheltuielile eligibile, așa cum sunt definite de acesta, pentru anumite măsuri de eradicare a bolilor în situațiile menționate la articolul 3 alineatul (1) din Decizia 90/424/CEE.
4
În anul 2007, s-a înregistrat un focar de febră catarală ovină în Regatul Unit. Apariția acestei boli reprezintă un risc serios pentru șeptelul Comunității.
5
În consecință, Regatul Unit a luat măsurile de urgență necesare pentru a evita răspândirea febrei catarale ovine.
6
La 28 noiembrie 2007, Regatul Unit a furnizat informațiile financiare necesare înaintea acordării contribuției financiare comunitare în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 349/2005.
7
Regatul Unit și-a respectat în întregime obligațiile tehnice și administrative în conformitate cu articolul 3 din Decizia 90/424/CEE și cu articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 349/2005.
8
Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,
Articolul 1
Contribuția financiară a Comunității către Regatul Unit
Paragraf
Fără a aduce atingere articolului 10a din Decizia 90/424/CEE, Regatul Unit poate beneficia de o contribuție financiară comunitară la costurile suportate de statul membru respectiv pentru aplicarea măsurilor de combatere a febrei catarale ovine în 2007, menționate la articolul 3 alineatul (2) din Decizia 90/424/CEE.
Articolul 2
Destinatar
Paragraf
Prezenta decizie se adresează Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 29 mai 2008.Pentru ComisieAndroulla VassiliouMembru al Comisiei