AcasăLegislație UE32008D0373

2008/373/CE: Decizia Consiliului din 28 aprilie 2008 privind încheierea Acordului de modificare a Acordului de parteneriat dintre membrii grupului statelor din Africa, Caraibe și Pacific, pe de o parte, și Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de altă parte, semnat la Cotonou la 23 iunie 2000

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:29.04.2008
În vigoare din:29.04.2008
Articole:4
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 310 coroborat cu articolul 300 alineatul (2) primul paragraf a doua teză și cu articolul 300 alineatul (3) al doilea paragraf,
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei,
Paragraf
având în vedere avizul conform al Parlamentului European,
1
În temeiul articolului 96 din Acordul de parteneriat dintre membrii grupului statelor din Africa, Caraibe și Pacific, pe de o parte, și Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de altă parte (denumit în continuare Acordul de parteneriat), o parte care, în urma desfășurării unui dialog politic consolidat, consideră că o altă parte nu își îndeplinește o obligație cu privire la unul dintre elementele esențiale menționate la articolul 9 din Acordul de parteneriat poate invita cealaltă parte să organizeze consultări și, în anumite situații, poate lua măsurile corespunzătoare, inclusiv, în cazul în care este necesar, suspendarea parțială sau totală a aplicării Acordului de parteneriat în raport cu partea în cauză.
2
În temeiul articolului 97 din Acordul de parteneriat, o parte care consideră că a avut loc un caz grav de corupție poate invita cealaltă parte să organizeze consultări și, în anumite situații, poate lua măsurile corespunzătoare, inclusiv, în cazul în care este necesar, suspendarea parțială sau totală a aplicării Acordului de parteneriat în raport cu partea în cauză.
3
În temeiul articolului 11b din Acordul de parteneriat, o parte care, în urma desfășurării unui dialog politic consolidat, informată în special prin rapoartele întocmite de Agenția Internațională a Energiei Atomice (AIEA), Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) și de alte instituții multilaterale relevante, consideră că cealaltă parte nu și-a îndeplinit una dintre obligațiile care decurg din alineatul (1) al respectivului articol privind neproliferarea armelor de distrugere în masă urmează să invite cealaltă parte să demareze consultări și, în anumite situații, să ia măsurile corespunzătoare, inclusiv, în cazul în care este necesar, suspendarea parțială sau totală a aplicării Acordului de parteneriat în raport cu partea în cauză.
4
Ar trebui adoptată o procedură eficace în cazul în care se intenționează luarea de măsuri corespunzătoare în temeiul articolului 96, al articolului 97 sau al articolului 11b alineatele (4), (5) și (6) din Acordul de parteneriat.
5
Ar trebui aprobat Acordul de modificare a Acordului de parteneriat între membrii grupului statelor din Africa, Caraibe și Pacific, pe de o parte, și Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de altă parte, semnat la Cotonou la 23 iunie 2000,

Articolul 1

Paragraf
Acordul de modificare a Acordului de parteneriat dintre membrii grupului statelor din Africa, Caraibe și Pacific, pe de o parte, și Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de altă parte, semnat la Cotonou la 23 iunie 2000, precum și declarațiile făcute de Comunitate, în mod unilateral sau împreună cu alte părți, și atașate la Actul final se aprobă prin prezenta decizie în numele Comunității Europene.

Articolul 2

Paragraf
Președintele Consiliului este autorizat să desemneze persoana (persoanele) împuternicită (împuternicite) să depună în numele Comunității Europene instrumentul de aprobare în conformitate cu articolul 93 din Acordul de parteneriat.

Articolul 3

Alineatul 1
În cazul în care, la inițiativa Comisiei sau a unui stat membru, după ce au fost epuizate toate opțiunile posibile de dialog în temeiul articolului 8 din Acordul de parteneriat, Consiliul consideră că un stat ACP nu și-a îndeplinit o obligație privind unul dintre elementele esențiale menționate la articolul 9 din Acordul de parteneriat sau în cazuri grave de corupție, statul ACP în cauză este invitat, dacă nu există o urgență deosebită, să organizeze consultări în conformitate cu articolele 96 și 97 din Acordul de parteneriat.
Alineatul 2
În cazul în care, la expirarea termenelor pentru consultări prevăzute la articolul 11b alineatul (5), la articolul 96 alineatul (2) sau la articolul 97 alineatul (2) din Acordul de parteneriat și în ciuda tuturor eforturilor nu s-a găsit nicio soluție sau imediat în caz de urgență sau de refuz de a organiza consultări, Consiliul poate să decidă, în temeiul articolelor menționate, la propunerea Comisiei și hotărând cu majoritate calificată, să ia măsuri corespunzătoare, inclusiv suspendarea parțială.
Alineatul 3
Parlamentul European este informat de îndată și pe deplin cu privire la orice decizie luată în temeiul alineatelor (1) și (2).
Alineatul 4
Dacă Consiliul de Miniștri ACP-CE elaborează modalități suplimentare de consultare, astfel cum se menționează la articolul 3 alineatul (5) din anexa VII la Acordul de parteneriat, poziția care urmează să fie adoptată de Consiliu în cadrul Consiliului de Miniștri ACP-CE se bazează pe o propunere din partea Comisiei.

Articolul 4

Paragraf
Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptată la Luxemburg, 28 aprilie 2008.Pentru ConsiliuPreședinteleD. Rupel