Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice, în special articolul 7 al patrulea paragraf,
Paragraf
având în vedere Decizia 2006/970/Euratom a Consiliului din 18 decembrie 2006 privind al șaptelea Program-cadru al Comunității Europene a Energiei Atomice (Euratom) pentru activități de cercetare și formare în domeniul nuclear, care contribuie totodată la crearea unei societăți bazate pe cunoaștere, în cadrul Spațiului de Cercetare European,
Paragraf
având în vedere Decizia 2006/976/Euratom a Consiliului din 19 decembrie 2006 privind Programul specific pentru punerea în aplicare a celui de-al șaptelea Program-cadru al Comunității Europene a Energiei Atomice (Euratom) pentru activități de cercetare și formare în domeniul nuclear (2007-2011), în special articolul 7 alineatul (2), care prevede că, în scopul punerii în aplicare a programului specific, Comisia este asistată de un comitet consultativ și că, în ceea ce privește aspectele legate de fuziune, componența acestui comitet, precum și regulamentul de procedură al acestuia sunt cele stabilite prin Decizia Consiliului din 16 decembrie 1980 de instituire a unui comitet consultativ pentru Programul de fuziune (denumite în continuare Decizia Consiliului din 16 decembrie 1980 și, respectiv, CCE-FU),
Paragraf
având în vedere Actul de aderare din 2005, în special articolul 50,
Paragraf
având în vedere Decizia Consiliului din 16 decembrie 1980, în special alineatul (14), prin care se stabilește un sistem de vot în cadrul CCE-FU,
1
Comitetul consultativ pentru programul de fuziune (CCE-FU) emite avize prin intermediul unui sistem de vot ponderat atunci când, hotărând în temeiul alineatului (5) litera (g) din Decizia Consiliului din 16 decembrie 1980, definește acțiuni prioritare în vederea acordării unor ajutoare preferențiale.
2
La 21 martie 2007, CCE-FU a recomandat în unanimitate actualizarea sistemului său de vot ponderat care ar trebui să se aplice în cadrul comitetului menționat la alineatul (14) din Decizia Consiliului din 16 decembrie 1980, în cazul chestiunilor referitoare la fuziune, pentru a include drepturile de vot ale noilor state membre ca urmare a aderării acestora.
3
Având în vedere cele de mai sus, este oportun să fie modificată Decizia Consiliului din 16 decembrie 1980 în consecință,
Articolul unic
Paragraf
La alineatul (14) din Decizia Consiliului din 16 decembrie 1980, ultimele două teze se înlocuiesc cu următorul text:Avizele referitoare la alineatul (5) litera (g) se adoptă prin următorul sistem de vot ponderat:Pentru adoptarea unui aviz, majoritatea necesară este de 33 de voturi favorabile, reprezentând cel puțin 15 delegații.
Tabel 1
Tabelul 1
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 25 februarie 2008.Pentru ConsiliuPreședinteleA. Vizjak