Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1183/2005 al Consiliului de instituire a anumitor măsuri speciale împotriva persoanelor ale căror acțiuni încalcă embargoul asupra armelor impus Republicii Democratice Congo, în special articolul 9 alineatul (1) litera (a),
1
Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1183/2005 enumeră persoanele fizice și juridice, entitățile și organismele care fac obiectul înghețării fondurilor și resurselor economice, în conformitate cu regulamentul menționat.
2
La data de 11 septembrie 2007, Comitetul pentru sancțiuni al Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a modificat lista persoanelor fizice și juridice, a entităților și organismelor care ar trebui să facă obiectul înghețării fondurilor și resurselor economice. Prin urmare, este necesar ca anexa I să fie modificată în consecință,
Articolul 1
Paragraf
Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1183/2005 se modifică astfel cum se prevede în anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 20 septembrie 2007.Pentru ComisieEneko LandáburuDirector general pentru relații externe
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1183/2005 se modifică după cum urmează:
Paragraf
Intrarea Kambale Kisoni (alias Dr Kisoni). Data nașterii: 24.5.1961. Locul nașterii: Mulashe, Republica Democratică Congo (RDC). Cetățenie: congoleză. Nr. pașaport: C0323172. Alte informații: Rezident în Butembo. Comerciant cu aur, proprietarul Butembo Airlines și Congocom Trading House în Butembo se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
Kisoni Kambale [alias (a) Dr Kisoni, (b) Kidubai, (c) Kambale Kisoni]. Data nașterii: 24.5.1961. Locul nașterii: Mulashe, Republica Democratică Congo (RDC). Cetățenie: congoleză. Nr. pașaport: C0323172. Alte informații: (a) comerciant cu aur, proprietarul Butembo Airlines și Congocom Trading House în Butembo, (b) decedat la 5.7.2007 la Butembo, RDC.