Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și la Tariful Vamal Comun, în special articolul 9 alineatul (1) litera (a),
1
Pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii Combinate anexate Regulamentului (CEE) nr. 2658/1987, este necesar să fie adoptate măsuri privitoare la clasificarea mărfurilor avute în vedere în anexa prezentului regulament.
2
Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 a fixat regulile generale pentru interpretarea Nomenclaturii Combinate. Aceste reguli se aplică și în cazul oricărei alte nomenclaturi care se bazează pe ea, total sau parțial, sau care îi adaugă unele subdiviziuni suplimentare, și care este stabilită prin regulamente comunitare specifice, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de alt tip în cadrul schimburilor de mărfuri.
3
În aplicarea sus-numitelor reguli generale, mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului ce figurează în anexă trebuie să fie clasificate la codurile NC indicate în coloana 2, în baza motivelor indicate în coloana 3 a acelui tabel.
4
Trebuie menționat că, sub rezerva măsurilor în vigoare în Comunitate privitoare la sistemele de dublu control și de supraveghere comunitară prealabilă și a posteriori a produselor textile la importul în Comunitate, informațiile tarifare obligatorii eliberate de către autoritățile vamale ale statelor membre în ceea ce privește clasificarea mărfurilor în Nomenclatura Combinată și care nu sunt în concordanță cu cele stabilite prin prezentul regulament vor putea fi invocate în continuare de către titularul lor pe o perioadă de 60 de zile, conform dispozițiilor articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de stabilire a Codului Vamal Comunitar.
5
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme avizului Comitetului pentru Codul Vamal,
Articolul 1
Paragraf
Mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului care figurează în anexă se clasifică în Nomenclatura Combinată la codul NC indicat în coloana 2 a respectivului tabel.
Articolul 2
Paragraf
Sub rezerva măsurilor în vigoare în Comunitate, privitoare la sistemul de dublu control și la supravegherea comunitară prealabilă și a posteriori a produselor textile la importul în Comunitate, informațiile tarifare obligatorii eliberate de autoritățile vamale ale statelor membre care nu sunt în concordanță cu prezentul regulament pot fi invocate în continuare pe o perioadă de 60 de zile, conform dispozițiilor articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92.
Articolul 3
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 8 iunie 2007.Pentru ComisieLászló KovácsMembru al Comisiei
Anexa 1
ANEXĂ
Tabel 1
Tabelul 1