Notă
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,având în vedere a treia Convenție ACP-CE, semnată la Lomé, la 8 decembrie 1984,având în vedere Acordul intern 86/126/CEE privind finanțarea și administrarea asistenței comunitare, în special articolul 29 alineatul (3),având în vedere Regulamentul financiar din 11 noiembrie 1986 aplicabil celui de-al șaselea Fond European de Dezvoltare (al șaselea FED), în special articolele 66-73,după consultarea contului de venituri și cheltuieli și a bilanțului aferente celui de-al șaselea FED, astfel cum se prezintă la 31 decembrie 2005, precum și a raportului Curții de Conturi privind exercițiul financiar 2005 însoțit de răspunsurile Comisiei,întrucât:(1)În conformitate cu articolul 29 alineatul (3) din acordul intern, descărcarea de gestiune pentru gestionarea financiară a celui de-al șaselea FED urmează să fie acordată Comisiei de către Parlamentul European la recomandarea Consiliului,(2)Executarea în ansamblu de către Comisie a operațiunilor celui de-al șaselea FED în decursul exercițiului financiar 2005 a fost satisfăcătoare,RECOMANDĂ PRIN PREZENTA ca Parlamentul European să acorde Comisiei o descărcare de gestiune referitor la executarea operațiunilor celui de-al șaselea FED pentru exercițiul financiar 2005.