AcasăLegislație UE32007D0308

2007/308/CE: Decizia Comisiei din 25 aprilie 2007 privind retragerea de pe piață a produselor derivate din porumb GA21xMON810 (MON-ØØØ21-9xMON-ØØ81Ø-6) [notificată cu numărul C(2007) 1810]

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:25.04.2007
În vigoare din:05.05.2007
Articole:3
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind produsele alimentare și furajele modificate genetic, în special articolul 8 alineatul (6) și articolul 20 alineatul (6),
1
Produsele derivate din porumbul GA21xMON810 (MON-ØØØ21-9xMON-ØØ81Ø-6) au fost notificate ulterior de către Monsanto Europe SA (numit în continuare solicitantul) drept produse existente, în conformitate cu articolul 8 alineatul (1) litera (b) și cu articolul 20 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 (numit în continuare regulamentul), și au fost introduse în Registrul comunitar al produselor alimentare și al furajelor modificate genetic. Domeniul de aplicare a notificării include aditivi alimentari, material furajer și aditivi furajeri produși din porumb MON-ØØØ21-9xMON-ØØ81Ø-6.
2
În cadrul Comunității nu a fost acordat consimțământul pentru introducerea pe piață a semințelor de porumb MON-ØØØ21-9xMON-ØØ81Ø-6. Solicitantul notificării privind porumbul MON-ØØØ21-9xMON-ØØ81Ø-6 a indicat într-o scrisoare adresată Comisiei la 1 martie 2007 faptul că 2005 a fost ultimul an în care, la nivel global, s-a aprobat vânzarea de semințe de porumb MON-ØØØ21-9xMON-ØØ81Ø-6.
3
Solicitantul a comunicat Comisiei și faptul că nu intenționează să înainteze, în conformitate cu articolul 8 alineatul (4) al doilea paragraf, articolul 11, articolul 20 alineatul (4) al doilea paragraf și, respectiv, articolul 23 din regulament, o cerere de reînnoire a autorizației pentru produsele derivate din porumbul MON-ØØØ21-9xMON-ØØ81Ø-6 acordată în virtutea regulamentului. În consecință, produse derivate din porumb MON-ØØØ21-9xMON-ØØ81Ø-6 nu pot fi introduse pe piața comunitară după 18 aprilie 2007.
4
Nu sunt necesare măsuri pentru asigurarea unei retrageri eficiente de pe piață a semințelor de porumb MON-ØØØ21-9xMON-ØØ81Ø-6, deoarece aceste semințe nu vor putea fi introduse în mod legal pe piața comunitară. Deoarece solicitantul a încetat să comercializeze semințe de porumb MON-ØØØ21-9xMON-ØØ81Ø-6 după sezonul de însămânțare din 2005, stocurile de produse derivate din porumb MON-ØØØ21-9xMON-ØØ81Ø-6 au fost epuizate și nu se preconizează că vor mai fi prezente pe piață după 18 aprilie 2007. Cu toate acestea, urme de porumb MON-ØØØ21-9xMON-ØØ81Ø-6 ar putea rămâne prezente în produsele alimentare sau în furaje pentru o anumită perioadă.
5
Din motive de securitate juridică, este necesar, în consecință, să se asigure o perioadă de tranziție în timpul căreia produsele alimentare și furajele să poată conține un astfel de material fără ca acest fapt să constituie o încălcare a articolului 4 alineatul (2) sau a articolului 16 alineatul (2) din regulament, în cazul în care prezența acestor substanțe este întâmplătoare sau tehnic inevitabilă.
6
Nivelul tolerat și perioada ar trebui să fie stabilite luându-se în considerare perioada necesară până când retragerea de pe piață a semințelor va da rezultate în întregul lanț alimentar și cel furajer. În toate cazurile, nivelul tolerat va rămâne sub pragul de etichetare și de trasabilitate de maximum 0,9 % stabilit în regulament pentru prezența întâmplătoare sau tehnic inevitabilă a materialului modificat genetic în produsele alimentare și în furaje.
7
Înscrierile în Registrul comunitar al produselor alimentare și al furajelor modificate genetic, în conformitate cu articolul 28 din regulament privind porumbul MON-ØØØ21-9xMON-ØØ81Ø-6, ar trebui să fie modificate pentru a lua în considerare prezenta decizie.
8
Solicitantul a fost consultat cu privire la măsurile stipulate în prezenta decizie.
9
Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

Articolul 1

Paragraf
Prezența materialelor care sunt obținute din porumb MON-ØØØ21-9xMON-ØØ81Ø-6 în produsele alimentare sau în furajele notificate la articolul 8 alineatul (1) litera (b) și la articolul 20 alineatul (1) litera (b) din regulament va fi tolerată până la cinci ani după data de notificare a prezentei decizii:
Litera a
cu condiția ca această prezență să fie întâmplătoare sau tehnic inevitabilă; și
Litera b
să se regăsească în proporție de maximum 0,9 %.

Articolul 2

Paragraf
Înscrierile în Registrul comunitar al produselor alimentare și al furajelor modificate genetic, în conformitate cu articolul 28 din regulament, privind porumbul MON-ØØØ21-9xMON-ØØ81Ø-6 sunt modificate pentru a lua în considerare prezenta decizie.

Articolul 3

Paragraf
Prezenta decizie se adresează companiei Monsanto Europe SA, Scheldelaan 460, Haven 627, B-2040 Antwerp, Belgia, reprezentanță a Monsanto Company, Statele Unite ale Americii.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 25 aprilie 2007.Pentru ComisieMarkos KyprianouMembru al Comisiei