Document UE

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1466/97 al Consiliului din 7 iulie 1997 privind consolidarea supravegherii pozițiilor bugetare și supravegherea și coordonarea politicilor economice, în special articolul 9 alineatul (1),

având în vedere recomandarea Comisiei,

după consultarea Comitetului economic și financiar,

La 27 martie 2007, Consiliul a examinat programul de convergență al României pentru perioada 2006-2009.

România s-a bucurat de o perioadă de creștere economică semnificativă în decursul ultimilor cinci ani, însă PIB-ul său pe cap de locuitor (exprimat în SPC) rămâne la un nivel scăzut, reprezentând 34 % din PIB-ul mediu al UE-25 în 2005. În consecință, domeniile în care România trebuie să recupereze un decalaj rămân numeroase, constituind provocarea majoră a țării pe termen mediu și lung. Stabilitatea macroeconomică s-a îmbunătățit între 2001 și 2005, după cum reiese din scăderea puternică și durabilă a inflației și din consolidarea finanțelor publice. Rata medie a inflației s-a situat la 6,6 % în 2006.

Scenariul macroeconomic care stă la baza programului preconizează o reducere progresivă a creșterii PIB-ului real de la un procent potențial net superior de 8 % în 2006 la unul încă destul de important de 5,9 % în 2009. Fiind evaluat pe baza informațiilor disponibile în prezent, se pare că acest scenariu se bazează pe ipoteze de creștere plauzibile. Previziunile programului privind inflația par a fi destul de pesimiste, deoarece acestea estimează o încetinire continuă a creșterii creditelor și a consumului privat care ar putea să nu se producă. Spre deosebire de program, previziunile serviciilor Comisiei din toamna anului 2006 estimează că deficitul extern se va adânci în continuare în decursul anilor 2007 și 2008, pe baza importurilor care continuă să depășească exporturile, ca rezultat al consumului privat considerabil și a investițiilor mai numeroase.

Conform previziunilor serviciilor Comisiei din toamna anului 2006, se estimează că administrațiile publice vor prezenta un deficit de 1,4 % din PIB în 2006, față de obiectivul de 0,7 % din PIB stabilit în Programul economic de preaderare din decembrie 2005. Programul de convergență estimează un deficit de 2,3 % din PIB. Abaterea de la obiectivul inițial se datorează unor cheltuieli suplimentare considerabile, în special cheltuielilor curente datorate, parțial, unei realocări a fondurilor necheltuite destinate investițiilor, ceea ce compensează și chiar depășește creșterea neașteptat de mare a veniturilor.

Obiectivul principal al programului este acela de a continua consolidarea bugetară, astfel încât să se poată atinge obiectivul pe termen mediu în ceea ce privește deficitul structural (în termeni de ajustare ciclică, exceptând măsurile de derogare și alte măsuri temporare) de 0,9 % din PIB în 2011, și anume după ce perioada de programare se va fi sfârșit. Potrivit programului, deficitul administrației publice ar trebui să se reducă sensibil de la 2,3 % din PIB în 2006 la 2 % din PIB în 2009, după o creștere până la 2,7 % din PIB în 2007. Se așteaptă ca deficitul primar să urmeze o traiectorie asemănătoare și să se fixeze la 1 % din PIB la sfârșitul perioadei de programare.

Consolidarea, care este limitată și concentrată spre finalul perioadei, se realizează printr-o creștere puțin mai ridicată a raportului venituri-PIB decât creșterea raportului cheltuieli-PIB (aproape 4 puncte procentuale în comparație cu 3 12 puncte procentuale). În ceea ce privește veniturile, creșterea acestora se datorează în principal impozitelor (mai ales în anul 2007), dar și altor surse de venituri (probabil asociate intrărilor de fonduri comunitare). Mărirea ponderii cheltuielilor se datorează în mare măsură unei creșteri foarte semnificative a investițiilor publice, care potrivit estimărilor se va mări de cel puțin două ori, exprimată în procente din PIB, fiind rezultatul unei creșteri substanțiale estimate a absorbției fondurilor comunitare. Obiectivele bugetare sunt mai puțin ambițioase decât cele prevăzute în programul economic de preaderare din decembrie 2005, deși ipotezele de creștere pe care se bazează sunt asemănătoare.

Se preconizează o continuare a deteriorării deficitului structural (adică deficitul bugetar ajustat ciclic, exceptând măsurile de derogare și alte măsuri temporare), calculat în conformitate cu metodologia stabilită de comun acord, de la 3 % din PIB în 2006 la circa 3 12 % din PIB în 2007, înainte de a se îmbunătăți, ajungând la 2 14 % din PIB în 2009. Conform celor menționate anterior, obiectivul pe termen mediu (OTM) pentru poziția bugetară prezentată în program este realizarea unui deficit structural de 0,9 % din PIB, pe care programul își propune să îl atingă până în 2011, și anume după ce perioada de programare se va fi sfârșit. Deoarece OTM este mai ambițios decât pragul minim (estimat la un deficit de 1 34 % din PIB), prin atingerea acestuia ar trebui să se asigure o marjă de siguranță care să evite apariția unui deficit excesiv. OTM reflectă în mod corespunzător nivelul datoriei și creșterea potențială medie pe termen lung.

În anul 2007, riscurile care ar putea afecta previziunile bugetare din program par a fi echilibrate în general, însă rezultatele bugetare ar putea fi mai slabe decât cele prevăzute în program după această dată. În 2007, atât cheltuielile cât și veniturile ar putea fi mai mici decât cele preconizate: în cazul cheltuielilor, este probabil ca proiectele de investiție publică să nu poată fi realizate, iar în cazul veniturilor, previziunile în materie de venituri fiscale generate de activitatea economică par a fi favorabile, fiind într-o oarecare măsură explicate de măsurile puse recent în aplicare în domeniul reformei administrației fiscale. Începând cu anul 2008, strategia bugetară dovedește o lipsă de precizie, având în vedere traiectoria fluctuantă a mai multor componente ale cheltuielilor, precum și o restrângere nefondată a acestora în 2009. Abaterea constatată în decursul ultimilor ani în domeniul cheltuielilor datorată unor frecvente modificări bugetare, nesiguranța legată de valoarea totală a compensației pe care administrațiile publice urmează să o acorde cetățenilor pentru nerestituirea bunurilor naționalizate în timpul regimului comunist și eventualele anulări ale datoriilor pe care întreprinderile publice le au față de administrațiile publice indică existența unui risc de depășire a plafonului de cheltuieli, cu toate că este puțin probabil ca nivelul cheltuielilor prevăzute în materie de investiții să fie atins. De asemenea, surplusul fondurilor bugetare alocate investițiilor ar putea fi consacrat consumului, după cum s-a întâmplat în trecut, ceea ce ar avea un impact negativ asupra calității cheltuielilor publice.

Având în vedere această evaluare a riscurilor, strategia bugetară a programului nu pare să fie suficientă pentru a garanta realizarea OTM pe parcursul perioadei de programare, așa cum se prevede în program. În plus, se pare că nu există o marjă de siguranță suficientă, astfel încât deficitul să nu depășească pragul de referință de 3 % din PIB, în condițiile unor fluctuații macroeconomice normale pe toată durata programului. Ritmul de ajustare către realizarea OTM pe care îl presupune programul este în mod clar insuficient, necesitând o întărire semnificativă pentru a fi în conformitate cu Pactul de stabilitate și de creștere care specifică faptul că ajustarea trebuie să fie mai accentuată în perioade economice favorabile și poate fi mai lentă în perioade economice nefavorabile. Îmbunătățirea structurală este limitată și concentrată în întregime în ultima perioadă a programului, în special în circumstanțe economice favorabile, prezentând o deteriorare în 2007, în timp ce ajustarea planificată, mai ales pentru anul 2009, nu este susținută prin măsuri.

Conform estimărilor, datoria publică brută se situa la valoarea de circa 13 % din PIB în 2006, cu mult sub valoarea de referință de 60 % din PIB, prevăzută în tratat. În program se preconizează scăderea ponderii datoriei cu circa 1 punct procentual din PIB pe perioada de programare.

În absența unor previziuni pe termen lung privind cheltuielile legate de îmbătrânirea populației, pornind de la ipotezele macroeconomice comune emise de CPE/Comisie, nu este posibil să se aprecieze impactul îmbătrânirii populației în România calculat pe o bază comparativă și solidă, așa cum se întâmplă în prezent în cazul celorlalte state membre pentru care au fost realizate astfel de previziuni. Cu toate acestea, nu se poate exclude apariția unui impact semnificativ al îmbătrânirii populației asupra cheltuielilor, având în vedere structura demografică actuală. Poziția bugetară inițială, caracterizată printr-un deficit structural considerabil, nu este suficientă pentru a garanta stabilizarea datoriei, chiar înainte de a lua în considerare impactul pe termen lung al îmbătrânirii populației asupra bugetului. Îmbunătățirea poziției bugetare structurale pe termen mediu va contribui la limitarea riscurilor asupra viabilității finanțelor publice.

Strategia bugetară enunțată în program este, parțial, conformă cu orientările generale de politică economică cuprinse în orientările integrate pentru perioada 2005-2008. În special, ritmul ajustării bugetare în vederea atingerii OTM este insuficient și ar trebui accelerat în mod semnificativ pe parcursul perioadei de programare. De asemenea, strategia fiscală prezentată în program, în special relaxarea fiscală până în 2007 și consolidarea ulterioară limitată se adaugă îngrijorărilor privind gestionarea cererii, inclusiv celor referitoare la necesitatea de a menține viabilitatea creșterii puternice, de a continua sprijinirea procesului de deflație și de a limita creșterea deficitului extern, care se estimează că a atins 10,3 % din PIB în 2006.

În ceea ce privește informațiile necesare specificate în codul de conduită pentru programele de stabilitate și de convergență, programul prezintă o serie de lacune, atât în privința datelor obligatorii, cât și a celor opționale.

Tabel comparativ al principalelor proiecţii macroeconomice şi budgetare