Document UE

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1466/97 al Consiliului din 7 iulie 1997 privind consolidarea supravegherii pozițiilor bugetare și supravegherea și coordonarea politicilor economice, în special articolul 5 alineatul (3),

având în vedere recomandarea Comisiei,

după consultarea Comitetului economic și financiar,

La 27 februarie 2007 Consiliul a examinat programul actualizat de stabilitate al Italiei, pentru perioada 2006-2011.

Scenariul macroeconomic care stă la baza programului preconizează că, inițial, creșterea reală a PIB-ului se va reduce de la 1,6 % în 2006 la 1,3 % în 2007. Ulterior, ritmul creșterii economice se va accelera treptat, atingând nivelul de 1,7 % în 2011. Fiind evaluat în funcție de informațiile disponibile în prezent, se pare că acest scenariu se bazează pe ipoteze de creștere plauzibile. Se pare că previziunile programului în ceea ce privește inflația sunt destul de pesimiste pentru ultimii ani ai perioadei.

Versiunea actualizată din 2006 a programului de stabilitate prevede un deficit de 5,7 % din PIB. Acest lucru contrastează cu previziunile serviciilor Comisiei din toamna anului 2006, respectiv 4,7 % din PIB. În scenariul prezentat de Comisie nu se ține seama de depășirea de 0,9 % din PIB ca urmare a anulării datoriei companiei de căi ferate, referitoare la proiectul căi iferate de mare viteză (Ferrovie dello Stato — RFI/TAV), ca urmare a unei decizii adoptate în faza finală a procedurii bugetare. În schimb, previziunile serviciilor Comisiei din toamna anului 2006 privind deficitul administrației publice sunt superioare valorii de 3,5 % din PIB, valoare stabilită în versiunea precedentă de actualizare a programului de stabilitate. Diferența de 1,2 % din PIB se explică, în principal, prin impactul diferit al măsurilor punctuale (0,8 % din PIB) și impactul negativ permanent al hotărârii Curții Europene de Justiție referitoare la regimul TVA pentru autovehiculele deținute de companii (în jur de 0,4 % din PIB).

Strategia bugetară din program are ca scop corectarea deficitului excesiv în 2007 (se prevede ca deficitul să scadă la 2,8 % din PIB), în mare parte prin intermediul unor măsuri permanente. Ulterior, se preconizează ca soldul bugetar să continue se îmbunătățească în mod constant pe parcursul perioadei de programare, ajungându-se la un excedent de 0,1 % din PIB în 2011. Se preconizează îmbunătățirea soldului primar de la -0,9 % din PIB în 2006 la 5 % în 2011. Până în 2007, ajustarea se realizează exclusiv pe partea de venituri. După 2007, informațiile privesc numai nivelul corecției necesare pentru atingerea obiectivelor bugetare stabilite în raport cu tendințele. Comparativ cu programul precedent, obiectivele stabilite pentru perioada de după 2007 sunt aproape neschimbate, pe fondul unui scenariu macroeconomic mai puțin favorabil, dar, datorită nivelului mult mai ridicat al deficitului inițial în 2006, ajustarea din 2007 este mult mai importantă.

Se preconizează o îmbunătățire a soldului structural (adică a soldului bugetar ajustat ciclic, exceptând măsurile punctuale și alte măsuri temporare), calculat în conformitate cu metodologia stabilită de comun acord, de la un deficit de circa 4 % din PIB în 2006 la un excedent de 0,25 % la sfârșitul perioadei de programare (2011). La fel ca în actualizarea precedentă a programului de stabilitate, obiectivul pe termen mediu (OTM) pentru poziția bugetară prezentată în program este realizarea unui echilibru bugetar în termeni structurali, pe care programul își propune să îl atingă până la sfârșitul perioadei de programare. Actualizarea precedentă a programului nu își propunea să atingă OTM-ul în cursul perioadei de programare (care se încheia în 2009). Deoarece OTM-ul este mai ambițios decât pragul minim stabilit (estimat la un deficit de aproximativ 1,5 % din PIB), atingerea acestuia ar trebui să determine asigurarea unei marje de siguranță care să împiedice apariția unui deficit excesiv. OTM-ul se încadrează în limitele indicate în Pactul de stabilitate și creștere și codul de conduită pentru statele membre din zona euro și participante la ERM (MCS) II și reflectă în mod adecvat ponderea datoriei și creșterea medie a producției potențiale pe termen lung.

Rezultatele bugetare ar putea fi mai bune decât cele previzionate în program în 2006 și mai slabe decât cele previzionate în program după 2007. Pentru 2007, riscurile care ar putea afecta previziunile bugetare par a fi limitate. În schimb, unul din aspectele pozitive este faptul că, ținând seama de evoluția datelor privind lichiditățile, deficitul din 2006 s-ar putea dovedi a fi inferior celui previzionat, de 5,7 % din PIB, implicând un efect de bază mai bun decât cel previzionat pentru 2007. Cu toate acestea, riscuri considerabile sunt legate de eficiența anumitor măsuri cuprinse în bugetul pentru 2007. Nu se poate exclude nici existența unor riscuri pentru finanțele publice pe termen mediu, în special datorită depășirilor repetate ale plafonului cheltuielilor din domeniul asistenței medicale. De asemenea, după 2007, nu se furnizează detalii referitoare la strategia de ajustare, ceea ce sporește riscurile legate de consolidarea fiscală planificată.

Ținând seama de această evaluare a riscurilor, orientarea bugetară din program pare a fi în mare parte conformă cu o corectare a deficitului excesiv până în 2007, conform recomandării Consiliului, cu condiția ca măsurile bugetare să fie puse în aplicare în mod integral și eficient. În ansamblu, riscuri negative planează asupra ajustării structurale de 1,25 % din PIB, planificate pentru 2007. Cu toate acestea, datele disponibile care indică o ajustare structurală mai bună decât cea previzionată pentru 2006, (0,25 % din PIB) ar putea implica o reportare mai bună în 2007. Orientarea bugetară ar putea să nu asigure o marjă de siguranță suficientă pentru a evita ca deficitul să depășească pragul de referință de 3 % din PIB, în condițiile unor fluctuații macroeconomice normale înainte de 2010. De asemenea, ar putea să nu fie suficientă pentru a asigura atingerea OTM-ului în cursul perioadei de programare, astfel cum se prevede în program. În anii de după corectarea deficitului excesiv, ritmul de ajustare care ar determina atingerea OTM-ului stabilit de program este, în linii mari, conform cu Pactul de stabilitate și creștere, în care se stipulează că, pentru statele membre din zona euro și participante la ERM (MCS) II, îmbunătățirea anuală a soldului structural trebuie să fie de 0,5 % din PIB, ca punct de referință, și că ajustarea trebuie să fie mai accentuată în perioade economice bune și poate fi mai lentă în perioade economice nefavorabile.

Conform estimărilor oficiale, datoria publică brută se situa la valoarea de 107,6 % din PIB în 2006, cu mult peste valoarea de referință de 60 % din PIB, prevăzută în tratat. În program se preconizează scăderea treptată a ponderii datoriei până la circa 98 % din PIB în 2011. Se preconizează o evoluție a ponderii datoriei mai bună decât cea previzionată în 2006 în program, datorită evoluției datelor privind lichiditățile. Riscurile care pot afecta evoluția previzionată a datoriei par să se echilibreze, în linii mari, în 2007. După 2007, lipsa detaliilor privind strategia de ajustare sporește riscurile privind reducerea planificată a datoriei. Conform prezentei evaluări a riscurilor, ponderea datoriei ar putea să nu se reducă suficient către valoarea de referință în cursul perioadei de programare.

Impactul bugetar pe termen lung al îmbătrânirii populației este mai scăzut în Italia decât media din UE, cheltuielile cu pensiile reflectând o creștere mai scăzută decât media UE, ca rezultat al reformelor adoptate în privința sistemului de pensii, cu condiția ca acestea să fie puse în aplicare în totalitate, în special în ceea ce privește ajustarea actuarială periodică planificată în funcție de speranța de viață. Creșterea ratei de ocupare a forței de muncă, în special în rândul persoanelor vârstnice, ar îmbunătăți pensiile angajaților în viitor și ar contribui la succesul reformelor sistemului de pensii. Poziția bugetară inițială, deși ușor îmbunătățită față de 2005, constituie un risc pentru viabilitatea finanțelor publice, chiar înainte de a lua în considerare impactul bugetar pe termen lung al îmbătrânirii populației. În plus, nivelul actual al datoriei brute depășește cu mult valoarea de referință din tratat, reducerea acesteia necesitând obținerea și menținerea pe perioade lungi a unor excedente primare semnificative. În ansamblu, Italia pare a se confrunta cu un risc mediu în ceea ce privește viabilitatea finanțelor publice.

Programul de stabilitate conține o evaluare calitativă a impactului general al raportului din octombrie 2006 privind punerea în aplicare a programului național de reformă în cadrul strategiei fiscale pe termen mediu. Programul furnizează informații cu privire la costurile bugetare directe sau economiile bugetare rezultate în mod direct ca urmare a principalelor reforme prevăzute de programul național de reformă, iar previziunile bugetare ale acestuia par să țină seama de implicațiile acțiunilor menționate în programul național de reformă asupra finanțelor publice. Măsurile din domeniul finanțelor publice, care sunt menționate în programul de stabilitate par a fi conforme cu cele prevăzute în programul național de reformă. Ambele programe abordează, în special, problema viabilității fiscale și prevăd punerea în aplicare a unei reduceri a impozitului pe veniturile din salarii în perioada 2007-2008.

Strategia bugetară enunțată în program este în ansamblu conformă cu orientările generale de politică economică cuprinse în orientările integrate pentru perioada 2005-2008.

În ceea ce privește cerințele specificate în codul de conduită privind prezentarea de date pentru programele de stabilitate și convergență, programul prezintă lacune, atât în privința datelor obligatorii, cât și a celor opționale.

Tabelul 1