AcasăLegislație UE32005R1087

Regulamentul (CE) nr. 1087/2005 al Comisiei din 8 iulie 2005 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1210/2003 al Consiliului privind anumite restricții specifice în relațiile economice și financiare cu Irak

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:09.07.2005
În vigoare din:09.07.2005
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1210/2003 al Consiliului din 7 iulie 2003 privind anumite restricții specifice în relațiile economice și financiare cu Irak și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2465/96 și, în special, articolul 11 litera (b) al celui dintâi,
1
Anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 1210/2003 enumeră persoanele fizice, persoanele juridice, organismele și entitățile asociate cu regimul fostului președinte Saddam Hussein cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor financiare în conformitate cu regulamentul respectiv.
2
La 22 iunie 2005, Comitetul pentru sancțiuni al Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a decis să modifice lista care îi include pe Saddam Hussein și alți înalte oficialități ale fostului regim irakian, rude apropiate și entități deținute sau controlate de aceștia sau de persoane care acționează în numele sau la comanda lor, cărora ar trebui să li se aplice înghețarea fondurilor și a resurselor economice. Prin urmare, anexa IV ar trebui să fie modificată în consecință.
3
Pentru a se garanta eficiența măsurilor prevăzute de prezentul regulament, este necesar ca acesta să intre în vigoare de îndată,

Articolul 1

Paragraf
Anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 1210/2003 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 8 iulie 2005.Pentru ComisieEneko LandáburuDirector General pentru Extindere
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1210/2003 se modifică după cum urmează:
Paragraf
Se adaugă următoarea persoană fizică:
Paragraf
Muhammad Yunis Ahmad (alias (a) Muhammad Yunis Al-Ahmed, (b) Muhammad Yunis Ahmed, (c) Muhammad Yunis Ahmad Al-Badrani, (d) Muhammad Yunis Ahmed Al-Moali). Adrese: (a) Al-Dawar Street, Bludan, Siria, (b) Damasc, Siria, (c) Mosul, Irak, (d) Wadi Al-Hawi, Irak, (e) Dubai, Emiratele Arabe Unite, (f) Al-Hasaka, Siria. Data nașterii: 1949. Locul nașterii: Al-Mowall, Mosul, Irak. Cetățenie: irakiană.