Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire al Comunității Europene, în special articolul 104 alineatul (14) al doilea paragraf,
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei,
Paragraf
având în vedere avizul Băncii Centrale Europene,
Paragraf
având în vedere avizul Parlamentului European,
1
Pactul de Stabilitate și Creștere a constat inițial din Regulamentul (CE) nr. 1466/97 al Consiliului din 7 iulie 1997 privind consolidarea supravegherii pozițiilor bugetare, precum și supravegherea și coordonarea politicilor economice, Regulamentul (CE) nr. 1467/97 al Consiliului din 7 iulie 1997 privind accelerarea și clarificarea aplicării procedurii deficitului excesiv și Rezoluția Consiliului din 17 iunie 1997 privind Pactul de Stabilitate și Creștere. Pactul de Stabilitate și Creștere și-a dovedit utilitatea în consolidarea disciplinei fiscale contribuind astfel la o mai mare stabilitate macroeconomică cu o inflație și cu rate ale dobânzii scăzute, factori necesari creșterii durabile și creării de locuri de muncă.
2
La 20 martie 2005, Consiliul adoptă un raport intitulat Îmbunătățirea punerii în aplicare a Pactului de Stabilitate și Creștere care vizează consolidarea guvernării și gestionării naționale a cadrului fiscal prin întărirea bazelor economice și a eficacității pactului, atât în ceea ce privește latura preventivă, cât și latura corectivă pentru protejarea sustenabilității finanțelor publice pe termen lung, promovarea creșterii și evitarea impunerii unor sarcini excesive generațiilor viitoare. Raportul a fost aprobat de Consiliul European în concluziile sale din 23 martie 2005, în care s-a afirmat că raportul actualizează și completează Pactul de Stabilitate și Creștere, din care face acum parte integrantă.
3
În conformitate cu raportul Ecofin din 20 martie 2005 aprobat de Consiliul European de primăvară din 2005, statele membre, Consiliul și Comisia își reafirmă angajamentul de a pune în aplicare tratatul și Pactul de Stabilitate și Creștere, în mod eficient și la termenele prevăzute, prin intermediul sprijinului și presiunii colegilor, precum și de a acționa într-o strânsă cooperare constructivă în procesul de supraveghere economică și fiscală, pentru a garanta securitatea și eficacitatea normelor din pact.
4
Este necesară modificarea Regulamentului (CE) nr. 1467/97 pentru a permite aplicarea deplină a îmbunătățirilor convenite în ceea ce privește punerea în aplicare a Pactului de Stabilitate și Creștere.
5
Principiul orientativ de aplicare a procedurii deficitului excesiv este corectarea promptă a deficitului excesiv. Procedura trebuie să rămână simplă, transparentă și echitabilă.
6
Este necesară revizuirea conceptului de excedent peste valoarea de referință, rezultat dintr-o recesiune economică gravă. Această revizuire trebuie să țină seama de eterogenitatea economică a Uniunii Europene.
7
Comisia ar trebui să pregătească întotdeauna un raport pe baza articolului 104 alineatul (3) din tratat. În raportul său, Comisia ar trebui să ia în considerare măsura în care se aplică excepțiile prevăzute la articolul 104 alineatul (2). În temeiul articolului 104 alineatul (3), raportul Comisiei ar trebui să reflecte, în mod adecvat, evoluțiile poziției economice pe termen mediu și ale poziției bugetare pe termen mediu. Pe lângă aceasta, ar trebui să se țină seama de orice alți factori care, în opinia statului membru în cauză, sunt relevanți pentru evaluarea comprehensivă din punct de vedere calitativ a excedentului peste valoarea de referință.
8
În toate evaluările bugetare din cadrul procedurii deficitului excesiv ar trebui să acorde o atenție deosebită excedentului apropiat de valoarea de referință care reflectă punerea în aplicare a reformelor sistemului de pensii care introduc un sistem cu mai mulți piloni incluzând un pilon obligatoriu finanțat prin capitalizare, deoarece punerea în aplicare a acestor reforme conduce la o depreciere pe termen scurt a poziției bugetare, în timp ce susținerea pe termen lung a finanțelor publice se îmbunătățește în mod evident. În special, în evaluarea efectuată în temeiul articolului 104 alineatul (12) din tratat privind corectarea deficitului excesiv, Comisia și Consiliul trebuie să evalueze evoluțiile cifrelor deficitului din cadrul procedurii deficitului excesiv, ținând seama și de costul net al reformei pilonului gestionat public.
9
Termenele limită procedurale pentru deciziile Consiliului în ceea ce privește procedura deficitului excesiv ar trebui prelungite pentru a permite statului membru în cauză să își încadreze mai bine acțiunile în procedura bugetară națională și să dezvolte un pachet mai coerent de măsuri. În special, termenul limită în care Consiliul trebuie să decidă în conformitate cu articolul 104 alineatul (6) din tratat asupra existenței unui deficit excesiv trebuie să fie stabilit, ca regulă, la patru luni de la datele de raportare stabilite la articolul 4 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 3605/93 al Consiliului din 22 noiembrie 1993 privind aplicarea Protocolului privind procedura deficitului excesiv anexat Tratatului de instituire a Comunității Europene. Se răspunde astfel cazurilor în care datele statistice bugetare nu au fost validate de Comisie (Eurostat) la scurt timp după datele de raportare stabilite de Regulamentul (CE) nr. 3605/93.
10
Pentru a asigura corectarea promptă a deficitelor excesive, este necesar ca statele membre cu deficit excesiv să acționeze eficient și să realizeze o minimă îmbunătățire fiscală anuală în soldul ajustat ciclic, din care se deduc măsurile punctuale și cele temporare. Ca etalon, țările cu deficit excesiv sunt solicitate să realizeze un efort fiscal minim anual în termeni de ajustare ciclică, din care se deduc măsurile punctuale și cele temporare.
11
Perioadele maxime de timp în care statele membre trebuie să întreprindă acțiuni și să adopte măsuri eficiente trebuie să fie prelungite pentru a permite o mai bună încadrare a acțiunilor în procedura bugetară națională și dezvoltarea unor pachete mai articulate de măsuri.
12
În cazul în care statul membru în cauză a acționat eficient ca răspuns la o recomandare în temeiul articolului 104 alineatul (7) din tratat sau la o notificare emisă în temeiul articolului 104 alineatul (9), iar evenimente economice negative și neprevăzute cu consecințe nefavorabile majore pentru finanțele publice împiedică corectarea deficitului excesiv în termenul stabilit de Consiliu, trebuie prevăzută posibilitatea Consiliului de a emite o recomandare revizuită în temeiul articolului 104 alineatul (7) sau o notificare revizuită în temeiul articolului 104 alineatul (9).
13
Termenul global maxim curent de 10 luni de la datele de raportare, stabilit la articolul 4 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 3605/93, până la decizia de impunere de sancțiuni ar fi inconsecvent față de termenele limită modificate în fiecare etapă a procedurii și cu posibilitatea de a emite recomandări revizuite în temeiul articolului 104 alineatul (7) sau notificări revizuite în temeiul articolului 104 alineatul (9). Prin urmare, este necesară ajustarea termenului global maxim în conformitate cu modificările respective.
14
De asemenea, este necesară modificarea dispozițiilor aplicabile punerii în aplicare a procedurii deficitului excesiv în cazul Regatului Unit, prevăzute de anexa la Regulamentul (CE) nr. 1467/97 pentru a se evidenția aceste modificări,
Articolul 1
Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 1467/97 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
La articolul 2, alineatele (2) și (3) se înlocuiesc cu următoarele alineate:
Punctul 2
Articolul 3 se modifică după cum urmează:
Litera a
alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
alineatul (4) se înlocuiește cu următoarele alineate:
Punctul 3
Articolul 5 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 4
La articolul 6, a doua frază, cuvintele două luni se înlocuiesc cu cuvintele patru luni;
Punctul 5
Articolul 7 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 6
Articolul 9 se modifică după cum urmează:
Litera a
alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
se adaugă următorul alineat:
Punctul 7
Trimiterile la articolul 104 litera (c), 109 litera (e), 109 litera (f) și 201 din tratat se înlocuiesc în regulament cu trimiteri la articolele 104, 116, 117 și respectiv 269. Trimiterea la articolul D din Tratatul privind Uniunea Europeană se înlocuiește cu trimiterea la articolul 4;
Punctul 8
Anexa la Regulamentul (CE) nr. 1467/97 se înlocuiește cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Luxemburg, 27 iunie 2005.Pentru ConsiliuPreședinteleJ.-C. Juncker
Anexa 1
ANEXĂ
Anexa 2
ANEXĂ
Paragraf
TERMENE APLICABILE REGATULUI UNIT
Paragraf
Pentru a asigura tratamentul egal pentru toate statele membre, atunci când adoptă decizii în cadrul secțiunilor 2, 3 și 4 din prezentul regulament, Consiliul trebuie să aibă în vedere anul bugetar diferit al Regatului Unit în vederea adoptării deciziilor referitoare la Regatul Unit într-un moment al anului său bugetar similar cu acele momente în care s-au luat sau se vor lua decizii în cazul altor state membre.
Paragraf
Dispozițiile specificate în Coloana I se înlocuiesc cu dispozițiile din Coloana II.
Punctul 1
Pentru a asigura tratamentul egal pentru toate statele membre, atunci când adoptă decizii în cadrul secțiunilor 2, 3 și 4 din prezentul regulament, Consiliul trebuie să aibă în vedere anul bugetar diferit al Regatului Unit în vederea adoptării deciziilor referitoare la Regatul Unit într-un moment al anului său bugetar similar cu acele momente în care s-au luat sau se vor lua decizii în cazul altor state membre.
Punctul 2
Dispozițiile specificate în Coloana I se înlocuiesc cu dispozițiile din Coloana II.
Tabel 1
Tabelul 1