Decizia Consiliului din 23 februarie 2004 de stabilire a criteriilor și sistemelor practice de compensare a dezechilibrelor financiare care rezultă din aplicarea Directivei 2001/40/CE privind recunoașterea reciprocă a hotărârilor de expulzare a resortisanților țărilor terțe

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene și, în special, articolul 63 alineatul (3) al acestuia,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Parlamentului European,

Consiliul European de la Tampere din 15 și 16 octombrie 1999 și-a reafirmat hotărârea de a crea un spațiu de libertate, securitate și justiție. În acest scop, este necesar ca o politică europeană comună în domeniul azilului și migrației să aibă ca scop atât tratamentul echitabil al resortisanților din țările terțe cât și o mai bună gestionare a fluxurilor de migrație. Aceste obiective au fost confirmate de Consiliul European de la Laeken din 14 și 15 decembrie 2001 și de Consiliul European de la Sevilla din 21 și 22 iunie 2002. Nevoia de a combate imigrația ilegală, inclusiv luarea de măsuri corespunzătoare pentru a promova returnarea rezidenților ilegali, a fost subliniată în mod special.

Aplicarea Directivei 2001/40/CE poate avea ca rezultat dezechilibre financiare în cazul în care hotărârile de expulzare, în ciuda eforturilor făcute de statele membre care le aplică, nu pot fi efectuate pe spezele resortisanților din țara terță în cauză sau ale unor terți. În consecință, este necesară adoptarea unor criterii corespunzătoare și sisteme practice pentru compensarea bilaterală a statelor membre.

Prezenta decizie ar trebui, de asemenea, să constituie baza pentru stabilirea criteriilor și a sistemelor practice necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor din articolul 24 al Convenției Schengen.

Întrucât obiectivul acțiunii propuse, și anume împărțirea sarcinii financiare pentru cooperarea dintre statele membre privind expulzarea resortisanților din țări terțe în cazul recunoașterii reciproce a hotărârii de expulzare, nu poate fi suficient realizat de statele membre și poate, în consecință, din cauza efectelor acțiunii, să fie mai bine realizat la nivelul Comunității, Comunitatea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității prevăzut în articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității, prevăzut în articolul în cauză, prezenta decizie nu depășește ceea ce este necesar în vederea realizării acestui obiectiv.

Prezenta decizie respectă drepturile fundamentale și urmărește principiile reflectate în special în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În special, prezenta decizie vizează asigurarea respectării depline a demnității umane în caz de expulzare și îndepărtare, așa cum prevăd articolele 1, 18 și 19 din Cartă.

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și Tratatul de instituire a Comunității Europene, Danemarca nu ia parte la adoptarea prezentei decizii și nu este obligată la respectarea și aplicarea ei. Dat fiind că prezenta decizie dezvoltă acquis-ul Schengen, conform prevederilor de la titlul IV din partea a treia a Tratatului de instituire a Comunității Europene, în măsura în care se aplică resortisanților țărilor terțe care nu îndeplinesc sau nu mai îndeplinesc condițiile de ședere pe termen scurt care se aplică pe teritoriul unui stat membru în temeiul prevederilor acquis-ului Schengen, Danemarca, în conformitate cu articolul 5 din protocolul menționat, va decide într-un termen de șase luni de la adoptarea de către Consiliu a prezentei decizii, dacă o va transpune în legislația sa națională.

În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezenta decizie constituie o dezvoltare a acquis-ului Schengen în sensul Acordului încheiat de Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea celor două state la punerea în aplicare, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen, în măsura în care se aplică resortisanților din țările terțe care nu îndeplinesc sau nu mai îndeplinesc condițiile de ședere pe termen scurt care se aplică pe teritoriul unui stat membru în temeiul prevederilor din acquis-ul Schengen, care întră în domeniul de aplicare al articolului 1, punctul (C) din Decizia 1999/437/CE a Consiliului din 17 mai 1999 privind anumite modalități de aplicare a acordului în cauză.

În conformitate cu articolul 3 din Protocolul privind poziția Regatului Unit și a Irlandei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, Regatul Unit a notificat dorința sa de a lua parte la adoptarea și aplicarea prezentei decizii. În măsura în care prezenta decizie pune în aplicare și prevederile articolului 24 din Convenția Schengen, în conformitate cu articolul 7 din Directiva 2001/40/CE, aceasta nu afectează Regatul Unit.

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul privind poziția Regatului Unit și a Irlandei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene și fără să aducă atingere articolului 4 din protocolul menționat, Irlanda nu ia parte la adoptarea și aplicarea prezentei decizii și nu este obligată la respectarea sau aplicarea ei.

Prezenta directivă constituie un act întemeiat pe acquis-ul Schengen sau în legătură cu acesta, în sensul articolului 3 alineatul (2) din Actul de aderare din 2003,

Prezenta decizie stabilește criteriile corespunzătoare și sistemele practice pentru compensarea dezechilibrelor financiare care pot rezulta din aplicarea Directivei 2001/40/CE în cazul în care expulzarea nu poate fi efectuată pe spezele resortisantului sau resortisanților din țara terță în cauză.

Statul membru emitent compensează statul membru de executare pentru dezechilibrele financiare care pot rezulta din aplicarea Directivei 2001/40/CE în cazul în care expulzarea nu poate fi efectuată pe cheltuială resortisantului sau resortisanților din țara terță în cauză.

Rambursarea are loc la cererea statului membru de executare pe baza costurilor reale minime și pe baza următoarelor principii:

costuri de transport. Acestea includ costurile reale pentru achiziționarea biletelor de avion până la concurența sumei corespunzătoare tarifului oficial IATA pentru zborul respectiv la data punerii în aplicare. Costurile reale pentru transportul terestru, auto pe calea ferată, sau marin, cu vaporul, pot fi decontate pe baza biletului de tren clasa a doua sau de vapor pentru distanța respectivă în momentul punerii în aplicare;

costuri administrative. Acestea includ costurile reale pentru taxele de viză și taxele de emitere a documentelor de călătorie de revenire (laissez-passer);

diurnele de misiune pentru personalul de escortare. Acestea urmează să fie determinate în conformitate cu legislația națională aplicabilă și/sau practica națională în domeniu;

costurile de cazare pentru personalul de escortare. Acestea includ costurile reale pentru șederea acestor persoane în zona de tranzit a unei țări terțe și pentru șederea scurtă cu o durată limitată la strictul necesar, pentru buna îndeplinire a misiunii lor în țara de origine. În scopul rambursării, numărul personalului de escortare este limitat la două persoane de persoană îndepărtată, cu excepția cazului în care, pe baza evaluării efectuate de statul membru de executare și în acord cu statul membru emitent, este necesar un personal de escortare mai numeros;

costuri de cazare pentru persoana îndepărtată. Acestea includ costurile reale pentru șederea persoanei îndepărtate într-un loc de cazare adecvat în conformitate cu legislația națională aplicabilă și/sau practica națională în domeniu în statul membru de executare. Rambursarea este limitată la o ședere de maximum trei luni. În cazul în care șederea persoanei îndepărtate se prevede a fi mai lungă de trei luni, statul membru de executare și statul membru emitent convin asupra costurilor suplimentare;

costuri medicale. Acestea includ costurile reale pentru furnizarea de tratament medical pentru persoana expulzată și personalul de escortare în cazuri de urgență, inclusiv cheltuielile de spitalizare necesare.

Cererile de rambursare se prezintă în scris și se însoțesc de documente care dovedesc costurile de recuperat.

Cererile de rambursare pot fi depuse numai pentru deciziile de îndepărtare emise după intrarea în vigoare a prezentei decizii.

Cererile de rambursare depuse la mai mult de un an de la punerea în aplicare se pot respinge.

Fiecare stat membru stabilește un punct național de contact pentru punerea în aplicare a prezentei decizii și comunică datele relevante celorlalte state membre.

În termen de maximum trei luni punctul național de contact al statului membru emitent comunică punctului național de contact al statului membru de executare acceptarea sau refuzul cererii. Respectiva comunicare se face în scris, specificându-se motivele în caz de refuz.

Plățile se fac în termen de maximum trei luni de la acceptarea plății de către punctul de contact al statului membru emitent.

Punctele naționale de contact al statului membru de executare și al statului membru emitent sunt informate asupra plăților și refuzurilor de rambursare.

Pentru a monitoriza punerea în aplicare fără dificultăți a prezentei decizii, precum și a Directivei 2001/40/CE, fiecare punct național de contact furnizează în mod regulat informații mai ales cu privire la: numărul total de măsuri de aplicare luate conform Directivei 2001/40/CE care au fost rambursate în conformitate cu prezenta decizie și numărul total de refuzuri de rambursare împreună cu motivele respectivelor refuzuri.

Respectivele informații pot să cuprindă și recomandări în vederea îmbunătățirii criteriilor și a sistemelor practice din prezenta decizie.

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 23 februarie 2004.Pentru ConsiliuPreședinteleB. Cowen