Paragraf
03/Volumul 52
Paragraf
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene
Paragraf
32003R2245
Paragraf
L 333/28
Paragraf
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE
Paragraf
REGULAMENTUL (CE) NR. 2245/2003 AL COMISIEI
Paragraf
din 19 decembrie 2003
Paragraf
de modificare a anexei III la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește supravegherea unor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă la ovine și caprine
Paragraf
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2001 de stabilire a unor reglementări pentru prevenirea, controlul și eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă (1), în special articolul 23 alineatul (1),
Paragraf
întrucât:
Paragraf
(1)
Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 999/2001 stabilește reglementări referitoare la supravegherea encefalopatiei spongiforme transmisibile (EST) la ovine și caprine.
Paragraf
(2)
Paragraf
Trebuie prelevate eșantioane de mărimi diferite de la ovine și caprine pentru a putea interpreta mai ușor rezultatele testelor de depistare a EST.
Paragraf
(3)
Paragraf
Supravegherea unui mare număr de ovine sacrificate în scopul consumului uman în statele membre care au populații numeroase de ovine a permis evaluarea prevalenței EST la aceste populații. Nivelul de supraveghere în interiorul populațiilor numeroase de ovine ar trebui deci redus. Supravegherea ovinelor sacrificate în scopul consumului uman în statele membre care au populații reduse de ovine furnizează informații limitate și nu ar trebui deci să mai fie obligatorie.
Paragraf
(4)
Paragraf
Supravegherea numărului de caprine sacrificate în scopul consumului uman suficient de mare pentru a putea depista prevalența probabilă a EST în acest grup este dificilă sau imposibilă în cea mai mare parte a statelor membre. Supravegherea în acest grup nu ar trebui deci să mai fie obligatorie.
Paragraf
(5)
Paragraf
Supravegherea ovinelor și caprinelor moarte la fermă ar trebui intensificată pentru a putea furniza informații despre prevalența EST și a contribui la eradicarea bolii. Statele membre ar trebui să ia măsuri pentru a se asigura că animalele infectate nu sunt sustrase de la eșantionare.
Paragraf
(6)
Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 999/2001 trebuie deci modificat în consecință. Din motive de ordin practic, trebuie înlocuită întreaga anexă III modificată.
Paragraf
(7)
Paragraf
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,
Paragraf
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Paragraf
Articolul 1
Paragraf
Anexa III la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Paragraf
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Se aplică de la 1 ianuarie 2004.
Paragraf
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 19 decembrie 2003.
Paragraf
Pentru Comisie
Paragraf
David BYRNE
Paragraf
Membru al Comisiei
Paragraf
(1) JO L 147, 31.5.2001, p. 1, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1915/2003 al Comisiei (JO L 283, 31.10.2003, p. 29).
Paragraf
ANEXĂ
Paragraf
Anexa III la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
„ANEXA III
Paragraf
SISTEM DE SUPRAVEGHERE
Paragraf
CAPITOLUL A
Paragraf
I. SUPRAVEGHEREA BOVINELOR
Paragraf
1. Generalități
Paragraf
Supravegherea bovinelor se realizează în conformitate cu metodele de analiză de laborator descrise la anexa X capitolul C punctul 3.1 b).
Paragraf
2. Supravegherea animalelor sacrificate pentru consumul uman
Paragraf
2.1.
Paragraf
Toate bovinele în vârstă de peste 24 de luni:
Paragraf
care fac obiectul unei sacrificări speciale de urgență în sensul articolului 2 litera (n) din Directiva 64/433/CEE a Consiliului (1) sau
Paragraf
sunt sacrificate în conformitate cu anexa I capitolul VI punctul 28 c) la Directiva 64/433/CEE, cu excepția animalelor care nu prezintă semne clinice de boală și sunt sacrificate în cadrul unei campanii de eradicare a bolii,
Paragraf
sunt supuse unui test de depistare a ESB.
Paragraf
2.2.
Paragraf
Toate bovinele în vârstă de peste 30 luni:
Paragraf
sacrificate în condiții normale pentru consumul uman sau
Paragraf
sacrificate în cadrul unei campanii de eradicare a bolii în conformitate cu anexa I capitolul VI punctul 28 (c) la Directiva 64/433/CEE, dar care nu prezintă semne clinice de boală
Paragraf
sunt supuse unui test de depistare a ESB.
Paragraf
2.3.
Paragraf
Prin derogare de la punctul 2.2, pentru bovinele născute, crescute și sacrificate pe teritoriul sau, Suedia poate hotărî analiza unui singur eșantion aleatoriu. Acest eșantion cuprinde cel puțin 10 000 de animale pe an.
Paragraf
3. Supravegherea animalelor care nu au fost sacrificate pentru consumul uman
Paragraf
3.1.
Paragraf
Toate bovinele în vârstă de peste 24 luni care au murit sau au fost sacrificate, dar nu în situatiile de mai jos:
Paragraf
pentru distrugerea lor în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 716/96 al Comisiei (2);
Paragraf
în cadrul unei epidemii cum ar fi febra aftoasă;
Paragraf
pentru consumul uman
Paragraf
sunt supuse unui test de depistare a ESB.
Paragraf
3.2.
Paragraf
Statele membre pot hotărî o derogare de la dispozițiile punctului 3.1, în zonele îndepărtate unde densitatea animalelor este slabă și unde nu se asigură colectarea animalelor moarte. Statele membre care au recurs la această derogare informează Comisia cu privire la aceasta și îi transmit o listă a zonelor respective. Derogarea nu poate include mai mult de 10 % din populația bovină din statul membru.
Paragraf
4. Supravegherea animalelor achiziționate în scopul distrugerii în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 716/96
Paragraf
4.1.
Paragraf
Toate animalele supuse sacrificării de urgență sau declarate bolnave cu ocazia inspecției ante mortem sunt supuse unui test de depistare a ESB.
Paragraf
4.2.
Paragraf
Toate animale care au mai mult de 42 luni, născute după 1 august 1996, fac obiectul unui test de depistare a ESB.
Paragraf
4.3.
Paragraf
Un eșantion aleatoriu de cel puțin 10 000 de animale pe an, care nu sunt menționate la punctele 4.1 sau 4.2, este supus unui test de depistare a ESB.
Paragraf
5. Supravegherea altor animale
Paragraf
În afară de testele menționate la punctele 2-4, statele membre pot, în mod voluntar, să hotărască efectuarea de teste pe alte bovine prezente pe teritoriul lor, în special în cazul în care aceste animale sunt originare din țările în care au fost depistate cazuri indigene de ESB, dacă au consumat hrana pentru animale potențial contaminată sau dacă au fost născute sau provenite din femele infectate cu ESB.
Paragraf
6. Măsuri care urmează testării
Paragraf
6.1.
Paragraf
Atunci când un animal sacrificat pentru consumul uman este selecționat pentru a fi supus unui test de depistare a ESB, aplicarea mărcii de sănătate prevăzute la capitolul XI din anexa I la Directiva 64/433/CEE nu se efectuează pe carcasa animalului respectiv înainte de primirea unui rezultat negativ la testul rapid.
Paragraf
6.2.
Paragraf
Statele membre pot acorda o derogare de la dispozițiile punctului 6.1 atunci când se aplică un sistem oficial în abator, care garantează că nici o parte a animalului examinat care poartă marca de sănătate nu poate părăsi abatorul până când nu se obține un rezultat negativ la testul rapid.
Paragraf
6.3.
Paragraf
Toate părțile corpului unui animal supus unui test de depistare a ESB, inclusiv pielea, trebuie să rămână sub control oficial până în momentul obținerii unui rezultat negativ la testul rapid, cu excepția cazului în care sunt distruse în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) literele (a) și (b) din Regulamentul (CE) nr. 1774/2002 al Parlamentului European și al Comisiei (3).
Paragraf
6.4.
Paragraf
Toate părțile corpului unui animal declarat pozitiv la testul rapid, inclusiv pielea, se distrug în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) literele (a) și (b) din Regulamentul (CE) nr. 1774/2002, cu excepția materialelor păstrate pentru evidențe în conformitate cu capitolul B partea III.
Paragraf
6.5.
Paragraf
Când un animal sacrificat pentru consumul uman a fost declarat pozitiv după testul rapid, nu numai carcasa declarată pozitivă, dar și cel puțin carcasa care precedă imediat carcasa declarată pozitiv, precum și cele două carcase care urmează imediat după aceasta din urmă pe linia de sacrificare a abatorului trebuie distruse în conformitate cu dispozițiile de la punctul 6.4.
Paragraf
6.6.
Paragraf
Statele membre pot acorda derogări de la dispozițiile de la punctul 6.5 atunci când abatorul este prevăzut cu un sistem care previne contaminarea carcaselor între ele.
Paragraf
II. SUPRAVEGHEREA OVINELOR ȘI CAPRINELOR
Paragraf
1. Generalități
Paragraf
Supravegherea ovinelor și caprinelor se realizează în conformitate cu metodele de analiză de laborator descrise la anexa X capitolul C punctul 3.2 (b).
Paragraf
2. Supravegherea animalelor sacrificate pentru consumul uman
Paragraf
Statele membre în care populația de oi și mioare împerecheate este mai mare de 750 000 de animale pot, în mod voluntar, să hotărască efectuarea de teste de depistare pe un eșantion anual minim de 10 000 de ovine sacrificate pentru consumul uman (4). Animalele sunt în vârstă de peste 18 luni sau au deja mai mult de doi incisivi permanenți care au erupt în gingie. Eșantionul este reprezentativ pentru fiecare regiune și anotimp. Selecția eșantioanelor trebuie să evite o suprareprezentare a unui grup în ceea ce privește originea, vârsta, rasa, tipul de producție sau orice altă caracteristică. Vârsta animalelor se estimează pe baza dentiției, semnelor evidente de maturitate sau a altor informații fiabile. Se evită, dacă acest lucru este posibil, prelevările multiple în aceeași turmă.
Paragraf
3. Supravegherea ovinelor și caprinelor care nu au fost sacrificate pentru consumul uman
Paragraf
Animalele în vârstă de peste 18 luni sau la care au erupt deja mai mult de doi incisivi permanenți, care au murit sau au fost sacrificate, dar nu în situațiile următoare:
Paragraf
în cadrul unei campanii de eradicare a bolii;
Paragraf
pentru consumul uman
Paragraf
sunt supuse unui test de depistare efectuat pe un eșantion având dimensiunea conformă cu cea din tabelele A și B. Eșantionul este reprezentativ pentru fiecare regiune și anotimp. Selecția eșantioanelor trebuie să evite o suprareprezentare a unui grup în ceea ce privește originea, vârsta, rasa, tipul de producție sau orice altă caracteristică. Vârsta animalelor este estimată pe baza dentiției, semnelor evidente de maturitate sau a altor informații fiabile. Se evită, dacă acest lucru este posibil, prelevările multiple în aceeași turmă. Statele membre aplică un sistem care trebuie să verifice, în mod sistematic sau în alt mod, că animalele nu sunt deturnate de la eșantionare.
Paragraf
Statele membre pot hotărî să excludă din eșantion zonele îndepărtate unde densitatea animalelor este slabă și unde nu se asigură colectarea animalelor moarte. Statele membre care au recurs la această derogare informează Comisia cu privire la aceasta și îi transmit o listă a zonelor respective. Derogarea nu poate acoperi mai mult de 10 % din populația ovină și caprină din statul membru.
Paragraf
Tabel A
Paragraf
Populația de oi și mioare împerecheate din statul membru
Paragraf
Dimensiunea minimă a eșantionului de ovine moarte (5)
Paragraf
> 750 000
Paragraf
10 000
Paragraf
100 000-750 000
Paragraf
1 500
Paragraf
40 000-100 000
Paragraf
500
Paragraf
< 40 000
Paragraf
100
Paragraf
Tabel B
Paragraf
Populația de capre care au fătat deja și de capre împerecheate din statul membru
Paragraf
Dimensiunea minimă a eșantionului de capre moarte (6)
Paragraf
> 750 000
Paragraf
5 000
Paragraf
250 000-750 000
Paragraf
1 500
Paragraf
40 000-250 000
Paragraf
500
Paragraf
< 40 000
Paragraf
4. Supravegherea turmelor infectate
Paragraf
De la 1 octombrie 2003, animalele în vârstă de mai mult de 12 luni sau la care a erupt deja un incisiv permanent și care au fost sacrificate în conformitate cu dispozițiile de la anexa VII punctele 2 (b) (i) sau (ii) sau punctul 2 (c) sunt supuse unui test de depistare; acest examen se face pe un simplu eșantion aleatoriu, cu dimensiunea conform tabelului.
Paragraf
Numărul de animale din turmă sacrificate în vârstă de mai mult de 12 luni
Paragraf
Dimensiunea minimă a eșantionului (7)
Paragraf
70 sau mai puțin
Paragraf
Toate animalele eligibile
Paragraf
100
Paragraf
120
Paragraf
140
Paragraf
160
Paragraf
180
Paragraf
101
Paragraf
200
Paragraf
105
Paragraf
250
Paragraf
112
Paragraf
300
Paragraf
117
Paragraf
350
Paragraf
121
Paragraf
400
Paragraf
124
Paragraf
450
Paragraf
127
Paragraf
500 sau mai mult
Paragraf
150
Paragraf
5. Supravegherea altor animale
Paragraf
În afară de programele de supraveghere menționate la punctele 2, 3 și 4, statele membre pot, în mod voluntar, să hotărască supravegherea altor animale, în special:
Paragraf
animalele folosite pentru producție;
Paragraf
animalele care provin din țări în care s-au înregistrat cazuri indigene de EST;
Paragraf
animalele care au consumat hrana pentru animale potențial contaminată;
Paragraf
animalele născute sau provenite din femele infectate cu EST.
Paragraf
6. Măsuri ce urmează testării ovinelor și caprinelor
Paragraf
6.1.
Paragraf
Când o ovină sau o caprină sacrificată pentru consumul uman este selecționată pentru a fi supusă unui test de depistare a ESB, aplicarea mărcii de sănătate prevăzute la capitolul XI din anexa I la Directiva 64/433/CEE nu se efectuează pe carcasa animalului respectiv înainte de primirea unui rezultat negativ la testul rapid.
Paragraf
6.2.
Paragraf
Statele membre pot acorda o derogare de la punctul 6.1 atunci când se aplică un sistem oficial în abator care garantează că nici o parte a animalului examinat care poartă marca de sănătate nu poate părăsi abatorul până când nu se obține un rezultat negativ la testul rapid.
Paragraf
6.3.
Paragraf
Toate părțile corpului unui animal supus unui test de depistare, inclusiv pielea, trebuie să rămână sub control oficial până în momentul obținerii unui rezultat negativ la testul rapid, cu excepția cazului în care sunt distruse în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) literele (a) și (b) din Regulamentul (CE) nr. 1774/2002.
Paragraf
6.4.
Paragraf
Toate părțile corpului unui animal declarat pozitiv după testul rapid, inclusiv pielea, se distrug în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) literele (a) și (b) din Regulamentul (CE) nr. 1774/20024, cu excepția materialelor păstrate pentru evidențe în conformitate cu capitolul B partea III.
Paragraf
7. Analiza genotipică
Paragraf
7.1.
Paragraf
Pentru fiecare caz pozitiv de EST la ovine se determină genotipul proteinei prionice. Cazurile de EST depistate la animalele ale căror genotipuri sunt rezistente la boală (ovine la care genotipurile codifică alanina pe cele două alele ale codonului 136, arginina pe cele două alele ale codonului 154 și arginina pe cele două alele ale codonului 171) trebuie imediat semnalate Comisiei. Dacă este posibil, aceste cazuri trebuie să facă obiectul identificării sursei. Dacă această identificare nu este posibilă, turma de origine, precum și toate celelalte turme care au venit în contact cu animalul sunt supuse unei supravegheri amănunțite în vederea depistării altor cazuri de EST pentru identificarea sursei.
Paragraf
7.2.
Paragraf
În afară de animalele supuse unei analize a genotipului în conformitate cu dispozițiile de la punctul 7.1, trebuie de asemenea determinat genotipul proteinei prionului la un eșantion de ovine. În cazul statelor membre a căror populație de ovine adulte cuprinde mai mult de 750 000 de animale, acest eșantion cuprinde cel puțin 600 de animale. În cazul celorlalte state membre, eșantionul cuprinde cel puțin 100 de animale. Eșantioanele pot fi alese dintre animalele sacrificate pentru consumul uman, animalele moarte la fermă sau animalele vii. Eșantionul trebuie să fie reprezentativ pentru ansamblul populației ovine.
Paragraf
III. SUPRAVEGHEREA ALTOR SPECII DE ANIMALE
Paragraf
Statele membre pot, în mod voluntar, să hotărască supravegherea EST la alte specii de animale în afară de bovine, ovine și caprine.
Paragraf
CAPITOLUL B
Paragraf
I. INFORMAȚII CARE TREBUIE SĂ FIGUREZE ÎN RAPOARTELE STATELOR MEMBRE
Paragraf
Numărul de cazuri suspecte pe specii animale supuse restricțiilor de mișcare în conformitate cu articolul 12 alineatul (1).
Paragraf
Numărul de cazuri suspecte pe specii animale supuse examenelor de laborator în conformitate cu articolul 12 alineatul (2) și rezultatele examinărilor.
Paragraf
Numărul de turme în care cazurile suspecte de ovine si caprine au fost raportate si investigate în conformitate cu articolul 12 alineatele (1) și (2).
Paragraf
Mărimea estimată a fiecărei subpopulații, menționată în capitolul A partea I punctele 3 și 4.
Paragraf
Numărul de bovine supuse testelor în cadrul fiecărei subpopulații în conformitate cu capitolul A partea I punctele 2-5, metoda de selecție a eșantionului și rezultatele testelor.
Paragraf
Mărimea estimată a subpopulațiilor menționate la capitolul A partea II punctele 2 și 3, care au fost selectate pentru eșantionare.
Paragraf
Numărul de ovine și caprine si turmele supuse testelor în cadrul fiecărei subpopulații în conformitate cu capitolul A partea II punctele 2-5, metoda de selecție a eșantioanelor și rezultatele testelor.
Paragraf
Numărul, defalcarea după vârstă și distribuția geografica a cazurilor pozitive de ESB și de scrapie. Țara de origine a cazurilor pozitive de ESB și de scrapie, dacă nu este aceeași cu țara notificatoare. Numărul și distribuția geografică a turmelor afectate de scrapie. Anul și, dacă este posibil, luna nașterii trebuie indicate pentru fiecare caz de ESB.
Paragraf
Cazurile pozitive de EST, confirmate la alte animale decât bovine, ovine și caprine.
Paragraf
10.
Paragraf
Genotipul și, dacă este posibil, rasa fiecărui animal care a făcut obiectul unei eșantionări, în cadrul fiecărei subpopulații, în conformitate cu capitolul A partea II punctele 7.1 și 7.2.
Paragraf
II. INFORMAȚII CARE TREBUIE SĂ FIGUREZE ÎN DOCUMENTUL DE SINTEZĂ AL COMISIEI
Paragraf
Documentul de sinteză este prezentat sub formă de tabele care cuprind, pentru fiecare stat membru, cel puțin informațiile prevăzute în partea I.
Paragraf
III. EVIDENȚE
Paragraf
Autoritatea competentă notează în evidențe, care se păstrează timp de șapte ani, următoarele informații:
Paragraf
numărul și tipurile de animale supuse restricțiilor de circulație în conformitate cu articolul 12 alineatul (1);
Paragraf
numărul și rezultatul investigațiilor clinice și epidemiologice prevăzute la articolul 12 alineatul (1);
Paragraf
numărul și rezultatului examenelor de laborator prevăzute la articolul 12 alineatul (2);
Paragraf
numărul, identitatea și originea animalelor supuse eșantioanelor în cadrul programelor de supraveghere menționate la capitolul A și, dacă este posibil, vârsta, rasa și anamneza;
Paragraf
genotipul proteinei prionului al cazurilor pozitive de EST la ovine.
Paragraf
Laboratorul responsabil cu efectuarea examenelor va păstra o perioadă de șapte ani toate documentele referitoare la teste, în special fișele de laborator și, după caz, blocurile de parafină și fotografiile imuno-amprentelor (Western-blots).
Paragraf
(1) JO 121, 29.7.1964, p. 2012/64.
Paragraf
(2) JO L 99, 20.4.1996, p. 14.
Paragraf
(3) JO L 273, 10.10.2002, p. 1.
Paragraf
(4) Dimensiunea eșantionului a fost calculată pentru a depista o prevalență de 0,03 % cu un nivel de precizie de 95 % la animalele sacrificate. Eșantionul se limitează la statele membre care au o populație ovină numeroasă.”
Paragraf
(5) Dimensiunea eșantionului se calculează în așa fel încât să ia în considerare dimensiunea populației de ovine din diferitele state membre și să furnizeze obiective realizabile. Dimensiunile eșantioanelor care conțin 10 000, 1 500, 500 și 100 de animale vor permite depistarea unei prevalențe de 0,03 %, 0,2 %, 0,6 % și, respectiv, 3 %, cu un nivel de precizie de 95 %.
Paragraf
(6) Dimensiunea eșantionului se calculează în așa fel încât să ia în considerare dimensiunea populației de caprine din diferitele state membre și să furnizeze obiective realizabile. Dimensiunile eșantioanelor care conțin 5 000, 1 500, 500 și 50 de animale vor permite depistarea unei prevalențe de 0,06 %, 0,2 %, 0,6 % și, respectiv, 6 %, cu un nivel de precizie de 95 %. Dacă un stat membru întâmpină dificultăți în colectarea unui număr suficient de caprine moarte pentru a realiza dimensiunea eșantionului care a fost fixată, el poate completa eșantionul prin supunerea la teste a caprinelor sacrificate pentru consumul uman, în vârstă de peste 18 luni, respectiv trei caprine sacrificate pentru consumul uman la o caprină moartă.
Paragraf
(7) Dimensiunea eșantionului se calculează în așa fel încât să se depisteze cu un nivel de precizie de 95 % cel puțin un caz pozitiv dacă boala este prezentă cu o prevalență minimă de 2 % în populația supusă testului.