AcasăLegislație UE32003L0020

Directiva 2003/20/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 aprilie 2003 de modificare a Directivei 91/671/CEE a Consiliului privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la utilizarea obligatorie a centurilor de siguranță în vehiculele cu masa de sub 3,5 tone

În vigoare
Tip:Directivă
Publicat:08.04.2003
În vigoare din:09.05.2003
EUR-Lex
Paragraf
07/Volumul 11
Paragraf
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene
Paragraf
127
Paragraf
32003L0020
Paragraf
L 115/63
Paragraf
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE
Paragraf
DIRECTIVA 2003/20/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI
Paragraf
din 8 aprilie 2003
Paragraf
de modificare a Directivei 91/671/CEE a Consiliului privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la utilizarea obligatorie a centurilor de siguranță în vehiculele cu masa de sub 3,5 tone
Paragraf
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 71 alineatul (1),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei (1),
Paragraf
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (2),
Paragraf
după consultarea Comitetului Regiunilor,
Paragraf
hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (3),
Paragraf
întrucât:
Paragraf
(1)
Paragraf
Articolul 153 din tratat prevede în mod special ca, în vederea asigurării unui nivel ridicat de protecție a consumatorului, Comunitatea să contribuie la protejarea sănătății, siguranței și intereselor economice ale consumatorilor.
Paragraf
(2)
Paragraf
În rezoluția sa din 13 martie 1984 (4), Parlamentul European a făcut o măsură prioritară din utilizarea obligatorie a centurilor de siguranță pe toate căile rutiere, indiferent dacă sunt rurale sau urbane. În rezoluția sa din 18 februarie 1986 (5), Parlamentul European a subliniat necesitatea obligativității de a se purta centura de siguranță de către toți pasagerii, inclusiv copiii, cu excepția vehiculelor ce efectuează servicii publice.
Paragraf
(3)
Paragraf
Directiva 91/671/CEE (6) prevede utilizarea obligatorie a dispozitivelor de fixare a copiilor în scaune echipate cu centuri de siguranță. Respectiva directivă nu specifică tipul sistemului de fixare în scaun a copiilor care ar fi adecvat și permite transportul copiilor fără ca aceștia să fie fixați în scaune printr-un dispozitiv de fixare adecvat, în cazul în care nu este disponibil un astfel de dispozitiv de fixare.
Paragraf
(4)
Paragraf
Se impune o mai mare rigoare în privința utilizării unor astfel de sisteme, realizându-se astfel o mai mare apropiere de principiul obligativității de utilizare la care se face trimitere în al doilea alineat din articolul 2 din prezenta directivă.
Paragraf
(5)
Paragraf
Prin Decizia 97/836/CE a Consiliului (7), Comunitatea a aderat la Acordul Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite privind adoptarea unor recomandări tehnice unitare pentru vehiculele pe roți, echipamentele și piesele care pot fi montate și/sau utilizate pe vehiculele pe roți, precum și a condițiilor pentru recunoașterea reciprocă a aprobărilor acordate pe baza acestor recomandări.
Paragraf
(6)
Paragraf
Prin aderarea sa la respectivul acord, Comunitatea a aderat la o listă definită de dispoziții de reglementare stabilite în temeiul acestui acord, inclusiv cea referitoare la aprobarea dispozitivelor de fixare în scaun pentru ocupanții copii ai autovehiculelor (dispozitive de fixare în scaun a copiilor).
Paragraf
(7)
Paragraf
Deși numărul de copii care au suferit vătămări corporale fatale în accidente auto este relativ mic în comparație cu numărul de copii care au suferit vătămări corporale fatale ca pietoni sau utilizatori de biciclete, trebuie dezvoltate normele comune privind protecția copiilor. În special, cercetările au demonstrat că utilizarea dispozitivelor de fixare în scaun a copiilor poate aduce o contribuție substanțială la reducerea gravității vătămărilor corporale în eventualitatea unui accident de automobil și că riscul de a suferi vătămări corporale mai grave este mai mare în cazul copiilor care nu au fost fixați în scaune prin astfel de dispozitive decât în cazul copiilor care au fost fixați în scaune prin astfel de dispozitive.
Paragraf
(8)
Paragraf
Cu toate acestea, cu acordul Comisiei, statele membre trebuie să aibă posibilitatea de a autoriza anumite excepții pentru transportul pe teritoriul lor în cazul unor situații foarte specifice; de asemenea, statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru evitarea abuzurilor.
Paragraf
(9)
Paragraf
Deoarece este din ce în ce mai obișnuit pentru vehiculele din categoriile M2 și M3 să fie echipate cu centuri de siguranță în conformitate cu Directivele 96/36/CE (8), 96/37/CE (9) și 96/38/CE (10) ale Comisiei, este rezonabil ca pasagerilor așezați să li se ceară să le folosească. Pasagerii din aceste vehicule trebuie informați cu privire la măsura de a purta centura de siguranță când vehiculul este în mișcare.
Paragraf
(10)
Paragraf
În prezent nu există nici un studiu recunoscut la nivelul Comunității privind utilizarea sistemelor de siguranță de către copiii în vârstă de până la trei ani în vehicule M2 și M3. În consecință, având în vedere importanța protejării copiilor împotriva tuturor tipurilor de accidente, Comisia trebuie să efectueze astfel de studii pentru a stabili cele mai adecvate măsuri comunitare care să fie aplicate copiilor ce călătoresc în astfel de vehicule. Cu toate acestea, până la finalizarea unor astfel de studii, statelor membre trebuie să li se permită să aleagă măsurile care vor fi aplicate.
Paragraf
(11)
Paragraf
Este constantă evoluția tehnică în domeniul sistemelor de siguranță; în consecință, trebuie stabilit mecanismul pentru adaptarea tehnică.
Paragraf
(12)
Paragraf
Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive trebuie adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a procedurilor de exercitare a atribuțiilor executive recunoscute Comisiei (11),
Paragraf
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
Paragraf
Articolul 1
Paragraf
Directiva 91/671/CEE se modifică după cum urmează:
Paragraf
titlul se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
„Directiva Consiliului din 16 decembrie 1991 privind utilizarea obligatorie a centurilor de siguranță și a sistemelor de fixare a copiilor în scaune în vehicule”;
Paragraf
articolul 1 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
„Articolul 1
Paragraf
(1) Prezenta directivă se aplică tuturor autovehiculelor din categoriile M1, M2, M3, N1, N2 și N3, după cum sunt acestea definite în anexa II la Directiva 70/156/CEE (12), destinate utilizării rutiere, având cel puțin patru roți și o viteză maximă nominală de peste 25 km/h.
Paragraf
(2) În înțelesul prezentei directive:
Paragraf
definițiile sistemelor de siguranță, inclusiv centurile de siguranță și dispozitivele de fixare a copiilor în scaune, cu privire la vehiculele din categoriile M1 și N1 și ale componentelor acestora sunt cele care apar în anexa I la Directiva 77/541/CEE (13);
Paragraf
«orientat spre spate» înseamnă orientat spre direcția opusă direcției normale de deplasare a vehiculului.
Paragraf
(3) Dispozitivele de fixare în scaune a copiilor se clasifică în cinci «grupe de masă»:
Paragraf
(a)
Paragraf
grupa 0 pentru copii cu masa mai mica de 10 kg;
Paragraf
(b)
Paragraf
grupa 0+ pentru copii cu masa mai mica de 13 kg;
Paragraf
(c)
Paragraf
grupa I pentru copii cu masa între 9 și 18 kg;
Paragraf
(d)
Paragraf
grupa II pentru copii cu masa între 15 și 25 kg;
Paragraf
(e)
Paragraf
grupa III pentru copii cu masa între 22 și 36 kg.
Paragraf
(4) Dispozitivele de fixare în scaune a copiilor se subdivid în două clase:
Paragraf
(a)
Paragraf
o clasă integrală care cuprinde o combinație de chingi sau de componente flexibile cu o cataramă de fixare, dispozitiv de reglare, dispozitive de prindere și în unele cazuri un scaun suplimentar și/sau un scut pentru protecție la impact, care poate fi ancorat prin propria sa chingă integrală sau propriile sale chingi integrale;
Paragraf
(b)
Paragraf
o clasă neintegrală care poate cuprinde un dispozitiv parțial de fixare în scaun, care, atunci când este utilizat împreună cu centura de siguranță a unui adult ce înconjoară corpul copilului sau fixează dispozitivul în care se află copilul, formează un sistem complet de fixare în scaun a copilului.
Paragraf
articolul 2 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
„Articolul 2
Paragraf
(1) Vehicule din categoriile M1, N1, N2 și N3:
Paragraf
(a)
Paragraf
(i)
Paragraf
pentru vehicule din categoriile M1, N1, N2 și N3, statele membre solicită ca toți ocupanții vehiculului utilizat să folosească sistemele de siguranță existente.
Paragraf
Copiii cu o înălțime de sub 150 cm care ocupă vehicule din categoriile M1, N1, N2 și N3 echipate cu sisteme de siguranță sunt fixați în scaune printr-un sistem integral sau neintegral de fixare în scaune a copiilor, în înțelesul articolului 1 alineatul (4) literele (a) și (b), adecvat pentru masa copilului astfel cum este definită la articolul 1 alineatul (3).
Paragraf
În vehicule din categoriile M1, N1, N2 și N3 care nu sunt echipate cu sisteme de siguranță:
Paragraf
copiii în vârstă de până la trei ani nu pot fi transportați;
Paragraf
fără să aducă atingere punctului (ii), copiii în vârstă de trei ani și peste această vârstă, având o înălțime de sub 150 cm, ocupă un alt scaun decât un scaun din față;
Paragraf
(ii)
Paragraf
statele membre pot permite, pe teritoriul lor, ca, în cazul copiilor cu înălțimea de sub 150 cm și cel puțin 135 cm să poată fi fixați în scaune printr-o centură de siguranță pentru adulți. Aceste limite de înălțime se reexaminează conform procedurii menționate la articolul 7b alineatul (2);
Paragraf
(iii)
Paragraf
cu toate acestea, statele membre pot permite, pe teritoriul lor, ca acei copii menționați la punctele (i) și (ii) să nu fie fixați în scaune printr-un sistem de fixare în scaune pentru copii atunci când călătoresc cu taxiul. Cu toate acestea, când copiii menționați anterior călătoresc în taxiuri care nu sunt echipate cu sisteme de fixare în scaune, ei ocupă un alt scaun decât scaunul din față;
Paragraf
(b)
Paragraf
copiii nu pot fi transportați utilizându-se un sistem de fixare în scaune a copiilor orientat spre spate într-un autoturism protejat de un airbag frontal, decât în cazul în care airbag-ul a fost dezactivat, chiar în cazurile în care airbag-ul este dezactivat în mod automat într-o manieră suficientă;
Paragraf
(c)
Paragraf
în cazul utilizării unui sistem de fixare în scaun a copiilor, el este aprobat la standardele Regulamentului Comisiei Economice pentru Europa a O.N.U. 44/03 sau ale Directivei 77/541/CEE sau în conformitate cu oricare adaptare ulterioară a acestora;
Paragraf
(d)
Paragraf
până la 9 mai 2008 statele membre pot permite utilizarea sistemelor de fixare în scaun a copiilor în conformitate cu standardele naționale aplicabile în statul membru la data instalării sistemului de fixare în scaun sau în conformitate cu standardele naționale echivalente cu Regulamentul 44/03 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite sau cu Directiva 75/541/CEE.
Paragraf
(2) Vehicule din categoriile M2 și M3:
Paragraf
(a)
Paragraf
statele membre solicită ca toți ocupanții în vârstă de trei ani și peste această vârstă ai vehiculelor M2 și M3 să folosească, în timpul utilizării acestor vehicule, sistemele de siguranță existente, atunci când sunt așezați.
Paragraf
Dispozitivele de fixare în scaune a copiilor se aprobă în conformitate cu alineatul (1) literele (c) și (d).
Paragraf
(b)
Paragraf
pasagerii vehiculelor din categoriile M2 și M3 sunt informați în legătură cu măsura de a purta centuri de siguranță ori de câte ori sunt așezați iar vehiculul se află în mișcare. Informarea acestora se face într-unul sau mai multe dintre următoarele moduri:
Paragraf
de către conducătorul auto;
Paragraf
de către conductor, curier sau oficialul desemnat drept conducător de grup;
Paragraf
prin mijloace audio-vizuale (de exemplu video);
Paragraf
prin semne sau alte pictograme stabilite de statele membre în conformitate cu design-ul comunitar din anexă, afișat într-un loc vizibil pe fiecare loc de ședere.”;
Paragraf
articolul 4 se elimină;
Paragraf
articolul 6 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
„Articolul 6
Paragraf
Cu acordul Comisiei, statele membre pot să acorde exonerări, pentru transportul pe teritoriul lor, altele decât cele prevăzute la articolul 5, astfel încât:
Paragraf
să se țină cont de condițiile fizice specifice sau de anumite împrejurări cu durată limitată;
Paragraf
să permită realizarea efectivă a anumitor tipuri de ocupare;
Paragraf
să ia măsuri pentru ca poliția, serviciile de securitate sau de urgență să-și îndeplinească în mod adecvat îndatoririle;
Paragraf
în cazul în care două dispozitive de fixare în scaun a copiilor sunt montate în partea din spate a vehiculelor din categoriile M1 și N1, iar lipsa de spațiu împiedică montarea unui al treilea dispozitiv, pentru a permite unui al treilea copil, în vârstă de trei ani și peste această vârstă și având o înălțime de sub 150 cm, să fie fixat în scaun printr-o centură de siguranță pentru adulți;
Paragraf
să se permită copiilor în vârstă de trei ani și peste această vârstă să fie fixați în scaun printr-o centură de siguranță pentru adulți, pe alte scaune decât scaunele din față ale vehiculelor din categoriile M1 și N1, pentru transportul ocazional pe distanță scurtă, atunci când în vehicul nu este disponibil nici un dispozitiv de fixare a copiilor în scaun sau numărul acestor dispozitive este insuficient;
Paragraf
să țină cont de condițiile specifice de utilizare a vehiculelor din categoriile M2 și M3 pentru transportul local în zone urbane și în localități sau a vehiculelor în care este permis statul în picioare.”;
Paragraf
se adaugă următoarele articole:
Paragraf
„Articolul 6a
Paragraf
Cu acordul Comisiei, statele membre pot să acorde exonerări temporare, altele decât cele prevăzute la articolele 5 și 6, astfel încât, cu condiția respectării normelor statului membru respectiv referitoare la activitățile locale de transport, în special pentru autobuze școlare, să poată fi transportat pe scaune un număr mai mare de copii, în vehicule din categoriile M2 și M3, decât numărul de scaune disponibile, echipate cu centuri de siguranță.
Paragraf
Perioada de valabilitate a unor astfel de scutiri, stabilite de statele membre, nu poate fi mai mare de cinci ani de la 9 mai 2003.
Paragraf
Articolul 6b
Paragraf
Cu acordul Comisiei, statele membre pot să acorde exonerări temporare, altele decât cele prevăzute la articolele 5 și 6, astfel încât, cu condiția respectării normelor statului membru respectiv, să permită transportul pe alte scaune decât scaunele din față ale vehiculelor din categoriile M1 și N1a unui număr de persoane mai mare decât numărul de scaune disponibile, echipate cu centuri de siguranță sau cu sisteme de fixare în scaune.
Paragraf
Perioada de valabilitate a unor astfel de scutiri, stabilite de statele membre, nu poate fi mai mare de șase ani începând cu 9 mai 2003.”;
Paragraf
se adaugă următoarele articole:
Paragraf
„Articolul 7a
Paragraf
(1) Pentru a ține cont de progresul tehnic, articolele 2 și 6 din prezenta directivă pot fi adaptate în conformitate cu procedura menționată la articolul 7b alineatul (2).
Paragraf
(2) Comisia continuă să elaboreze studii privind cele mai adecvate sisteme de siguranță pentru îmbunătățirea protecției tuturor pasagerilor împotriva tuturor tipurilor de accidente și prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind constatările studiilor respective și aplicarea prezentei directive, în special cu privire la exonerările acordate de statele membre în conformitate cu articolul 6, pentru a se evalua oportunitatea consolidării măsurilor de siguranță și a necesității unei armonizări mai pregnante. Dacă este cazul, pe baza acestui raport, Comisia prezintă propuneri corespunzătoare.
Paragraf
Articolul 7b
Paragraf
(1) Comisia este sprijinită de un comitet.
Paragraf
(2) În cazurile în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 5 și 7 din Decizia 1999/468/CE (14), având în vedere dispozițiile articolului 8.
Paragraf
Se stabilește la trei luni perioada menționată în articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE.
Paragraf
(3) Comitetul își adoptă regulamentul de procedură.
Paragraf
se adaugă anexa care figurează în anexa la prezenta directivă.
Paragraf
Articolul 2
Paragraf
Statele membre pun în aplicare, înainte de 9 mai 2006, actele cu putere și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive. Statele membre informează imediat Comisia cu privire la aceasta.
Paragraf
La adoptarea de către statele membre a acestor măsuri, acestea includ o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere în momentul publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
Paragraf
Articolul 3
Paragraf
Prezenta directivă intră în vigoare în ziua publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Articolul 4
Paragraf
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Paragraf
Adoptată la Luxemburg, 8 aprilie 2003
Paragraf
Pentru Parlamentul European
Paragraf
Președintele
Paragraf
P. COX
Paragraf
Pentru Consiliu
Paragraf
Președintele
Paragraf
G. DRYS
Paragraf
(1) JO C 96 E, 27.3.2001, p. 330.
Paragraf
(2) JO C 260, 17.9.2001, p. 30.
Paragraf
(3) Avizul Parlamentului European din 31 mai 2001 (JO C 47 E, 21.2.2002, p. 156), Poziția comună a Consiliului din 14 noiembrie 2002 (JO C 299 E, 3.12.2002, p. 38) și Decizia Parlamentului European din 11 martie 2003 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial).
Paragraf
(4) JO C 104, 16.4.1984, p. 38.
Paragraf
(5) JO C 68, 24.3.1986, p. 35.
Paragraf
(6) JO L 373, 31.12.1991, p. 26.
Paragraf
(7) JO L 346, 17.12.1997, p. 78.
Paragraf
(8) Directiva 96/36/CE a Comisiei din 17 iunie 1996 de adaptare la progresul tehnic a Directivei 77/541/CEE a Consiliului privind centurile de siguranță și sistemele de fixare în scaune instalate în autovehicule (JO L 178, 17.7.1996, p. 15).
Paragraf
(9) Directiva 96/37/CE a Comisiei din 17 iunie 1996 de adaptare la progresul tehnic a Directivei 74/408/CEE a Consiliului privind dispozitivele montate în interiorul autovehiculelor (rezistența scaunelor și a dispozitivelor lor de ancorare) (JO L 186, 25.7.1996, p. 28).
Paragraf
(10) Directiva 96/38/CE a Comisiei din 17 iunie 1996 de adaptare la progresul tehnic a Directivei 76/115/CEE a Consiliului privind dispozitivele de ancorare pentru centurile de siguranță ale autovehiculelor (JO L 187, 26.7.1996, p. 95).
Paragraf
(11) JO L 184, 17.7.1999, p. 23.
Paragraf
(12) Directiva 70/156/CEE a Consiliului din 6 februarie 1970 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la omologarea autovehiculelor și a remorcilor acestora (JO L 42, 23.2.1970, p. 1), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2001/116/CE a Comisiei (JO L 18, 21.1.2002, p. 1).
Paragraf
(13) Directiva 77/541/CEE a Consiliului din 28 iunie 1977 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la centurile de siguranță și sistemele de fixare în scaune ale autovehiculelor (JO L 220, 29.8.1977, p. 95), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2000/3/CE a Comisiei (JO L 53, 25.2.2000, p. 1).”;
Paragraf
(14) JO L 184, 17.7.1999, p. 23.”;
Paragraf
ANEXĂ
Paragraf
„ANEXĂ
Paragraf
MODEL COMUNITAR PENTRU PICTOGRAMA AFIȘATĂ ÎN MOD VIZIBIL PE FIECARE POZIȚIE DE ȘEDERE ECHIPATĂ CU CENTURĂ DE SIGURANȚĂ ÎN VEHICULELE DIN CATEGORIILE M2 ȘI M3 REGLEMENTAT PRIN DIRECTIVA 91/671/CEE
Paragraf
(Culori: o siluetă albă pe fond albastru)