Paragraf
13/Volumul 40
Paragraf
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene
Paragraf
135
Paragraf
32003D0640
Paragraf
L 226/21
Paragraf
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE
Paragraf
DECIZIA COMISIEI
Paragraf
din 4 septembrie 2003
Paragraf
privind procedura de atestare a conformității produselor pentru construcții conform articolului 20 alineatul (2) din Directiva 89/106/CEE a Consiliului referitor la kiturile pentru placarea pereților exteriori
Paragraf
[notificată cu numărul C(2003) 3160]
Paragraf
(Text cu relevanță pentru SEE)
Paragraf
(2003/640/CE)
Paragraf
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Directiva 89/106/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre privind produsele pentru construcții (1), astfel cum a fost modificată prin Directiva 93/68/CEE (2), în special articolul 13 alineatul (4),
Paragraf
întrucât:
Paragraf
(1)
Paragraf
Comisia trebuie să aleagă, între cele două proceduri prevăzute în articolul 13 alineatul (3) din Directiva 89/106/CEE pentru atestarea conformității unui produs, „procedura cea mai puțin oneroasă care să fie compatibilă cu siguranța”; întrucât aceasta înseamnă că trebuie să decidă dacă, pentru un anumit produs sau pentru o anumită familie de produse determinate, existența unui sistem de control al producției în fabrică aflat sub răspunderea producătorului reprezintă o condiție necesară și suficientă pentru atestarea conformității, ori dacă, din motive care țin de respectarea criteriilor enunțate la articolul 13 alineatul (4), este necesară intervenția unui organism de certificare aprobat.
Paragraf
(2)
Paragraf
Articolul 13 alineatul (4) din Directiva 89/106/CEE prevede ca procedura astfel determinată să fie indicată în mandat și în specificațiile tehnice; întrucât trebuie deci definit conceptul de produs sau de familie de produse așa cum este el folosit în mandate și în specificațiile tehnice.
Paragraf
(3)
Paragraf
Cele două proceduri prevăzute la articolul 13 alineatul (3) din Directiva 89/106/CEE sunt descrise detaliat în anexa III la Directiva 89/106/CEE; întrucât trebuie, ca urmare, să se precizeze clar, pentru fiecare produs sau familie de produse, care sunt metodele prin care cele două proceduri trebuie puse în aplicare, prin trimitere la anexa III, în măsura în care aceasta din urmă dă prioritate anumitor sisteme.
Paragraf
(4)
Paragraf
Procedura menționată la articolul 13 alineatul (3) litera (a) corespunde sistemelor specificate de prima posibilitate fără supraveghere permanentă și celei de-a doua și a treia posibilități, definite în anexa III partea 2 punctul (ii) și întrucât procedurile prevăzute la articolul 13 alineatul (3) litera (b) corespund sistemelor definite în anexa III partea 2 punctul (i), precum și primei posibilități cu supraveghere permanentă din anexa III partea 2 punctul (ii).
Paragraf
(5)
Paragraf
Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru construcții,
Paragraf
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Paragraf
Articolul 1
Paragraf
Atestarea conformității produselor și familiilor de produse stabilite în anexa I se realizează printr-o procedură în cadrul căreia, pe lângă sistemul de control al producției în fabrică asigurat de fabricant, un organism de certificare desemnat intervine în evaluarea și supravegherea controlului producției sau a produselor în sine.
Paragraf
Articolul 2
Paragraf
Procedura de atestare a conformității, astfel cum este stabilită în anexa II, este precizată în mandatele pentru ghidurile de agremente tehnice europene.
Paragraf
Articolul 3
Paragraf
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 4 septembrie 2003.
Paragraf
Pentru Comisie,
Paragraf
Erkki LIIKANEN
Paragraf
Membru al Comisiei
Paragraf
(1) JO L 40, 11.2.1989, p. 12.
Paragraf
(2) JO L 220, 30.8.1993, p. 1.
Paragraf
ANEXA I
Paragraf
Kituri pentru placarea pereților exteriori:
Paragraf
pentru pereți exteriori sau pentru finisaje exterioare ale pereților.
Paragraf
ANEXA II
Paragraf
Observație: În cazul produselor din următoarele familii, pentru care se specifică mai mult de o destinație, sarcinile organismului desemnat, rezultate din sistemele corespunzătoare de atestare a conformității, sunt cumulative.
Paragraf
Familia de produse: Kituri pentru placarea pereților exteriori (1/2)
Paragraf
Sisteme de atestare a conformității
Paragraf
Pentru produsul (produsele) și destinația (destinațiile) enumerate mai jos, EOTA trebuie să specifice următorul (următoarele) sistem(e) de atestare a conformității în ghidurile relevante de agremente tehnice europene:
Paragraf
Produs(e)
Paragraf
Destinație (destinații)
Paragraf
Nivel(uri) sau clasă(e)
Paragraf
Sistem(e) de atestare a conformității
Paragraf
Kituri pentru placarea pereților exteriori
Paragraf
pentru pereți exteriori sau finisaje exterioare ale pereților
Paragraf
2 +
Paragraf
Sistemul 2 +
Paragraf
a se vedea anexa III partea 2 punctul (ii) din Directiva 89/106/CEE, prima posibilitate, inclusiv certificarea controlului producției în fabrică de către un organism desemnat pe baza inspecției inițiale a fabricii și a controlului producției în fabrică, precum și a supravegherii continue, evaluării și agreării controlului producției în fabrică.
Paragraf
Specificația pentru sistem trebuie să facă posibilă implementarea acestuia, chiar și atunci când nu este necesară determinarea performanței pentru o anumită caracteristică datorită absenței cerinței legale în acest domeniu în cel puțin un stat membru [a se vedea articolul 2 alineatul (1) din Directiva 89/106/CEE și, acolo unde este cazul, clauza 1.2.3 din documentele interpretative]. În aceste cazuri, verificarea unei asemenea caracteristici nu trebuie sa fie impusă fabricantului dacă acesta nu dorește să declare performanțele produsului în acest domeniu.
Paragraf
Familia de produse: Kituri pentru placarea pereților exteriori (2/2)
Paragraf
Sisteme de atestare a conformității
Paragraf
Pentru produsul (produsele) și destinația (destinațiile) enumerate mai jos, EOTA trebuie să specifice următorul (următoarele) sistem(e) de atestare a conformității în ghidurile relevante de agremente tehnice europene:
Paragraf
Produs(e)
Paragraf
Destinație (destinații)
Paragraf
Nivel(uri) sau clasă(e)
Paragraf
(comportarea la foc)
Paragraf
Sistem(e) de atestare a conformității
Paragraf
Kituri pentru placarea pereților exteriori
Paragraf
pentru utilizări supuse reglementărilor privind comportarea la foc
Paragraf
A1 (1), A2 (1), B (1), C (1)
Paragraf
A1 (2), A2 (2), B (2), C (2), D, E
Paragraf
(A1 to E) (3), F
Paragraf
Sistemul 1
Paragraf
a se vedea anexa III partea 2 punctul (i) din Directiva 89/106/CEE, fără încercarea prin sondaj a eșantioanelor.
Paragraf
Sistemul 3
Paragraf
a se vedea anexa III partea 2 punctul (ii) din Directiva 89/106/CEE, a doua posibilitate.
Paragraf
Sistemul 4
Paragraf
a se vedea anexa III partea 2 punctul (ii) din Directiva 89/106/CEE, a treia posibilitate.
Paragraf
Specificația pentru sistem trebuie să facă posibilă implementarea acestuia, chiar și atunci când nu este necesară determinarea performanței pentru o anumită caracteristică datorită absenței cerinței legale în acest domeniu în cel puțin un stat membru [a se vedea articolul 2 alineatul (1) din Directiva 89/106/CEE și, acolo unde este cazul, clauza 1.2.3 din documentele interpretative]. În aceste cazuri, verificarea unei asemenea caracteristici nu trebuie sa fie impusă fabricantului dacă acesta nu dorește să declare performanțele produsului în acest domeniu.
Paragraf
(1) Produse/materiale pentru care un stadiu clar identificat al procesului de producție conduce la îmbunătățirea clasificării în ceea ce privește comportarea la foc (de exemplu adăugarea de produse de ignifugare sau limitarea conținutului de materie organică).
Paragraf
(2) Produse/materiale care nu intră în domeniul de aplicare al notei de subsol*.
Paragraf
(3) Produse/materiale a căror comportare la foc nu trebuie testată (de exemplu, produse/materiale din clasele A1 în conformitate cu Decizia 96/603/CE a Comisiei astfel cum a fost modificată).
Paragraf
Sistemul 1
Paragraf
a se vedea anexa III partea 2 punctul (i) din Directiva 89/106/CEE, fără încercarea prin sondaj a eșantioanelor.
Paragraf
Sistemul 3
Paragraf
a se vedea anexa III partea 2 punctul (ii) din Directiva 89/106/CEE, a doua posibilitate.
Paragraf
Sistemul 4
Paragraf
a se vedea anexa III partea 2 punctul (ii) din Directiva 89/106/CEE, a treia posibilitate.