Paragraf
11/Volumul 31
Paragraf
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene
Paragraf
32003D0175
Paragraf
L 070/34
Paragraf
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE
Paragraf
DECIZIA CONSILIULUI
Paragraf
din 7 martie 2003
Paragraf
privind utilizarea dobânzilor de la Fondul European de Dezvoltare pentru finanțarea costurilor de punere în aplicare a sistemului intern de management pentru experții individuali care lucrează în țările ACP și în țările și teritoriile de peste mări
Paragraf
(2003/175/CE)
Paragraf
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere a treia Convenție ACP-CEE, semnată la Lomé la 8 decembrie 1984,
Paragraf
având în vedere a patra Convenție ACP-CE (1), semnată la Lomé la 15 decembrie 1989, astfel cum a fost modificată prin acordul semnat în Mauritius la 4 noiembrie 1995 (2),
Paragraf
având în vedere Acordul intern din 19 februarie 1985 privind finanțarea și administrarea ajutoarelor comunitare (3), denumit în continuare „Acordul intern privind al șaselea FED”, în special articolul 9 alineatul (2),
Paragraf
având în vedere Acordul intern din 16 iulie 1990 privind finanțarea și administrarea ajutoarelor comunitare în cadrul celei de-a patra Convenții ACP-CE (4), denumit în continuare „Acordul intern privind al șaptelea FED”, în special articolul 9 alineatul (2),
Paragraf
având în vedere Acordul intern din 20 decembrie 1995 dintre reprezentanții guvernelor statelor membre, reuniți în Consiliu, privind finanțarea și administrarea ajutoarelor comunitare în cadrul celui de-al doilea Protocol financiar la a patra Convenție ACP-CE (5), denumit în continuare „Acordul intern privind al optulea FED”, în special articolul 9 alineatul (2),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei,
Paragraf
întrucât:
Paragraf
(1)
Paragraf
De la 1 ianuarie 2003, Comisia nu mai încredințează organismelor externe de drept privat managementul experților individuali care lucrează în țările ACP și în țările și teritoriile de peste mări.
Paragraf
(2)
Paragraf
Resursele financiare necesare ar trebui să provină din dobânzile acumulate de la fondurile depozitate în temeiul diferitelor Fonduri Europene de Dezvoltare (FED) și care sunt în trezoreria generală a FED, în conformitate cu dispozițiile acordurilor interne privind al șaselea, al șaptelea și al optulea FED,
Paragraf
DECIDE:
Paragraf
Articolul 1
Paragraf
Suma de 2 700 000 EUR se deduce din dobânzile acumulate la fondurile depozitate în temeiul diferitelor FED în trezoreria generală a Fondului European de Dezvoltare pentru finanțarea costurilor de internalizare a sistemului de management pentru experții individuali care lucrează în țările ACP și în țările și teritoriile de peste mări, pentru o perioadă de patru ani de la data adoptării prezentei decizii.
Paragraf
Articolul 2
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 7 martie 2003.
Paragraf
Pentru Consiliu
Paragraf
Președintele
Paragraf
N. CHRISTODOULAKIS
Paragraf
(1) JO L 229, 17.8.1991, p. 3.
Paragraf
(2) JO L 156, 29.5.1998, p. 3.
Paragraf
(3) JO L 86, 31.3.1986, p. 210.
Paragraf
(4) JO L 229, 17.8.1991, p. 288.
Paragraf
(5) JO L 156, 29.5.1998, p. 108.