Paragraf
02/Volumul 14
Paragraf
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene
Paragraf
234
Paragraf
32002R0142
Paragraf
L 024/14
Paragraf
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE
Paragraf
REGULAMENTUL (CE) NR. 142/2002 AL COMISIEI
Paragraf
din 25 ianuarie 2002
Paragraf
privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura Combinată
Paragraf
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (1), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2433/2001 (2), în special articolul 9,
Paragraf
întrucât:
Paragraf
(1)
Paragraf
Pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii Combinate anexate regulamentului menționat anterior, se cuvine a adopta dispoziții privind clasificarea mărfurilor reluate în anexa la prezentul regulament.
Paragraf
(2)
Paragraf
Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 a stabilit regulile generale de interpretare a Nomenclaturii Combinate. Aceste reguli se aplică, de asemenea, oricărei alte nomenclaturi care o reia, chiar și numai parțial sau pentru a adăuga eventuale subdiviziuni, și care este stabilită prin reglementări comunitare specifice în vederea aplicării unor măsuri tarifare sau de altă natură în cadrul schimburilor de mărfuri.
Paragraf
(3)
Paragraf
În conformitate cu regulile generale menționate, mărfurile descrise în coloana 1 din tabelul reluat în anexa la prezentul regulament se clasifică la codurile NC corespunzătoare menționate în coloana 2, conform explicațiilor indicate în coloana 3.
Paragraf
(4)
Paragraf
Informațiile tarifare restrictive furnizate de autoritățile vamale ale statelor membre în materie de clasificare a mărfurilor în Nomenclatura Combinată și care nu sunt conforme cu dreptul stabilit în prezentul regulament se pot invoca în continuare de titularul lor pe o perioadă de trei luni în conformitate cu dispozițiile articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar (3), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2700/2000 al Parlamentului European și al Consiliului (4).
Paragraf
(5)
Paragraf
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului Vamal,
Paragraf
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Paragraf
Articolul 1
Paragraf
Mărfurile descrise în coloana 1 din tabelul reluat în anexă se clasifică în Nomenclatura Combinată la codurile NC corespunzătoare menționate în coloana 2 din tabelul menționat anterior.
Paragraf
Articolul 2
Paragraf
Informațiile tarifare restrictive, furnizate de autoritățile vamale ale statelor membre, care nu sunt conforme cu dreptul stabilit în prezentul regulament pot fi invocate în continuare în conformitate cu dispozițiile articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 pe o perioadă de trei luni.
Paragraf
Articolul 3
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
Paragraf
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 25 ianuarie 2002.
Paragraf
Pentru Comisie
Paragraf
Frederik BOLKESTEIN
Paragraf
Membru al Comisiei
Paragraf
(1) JO L 256, 7.9.1987, p. 1.
Paragraf
(2) JO L 329, 14.12.2001, p. 4.
Paragraf
(3) JO L 302, 19.10.1992, p. 1.
Paragraf
(4) JO L 311, 12.12.2000, p. 17.
Paragraf
ANEXĂ
Paragraf
Descrierea mărfii
Paragraf
Clasificare
Paragraf
Cod NC
Paragraf
Explicații
Paragraf
(1)
Paragraf
(2)
Paragraf
(3)
Paragraf
1. Amestec de alcool etilic (88,5 %), acetat de etil (5 %) și apă
Paragraf
Acetatul de etil adăugat la amestec este considerat agent de denaturare
Paragraf
2207 20 00
Paragraf
Clasificarea se stabilește în conformitate cu dispozițiile din regulile generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii Combinate, precum și în conformitate cu formularea codurilor NC 2207 și 2207 20 00
Paragraf
Din cauza adaosului de acetat de etil, produsul nu este adecvat pentru uz alimentar, dar este adecvat pentru uz industrial. Produsul în cauză este un alcool etilic denaturat, de la poziția 2207
Paragraf
2. Amestec de alcool etilic (aproximativ 90 %), acetat de etil (aproximativ 5 %) și aldehide, alcooli superiori și apă
Paragraf
Acetatul de etil adăugat la amestec este considerat agent de denaturare
Paragraf
2207 20 00
Paragraf
Clasificarea se stabilește în conformitate cu dispozițiile din regulile generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii Combinate, precum și în conformitate cu formularea codurilor NC 2207 și 2207 20 00
Paragraf
Din cauza adaosului de acetat de etil, produsul nu este adecvat pentru uz alimentar, dar este adecvat pentru uz industrial. Produsul în cauză este un alcool etilic denaturat, de la poziția 2207
Paragraf
3. Amestec de alcool etilic (78,2 %), izopropanol (12,4 %), n-propanol (8,1 %) și mici cantități de alte produse organice
Paragraf
Amestecul este un subprodus rezultat din fabricarea benzinei sintetice
Paragraf
3814 00 90
Paragraf
Clasificarea se stabilește în conformitate cu dispozițiile din regulile generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii Combinate, precum și în conformitate cu formularea codurilor NC 3814, 3814 00 și 3814 00 90
Paragraf
Din cauza cantității de izopropanol și de n-propanol prezente în amestec, produsul are caracteristicile unui solvent organic de la poziția 3814 și nu deține proprietățile alcoolului etilic de la capitolul 22