Paragraf
11/Volumul 30
Paragraf
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene
Paragraf
32002D0802
Paragraf
L 278/21
Paragraf
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE
Paragraf
DECIZIA CONSILIULUI
Paragraf
din 8 octombrie 2002
Paragraf
de modificare a Deciziei 98/566/CE privind încheierea unui Acord de recunoaștere reciprocă între Comunitatea Europeană și Canada
Paragraf
(2002/802/CE)
Paragraf
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 133, coroborat cu articolul 300 alineatul (2) primul paragraf prima teză, alineatul (3) primul paragraf prima teză și alineatul (4),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei,
Paragraf
întrucât:
Paragraf
(1)
Paragraf
Pentru a asigura funcționarea eficientă a Acordului de recunoaștere reciprocă dintre Comunitatea Europeană și Canada (1) (denumit în continuare „acordul”), este necesar să se modifice Decizia 98/566/CE (2) pentru a împuternici Comisia să ia toate măsurile necesare pentru funcționarea acordului.
Paragraf
(2)
Paragraf
Consiliul ar trebui să își păstreze puterea de decizie în ceea ce privește denunțarea anexelor sectoriale,
Paragraf
DECIDE:
Paragraf
Articol unic
Paragraf
Articolul 3 din Decizia 98/566/CE se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
„Articolul 3
Paragraf
(1) Comisia reprezintă Comunitatea în cadrul comitetului mixt și al grupurilor sectoriale mixte instituite prin anexele sectoriale, prevăzute la articolele XI și XII din acord, asistată de comitetul special desemnat de către Consiliu. După consultarea acestui comitet special, Comisia procedează la numirile în funcții, notificările, schimburile de informații și solicitările de informații specificate în acord.
Paragraf
(2) Poziția Comunității cu privire la deciziile ce urmează a fi luate de către comitetul mixt se determină, în ceea ce privește denunțarea anexelor sectoriale în conformitate cu articolul XIX alineatul (2), de către Consiliu, care hotărăște cu majoritate calificată, la propunerea Comisiei.
Paragraf
(3) Poziția Comunității în cadrul comitetului mixt sau, după caz, în cadrul grupurilor sectoriale mixte se determină, în toate celelalte cazuri, de către Comisie, în urma consultării comitetului special menționat la alineatul (1).”
Paragraf
Adoptată la Luxemburg, 8 octombrie 2002.
Paragraf
Pentru Consiliu
Paragraf
Președintele
Paragraf
T. PEDERSEN
Paragraf
(1) JO L 280, 16.10.1998, p. 3.
Paragraf
(2) JO L 280, 16.10.1998, p. 1.