Paragraf
03/Volumul 41
Paragraf
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene
Paragraf
200
Paragraf
32002D0268
Paragraf
L 092/34
Paragraf
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE
Paragraf
DECIZIA COMISIEI
Paragraf
din 8 aprilie 2002
Paragraf
de recunoaștere, în principiu, a conformității dosarelor transmise pentru examinare detaliată în vederea înscrierii eventuale a substanțelor nicobifen, tritosulfuron și bifenazat în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare
Paragraf
[notificată cu numărul C(2002) 1306]
Paragraf
(Text cu relevanță pentru SEE)
Paragraf
(2002/268/CE)
Paragraf
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Directiva 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare (1), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2001/103/CE a Comisiei (2), în special articolul 6 alineatul (3),
Paragraf
întrucât:
Paragraf
(1)
Paragraf
Directiva 91/414/CEE prevede întocmirea unei liste comunitare a substanțelor active a căror includere în produsele fitosanitare este autorizată.
Paragraf
(2)
Paragraf
BASF AG, Germania, a prezentat autorităților germane, la 26 aprilie 2001, un dosar privind substanța activă nicobifen, în vederea obținerii înscrierii sale în anexa I la Directiva 91/414/CEE. În ceea ce privește tritosulfuronul, BASF AG, Germania, a prezentat o solicitare autorităților germane la 8 iunie 2001. În ceea ce privește substanța activă bifenazat, Crompton Europe Ltd a prezentat o solicitare autorităților olandeze la 23 iulie 2001.
Paragraf
(3)
Paragraf
Autoritățile germaneși olandeze au informat Comisia că, la o primă analiză, se pare că dosarele respectă cerințele în ceea ce privește datele și informațiile prevăzute de anexa II la Directiva 91/414/CEE și cuprind, de asemenea, datele și informațiile prevăzute de anexa III la aceeași directivă pentru un produs fitosanitar care conține substanța activă în cauză. În conformitate cu dispozițiile articolului 6 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE, dosarele au fost apoi transmise de către solicitanți Comisiei și celorlalte state membre, apoi Comitetului fitosanitar permanent.
Paragraf
(4)
Paragraf
Este necesară confirmarea oficială a faptului că dosarele sunt în conformitate cu cerințele în ceea ce privește datele și informațiile prevăzute de anexa II la Directiva 91/414/CEE și, pentru cel puțin un produs fitosanitar care conține substanța activă în cauză, cu cerințele din anexa III la aceeași directivă.
Paragraf
(5)
Paragraf
Prezenta decizie nu trebuie să aducă atingere dreptului Comisiei de a invita solicitantul să transmită date sau informații suplimentare statului membru desemnat drept raportor pentru o substanță dată în vederea clarificării unor puncte din dosar.
Paragraf
(6)
Paragraf
Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt în conformitate cu avizul Comitetului fitosanitar permanent,
Paragraf
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Paragraf
Articolul 1
Paragraf
Dosarele referitoare la substanțele active care sunt prevăzute de anexa la prezenta decizie, care au fost transmise Comisiei și statelor membre în vederea înscrierii acestor substanțe în anexa I la Directiva 91/414/CEE, respectă, în principiu, cerințele în ceea ce privește datele și informațiile prevăzute de anexa II la directiva menționată.
Paragraf
Dosarele respectă, de asemenea, cerințele privind datele și informațiile prevăzute de anexa III la Directiva 91/414/CEE în ceea ce privește un produs fitosanitar care conține substanța activă în cauză, ținându-se seama de utilizările propuse.
Paragraf
Articolul 2
Paragraf
Statele membre raportoare continuă examinarea detaliată a dosarelor în cauză și transmit Comisiei concluziile examinărilor pe care le efectuează, precum și recomandările privind înscrierea sau refuzul de a înscrie substanța activă respectivă în anexa I la Directiva 91/414/CEE, precum și orice condiție aferentă, în cel mai scurt timp posibil și oricum în termen de cel mult un an de la data la care prezenta decizie le-a fost notificată. Statul membru raportor informează autorii notificărilor asupra substanțelor înscrise în anexa la prezenta decizie.
Paragraf
Articolul 3
Paragraf
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 8 aprilie 2002.
Paragraf
Pentru Comisie
Paragraf
David BYRNE
Paragraf
Membru al Comisiei
Paragraf
(1) JO L 230, 19.8.1991, p. 1.
Paragraf
(2) JO L 313, 30.11.2001, p. 37.
Paragraf
ANEXĂ
Paragraf
SUBSTANȚE ACTIVE CARE FAC OBIECTUL PREZENTEI DECIZII
Paragraf
Nr.
Paragraf
Denumire,
Paragraf
număr de identificare CIMAP
Paragraf
Autorul notificării
Paragraf
Data solicitării
Paragraf
Stat membru raportor
Paragraf
Nicobifen
Paragraf
nr. CIMAP 673
Paragraf
BASF AG, Germania
Paragraf
26 aprilie 2001
Paragraf
Germania
Paragraf
Tritosulfuron
Paragraf
nr. CIMAP 735
Paragraf
BASF AG, Germania
Paragraf
8 iunie 2001
Paragraf
Germania
Paragraf
Bifenazat
Paragraf
nr. CIMAP 736
Paragraf
Crompton Europe Ltd
Paragraf
23 iulie 2001
Paragraf
Țările de Jos