Paragraf
11/Volumul 24
Paragraf
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene
Paragraf
32001D0473
Paragraf
L 167/20
Paragraf
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE
Paragraf
DECIZIA CONSILIULUI
Paragraf
din 4 aprilie 2001
Paragraf
privind încheierea Acordului sub forma unui schimb de scrisori între Comunitatea Europeană și Republica Chile de adăugare a unui protocol privind asistența administrativă reciprocă în domeniul vamal la Acordul-cadru de cooperare între Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Chile, pe de altă parte
Paragraf
(2001/473/CE)
Paragraf
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 133, coroborat cu articolul 300 alineatul (2) prima teză,
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei,
Paragraf
întrucât:
Paragraf
(1)
Paragraf
Pentru a permite asistența administrativă reciprocă în domeniul vamal între cele două părți, în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Acordul-cadru de cooperare, destinat instituirii unei asocieri politice și economice între Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Chile, pe de altă parte (1), este necesar să fie adăugat un protocol la acordul-cadru.
Paragraf
(2)
Paragraf
În acest scop, s-au purtat negocieri cu Chile, soldate cu un acord sub forma unui schimb de scrisori și în interesul Comunității este necesar ca acesta să fie aprobat,
Paragraf
DECIDE:
Paragraf
Articolul 1
Paragraf
Acordul sub forma unui schimb de scrisori între Comunitatea Europeană și Republica Chile de adăugare a unui protocol privind asistența administrativă reciprocă în domeniul vamal la acordul-cadru de cooperare se aprobă în numele Comunității.
Paragraf
Textul acordului sub forma unui schimb de scrisori se atașează la prezenta decizie.
Paragraf
Articolul 2
Paragraf
Președintele Consiliului este autorizat să desemneze persoanele împuternicite să semneze acordul sub forma unui schimb de scrisori prin care Comunitatea își asumă obligații (2).
Paragraf
Articolul 3
Paragraf
Președintele Consiliului procedează, în numele Comunității, la notificarea prevăzută de acordul sub forma unui schimb de scrisori.
Paragraf
Adoptată la Luxemburg, 4 aprilie 2001.
Paragraf
Pentru Consiliu
Paragraf
Președintele
Paragraf
B. ROSENGREN
Paragraf
(1) JO L 42, 16.2.1999, p. 46.
Paragraf
(2) Data intrării în vigoare a protocolului se publică în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene de către Secretariatul General al Consiliului.