Paragraf
03/Volumul 23
Paragraf
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene
Paragraf
256
Paragraf
31998D0269
Paragraf
L 117/13
Paragraf
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE
Paragraf
DECIZIA COMISIEI
Paragraf
din 7 aprilie 1998
Paragraf
privind retragerea omologării pentru produsele fitosanitare care conțin dinoterb ca substanță activă
Paragraf
(Text cu relevanță pentru SEE)
Paragraf
(98/269/CE)
Paragraf
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 3600/92 al Comisiei din 11 decembrie 1992 de stabilire a normelor de aplicare a primei etape a programului de lucru prevăzut la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE a Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare (1), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1199/97 (2), în special articolul 7 alineatul (3a),
Paragraf
întrucât Regulamentul (CE) nr. 933/94 al Comisiei (3), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2230/95 (4), a stabilit substanțele active pentru produsele fitosanitare și a desemnat statele membre raportoare pentru aplicarea Regulamentului (CEE) nr. 3600/92;
Paragraf
întrucât dinoterb a fost una dintre cele 90 de substanțe active cuprinse în prima etapă a programului de lucru prevăzut la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE a Consiliului (5);
Paragraf
întrucât pentru această substanță unicul notificator preocupat a înaintat oficial statului membru raportor desemnat informațiile necesare, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 3600/92, pentru a sprijini includerea unei substanțe active în anexa I la Directiva 91/414/CEE;
Paragraf
întrucât, în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CEE) nr. 3600/92, statul membru raportor desemnat a înaintat Comisiei un raport cu privire la evaluarea informațiilor furnizate;
Paragraf
întrucât unicul notificator a informat Comisia și statul membru raportor că nu mai dorește să participe la programul de lucru pentru această substanță activă; întrucât, de aceea, părți importante din informațiile solicitate nu vor fi prezentate;
Paragraf
întrucât pe baza informațiilor disponibile se poate deja concluziona că pentru această substanță activă cerințele Directivei 91/414/CEE, privind în special protecția sănătății umane, nu pot fi satisfăcute în totalitate în condițiile de utilizare propuse și, de aceea, nu poate fi inclusă în anexa I la directivă;
Paragraf
întrucât prezenta decizie nu aduce atingere măsurilor luate de statele membre de a acorda o perioadă de grație pentru înlăturarea, depozitarea, plasarea pe piață și utilizarea stocurilor existente în conformitate cu dispozițiile articolului 4 alineatul (6) din Directiva 91/414/CEE;
Paragraf
întrucât prezenta decizie nu aduce atingere nici unei acțiuni pe care Comisia o poate întreprinde în legătură cu această substanță activă în cadrul Directivei 79/117/CEE a Consiliului (6);
Paragraf
întrucât măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent fitosanitar,
Paragraf
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Paragraf
Articolul 1
Paragraf
Statele membre se asigură:
Paragraf
că omologările pentru produsele fitosanitare care conțin dinoterb sunt retrase în termen de 6 luni de la data prezentei decizii;
Paragraf
că de la data prezentei decizii nici o omologare pentru produsele fitosanitare care conțin dinoterb nu se acordă sau reînnoiește în conformitate cu derogarea prevăzută la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE.
Paragraf
Articolul 2
Paragraf
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 7 aprilie 1998.
Paragraf
Pentru Comisie
Paragraf
Franz FISCHLER
Paragraf
Membru al Comisiei
Paragraf
(1) JO L 366, 15.12.1992, p. 10.
Paragraf
(2) JO L 170, 28.6.1997, p. 19.
Paragraf
(3) JO L 107, 28.4.1994, p. 8.
Paragraf
(4) JO L 225, 22.9.1995, p. 1.
Paragraf
(5) JO L 230, 19.8.1991, p. 1.
Paragraf
(6) JO L 33, 8.2.1979, p. 36.