Paragraf
03/Volumul 22
Paragraf
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene
Paragraf
241
Paragraf
31997R2007
Paragraf
L 284/15
Paragraf
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE
Paragraf
REGULAMENTUL (CE) NR. 2007/97 AL CONSILIULUI
Paragraf
din 9 octombrie 1997
Paragraf
de stabilire a anumitor norme de aplicare a regimului special privind importurile de ulei de măsline originar din Liban
Paragraf
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 113,
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei,
Paragraf
întrucât articolul 18 și anexa B la Acordul de cooperare între Comunitățile Economice Europene și Republica Libaneză (1), denumit în continuare „Acordul de cooperare”, prevăd un regim special la importurile de ulei de măsline care intră sub incidența codurilor NC 1509 și 1510, obținut în întregime în Liban și transportat direct din această țară în Comunitate;
Paragraf
întrucât, pentru uleiul de măsline care intră sub incidența codurilor NC 1509 10 10, 1509 10 90 și 1510 00 10, regimul special prevede o deducere forfetară de 0,7245 ECU, la 100 kg, din taxa aplicabilă, reprezentând reducerea prevăzută la articolul 18 alineatul (1) litera (a) din Acordul de cooperare; întrucât, cu condiția ca Libanul să perceapă o taxă la export, acest regim prevede o reducere suplimentară corespunzătoare valorii taxei speciale, fără să depășească 5,796 ECU la 100 kg, reprezentând reducerea prevăzută la articolul 18 alineatul (1) litera (b) din Acordul de cooperare;
Paragraf
întrucât Acordul pentru agricultură încheiat în timpul negocierilor comerciale multilaterale ale Rundei Uruguay (2) prevede faptul că prelevările variabile aplicate la importurile de produse agricole trebuie înlocuite cu taxe vamale fixe de la 1 iulie 1995;
Paragraf
întrucât continuarea regimului impune adoptarea unor noi norme de aplicare și abrogarea Regulamentului (CEE) nr. 1620/77 a Consiliului din 18 iulie 1977 privind importurile de ulei de măsline originar din Liban (3);
Paragraf
întrucât, în conformitate cu Acordul de cooperare, taxa specială la export ar trebui să se reflecte în prețul uleiului de măsline la importul în Comunitate; întrucât, pentru a se asigura aplicarea corectă a regimului respectiv, ar trebui adoptate măsurile necesare care să asigure plata taxei cel târziu atunci când uleiul este importat;
Paragraf
întrucât, în cazul în care condițiile prezente ale regimului special prevăzute în Acordul de cooperare se modifică, în special în ceea ce privește, sumele sau în cazul în care se încheie un nou acord, poate fi necesară ajustarea prezentului regulament pentru a încorpora aceste modificări; întrucât ar trebui să se dispună ca aceste ajustări să fie adoptate de Comisie în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 38 din Regulamentul nr. 136/66/CEE al Consiliului din 22 septembrie 1966 de stabilire a unei organizări comune a piețelor în sectorul uleiurilor și grăsimilor (4);
Paragraf
întrucât, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2146/95 (5), Comisia a introdus un sistem autonom ca măsură tranzitorie care expiră la 30 iunie 1997; întrucât prezentul regulament ar trebui să se aplice, în consecință, de la 1 iulie 1997,
Paragraf
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Paragraf
Articolul 1
Paragraf
Prezentul regulament adoptă anumite norme de aplicare a sistemului special la importurile de ulei de măsline originar din Liban.
Paragraf
Articolul 2
Paragraf
(1) Rata dreptului vamal aplicabile la importurile în Comunitate a uleiului de măsline altul decât cel care a fost supus unui proces de rafinare, care intră sub incidența codurilor NC 1509 10 10, 1509 10 90 și 1510 00 10, obținut în întregime în Liban și transportat direct din țara respectivă în Comunitate, se reduce cu 0,7245 ECU la 100 kg.
Paragraf
(2) În cazul în care Libanul percepe o taxă specială la export pentru uleiul de măsline respectiv, obținut în întregime în Liban și transportat direct din țara respectivă în Comunitate, rata taxei vamale se mai reduce cu o sumă egală cu valoarea taxei speciale, fără să depășească 5,796 ECU la 100 kg.
Paragraf
(3) Reducerea ratei dreptului vamal prevăzut la alineatul (2) se aplică la toate importurile de ulei de măsline pentru care importatorul face dovada că, atunci când importă uleiul respectiv, taxa specială la export se reflectă în prețul la import.
Paragraf
Articolul 3
Paragraf
Comisia adoptă normele de aplicare a prezentului regulament în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 38 din Regulamentul nr. 136/66/CEE.
Paragraf
Articolul 4
Paragraf
În cazul în care prezentele condiții ale regimului special prevăzute în Acordul de cooperare se modifică, în special în ceea ce privește sumele, sau în cazul în care se încheie un nou acord, Comisia adoptă ajustările rezultate necesare pentru prezentul regulament în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 38 din Regulamentul nr. 136/66/CEE.
Paragraf
Articolul 5
Paragraf
Regulamentul (CEE) nr. 1620/77 se abrogă.
Paragraf
Articolul 6
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
Paragraf
Se aplică de la 1 iulie 1997.
Paragraf
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Paragraf
Adoptat la Luxemburg, 9 octombrie 1997.
Paragraf
Pentru Consiliu
Paragraf
Președintele
Paragraf
M. DELVAUX-STEHRES
Paragraf
(1) JO L 267, 27.9.1978, p. 2.
Paragraf
(2) JO L 336, 23.12.1994, p. 1.
Paragraf
(3) JO L 181, 21.7.1977, p. 4.
Paragraf
(4) JO L 172, 30.9.1966, p. 3025/66. Regulament astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1581/96 (JO L 206, 16.8.1996, p. 11).
Paragraf
(5) JO L 215, 9.9.1995, p. 1.