Paragraf
03/Volumul 22
Paragraf
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene
Paragraf
136
Paragraf
31997D0591
Paragraf
L 239/48
Paragraf
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE
Paragraf
DECIZIA COMISIEI
Paragraf
din 29 iulie 1997
Paragraf
de recunoaștere în principiu a conformității dosarului prezentat pentru examinare detaliată în vederea includerii mefenoxamului (CGA 329 351), etoxilsulfuronului, famoxadonei și Ampelomyces quisqualis în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare
Paragraf
(Text cu relevanță pentru SEE)
Paragraf
(97/591/CE)
Paragraf
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Directiva 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare (1), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 96/68/CE a Comisiei (2), în special articolul 6 alineatul (3),
Paragraf
întrucât Directiva 91/414/CEE a prevăzut stabilirea unei liste comunitare a substanțelor active a căror includere în produsele fitosanitare este autorizată;
Paragraf
întrucât solicitanții au înaintat autorităților din statele membre dosare pentru obținerea includerii a patru substanțe active în anexa I la directivă;
Paragraf
întrucât, la 9 februarie 1996, Novartis Crop Protection AG a prezentat autorităților belgiene un dosar privind substanța activă mefenoxam;
Paragraf
întrucât, la 3 iulie 1996, AgrEvo a prezentat autorităților italiene un dosar privind substanța activă etoxilsulfuron;
Paragraf
întrucât, la 2 octombrie 1996, DuPont de Nemours a prezentat autorităților franceze un dosar privind substanța activă famoxadonă;
Paragraf
întrucât, la 12 aprilie 1996, Ecogen a prezentat autorităților franceze un dosar privind substanța activă Ampelomyces quisqualis;
Paragraf
întrucât autoritățile menționate au comunicat Comisiei rezultatele unei prime examinări a conformității dosarului cu cerințele privind datele și informațiile prevăzute în anexa II și, pentru cel puțin un produs fitosanitar care conține substanța activă în cauză, în anexa III la directivă; întrucât, în consecință și în conformitate cu dispozițiile articolului 6 alineatul (2), dosarul a fost prezentat de solicitanți Comisiei și celorlalte state membre;
Paragraf
întrucât, la 21 martie 1997, Comitetul permanent fitosanitar a fost sesizat în legătură cu dosarele privind mefenoxamul, etoxilsulfuronul și famoxadona;
Paragraf
întrucât, la 6 februarie 1997, Comitetul permanent fitosanitar a fost sesizat în legătură cu dosarul privind Ampelomyces quisqualis;
Paragraf
întrucât articolul 6 alineatul (3) din directivă prevede că trebuie confirmată la nivelul Comunității conformitatea formală a dosarului cu cerințele privind datele și informațiile prevăzute în anexa II și, pentru cel puțin un produs fitosanitar care conține substanța activă în cauză, în anexa III la directivă;
Paragraf
întrucât această confirmare este necesară pentru ca examinarea detaliată a dosarului să poată continua și pentru ca statele membre să aibă posibilitatea de a acorda o omologare provizorie pentru produsele fitosanitare care conțin această substanță activă, în conformitate cu condițiile enunțate în articolul 8 alineatul (1) din directivă, în special cu condiția referitoare la evaluarea detaliată a substanței active și a produsului fitosanitar în raport cu cerințele directivei;
Paragraf
întrucât o asemenea decizie nu împiedică solicitarea de date și informații suplimentare societății în cauză în cazul în care, în cursul examinării detaliate, se dovedește că asemenea informații sau date sunt necesare pentru luarea deciziei;
Paragraf
întrucât statele membre și Comisia au convenit ca Belgia să examineze detaliat dosarul privind mefenoxamul, ca Italia să examineze detaliat dosarul privind etoxilsulfuronul și ca Franța să examineze detaliat dosarele privind famoxadona și Ampelomyces quisqualis;
Paragraf
întrucât Belgia, Franța și Italia prezintă Comisiei, cât mai curând posibil și în termen de un an, un raport asupra concluziilor acestei examinări, însoțit de eventuale recomandări privind includerea sau neincluderea și condițiile aferente; întrucât, din momentul primirii raportului, examinarea detaliată se continuă, cu contribuția tuturor statelor membre, în cadrul Comitetului permanent fitosanitar;
Paragraf
întrucât măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizului Comitetului permanent fitosanitar,
Paragraf
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Paragraf
Articolul 1
Paragraf
Se consideră că următoarele dosarele îndeplinesc în principiu cerințele privind datele și informațiile prevăzute în anexa II și, pentru un produs fitosanitar care conține substanța activă în cauză, în anexa III la Directiva 91/414/CEE, ținând seama de utilizările propuse:
Paragraf
dosarul prezentat Comisiei și statelor membre de Novartis Crop Protection AG în vederea includerii mefenoxamului ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414/CEE, prezentat Comitetului permanent fitosanitar la 21 martie 1997;
Paragraf
dosarul prezentat Comisiei și statelor membre de AgrEvo în vederea includerii etoxilsulfuronului ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414/CEE, prezentat Comitetului permanent fitosanitar la 21 martie 1997;
Paragraf
dosarul prezentat Comisiei și statelor membre de DuPont de Nemours în vederea includerii famoxadonei ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414/CEE, prezentat Comitetului permanent fitosanitar la 21 martie 1997;
Paragraf
dosarul prezentat Comisiei și statelor membre de Ecogen în vederea includerii Ampelomyces quisqualis ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414/CEE, prezentat Comitetului permanent fitosanitar la 6 februarie 1997.
Paragraf
Articolul 2
Paragraf
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 29 iulie 1997.
Paragraf
Pentru Comisie
Paragraf
Franz FISCHLER
Paragraf
Membru al Comisiei
Paragraf
(1) JO L 230, 19.8.1991, p. 1.
Paragraf
(2) JO L 277, 30.10.1996, p. 25.