AcasăLegislație UE31996D0706

Decizia Consiliului din 6 decembrie 1996 privind adoptarea liniilor directoare pentru programele orientative referitoare la măsurile financiare și tehnice de însoțire a reformei structurilor economice și sociale din cadrul parteneriatului euromediteraneean (MEDA)

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:06.12.1996
În vigoare din:14.12.1996
EUR-Lex
Paragraf
11/Volumul 14
Paragraf
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene
Paragraf
161
Paragraf
31996D0706
Paragraf
L 325/20
Paragraf
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE
Paragraf
DECIZIA CONSILIULUI
Paragraf
din 6 decembrie 1996
Paragraf
privind adoptarea liniilor directoare pentru programele orientative referitoare la măsurile financiare și tehnice de însoțire a reformei structurilor economice și sociale din cadrul parteneriatului euromediteraneean (MEDA)
Paragraf
(96/706/CE)
Paragraf
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1488/96 al Consiliului din 23 iulie 1996 privind măsurile financiare și tehnice de însoțire a reformei structurilor economice și sociale din cadrul parteneriatului euro-mediteranean (MEDA) (1), în special articolul 9 alineatul (1),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei,
Paragraf
întrucât este necesară luarea în considerare de către Comisie a constatărilor și recomandărilor din rapoartele Curții de Conturi privind cooperarea cu partenerii mediteraneeni;
Paragraf
întrucât articolul 9 din Regulamentul (CE) nr. 1488/96 prevede adoptarea de către Consiliu, la propunerea Comisiei, de linii directoare pentru programele orientative care trebuie să definească principalele obiective ale cooperării cu partenerii mediteraneeni;
Paragraf
întrucât Comisia a prezentat, la 8 martie 1995, o comunicare intitulată „Consolidarea politicii mediteraneene a Uniunii Europene: propuneri de punere în aplicare a unui parteneriat euro-mediteranean”;
Paragraf
întrucât în cadrul Declarației de la Barcelona a fost adoptat parteneriatul euro-mediteranean pentru a face față provocărilor din regiune,
Paragraf
DECIDE:
Paragraf
Articolul 1
Paragraf
Se adoptă liniile directoare pentru programele orientative referitoare la măsurile financiare și tehnice de însoțire a reformei structurilor economice și sociale din cadrul parteneriatului euro-mediteranean (programele orientative MEDA), prezentate în anexa la prezenta decizie.
Paragraf
Articolul 2
Paragraf
Aceste linii directoare se revizuiesc în coroborare cu Regulamentul (CE) nr. 1488/96, în conformitate cu articolul 15 alineatul (6).
Paragraf
Articolul 3
Paragraf
Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 6 decembrie 1996.
Paragraf
Pentru Consiliu
Paragraf
Președintele
Paragraf
D. SPRING
Paragraf
(1) JO L 189, 30.7.1996, p. 1.
Paragraf
ANEXĂ
Paragraf
LINII DIRECTOARE PENTRU PROGRAMELE ORIENTATIVE MEDA
Paragraf
Programul instituit de Regulamentul (CE) nr. 1488/96 (denumit în continuare „programul MEDA”) reprezintă principalul instrument financiar al Comunității Europene de punere în aplicare a parteneriatului euro-mediteranean. Principalul scop al programului constă în încurajarea și sprijinirea reformei structurilor economice și sociale ale partenerilor mediteraneeni, în special în vederea instituirii unei zone de liber schimb cu Comunitatea Europeană.
Paragraf
Programul MEDA se întemeiază pe respectarea principiilor democratice și ale statului de drept, precum și respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care constituie un element esențial al acestuia și a căror încălcare ar justifica adoptarea de măsuri adecvate.
Paragraf
Experiența dobândită ca urmare a protocoalele bilaterale
Paragraf
Programul MEDA trebuie să se bazeze pe experiența dobândită ca urmare a funcționării instrumentelor politicii mediteraneene reorientate, și anume protocoalele financiare bilaterale și o facilitate de cooperare regională. După patru generații de protocoale financiare cu partenerii mediteraneeni, a devenit necesar să se urmărească o îmbunătățire a sistemului de îndeplinire a activităților de cooperare. Dacă se dorește ca programul MEDA să poată răspunde provocării unei cooperări mult intensificate, atât în domeniile existente, cât și în domenii noi, este necesar ca programarea să devină mai flexibilă. Acest lucru are ca scop evitarea dispersării eforturilor de cooperare într-un număr prea mare de activități și de beneficiari și stimularea utilizării rapide și eficiente a creditelor de angajament și de plată. De asemenea, programul MEDA trebuie să poată fi adaptat în timp, în funcție de concluziile desprinse în urma aplicării sale și de evoluția nevoilor și a priorităților partenerilor mediteraneeni în raport cu provocările socioeconomice. În special, este necesar să se mențină un grad de flexibilitate suficient de mare în ceea ce privește sumele alocate sprijinului bugetar necondiționat pentru programele orientative, în scopul adaptării ajutoarelor financiare la ritmul reformei și la progresele realizate în stabilitatea macroeconomică.
Paragraf
Programare multianuală
Paragraf
Flexibilitatea deosebită a programului MEDA trebuie să fie completată cu o metodologie de programare clară pentru a permite creșterea eficacității planificării și punerii în aplicare. În special, este necesar să se ofere partenerilor o idee despre resursele care urmează să fie puse la dispoziție în anii următori. Această programare multianuală determină creșterea posibilităților unor intervenții cu impact politic pe termen mediu. Regulamentul (CE) nr. 1488/96 (denumit în continuare regulamentul MEDA) cuprinde o sumă de referință financiară de 3 424,5 milioane ECU pentru perioada 1995-1999 (1), care urmează să fie repartizată între programe bilaterale și un program regional. Programele orientative MEDA ar trebui să identifice activitățile care contribuie la realizarea obiectivelor mai generale ale parteneriatului. Cu toate acestea, unul dintre principiile de bază ale noii abordări în domeniul programării este posibilitatea revizuirii acestor obiective, în funcție de rezultatele obținute, precum și a alocărilor financiare bilaterale orientative care le însoțesc. Se va acorda o atenție deosebită asigurării transparenței, monitorizării adecvate a proiectelor și coerenței globale a acțiunilor întreprinse prin utilizarea procedurilor bugetare.
Paragraf
Intervenții strategice
Paragraf
În cele din urmă, succesul dezvoltării socioeconomice a partenerilor mediteraneeni va depinde de eforturile proprii ale acestora. Astfel, pentru a fi eficace, programele orientative trebuie să se bazeze pe o înțelegere comună a provocărilor economice, sociale și politice cu care se confruntă fiecare partener și regiunea în ansamblul său. Un dialog consistent și periodic, atât la nivel bilateral, cât și regional, constituie așadar o condiție prealabilă a succesului programului MEDA. Programele orientative se vor concentra pe un număr limitat de sectoare prioritare, care urmează să fie stabilite pe baza dialogului cu aceste țări, precum și în coordonarea cu eforturile bilaterale ale statelor membre și ale altor donatori de fonduri, în special în domeniile în care Comunitatea poate să aducă contribuția pozitivă prin utilizarea experienței și resurselor sale de know-how. În acest scop, Comisia asigură coordonarea necesară cu statele membre și alți donatori de fonduri în ceea ce privește programarea și executarea programului pentru garantarea celor mai bune sinergii cu activitățile lor și cu intervențiile aferente. Comisia și statele membre se consultă îndeaproape pe întreaga durată a proiectării și elaborării programelor orientative, precum și a formulării de propuneri de proiecte individuale. Fiecare program orientativ și propunere de proiect trebuie să cuprindă o referință la studiile relevante privind experiența anterioară și rezultatele obținute.
Paragraf
În procesul de urmărire a atingerii obiectivului unei dezvoltări economice și sociale durabile, Comisia va acorda atenție deosebită, în analiza efectuată în cadrul programelor orientative, precum și al stabilirii și elaborării programelor de cooperare, aspectelor referitoare la echilibrul mediului, viabilitatea financiară și economică, durabilitate, repercusiunile asupra egalității de sexe și capacitatea instituțională locală (inclusiv în ceea ce privește cercetarea, dezvoltarea tehnologică și transferul de tehnologie). În analiza sa, Comisia va examina cu atenție eficacitatea activităților anterioare ale Comunității și acțiunile în curs, sprijinite de statele membre și de alți donatori de fonduri. Această analiză ar trebui să acorde o atenție deosebită unor grupuri țintă, precum păturile cele mai defavorizate ale populației, femeile și tinerii. La nivel bilateral, programul MEDA va furniza sprijin partenerilor în procesul tranziției economice și al întăririi echilibrului socioeconomic. Proiectele de programe bilaterale și regionale relevante necesită formulare de evaluare a impactului asupra mediului, în conformitate cu legislația comunitară din acest domeniu. Este necesară introducerea de către Comisie a principiului condiționalității în propunerea de proiect, precum și asigurarea coerenței cu criteriile de la Bretton Woods, după caz, în conformitate cu anexa II la regulamentul MEDA.
Paragraf
(i)
Paragraf
Economiile din regiune se confruntă cu o provocare comună: crearea de locuri de muncă și creșterea nivelului de trai în contextul unei creșteri demografice rapide. Accelerarea necesară a creșterii economice poate fi realizată doar printr-o mai mare competitivitate în cadrul economiei globale. Aceasta necesită, mai ales, creșterea capacității de inovare a partenerilor. Pe măsură ce liberul schimb se impune tot mai mult, guvernele trebuie să facă loc unei creșteri economice generate de sectorul privat și investițiilor străine. Gestionarea macroeconomică sănătoasă trebuie să fie însoțită de politici care favorizează creșterea economică și investițiile, precum și de un cadru reglementar. La planificarea intervențiilor, programele orientative vor ține seama de caracteristicile fiecărei economii în parte.
Paragraf
(ii)
Paragraf
Creșterea economică trebuie să fie însoțită de o mai mare coeziune socială. Persistă inegalitățile privind accesul la servicii esențiale, precum educația, sănătatea, sistemele de protecție socială, locuințele și aprovizionarea cu apă, ceea ce reduce șansele unor părți importante ale populației din țările partenere și au un efect negativ asupra perspectivelor de creștere pe termen lung. Este necesar ca aceste nevoi să fie satisfăcute rapid prin creșterea calității serviciilor și o mai mare eficiență în furnizarea acestora. Dezvoltarea generală a resurselor umane, care reprezintă principala șansă a regiunii pentru viitor, necesită intervenții strategice. În special, integrarea profesională a tinerilor și a femeilor constituie un important factor de dezvoltare socială pentru regiune.
Paragraf
Complementaritatea programelor bilaterale și regionale
Paragraf
Sprijinul se va acorda prin intermediul măsurilor stabilite în regulamentul MEDA. De asemenea, dialogul în curs cu partenerii a permis elaborarea următoarelor linii directoare generale.
Paragraf
Activitățile întreprinse la nivel bilateral și regional sunt complementare și/sau se susțin reciproc pentru ca impactul politic și economic al programului MEDA să fie durabil și ca obiectivele fixate de comun acord în Declarația de la Barcelona să fie urmărite cu o mai mare eficiență. Pe baza experienței proprii, Uniunea este de părere că prosperitatea și stabilitatea viitoare a partenerilor săi depind de o mai mare cooperare între aceștia, în domeniul economic, social și politic. Eliminarea barierelor va stimula economiile de scară și va oferi noi posibilități de acces la piață, ceea ce încurajează investițiile, facilitează schimbul de idei și o mai bună înțelegere reciprocă. Programul orientativ regional va reflecta progresele realizate în cadrul procesului de la Barcelona privind adoptarea de măsuri la nivel multilateral în chestiuni de interes comun, în conformitate cu declarația menționată și va sprijini activitățile în favoarea unei cooperări descentralizate. Cu toate acestea, activitățile regionale nu vor determina sistarea finanțării activităților bilaterale. Fiecare program orientativ bilateral va cuprinde informații privind toate activitățile finanțate în cadrul fiecărui program comunitar de cooperare regională, care interesează sau va interesa țara parteneră respectivă.
Paragraf
Abordare descentralizată
Paragraf
10.
Paragraf
Pentru a ajunge cu o mai mare eficacitate la populațiile țintă și a extinde participarea la programul MEDA la diferite componente ale societății civile, incluse în domeniul de aplicare al parteneriatului euro-mediteranean, Comisia se va strădui să-și conceapă și să-și realizeze activitățile împreună cu actorii direct interesați și care dispun de cunoștințele necesare proiectării și realizării unor intervenții de succes. Comisia va acorda o atenție deosebită gestionării competente și revizuirii periodice a impactului acestor programe.
Paragraf
Programe orientative bilaterale
Paragraf
11.
Paragraf
În ceea ce privește programele bilaterale, prioritățile urmează a fi stabilite în funcție de stadiul de dezvoltare a economiei și societății fiecărei țări, precum și de capacitatea instituțiilor sale. Având în vedere acodurile de asociere încheiate sau puse în aplicare, programele orientative sunt adoptate în funcție de nevoile partenerilor mediteraneeni, de capacitatea acestora de a absorbi fondurile și de progresele realizate în cadrul procesului de reformă structurală, precum și de prioritățile stabilite împreună cu aceștia, în special cele rezultate din concluziile dialogului economic și din acordurile de asociere propriu-zise. Se vor depune eforturi considerabile în scopul promovării unor programe care să contribuie la dezvoltarea democrației și a respectării drepturilor omului. În cadrul aspectelor și domeniilor de dezvoltare economică și socială care îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de sprijin financiar, indicațiile care urmează au un caracter general și se referă la principalul impact al programelor orientative bilaterale dintre Comunitate și parteneri mediteraneeni individuali, în cursul primilor ani ai programului MEDA.
Paragraf
12.
Paragraf
În ceea ce privește Maghreb:
Paragraf
sprijinul pentru Maroc urmează să se bazeze pe două axe principale complementare. Prima axă vizează îmbunătățirea echilibrului socioeconomic prin măsuri de dezvoltare rurală, aprovizionare cu apă și dezvoltarea serviciilor sociale, în special în domeniul educației și al sănătății. În acest context, nevoile provinciilor din nord trebuie, de asemenea, să fie luate în considerare. Cea de-a doua axă vizează sprijinul pentru tranziția economică, în contextul punerii în aplicare a acordului de asociere și include, în special, sprijinul bugetar pentru susținerea unei strategii pe termen lung de stabilizare macroeconomică și reforme structurale largi, precum și măsuri de creștere a competitivității întreprinderilor;
Paragraf
pentru Tunisia, sprijinul se concentrează pe două axe principale complementare. Prima axă vizează sprijinirea tranziției economice în contextul punerii în aplicare a acordului de asociere și cuprinde, în general, următoarele activități: sprijin bugetar pentru reforme economice, asistență pentru modernizarea economiei (în special prin dezvoltarea sectorului financiar), promovarea investițiilor interne, un program de formare profesională și modernizarea infrastructurii economice. Cea de-a doua axă, constând în întărirea echilibrului social, prevede, în special, activități de susținere a dezvoltării zonelor rurale și de creare de locuri de muncă, inclusiv crearea de microîntreprinderi;
Paragraf
intervențiile în favoarea Algeriei urmează să se concentreze pe două axe principale complementare. Prima axă vizează susținerea echilibrului socioeconomic prin întărirea instrumentelor de îmbunătățire a protecției sociale, în scopul satisfacerii nevoilor sociale fundamentale și al creării de locuri de muncă pe termen scurt, precum și prin susținerea sectorului locuințelor. De asemenea, se vor întreprinde măsuri de protecție a mediului. Cea de-a doua axă constă în sprijinirea tranziției economice prin programme de ajustare structurală, promovarea creării de întreprinderi mici și mijlocii (IMM), un program de restructurare industrială și de modernizare, precum și dezvoltarea sectorului financiar.
Paragraf
13.
Paragraf
În ceea ce privește Machrak:
Paragraf
sprijinul pentru Egipt se bazează pe două axe principale complementare. Întărirea echilibrului social reprezintă principala componentă a cooperării financiare. Acest sprijin cuprinde o contribuție la fondul de dezvoltare socială pentru îmbunătățirea serviciilor, reducerea sărăciei și crearea de locuri de muncă, precum și un program de reformă a învățământului de bază. De asemenea, sunt prevăzute măsuri de protecție a mediului. Cea de-a doua axă vizează sprijinirea tranziției economice și cuprinde un program de modernizare industrială, un program de formare profesională, precum și întărirea și dezvoltarea sectorului financiar;
Paragraf
cooperarea cu Iordania ar trebui să constea, în principal, dintr-un program de ajustare structurală, în cadrul căruia este prevăzută furnizarea de sprijin bugetar pentru stabilizarea dezechilibrelor macroeconomice grave existente și promovarea reformelor economice structurale, acordându-se atenție sectoarelor sociale cele mai sensibile. Se pot întreprinde și alte acțiuni, precum dezvoltarea capitalului de risc pentru încurajarea creării de întreprinderi. În domeniul social, se pot lua măsuri de formare profesională sau de protecție a mediului;
Paragraf
în cadrul programului pentru Liban, se acordă în continuare sprijin pentru procesul de reconstrucție. În ceea ce privește echilibrul socioeconomic, se va pune accentul pe întărirea capacității administrative a statului, în special la nivelul administrației locale și al gestionării serviciilor publice. De asemenea, sunt necesare intervenții în sectorul aprovizionării cu apă și al protecției mediului. În ceea ce privește tranziția economică, se prevede sprijinirea măsurilor care vizează reconstrucția, dezvoltarea sectorului privat, capitalul de risc, formarea și atestarea profesională;
Paragraf
pentru Siria, în scopul susținerii liberalizării economice progresive, cooperarea se concentrează pe modernizarea administrației, în special a unităților publice și serviciilor sociale, administrației locale și ministerelor centrale. Această cooperare are un dublu obiectiv, crearea unui mediu mai favorabil pentru sectorul privat și îmbunătățirea condițiilor de viață ale populației. De asemenea, se prevede furnizarea de asistență pentru modernizarea sectorului bancar;
Paragraf
din 1993, Uniunea Europeană este principalul partener financiar al Autorității Palestiniene. Principalul obiectiv al acestei cooperări constă în susținerea economiei palestiniene, în scopul reducerii dependenței acesteia față de Israel, prin dezvoltarea bazei de producție și facilitarea integrării sale în comerțul regional și internațional. Asistența va fi acordată, cu prioritate, reconstrucției și reabilitării infrastructurii de bază, precum și susținerii procesului de construcție instituțională palestiniană și dezvoltării sectorului privat.
Paragraf
14.
Paragraf
Programul pentru Turcia acordă prioritate intervențiilor destinate, pe de o parte, sprijinirii adaptării economice necesare și, pe de altă parte, susținerii serviciilor sociale și a protecției mediului, având ca obiectiv general sprijinirea instituirii unei uniuni vamale. Astfel, este necesar să se adopte măsuri pentru promovarea competitivității IMM-urilor și dezvoltarea administrației pe baza cooperării instituționale. De asemenea, se prevede inițierea unor proiecte și programe în domeniul protecției mediului. Activitățile din sectoarele sociale vizează nevoile săracilor, educația și sănătatea.
Paragraf
Sprijinirea tranziției economice
Paragraf
15.
Paragraf
Țările partenere mediteraneene au nevoie de ajutor pentru pregătirea liberului schimb cu Comunitatea și creșterea nivelului de trai. Obiectivul mai larg al intervențiilor Comunității este creșterea competitivității economiilor partenerilor, în scopul realizării unei creșteri economice durabile, în special prin creșterea performanței exporturilor.
Paragraf
În acest scop, se va acorda asistență, în special în următoarele domenii:
Paragraf
crearea unui mediu favorabil prin întărirea cadrului macroeconomic și dezvoltarea legislației și a instituțiilor necesare unei economii de piață competitive, care reprezintă baza dezvoltării economice și sociale. În acest scop, este necesară sprijinirea ajustării structurale, în strânsă cooperare cu instituțiile Bretton Woods, pentru țările partenere care sunt pregătite să pună în aplicare reformele necesare;
Paragraf
crearea unui cadru juridic și administrativ adecvat, care să asigure stabilitate, fiabilitate și coerența cu obiectivele parteneriatului euro-mediteranean;
Paragraf
facilitarea schimburilor comerciale, inclusiv asistență pentru domeniul vamal și al impozitării indirecte, armonizarea normelor și a reglementărilor veterinare și fitosanitare, precum și programe de promovare a exporturilor;
Paragraf
armonizarea legislației și a normelor și întărirea instituțiilor în domeniul protecției mediului;
Paragraf
dezvoltarea sectorului financiar prin sprijin acordat la nivel politic și asistenței destinate întăririi băncilor centrale, dezvoltării băncilor comerciale, precum și lărgirii și consolidării piețelor financiare; se va acorda o atenție deosebită stimulării economiilor și investițiilor în cadrul gospodăriilor, precum și promovării investițiilor în regiune, în special a investițiilor europene. Este deosebit de important să fie îmbunătățit accesul la serviciile financiare, în special pentru IMM-urile din sectorul privat;
Paragraf
îmbunătățirea performanței întreprinderilor, în special prin modernizarea IMM-urilor, precum și prin promovarea și încurajarea creării de întreprinderi noi prin intermediul serviciilor de consultanță pentru întreprinderi, al formării profesionale și al informării;
Paragraf
colaborarea dintre întreprinderile europene și cele mediteraneene, în special IMM-uri, de exemplu prin crearea de rețele, asociații în participațiune, acordarea de licențe, operațiuni de franciză, subcontractare și centre de servicii specializate;
Paragraf
promovarea privatizării pentru garantarea transferului efectiv al proprietății, al gestionării și al controlului către sectorul privat;
Paragraf
cooperarea în sectorul energetic, al transporturilor, al aprovizionării cu apă și al telecomunicațiilor, în ceea ce privește politicile, interconectarea și interoperabilitatea infrastructurilor și a rețelelor, îmbunătățirea calității și reducerea costurilor de furnizare a serviciilor, cooperarea industrială, în special în zonele de dezvoltare, cercetare și dezvoltare tehnologică;
Paragraf
sprijinirea microîntreprinderilor, în scopul încurajării antreprenorilor și integrării tuturor segmentelor societății în procesul creșterii economice;
Paragraf
dezvoltarea resurselor umane prin îmbunătățirea gestionării, a orientării și a calității formării profesionale și a formării în domeniul gestionării;
Paragraf
întărirea sistemelor de inovare ale partenerilor, prin intermediul unor capacități îmbunătățite de cercetare și dezvoltare și al unor mecanisme de transfer de tehnologii îmbunătățite, precum și prin sprijinirea dezvoltării unor politici naționale adecvate în domeniul inovației.
Paragraf
Întărirea echilibrului socioeconomic
Paragraf
16.
Paragraf
În scopul reducerii costurilor pe termen scurt ale tranziției economice și pentru o mai bună pregătire a societăților pentru viitor, este deosebit de important ca acest proces să fie însoțit de măsuri adecvate în domeniul politicii sociale.
Paragraf
Dezvoltarea rurală rămâne o strategie esențială de combatere a sărăciei și de evitare a adâncirii diferențelor de nivel de trai dintre populația rurală și cea urbană. O mare parte a populației partenerilor mediteraneeni rămâne atașată mediului rural din punct de vedere cultural și economic. O creștere a exodului spre zonele urbane ar putea avea consecințe grave pe plan social, politic și asupra mediului. Creșterea productivității agricole joacă un rol important în îmbunătățirea nivelui de trai rural, ca de altfel și în dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii. De asemenea, sunt necesare programe orientate pe satisfacerea nevoilor de bază, precum serviciile esențiale de sănătate și de educație, de aprovizionare cu apă, canalizare și energie.
Paragraf
Este necesar să se acorde o atenție deosebită menținerii echilibrului mediului în țările partenere, prin sprijinirea capacității instituționale în domeniul evaluării, gestionării și al legislației mediului, precum și al aplicării acesteia din urmă. Este posibilă acordarea de subvenții la dobândă pentru împrumuturile acordate de Banca Europeană de Investiții în scopul compensării costurilor de îmbunătățire a mediului, pentru proiecte în acest domeniu.
Paragraf
Ar trebui sprijinite programele destinate îmbunătățirii condițiilor de viață din zonele urbane, inclusiv dezvoltarea de sisteme de protecție socială, după caz, prin politici voluntariste de creare de locuri de muncă și prin măsuri de combatere a sărăciei. Acest sprijin poate îmbrăca forma unui fond social destinat promovării creării de locuri de muncă pentru sectoarele sociale defavorizate și susținerea măsurilor din domeniul educației și al sănătății. De asemenea, se poate acorda asistență pentru definirea de politici sociale, în special în domeniul sănătății, al asigurărilor de șomaj și al regimurilor de pensii.
Paragraf
Este necesar să fie sprijinită îmbunătățirea infrastructurii sociale și a furnizării serviciilor sociale. De asemenea, se poate prevedea finanțarea asistenței medicale primare în cadrul obiectivului strategic de reducere a creșterii demografice. Acțiunile de îmbunătățire a condițiilor de locuit ar trebui, de asemenea, sprijinite.
Paragraf
Este oportună sprijinirea îmbunătățirii furnizării de servicii în domeniul educației și formării profesionale, în special în ceea ce privește învățământul primar și formarea profesională a fetelor și a femeilor, în special în zonele rurale.
Paragraf
Ar trebui adoptate măsuri de promovare a unei cooperări sporite în domeniul pescuitului și al exploatării durabile a resurselor marine.
Paragraf
Dezvoltarea societății civile
Paragraf
17.
Paragraf
Este necesară sprijinirea dezvoltării societății civile prin măsuri de promovare a drepturilor omului, a democratizării și a statului de drept. Sprijinul pentru aceste măsuri poate include cooperarea descentralizată. Este necesară stimularea cooperării în domeniul cercetării și al dezvoltării tehnologice precum și al transferului de tehnologii, pentru stabilirea de contacte între actorii din sectorul privat și cel public. Ar trebui sprijinite activitățile culturale care încurajează dialogul și schimburile dintre asociații și rețele culturale, precum și întărirea activităților de informare și de comunicare, în cadrul dezvoltării unei veritabile societăți informaționale euro-mediteraneene. Partenerii sociali și organizațiile neguvernamentale trebuie să fie încurajate să joace un rol activ.
Paragraf
Linii directoare privind programul orientativ regional
Paragraf
18.
Paragraf
Cooperarea regională completează cooperarea bilaterală și acoperă cele trei domenii principale ale parteneriatului euro-mediteranean. Printre aspectele și domeniile dezvoltării economice și sociale pentru care este posibilă acordarea de sprijin financiar, astfel cum sunt menționate în Declarația de la Barcelona și în anexa II la regulamentul MEDA, cele ce urmează indică principalele direcții ale programelor orientative regionale curente dintre Comunitate și partenerii mediteraneeni. Se va ține seama de progresele realizate cu ocazia reuniunilor organizate ca urmare a conferinței interministeriale de la Barcelona. Obiectivul general îl constituie încurajarea unei mai bune înțelegeri între țările partenere, printr-o mai bună cunoaștere a problemelor regionale în domeniul politic, economic, social și cultural, prin facilitarea schimbului celor mai bune practici, a transferului de know-how și prin promovarea proiectelor comune de interes reciproc. De asemenea, Uniunea Europeană va continua să sprijine procesul de pace din Orientul Mijlociu.
Paragraf
19.
Paragraf
În domeniul politic, precum și în cadrul programelor bilaterale, se poate acorda asistență prin măsuri care se încadrează în domeniul de aplicare a regulamentului MEDA pentru:
Paragraf
dezvoltarea democrației și respectarea drepturilor omului;
Paragraf
creșterea transparenței și a eficienței instituțiilor guvernamentale;
Paragraf
construirea unui climat de încredere, în scopul întăririi stabilității în regiune.
Paragraf
20.
Paragraf
În domeniul economic și financiar se prevede acordarea de asistență pentru pregătirea zonei de liber schimb, prin promovarea competitivității și prin facilitarea tranziției economice, în special în ceea ce privește reglementările vamale, regulile de origine, statisticile, normele și reglementările veterinare și fitosanitare, precum și piețele bancare și bursiere.
Paragraf
Se prevede adoptarea de măsuri adecvate în domeniul transporturilor, în domeniul energetic (în cadrul căruia Forumul euro-mediteranean pentru energie reprezintă instrumentul coordonator), în domeniul telecomunicațiilor și al tehnologiei informației, al cooperării regionale, al turismului, al mediului, al științei și tehnologiei, al apei și al pescuitului. De asemenea, se prevede sprijinirea constituirii de rețele între centrele de cercetare și de dezvoltare și operatorii economici, în vederea facilitării transferului de know-how și crearea de asociații în participațiune și de oportunități de afaceri.
Paragraf
21.
Paragraf
În domeniul social și cultural, se prevede punerea în aplicare a unor programe descentralizate de schimburi între societățile civile ale Uniunii Europene și cele ale partenerilor mediteraneeni, în domenii precum cel universitar, mass-media, administrația locală, domeniul tehnologic și alte domenii de interes reciproc.
Paragraf
Se are în vedere adoptarea altor măsuri, precum dialogurile, proiectele de interes reciproc sau constituirea de rețele, în conformitate cu prevederile parteneriatului euro-mediteranean, pentru sprijinirea administrației locale, a dialogului cultural, a mass-media, a schimburilor de tineri și a schimburilor între societățile civile. Se prevede întărirea activităților de cercetare și dezvoltare tehnologică, de transfer de tehnologie, de informare și comunicare prin utilizarea tehnologiilor moderne de informare.
Paragraf
În concluzie, este posibilă acordarea asistenței tehnice în scopul combaterii traficului de droguri, a terorismului și a criminalității internaționale. Aceste măsuri se pot adopta în domeniul schimbului de informații și de experiență, al compatibilității datelor și al întăririi sistemelor juridice.
Paragraf
Revizuirea periodică și evaluarea ex-post
Paragraf
22.
Paragraf
Comisia acordă o atenție maximă gestionării prudente a programelor orientative bilaterale și regionale, precum și a proiectelor și programelor individuale finanțate prin intermediul acestora. Acestea sunt supuse unei revizuiri periodice și unei evaluări ex-post. Aceste analize cuprind o evaluare a stadiului de atingere a obiectivelor specifice, a viabilității economice și a eficienței costurilor diverselor activități, precum și a contribuției acestora la parteneriatul euro-mediteranean în ansamblul său. Se va acorda o atenție deosebită și modului în care programele și proiectele individuale au tratat aspectele cheie, stabilite în prezentele linii directoare. Rezultatele acestor analize sunt comunicate statelor membre.
Paragraf
(1) Consiliul European de la Cannes din 12 iunie 1995 și-a dat acordul pentru un pachet financiar global de 4 685 milioane ECU destinat țărilor terțe mediteraneene pentru perioada 1995-1999. Programul MEDA de 3 424,5 milioane ECU constituie partea cea mai mare din acesta. Restul sumei constă în protocoale specifice pe țări și în linii bugetare tematice.