AcasăLegislație UE31996D0586

Decizia Comisiei din 9 aprilie 1996 privind retragerea omologărilor acordate pentru produsele fitofarmaceutice care conțin profam ca substanță activă (Text cu relevanță pentru SEE)

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:09.04.1996
În vigoare din:24.09.1996
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 3600/92 al Comisiei din 11 decembrie 1992 de stabilire a normelor de punere în aplicare a primei etape a programului de lucru prevăzut la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE a Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 491/95, în special articolul 6 alineatul (5),
Paragraf
întrucât Regulamentul (CE) nr. 933/94 al Comisiei, modificat prin Regulamentul (CE) nr. 491/95, a stabilit lista substanțelor active a produselor fitosanitare și a desemnat statele membre raportoare pentru aplicarea Regulamentului (CEE) nr. 3600/92;
Paragraf
întrucât profamul era una dintre cele 90 de substanțe active incluse în prima etapă a programului de lucru prevăzut la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE a Consiliului;
Paragraf
întrucât, în ceea ce privește această substanță, statul membru raportor a comunicat Comisiei că autorii în cauză ai notificării l-au informat în mod oficial că nu vor transmite informațiile solicitate, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 3600/92, în sprijinul înscrierii unei substanțe active în anexa I la Directiva 91/414/CEE;
Paragraf
întrucât nici un stat membru nu a informat Comisia, în conformitate cu dispozițiile articolului 6 alineatul (4) din regulament, despre dorința ca această substanță să fie inclusă în anexa I la Directiva 91/414/CEE;
Paragraf
întrucât ar trebui să se considere că datele cerute pentru reevaluarea acestei substanțe în cadrul programului de lucru nu vor fi prezentate și că o evaluare a acestei substanțe nu este posibilă în cadrul acestui program; întrucât, în consecință, ar trebui adoptată o decizie în vederea retragerii omologărilor pentru produsele fitosanitare care conțin această substanță activă, aflate în vigoare în prezent;
Paragraf
întrucât prezenta decizie nu exclude o evaluare ulterioară a profamului în cadrul procedurii prevăzute la articolul 6 din Directiva 91/414/CEE pentru noile substanțe active;
Paragraf
întrucât măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent fitosanitar,

Articolul 1

Paragraf
Statele membre se asigură că:
Punctul 1
omologările acordate pentru produsele fitosanitare care conțin profam sunt retrase în termen de șase luni de la data prezentei decizii;
Punctul 2
începând cu data prezentei decizii, nici o omologare pentru produsele fitosanitare care conțin profam nu se acordă sau reînnoiește în temeiul derogării prevăzute la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE.

Articolul 2

Paragraf
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 9 aprilie 1996.Pentru ComisieFranz FischlerMembru al Comisiei