AcasăLegislație UE31995D0117

Decizia Comisiei din 30 martie 1995 de stabilire a criteriilor referitoare la examenul de depistare a bolii Newcastle la păsările pentru tăiere provenind dintr-o zonă de supraveghere, în aplicarea dispozițiilor articolului 5 alineatul (3) din Directiva 91/494/CEE a Consiliului (Text cu relevanță pentru SEE)

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:30.03.1995
În vigoare din:31.03.1995
EUR-Lex
Paragraf
03/Volumul 16
Paragraf
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene
Paragraf
208
Paragraf
31995D0117
Paragraf
L 080/50
Paragraf
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE
Paragraf
DECIZIA COMISIEI
Paragraf
din 30 martie 1995
Paragraf
de stabilire a criteriilor referitoare la examenul de depistare a bolii Newcastle la păsările pentru tăiere provenind dintr-o zonă de supraveghere, în aplicarea dispozițiilor articolului 5 alineatul (3) din Directiva 91/494/CEE a Consiliului
Paragraf
(Text cu relevanță pentru SEE)
Paragraf
(95/117/CE)
Paragraf
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Directiva 91/494/CEE a Consiliului din 26 iunie 1991 privind condițiile de sănătate animală care reglementează schimbul intracomunitar și importurile de carne proaspătă de pasăre care provin din țări terțe (1), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 93/121/CE (2), în special articolul 5 alineatul (3),
Paragraf
întrucât, în aplicarea dispozițiilor articolului 5 alineatul (3) din Directiva 91/494/CEE, este necesară în mod special adoptarea metodei ce trebuie urmată pentru realizarea examenului virusologic de depistare a bolii Newcastle; întrucât, în acest sens, este necesară adoptarea procedurii de recoltare a probelor, a procedurii pentru realizarea examenelor și a celei pentru interpretarea rezultatelor;
Paragraf
întrucât Comitetul științific veterinar a fost consultat și și-a prezentat raportul la 12 decembrie 1994;
Paragraf
întrucât măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului veterinar permanent,
Paragraf
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Paragraf
Articolul 1
Paragraf
În aplicarea dispozițiilor articolului 5 alineatul (3) din Directiva 91/494/CEE, recoltarea de probe și examenul virusologic de depistare a virusului bolii Newcastle trebuie să fie în conformitate cu prevederile din anexă.
Paragraf
Articolul 2
Paragraf
Prezenta decizie se aplică de la 1 aprilie 1995.
Paragraf
Articolul 3
Paragraf
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 30 martie 1995.
Paragraf
Pentru Comisie
Paragraf
Franz FISCHLER
Paragraf
Membru al Comisiei
Paragraf
(1) JO L 268, 24.9.1991, p. 35.
Paragraf
(2) JO L 340, 31.12.1993, p. 39.
Paragraf
ANEXĂ
Paragraf
1. Recoltarea probelor
Paragraf
Din fiecare lot trebuie prelevate cel puțin 60 de probe, cuprinzând cel puțin 30 de tampoane traheale și 30 de tampoane cloacale. Acestea trebuie prelevate de la cel puțin 60 de păsări. Probele trebuie prelevate cu 5 zile înainte de sacrificare și transportate în stare de refrigerare, dar nu congelate, la laboratorul național pentru boala Newcastle în vederea examinării.
Paragraf
2. Tratarea probelor
Paragraf
Se pot grupa cel mult 5 probe de fiecare tip. Probele trebuie plasate într-o cantitate suficientă de mediu cu antibiotic pentru a asigura imersiunea lor totală în acesta, trebuie lăsate, după agitare, să se așeze timp de aproximativ două ore, la temperatura ambiantă (sau timp mai îndelungat la 4 °C), iar apoi trebuie limpezite prin centrifugare (de exemplu, de la 800 la 1 000 g timp de 10 minute).
Paragraf
3. Mediul cu antibiotic
Paragraf
Un exemplu tipic pentru tampoanele cloacale este următorul: 10 000 de unități/ml de penicilină, 10 mg/ml de streptomicină, 0,25 mg/ml de gentamicină și 5 000 de unități/ml de micostatin într-o soluție tamponată cu fosfat cu un pH cuprins între 7,2 și 7,4. Este autorizată și adăugarea de 50 μg de oxitetraciclină. Proporția de antibiotice poate fi de 5 ori mai mică pentru tampoanele traheale. În timpul preparării mediului, este imperativ ca pH-ul să fie controlat după adăugarea antibioticelor și ajustat.
Paragraf
4. Izolarea virusului în ouăle de găină embrionate
Paragraf
Se inoculează 0,2 ml de supernatant clarifiat în cavitatea alantoidiană a cel puțin 4 ouă de găină embrionate, puse la incubat pentru 8 până la 11 zile. În mod ideal, aceste ouă ar trebui să provină de la un lot liber de organisme patogene specifice (LOPS); dacă acest lucru nu este posibil, se admite utilizarea de ouă luate dintr-un lot recunoscut ca liber de anticorpi contra virusului bolii Newcastle. Ouăle inoculate se păstrează la o temperatură de 37 °C și se privesc zilnic în contra-lumină. Pe rând, ouăle care conțin embrioni morți sau muribunzi, precum și toate ouăle care rămân după patru zile de la inoculare, trebuie refrigerate la 4 °C, iar lichidul alantoidian/amniotic trebuie examinat pentru depistarea hemaglutininelor.
Paragraf
5. Interpretare
Paragraf
Dacă hemaglutinarea lipsește și nu s-a izolat nici un virus, testul se va considera negativ. Izolarea virusului bolii Newcastle va însemna că lotul va fi considerat suspect și va fi supus cerințelor articolului 4 din Directiva 92/66/CEE a Consiliului (1). În cazul în care se dovedește că virusul este de origine vaccinală, eșantionarea și examenul trebuie repetate.
Paragraf
(1) JO L 250, 5.9.1992, p. 1.