Paragraf
04/Volumul 02
Paragraf
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene
Paragraf
125
Paragraf
31993R3329
Paragraf
L 299/1
Paragraf
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE
Paragraf
REGULAMENTUL (CE) NR. 3329/93 AL CONSILIULUI
Paragraf
din 29 noiembrie 1993
Paragraf
privind încheierea unui acord în domeniul pescuitului între Comunitatea Economică Europeană și guvernul Comunității Dominica
Paragraf
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 43,
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei,
Paragraf
având în vedere avizul Parlamentului European (1),
Paragraf
întrucât Comunitatea și Dominica au negociat și parafat un acord în domeniul pescuitului care garantează, pe bază de reciprocitate, posibilități de pescuit pentru pescarii comunitari în apele în care Comunitatea Dominica își exercită suveranitatea și jurisdicția, precum și pentru pescarii din Dominica în zona de pescuit comunitară în largul coastei departamentelor franceze Guadelupa și Martinica;
Paragraf
întrucât este în interesul Comunității să aprobe acest acord,
Paragraf
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Paragraf
Articolul 1
Paragraf
Acordul în domeniul pescuitului între Comunitatea Economică Europeană și guvernul Comunitatea Dominica este aprobat în numele Comunității.
Paragraf
Textul acordului se anexează la prezentul regulament.
Paragraf
Articolul 2
Paragraf
Președintele Consiliului este autorizat să procedeze la notificarea prevăzută la articolul 14 din acord și să desemneze persoana împuternicită să semneze acordul prin care Comunitatea își asumă obligații.
Paragraf
Articolul 3
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
Paragraf
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 29 noiembrie 1993.
Paragraf
Pentru Consiliu
Paragraf
Președintele
Paragraf
G. COËME
Paragraf
(1) Aviz adoptat la 17 noiembrie 1993 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).