AcasăLegislație UE31991R2507

Regulamentul (CEE) nr. 2507/91 al Comisiei din 20 august 1991 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura Combinată

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:20.08.1991
În vigoare din:12.09.1991
EUR-Lex
Paragraf
02/Volumul 04
Paragraf
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene
Paragraf
253
Paragraf
31991R2507
Paragraf
L 233/9
Paragraf
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE
Paragraf
REGULAMENTUL (CEE) NR. 2507/91 AL COMISIEI
Paragraf
din 20 august 1991
Paragraf
privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura Combinată
Paragraf
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (1), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CEE) nr. 2242/91 (2), în special articolul 9,
Paragraf
întrucât, pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii Combinate anexate la regulamentul menționat anterior, este necesară adoptarea unor dispoziții privind clasificarea mărfurilor incluse în anexa la prezentul regulament;
Paragraf
întrucât Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 stabilește regulile generale de interpretare a Nomenclaturii Combinate; întrucât aceste reguli se aplică, de asemenea, oricărei alte nomenclaturi care o include pe aceasta, chiar parțial sau, eventual, adăugându-i subdiviziuni, și care se stabilește prin reglementări comunitare specifice, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură, în cadrul schimburilor de mărfuri;
Paragraf
întrucât, pentru aplicarea regulilor generale menționate anterior, este necesar ca mărfurile descrise în coloana 1 din tabelul inclus în anexa la prezentul regulament să fie încadrate la codurile NC corespunzătoare, indicate în coloana 2, în temeiul explicațiilor incluse în coloana 3;
Paragraf
întrucât dispozițiile din prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru Nomenclatură,
Paragraf
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Paragraf
Articolul 1
Paragraf
Este necesar ca mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului inclus în anexă să fie clasificate în Nomenclatura Combinată la codurile NC corespunzătoare, indicate în coloana 2 din tabelul menționat anterior.
Paragraf
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzeci și una zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
Paragraf
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 20 august 1991.
Paragraf
Pentru Comisie
Paragraf
Karel VAN MIERT
Paragraf
Membru al Comisiei
Paragraf
(1) JO L 256, 7.9.1987, p. 1.
Paragraf
(2) JO L 204, 27.7.1991, p. 21.
Paragraf
ANEXĂ
Paragraf
Descrierea mărfurilor
Paragraf
Clasificare
Paragraf
Cod NC
Paragraf
Explicație
Paragraf
(1)
Paragraf
(2)
Paragraf
(3)
Paragraf
Articol de îmbrăcăminte din țesătură (bumbac 100 %), format dintr-o singură piesă, fără mâneci, care acoperă în același timp partea superioară și partea inferioară a corpului până sub genunchi, și în mod separat, picioarele. Prezintă buzunare inserate la nivelul șoldurilor. Articolul de îmbrăcăminte, a cărui parte inferioară este amplu croită, are în față o deschidere parțială prevăzută cu butoniere, partea dreaptă peste partea stângă (a se vedea fotografia nr. 458) (1).
Paragraf
6204 42 00
Paragraf
Clasificarea este stabilită în conformitate cu dispozițiile cuprinse în regulile generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii Combinate, cu textele codurilor NC 6204 și 6204 42 00, precum și cu notele explicative la codurile NC 6204 41 00 și 6204 49 90.
Paragraf
Articol de îmbrăcăminte din țesătură (bumbac 100 %), format dintr-o singură piesă, strâns în talie, care acoperă în același timp partea superioară și partea inferioară a corpului până deasupra genunchilor și în mod separat, picioarele. Are mâneci scurte, două buzunare inserate la nivelul șoldurilor și un buzunar aplicat la nivelul pieptului. Articolul de îmbrăcăminte, cu guler, este parțial deschis în față și are butoniere, partea dreaptă peste partea stângă (a se vedea fotografia nr. 457) (1).
Paragraf
6211 42 90
Paragraf
Clasificarea este stabilită în conformitate cu dispozițiile cuprinse în regulile generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii Combinate, precum și cu textele codurilor NC 6211, 6211 42 și 6211 42 90.
Paragraf
Articol de îmbrăcăminte din țesătură (fibre sintetice 100 %), format dintr-o singură piesă, care acoperă în același timp partea superioară și partea inferioară a corpului până la glezne și separat, picioarele, cu mâneci scurte și buzunare inserate la nivelul șoldurilor. Are guler, este parțial deschis în față și are butoniere, partea dreaptă peste partea stângă. Este prevăzut cu un cordon care poate fi înnodat, din același material (a se vedea fotografia nr. 456) (1).
Paragraf
6211 43 90
Paragraf
Clasificarea este stabilită în conformitate cu dispozițiile cuprinse în regulile generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii Combinate, precum și cu textele codurilor NC 6211, 6211 43 și 6211 43 90.
Paragraf
(1) Fotografiile au un caracter pur orientativ.