AcasăLegislație UE31991R1176

Regulamentul (CEE) nr. 1176/91 al Comisiei din 6 mai 1991 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura Combinată

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:06.05.1991
În vigoare din:28.05.1991
EUR-Lex
Paragraf
02/Volumul 04
Paragraf
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene
Paragraf
234
Paragraf
31991R1176
Paragraf
L 114/27
Paragraf
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE
Paragraf
REGULAMENTUL (CEE) NR. 1176/91 AL COMISIEI
Paragraf
din 6 mai 1991
Paragraf
privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura Combinată
Paragraf
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (1), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CEE) nr. 315/91 (2), în special articolul 9,
Paragraf
întrucât, pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii Combinate anexate la regulamentul menționat anterior, este necesară adoptarea unor dispoziții privind clasificarea mărfurilor incluse în anexa la prezentul regulament;
Paragraf
întrucât Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 stabilește regulile generale de interpretare a Nomenclaturii Combinate; întrucât aceste reguli se aplică, de asemenea, oricărei alte nomenclaturi care o include pe aceasta, chiar parțial sau, eventual, adăugându-i subdiviziuni, și care se stabilește prin reglementări comunitare specifice, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură, în cadrul schimburilor de mărfuri;
Paragraf
întrucât, pentru aplicarea regulilor generale menționate anterior, este necesar ca mărfurile descrise în coloana 1 din tabelul inclus în anexa la prezentul regulament să fie încadrate la codurile NC corespunzătoare, indicate în coloana 2, în temeiul explicațiilor incluse în coloana 3;
Paragraf
întrucât dispozițiile din prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru Nomenclatură,
Paragraf
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Paragraf
Articolul 1
Paragraf
Este necesar ca mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului inclus în anexă trebuie să fie clasificate în Nomenclatura Combinată la codurile NC corespunzătoare, indicate în coloana 2 din tabelul menționat anterior.
Paragraf
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzeci și una zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
Paragraf
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 6 mai 1991.
Paragraf
Pentru Comisie
Paragraf
Christiane SCRIVENER
Paragraf
Membru al Comisiei
Paragraf
(1) JO L 256, 7.9.1987, p. 1.
Paragraf
(2) JO L 37, 9.2.1991, p. 24.
Paragraf
ANEXĂ
Paragraf
Descrierea mărfurilor
Paragraf
Clasificare
Paragraf
Cod NC
Paragraf
Explicație
Paragraf
(1)
Paragraf
(2)
Paragraf
(3)
Paragraf
1. Un set format din două piese de îmbrăcăminte destinat vânzării cu amănuntul, care conține:
Paragraf
(a)
Paragraf
un articol de îmbrăcăminte subțire, confecționat din tricot imprimat, cu motive multicolore (bumbac 100 %), care acoperă partea superioară a corpului, cu mâneci lungi și răscroială parțială la baza gâtului, încheiată cu nasturi, partea dreaptă peste partea stângă. La răscroiala gâtului, la bază și la mâneci, articolul prezintă o bandă elastică de culoarea pantalonilor.
Paragraf
(b)
Paragraf
un pantalon subțire, din tricot, uni (bumbac 100 %), care coboară din talie până la glezne, fără tăietură în talie. Pantalonul se strânge la nivelul taliei cu un elastic și prezintă o bandă elastică la partea inferioară.
Paragraf
[a se vedea fotografia nr. 446] (1)
Paragraf
6108 31 90
Paragraf
Clasificarea este stabilită în conformitate cu dispozițiile cuprinse în regulile generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii Combinate, precum și cu textele codurilor NC 6108, 6108 31 și 6108 31 90.
Paragraf
Datorită aspectului general și stofei ușoare, este necesar ca acest set să fie considerat pijama.
Paragraf
2. Un set format din două piese de îmbrăcăminte destinat vânzării cu amănuntul, care conține:
Paragraf
(a)
Paragraf
un articol de îmbrăcăminte subțire din tricot, cu dungi, bicolor (bumbac 100 %), care acoperă partea superioară a corpului, cu mâneci lungi și răscroială gâtului ușor rotunjită fără tăietură. La răscroiala gâtului, la bază și la manșete, articolul prezintă o bandă elastică, iar în față, un motiv decorativ aplicat.
Paragraf
(b)
Paragraf
un pantalon confecționat din același tip de tricot, care coboară din talie până la glezne, fără tăietură în talie. Articolul se strânge în talie cu ajutorul unui elastic și prezintă o bandă elastică la extremitățile inferioare.
Paragraf
[a se vedea fotografia nr. 464] (1)
Paragraf
6108 31 90
Paragraf
Clasificarea este stabilită în conformitate cu dispozițiile cuprinse în regulile generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii Combinate, precum și cu textele codurilor NC 6108, 6108 31 și 6108 31 90.
Paragraf
Datorită aspectului general și stofei ușoare, este necesar ca acest set să fie considerat pijama.
Paragraf
3. Un articol de îmbrăcăminte subțire, confecționat din două țesături de culori diferite (bumbac 100 %), care acoperă partea superioară a corpului, cu croială dreaptă, răscroit la baza gâtului, cu mâneci scurte, două buzunare la nivelul pieptului și o glugă cu șnur. În față, acest tip de articol prezintă o tăietură completă, închisă cu nasturi, partea stângă peste partea dreaptă, iar manșetele mânecilor și baza sunt tivite (cămașă sport).
Paragraf
[a se vedea fotografia nr. 462] (1)
Paragraf
6205 20 00
Paragraf
Clasificarea este stabilită în conformitate cu dispozițiile cuprinse în regulile generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii Combinate, precum și cu textele codurilor NC 6205 și 6205 20 00. A se vedea și notele explicative de la poziția 6205 din sistemul armonizat.
Paragraf
4. Un articol de îmbrăcăminte subțire, țesut (100 % bumbac), care acoperă partea superioară a corpului, cu croială dreaptă, răscroit la baza gâtului, cu mâneci lungi cu manșete, cu două buzunare la nivelul pieptului și glugă cu șnur. Articolul prezintă în față o tăietură completă încheiată cu nasturi, partea stângă peste partea dreaptă. De asemenea, prezintă motive decorative aplicate pe buzunare, și imprimate pe spate, iar baza este tivită (cămașă sport).
Paragraf
[a se vedea fotografia nr. 463] (1)
Paragraf
6205 20 00
Paragraf
Clasificarea este stabilită în conformitate cu dispozițiile cuprinse în regulile generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii Combinate, precum și cu textele codurilor NC 6205 și 6205 20 00. A se vedea și notele explicative de la poziția 6205 din Sistemul armonizat.
Paragraf
(1) Fotografiile au un caracter pur orientativ.