Directiva Consiliului din 27 noiembrie 1984 privind obligațiile reciproce ale organismelor de asigurare a creditelor la export ale statelor membre care acționează în numele sau cu sprijinul statului, ori ale serviciilor publice care acționează în locul acestor organisme, în cazul garantării comune a unui contract care include unul sau mai multe subcontracte în unul sau mai multe state membre ale Comunităților Europene

11/Volumul 04

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

31984L0568

L 314/24

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DIRECTIVA CONSILIULUI

din 27 noiembrie 1984

privind obligațiile reciproce ale organismelor de asigurare a creditelor la export ale statelor membre care acționează în numele sau cu sprijinul statului, ori ale serviciilor publice care acționează în locul acestor organisme, în cazul garantării comune a unui contract care include unul sau mai multe subcontracte în unul sau mai multe state membre ale Comunităților Europene

(84/568/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolele 100 și 113,

având în vedere propunerea Comisiei,

întrucât asigurarea și finanțarea exporturilor influențează fluxurile comerciale internaționale și constituie în această calitate un instrument puternic de politică comercială;

întrucât interdependența crescândă a economiilor statelor membre creează o tendință de creștere a operațiunilor de export realizate în cooperare de mai multe întreprinderi din diferite state membre;

întrucât această cooperare este un factor important, chiar determinant, al competitivității exporturilor comunitare pe piețele țărilor terțe;

întrucât, prin urmare, ar trebui încurajată o astfel de cooperare, în special în domeniul subcontractărilor;

întrucât diferențele dintre sistemele de garantare și de finanțare la export în prezent în vigoare în statele membre pot provoca dificultăți în realizarea operațiunilor de export respective;

întrucât asigurarea comună este o formă de colaborare între asigurătorii de credite din diferite state membre care permite întreprinderilor din aceste state membre să coopereze în domeniul exportului;

întrucât, în consecință, este important să se asigure și să se dezvolte buna funcționare a acestei forme de colaborare între asigurătorii de credite;

întrucât, în ultimul rând, sistemele de garantare și finanțare în vigoare în statele membre au un efect direct asupra funcționării pieței comune și întrucât ar părea util să se aplice această formă de colaborare și schimburilor intracomunitare; întrucât punerea în aplicare a prezentei directive nu implică totuși nici o modificare a actelor cu putere de lege ale statelor membre și întrucât consultarea Parlamentului European nu este, prin urmare, obligatorie,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

(1) Statele membre se asigură că organismele lor de asigurare de credite la export, care acționează în numele sau cu sprijinul statului, sau serviciile publice care acționează în locul acestor organisme respectă, în ceea ce privește obligațiile lor reciproce, dispozițiile convenției- tip care figurează în anexă, în cazul în care hotărăsc să acorde, împreună cu un organism sau cu un serviciu public al unui alt stat membru, garanții referitoare la o un contract care include unul sau mai multe subcontracte în unul sau mai multe state membre.

(2) Dispozițiile anexei nu exclud adoptarea de către organismele sau serviciile prevăzute la alineatul (1) a unor dispoziții suplimentare, care nu aduc atingere domeniului de aplicare a dispozițiilor anexei în cazul aplicării acestora la fiecare operațiune specifică.

Articolul 2

După doi ani de la punerea în aplicare a prezentei directive, Comisia prezintă un raport asupra experienței acumulate în urma aplicării dispozițiilor anexei.

Comisia poate prezenta în orice moment propuneri de modificare a acestor dispoziții.

Articolul 3

Statele membre iau măsurile necesare pentru a asigura respectarea dispozițiilor anexei în termen de șase luni de la notificarea (1) prezentei directive.

Statele membre informează Comisia asupra acestor măsuri.

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 27 noiembrie 1984.

Pentru Consiliu

Președintele

P. BARRY

(1) Prezenta directivă a fost notificată statelor membre la 3 decembrie 1984.

ANEXĂ

CONVENȚIE-TIP

Articolul 1

Domeniul de aplicare

Prezenta convenție are ca obiectiv reglementarea obligațiilor reciproce ale asigurătorilor de credite la export din Comunitatea Economică Europeană în cazul în care:

o întreprindere („contractant principal”) subcontractează uneia sau mai multor întreprinderi („subcontractori”) din unul sau mai multe state membre ale Comunității Economice Europene un contract de export pentru care este unică titulară, încheiat cu o întreprindere („cumpărătorul”) situată:

fie într-o țară care nu aparține Comunității Economice Europene;

fie într-un stat membru al Comunității Economice Europene, altul decât cele în care se află contractantul principal și subcontractorul (subcontractorii);

contractantul principal s-a angajat să plătească subcontractorului (subcontractorilor) fracțiunea care le este datorată din sumele care îi sunt plătite de către cumpărător, precum și să îndeplinească toate formalitățile care pot fi eventual necesare transferului fracțiunii sumelor plătite de către cumpărător și care este datorată subcontractorului (subcontractorilor);

nu există nici o legătură de drept între subcontractor (subcontractori) și cumpărător;

asigurătorul de credite al contractantului principal („asigurător principal”) și asigurătorul (asigurătorii) subcontractorului (subcontractorilor) („asigurători comuni”) sunt dispuși să garanteze, fiecare în condițiile obișnuite ale polițelor lor, partea operațiunii executate în țara respectivă a fiecăruia împotriva riscurilor definite de aceștia în fiecare convenție în parte.

Convențiile pe care asigurătorii de credite la export mai sus menționați le încheie în fiecare caz în parte cu privire la acordarea de garanții comune unui contractant principal și unuia sau mai multor subcontractori sunt guvernate de articolele următoare.

Articolul 2

Obligațiile asigurătorului principal

Asigurătorul principal, asumându-și singur gestiunea riscului, inclusiv a subcontractărilor, se angajează:

(a)

să garanteze contractantul principal, doar pentru propria sa parte din contract, împotriva riscurilor definite de acesta în fiecare convenție în parte;

(b)

să nu accepte nici o modificare a modalităților de executare a contractului (valoare, livrare, plată etc.) sau a contractului încheiat între contractantul principal și subcontractorul (subcontractorii) pentru executarea contractului menționat anterior, decât de comun acord cu asigurătorul (asigurătorii) comuni;

(c)

să nu pronunțe decăderea din dreptul la despăgubiri rezultând din polița eliberată contractantului principal, ca urmare a unei neîndepliniri a obligațiilor de către acesta din urmă, fără să înștiințeze asigurătorul sau asigurătorii comuni;

(d)

să nu pronunțe expirarea valabilității poliței fără să înștiințeze asigurătorul sau asigurătorii comuni;

(e)

să notifice asigurătorului sau asigurătorilor comuni orice fapt despre care ia cunoștință și care ar putea să modifice natura sau importanța riscului sau să conducă la sinistru;

(f)

în caz de sinistru sau de amenințare de sinistru, să consulte asigurătorul sau asigurătorii comuni asupra măsurilor care trebuie luate; decizia de recunoaștere a sinistrului va trebui să fie luată, pe cât posibil, de comun acord, valoarea despăgubirii și modalitățile de reglementare ale acesteia fiind stabilite în conformitate cu prevederile fiecărei polițe;

(g)

în caz de sinistru, să ia el însuși sau să ceară contractantului principal să ia măsurile necesare în vederea recuperării sumelor neplătite și să-i plătească înapoi asigurătorului comun fracțiunea care îi este datorată din sumele recuperate, precum și să îndeplinească formalitățile eventual necesare transferului acesteia. Cheltuielile de recuperare care îi revin asigurătorului principal vor fi repartizate între asigurători proporțional cu cota-parte din contractul asigurat;

(h)

în caz de anulare a garanției acordate contractantului principal, să facă tot posibilul pentru a se conforma obligațiilor prevăzute în prezentul articol.

Articolul 3

Obligații ale fiecăruia dintre asigurătorii comuni

Fiecare dintre asigurătorii comuni se angajează:

(a)

să garanteze subcontractorul din țara sa doar pentru partea acestuia din operațiune, împotriva riscurilor definite de acesta în fiecare convenție în parte;

(b)

să nu accepte nici o modificare a contractului încheiat între contractantul principal și subcontractor sau subcontractori pentru executarea contractului încheiat cu cumpărătorul, decât de comun acord cu asigurătorul principal;

(c)

să nu pronunțe decăderea din dreptul la despăgubiri rezultând din polița eliberată subcontractorului, ca urmare a unei neîndepliniri a obligațiilor de către acesta din urmă, fără să înștiințeze asigurătorul principal;

(d)

să nu pronunțe expirarea valabilității poliței fără să înștiințeze asigurătorul principal;

(e)

să înștiințeze asigurătorul principal asupra oricărui fapt despre care ia cunoștință și care ar putea să modifice natura sau importanța riscului sau să conducă la un sinistru;

(f)

în caz de anulare a garanției acordate subcontractorului, să facă tot posibilul pentru a se conforma obligațiilor prevăzute în prezentul articol.

Articolul 4

Consolidare

În cazul unui acord de consolidare a datoriei țării cumpărătoare, asigurătorul principal și asigurătorul sau asigurătorii comuni se consultă asupra căilor și mijloacelor care permit rezolvarea problemelor specifice ridicate de acordul de consolidare.

Articolul 5

Operațiuni de credit - cumpărător

Asigurătorii de credite din Comunitate care apreciază de comun acord că sistemele lor de credit - cumpărător sunt suficient de compatibile pot, de asemenea, să convină asupra deschiderii sau acoperirii unui credit - cumpărător unic pentru totalitatea unui contract, caz în care dispozițiile prezentei convenții se aplică prin analogie.

Articolul 6

Arbitraj

Orice litigiu rezultat din prezenta convenție care nu poate fi soluționat pe cale amiabilă este supus unui tribunal arbitral compus din trei arbitri. Fiecare dintre părțile în cauză desemnează un arbitru. Cel de-al treilea arbitru este desemnat de președintele Curții de Justiție a Comunităților Europene; acesta are funcția de președinte al tribunalului arbitral. Procedura este reglementată de Regulamentul de conciliere și arbitraj al Camerei Internaționale de Comerț.