Paragraf
03/Volumul 02
Paragraf
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene
Paragraf
224
Paragraf
31977R1805
Paragraf
L 198/19
Paragraf
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE
Paragraf
REGULAMENTUL (CEE) NR. 1805/77 AL COMISIEI
Paragraf
din 4 august 1977
Paragraf
privind normele speciale de aplicare, în sectorul cărnii de vită, a Regulamentului (CEE) nr. 1055/77 privind stocarea și circulația produselor cumpărate de un organism de intervenție
Paragraf
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 1055/77 al Consiliului din 17 mai 1977 privind stocarea și circulația produselor cumpărate de un organism de intervenție (1), în special articolul 4 alineatul (6),
Paragraf
întrucât Regulamentul (CEE) nr. 1722/77 al Comisiei din 28 iulie 1977 (2) adoptă normele comune de aplicare a Regulamentului (CEE) 1055/77 privind stocarea și circulația produselor cumpărate de un organism de intervenție; întrucât este necesar să se adopte norme speciale de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1055/77 cu privire la sectorul cărnii de vită;
Paragraf
întrucât articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 1055/77 prevede că produsele deținute de un organism de intervenție în afara teritoriului statului membru sub jurisdicția căruia se află și care nu sunt aduse înapoi în respectivul stat membru nu trebuie desfăcute la prețurile și în condițiile stabilite sau care urmează a fi stabilite pentru locul de stocare; întrucât, în cazul în care locul de stocare este situat pe teritoriul unui alt stat membru, este necesară analiza, atunci când se calculează prețul de vânzare, în cazul unei vânzări la un preț fixat în avans și atunci când se fixează prețul minim în cazul unei vânzări prin ofertă, a oricăror valori monetare sau de adaos compensatorii percepute sau acordate în ceea ce privește schimburile cu un produs identic între statele membre în cauză; întrucât, atunci când locul de stocare este situat în afara Comunității,
Paragraf
trebuie să se ia în considerare, dacă este cazul, acordarea unei restituiri;
Paragraf
întrucât este necesară renunțarea la anumite dispoziții prevăzute în articolul 9 alineatul (3) din Regulamentul (CEE) nr. 193/75 al Comisiei din 17 ianuarie 1975 privind normele comune de aplicare a sistemului de licențe la import și export și a certificatelor de fixare în avans pentru produse agricole (3), modificat ultima dată prin Regulamentul (CEE) nr. 1470/77 (4);
Paragraf
întrucât, pentru a furniza dovada că produsele stocate într-o țară terță au fost puse în liberă circulație, trebuie aplicate dispozițiile prevăzute în articolul 11 din Regulamentul (CEE) nr. 192/75 al Comisiei din 17 ianuarie 1975 privind normele detaliate de aplicare a restituirilor la export pentru produsele agricole (5), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CEE) nr. 1633/77 (6);
Paragraf
întrucât, din motive de simplificare administrativă, este necesar să se prevadă că prețul de vânzare al produselor deținute de către un organism de intervenție și stocate în afara teritoriului statului membru sub a cărui jurisdicție se află organismul este achitat în moneda respectivului stat membru;
Paragraf
întrucât, în scopul armonizării, toate produsele stocate în afara teritoriului statului membru sub a cărui jurisdicție se află organismul de intervenție care deține respectivele produse trebuie să respecte dispozițiile prezentului regulament;
Paragraf
întrucât măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului de gestionare a cărnii de vită,
Paragraf
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Paragraf
Articolul 1
Paragraf
(1) În cazul în care produsele din sectorul cărnii de vită deținute de un organism de intervenție și stocate pe teritoriul unui stat membru, altul decât statul membru sub a cărui jurisdicție se află respectivul organism, sunt vândute la un preț fixat în avans, prețul de vânzare al respectivelor produse corespunde prețului de vânzare al unui produs identic dintr-un stat membru sub a cărui jurisdicție se află organismul de intervenție, minus sau plus orice valori monetare sau de adaos compensatorii aplicabile, dacă este cazul, în schimbul dintre respectivul stat membru și statul membru pe al cărui teritoriu este stocat produsul.
Paragraf
(2) Rata care trebuie utilizată pentru calcularea valorilor monetare sau de adaos compensatorii prevăzute în alineatul (1) este cea care se aplică în ziua în care se încheie contractul de vânzare.
Paragraf
Articolul 2
Paragraf
(1) Atunci când produsele deținute de un organism de intervenție și stocate pe teritoriul unei țări terțe sunt vândute la un preț fixat în avans, prețul de vânzare corespunde prețului de vânzare al unui produs identic din statul membru sub a cărui jurisdicție se află organismul de intervenție, minus valoarea celei mai mici restituiri și minus sau plus orice valori monetare sau de adaos compensatorii care s-ar aplica în cazul în care produsul identic s-ar exporta într-o țară terță.
Paragraf
(2) Rata utilizată pentru calcularea valorii celei mai mici restituiri și a valorilor monetare sau de adaos compensatorii prevăzute în alineatul (1) este cea care se aplică în ziua în care se încheie contractul de vânzare.
Paragraf
Totuși, în cazul în care în ziua încheierii contractului, cumpărătorul prezintă un certificat de fixare în avans a restituirii, rata utilizată pentru calcularea valorii celei mai mici restituiri este cea care se aplică în ziua fixării în avans.
Paragraf
În cazul în care se aplică paragraful precedent, ziua încheierii contractului de vânzare este considerată ziua în care sunt încheiate formalitățile vamale de export.
Paragraf
Prin derogare de la articolul 9 alineatul (3) din Regulamentul (CEE) nr. 193/75, organismul de intervenție înregistrează și avizează certificatul.
Paragraf
(3) În cazul în care, în decurs de șase luni de la ziua încheierii contractului de vânzare, cumpărătorul aduce dovada că produsele cumpărate au fost puse în liberă circulație în țara terță în care au fost stocate sau într-o altă țară terță, diferența dintre valoarea restituirii aplicabile pentru țara terță în care produsele au fost puse în liberă circulație și valoarea celei mai mici restituiri este dedusă din prețul de vânzare, în conformitate cu alineatul (1).
Paragraf
Dovada la care se face referire în paragraful precedent se prezintă în conformitate cu articolul 11 din Regulamentul (CEE) nr. 192/75.
Paragraf
Articolul 3
Paragraf
În cazul în care produsele din sectorul cărnii de vită deținute de un organism de intervenție și stocate pe teritoriul unuia sau al mai multor state membre, altele decât statul membru sub a cărui jurisdicție se află respectivul organism, sau într-o țară terță, sunt vândute în cadrul unei proceduri de licitație, se fixează un preț minim de vânzare, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 27 din Regulamentul (CEE) nr. 805/68, pentru fiecare stat membru sau țară terță în care sunt stocate produsele și pentru fiecare produs.
Paragraf
Articolul 4
Paragraf
Prețurile de vânzare prevăzute în prezentul regulament se achită în moneda statului membru sub a cărui jurisdicție se află organismul de intervenție care deține produsele.
Paragraf
Articolul 5
Paragraf
În sensul aplicării prezentului regulament, ziua în care organismul de intervenție acceptă cererea unui contract este considerată ziua încheierii contractului de vânzare.
Paragraf
Articolul 6
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
Paragraf
Prezentul regulament se aplică produselor stocate în afara teritoriului statului membru sub a cărui jurisdicție se află organismul de intervenție care deține respectivele produse, indiferent de data la care a început stocarea.
Paragraf
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 4 august 1977.
Paragraf
Pentru Comisie
Paragraf
Finn GUNDELACH
Paragraf
Vicepreședinte
Paragraf
(1) JO L 128, 24.5.1977, p. 1.
Paragraf
(2) JO L 189, 29.7.1977, p. 36.
Paragraf
(3) JO L 25, 31.1.1975, p. 10.
Paragraf
(4) JO L 162, 1.7.1977, p. 11.
Paragraf
(5) JO L 25, 31.1.1975, p. 1.
Paragraf
(6) JO L 181, 21.7.1977, p. 33.