AcasăLegislație UE31977R1660

Regulamentul (CEE) nr. 1660/77 al Consiliului din 18 iulie 1977 privind măsurile de salvgardare prevăzute de Acordul de cooperare și de Acordul interimar între Comunitatea Economică Europeană și Republica Arabă Siriană

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:18.07.1977
În vigoare din:27.07.1977
EUR-Lex
Paragraf
11/Volumul 02
Paragraf
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene
Paragraf
153
Paragraf
31977R1660
Paragraf
L 186/5
Paragraf
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE
Paragraf
REGULAMENTUL (CEE) NR. 1660/77 AL CONSILIULUI
Paragraf
din 18 iulie 1977
Paragraf
privind măsurile de salvgardare prevăzute de Acordul de cooperare și de Acordul interimar între Comunitatea Economică Europeană și Republica Arabă Siriană
Paragraf
CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolele 43 și 113,
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei,
Paragraf
având în vedere avizul Parlamentului European (1),
Paragraf
întrucât, la 18 ianuarie 1977, au fost semnate un acord de cooperare între Comunitatea Economică Europeană și Republica Arabă Siriană, denumit în continuare „acord de cooperare”, și un acord interimar (2);
Paragraf
întrucât, pentru punerea în aplicare a clauzelor de salvgardare și a măsurilor conservatorii prevăzute la articolele 31-33 și 41 din acordul de cooperare și la articolele 23-25 și 32 din acordul interimar, trebuie să se stabilească normele de aplicare a reglementărilor comunitare, în special cele prevăzute de Regulamentul (CEE) nr. 1439/74 al Consiliului din 4 iunie 1974 privind regimul comun aplicabil importurilor (3) și cele prevăzute de Regulamentul (CEE) nr. 459/68 al Consiliului din 5 aprilie 1968 privind protecția împotriva practicilor de dumping, acordarea de prime și subvenții din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Economice Europene (4), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CEE) nr. 2011/73 (5),
Paragraf
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Paragraf
Articolul 1
Paragraf
În cazul unor practici susceptibile de a expune Comunitatea la măsuri de salvgardare, în temeiul articolului 33 din acordul de cooperare și în temeiul articolului 25 din acordul interimar, Comisia, fără a aduce atingere articolului 2 din prezentul regulament, după ce a examinat dosarul din proprie inițiativă sau la cererea unui stat membru, se pronunță asupra compatibilității practicilor cu acordul.
Paragraf
Articolul 2
Paragraf
În cazul practicilor de dumping sau al ajutoarelor publice susceptibile de a justifica aplicarea de către Comunitate a măsurilor prevăzute la articolul 31 din acordul de cooperare și la articolul 23 din acordul interimar, instituirea drepturilor antidumping și a unor drepturi compensatorii este decisă în conformitate cu procedura și normele prevăzute de Regulamentul (CEE) nr. 459/68.
Paragraf
Articolul 3
Paragraf
În cazul practicilor susceptibile de a justifica aplicarea de către Comunitate a măsurilor prevăzute la articolele 32 și 41 din acordul de cooperare și la articolele 24 și 32 din acordul interimar, Consiliul poate adopta, în condițiile stabilite la articolele menționate anterior, măsuri de salvgardare adecvate, în conformitate cu procedura și normele prevăzute de Regulamentul (CEE) nr. 1439/74, în special la articolul 13 alineatele (2) și (3).
Paragraf
În caz de urgență și în condițiile prevăzute la articolul 32 din acordul de cooperare și la articolul 24 din acordul interimar:
Paragraf
Comisia poate adopta măsurile de salvgardare corespunzătoare, în conformitate cu procedura și normele prevăzute de Regulamentul 1439/74, în special la articolul 12 alineatele (2) și (3);
Paragraf
orice stat membru poate adopta, cu titlu provizoriu, măsuri de salvgardare, în conformitate cu regimul descris la articolul 14 alineatele (1)-(4) din Regulamentul (CEE) nr. 1439/74.
Paragraf
Articolul 4
Paragraf
(1) Prezentul regulament nu împiedică aplicarea reglementărilor privind organizarea comună a pieței agricole și a dispozițiilor administrative comunitare sau naționale care decurg din acestea, precum și a reglementărilor specifice adoptate în temeiul articolului 235 din tratat, aplicabile mărfurilor rezultate din transformarea produselor agricole; prezentul regulament se aplică în mod complementar.
Paragraf
(2) Cu toate acestea, articolul 3 paragraful al doilea a doua liniuță nu se aplică produselor care intră sub incidența reglementărilor în cauză.
Paragraf
Articolul 5
Paragraf
Comisia adresează Consiliului de cooperare și comisiei mixte notificările Comunității prevăzute la articolul 33 din acordul de cooperare și la articolul 25 din acordul interimar.
Paragraf
Articolul 6
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
Paragraf
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 18 iulie 1977.
Paragraf
Pentru Consiliu
Paragraf
Președintele
Paragraf
A. HUMBLET
Paragraf
(1) Aviz emis la 8 iulie 1977 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).
Paragraf
(2) JO L 126, 23.5.1977, p. 89.
Paragraf
(3) JO L 159, 15.6.1974, p. 1.
Paragraf
(4) JO L 93, 17.4.1968, p. 1.
Paragraf
(5) JO L 206, 27.7.1973, p. 3.