AcasăLegislație UE02023R2867-20240526

Regulamentul delegat (UE) 2023/2867 al Comisiei din 5 octombrie 2023 de completare a Regulamentului (UE) 2019/631 al Parlamentului European și al Consiliului prin stabilirea principiilor directoare și a criteriilor pentru definirea procedurilor de verificare a valorilor emisiilor de CO2 și ale consumului de combustibil ale autoturismelor și ale vehiculelor utilitare ușoare în circulație (verificare în circulație) (Text cu relevanță pentru SEE)

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:26.05.2024
În vigoare din:26.05.2024
Articole:7
EUR-Lex

Articolul 1

Obiect și domeniu de aplicare

Alineatul 1
Prezentul regulament stabilește principiile directoare și criteriile pentru definirea procedurilor necesare pentru a se verifica dacă valorile emisiilor de CO2 și ale consumului de combustibil înregistrate în certificatele de conformitate corespund emisiilor de CO2 și consumului de combustibil ale vehiculelor în circulație. Prezentul regulament stabilește, de asemenea, procedurile pentru verificarea prezenței oricăror strategii la bord sau cu privire la vehiculele incluse în eșantion care îmbunătățesc în mod artificial performanța vehiculului în contextul încercărilor efectuate în scopul omologării de tip (verificare în circulație).
Alineatul 2
Prezentul regulament nu se aplică:
Litera a
vehiculelor scutite de măsurarea emisiilor de CO2;
Litera b
producătorilor care, împreună cu toate întreprinderile asociate acestora, au fost responsabili pentru punerea în circulație a mai puțin de 1000 de autoturisme noi sau a mai puțin de 1000 de vehicule utilitare ușoare noi înmatriculate în Uniune, în anul calendaristic anterior cu doi ani anului calendaristic în care sunt selectate familiile de vehicule pentru verificarea în circulație în conformitate cu articolul 3 alineatul (1).

Articolul 2

Definiții

Paragraf
În sensul prezentului regulament, se aplică definițiile prevăzute la articolul 2 din Regulamentul (UE) 2017/1151 al Comisiei și la articolul 3 din Regulamentul (UE) 2019/631.
Paragraf
De asemenea, se aplică următoarele definiții:
Punctul 1
autoritate care acordă omologarea de tip înseamnă autoritatea de omologare de tip care a acordat omologarea de tip în ceea ce privește emisiile în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului sau, după caz, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 595/2009 al Parlamentului European și al Consiliului;
Punctul 2
familie de verificare în circulație înseamnă toate vehiculele M1 sau N1 pentru care o autoritate de omologare de tip a acordat omologarea de tip în ceea ce privește emisiile în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 715/2007 sau, după caz, cu Regulamentul (CE) nr. 595/2009 pe baza aceleiași încercări de tipul 1, astfel cum este prevăzută în anexa XXI la Regulamentul (UE) 2017/1151, pentru vehiculul H sau vehiculul L;
Punctul 3
familie de rezistență la înaintarea pe drum înseamnă familia de rezistență la înaintarea pe drum sau familia de matrice de rezistențe la înaintarea pe drum, astfel cum sunt definite la punctele 6.3.3 și 6.3.4 din Regulamentul ONU nr. 154; în cazul vehiculelor N1 omologate de tip în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 595/2009, o familie de rezistență la înaintarea pe drum este formată din toate vehiculele din familia de verificare în circulație în cauză;
Punctul 4
strategii artificiale înseamnă strategii la bord sau cu privire la vehiculele incluse în eșantion care îmbunătățesc în mod artificial performanța vehiculului în cadrul încercărilor efectuate în scopul omologării de tip.

Articolul 3

Selectarea familiilor de verificare în circulație

Paragraf
Fiecare autoritate care acordă omologarea de tip selectează anual un eșantion de familii de verificare în circulație pentru care a emis omologări de tip în ceea ce privește emisiile. Selecția include cel puțin o familie de verificare în circulație pentru fiecare producător pentru care autoritatea care acordă omologarea de tip a emis omologări de tip în ceea ce privește emisiile în cei trei ani calendaristici anteriori verificării în circulație.

Articolul 4

Încercări de verificare în circulație

Alineatul 1
Pentru fiecare familie de verificare în circulație selectată în conformitate cu articolul 3, autoritatea care acordă omologarea de tip selectează, în scopul încercărilor menționate la alineatul (2), vehicule în circulație care se află într-o stare reprezentativă pentru un vehicul întreținut și utilizat în mod corespunzător și care au caracteristici care figurează printre cele înregistrate în certificatul de conformitate.
Alineatul 2
Autoritatea care acordă omologarea de tip verifică dacă valorile emisiilor specifice de CO2 și ale consumului de combustibil înregistrate în certificatele de conformitate ale vehiculelor selectate în conformitate cu alineatul (1) corespund emisiilor de CO2 și consumului de combustibil ale vehiculelor în circulație și dacă există strategii artificiale, prin intermediul oricăreia dintre următoarele încercări:
Litera a
pentru un număr de vehicule determinat pe baza unei metode de evaluare statistică: încercări privind standul dinamometric în conformitate cu anexa B6 și cu anexa B8 la Regulamentul ONU nr. 154;
Litera b
pentru un număr de vehicule, determinat pe baza unei metode de evaluare statistică, care aparțin unei singure familii de rezistență la înaintarea pe drum: încercări privind rezistența la înaintarea pe drum în conformitate cu anexa B4 la Regulamentul ONU nr. 154;
Litera c
pentru un număr adecvat de vehicule: încercări specifice care utilizează metode de încercare virtuale sau fizice.
Alineatul 3
Autoritatea care acordă omologarea de tip încredințează încercările menționate la alineatul (2) unui serviciu tehnic care nu a efectuat, pentru familia de verificare în circulație în cauză, încercarea de tipul 1 prevăzută în anexa XXI la Regulamentul (UE) 2017/1151 în scopul omologării de tip în ceea ce privește emisiile în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 715/2007 sau, după caz, cu Regulamentul (CE) nr. 595/2009.
Alineatul 4
Autoritatea care acordă omologarea de tip evaluează rezultatele încercărilor în cazul fiecărui vehicul de încercare și stabilește dacă valorile emisiilor de CO2 și ale consumului de combustibile ale vehiculelor în circulație sunt mai mari decât valorile emisiilor specifice de CO2 și ale consumului de combustibil înregistrate în certificatele de conformitate, ținând seama de evaluarea statistică a încercărilor menționate la alineatul (2) literele (a) și (b), și dacă există strategii artificiale.
Alineatul 5
Fiecare producător furnizează, la cerere, autorității care acordă omologarea de tip și oricărei entități care efectuează încercări de verificare în circulație toate informațiile, documentația și specificațiile tehnice sau tot sprijinul necesar pentru efectuarea în mod adecvat a verificării în circulație.

Articolul 5

Documentația, obligația de informare și concluzia autorității care acordă omologarea de tip

Alineatul 1
Autoritatea care acordă omologarea de tip se asigură că încercările efectuate în conformitate cu articolul 4 sunt documentate și că rapoartele de încercare sunt puse la dispoziția Comisiei, a producătorului vehiculelor în cauză și, la cerere, a altor autorități de omologare de tip, a autorităților de supraveghere a pieței și a terților care respectă cerințele din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/163 al Comisiei.
Alineatul 2
În termen de 10 luni de la începerea unei încercări, autoritatea care acordă omologarea de tip ajunge la o concluzie cu privire la faptul dacă verificarea în circulație a identificat sau nu o lipsă de corespondență între valorile emisiilor de CO2 și ale consumului de combustibil ale vehiculelor în circulație și valorile înregistrate în certificatele de conformitate sau prezența unor strategii artificiale.
Alineatul 3
O concluzie în conformitate cu alineatul (2) a autorității care acordă omologarea de tip se aplică tuturor vehiculelor din familia de verificare în circulație în cauză sau, în cazul în care concluzia respectivă se bazează pe rezultatele încercărilor privind rezistența la înaintarea pe drum, tuturor vehiculelor din familia de rezistență la înaintarea pe drum în cauză care au fost puse în circulație pentru prima dată în Uniune.

Articolul 6

Finanțarea verificărilor în circulație

Paragraf
Autoritatea care acordă omologarea de tip se asigură că există suficiente resurse pentru a acoperi costurile aferente verificării în circulație. Aceste costuri se recuperează prin taxe care pot fi percepute de la producător de către autoritatea care acordă omologarea de tip. Taxele acoperă etapele verificării în circulație care sunt necesare pentru ca autoritatea care acordă omologarea de tip să ajungă la o concluzie, astfel cum se menționează la articolul 5 alineatul (2).

Articolul 7

Intrarea în vigoare

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.