AcasăLegislație UE02023R2465-20241014

Regulamentul delegat (UE) 2023/2465 al Comisiei din 17 august 2023 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele de comercializare aplicabile ouălor și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 589/2008 al Comisiei

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:14.10.2024
În vigoare din:14.10.2024
Articole:26
EUR-Lex

Articolul 1

Obiect

Paragraf
Prezentul regulament completează Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 cu norme privind standardele de comercializare aplicabile ouălor de găini din specia Gallus gallus, cu excepția ouălor pentru incubație, în special în ceea ce privește:
Litera a
criteriile de clasificare;
Litera b
conservarea și manipularea;
Litera c
cerințele privind marcarea și ambalarea;
Litera d
utilizarea mențiunilor rezervate facultative;
Litera e
nivelurile de toleranță;
Litera f
condițiile pentru importuri și exporturi.

Articolul 2

Definiții

Paragraf
În sensul prezentului regulament și al Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/2466, se aplică definițiile de la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 852/2004 și de la punctele 5.2, 5.3, 5.4 și 7.3 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 853/2004.
Paragraf
De asemenea, se aplică următoarele definiții:
Litera a
ambalaj înseamnă un ambalaj care conține ouă de categoria A sau B, cu excepția ambalajelor pentru transport sau a containerelor cu ouă industriale;
Litera b
vânzare de ouă în vrac înseamnă vânzarea cu amănuntul către consumatorul final a ouălor neambalate;
Litera c
unitate de colectare înseamnă orice unitate înregistrată în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 852/2004 autorizată să colecteze ouă de la un producător în vederea livrării acestora către un centru de ambalare, către o piață la care accesul în calitate de cumpărători este rezervat exclusiv vânzătorilor cu ridicata ale căror unități sunt autorizate ca centre de ambalare sau întreprinderilor din industria alimentară sau nealimentară;
Litera d
întreprindere din industria alimentară înseamnă orice unitate care fabrică produse din ouă destinate consumului uman, cu excepția unităților de alimentație colectivă;
Litera e
întreprindere din industria nealimentară înseamnă orice unitate care fabrică produse din ouă care nu sunt destinate consumului uman;
Litera f
unități de alimentație colectivă înseamnă unitățile menționate la articolul 2 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011;
Litera g
ouă înseamnă ouăle în coajă – cu excepția ouălor sparte, incubate sau coapte – care sunt produse de găini din specia Gallus gallus și sunt adecvate pentru consumul uman direct sau pentru prepararea de produse din ouă;
Litera h
ouă sparte înseamnă ouăle care prezintă defecte ale cojii și ale membranelor, ceea ce provoacă expunerea conținutului lor;
Litera i
ouă incubate înseamnă ouăle începând cu momentul punerii lor la incubație;
Litera j
ouă industriale înseamnă ouăle care nu sunt destinate consumului uman;
Litera k
lot înseamnă ouăle ambalate sau în vrac, care provin din același loc de producție sau din același centru de ambalare, situate într-un singur loc, având aceeași dată în care au fost ouate, aceeași dată a durabilității minimale sau aceeași dată de ambalare, obținute în urma aceleiași metode de creștere a găinilor ouătoare și, în cazul ouălor clasificate, incluse în aceeași categorie de calitate și greutate;
Litera l
reambalare înseamnă transferul fizic al ouălor în alt ambalaj sau o nouă marcare a unui ambalaj care conține deja ouă;
Litera m
comercializare înseamnă deținerea de ouă în vederea vânzării, inclusiv vânzarea, depozitarea, ambalarea, etichetarea, livrarea sau orice alt tip de transfer, gratuit sau nu;
Litera n
operator înseamnă un producător sau orice altă persoană fizică sau morală care intervine în procesul de comercializare a ouălor;
Litera o
loc de producție înseamnă o unitate de creștere a găinilor ouătoare, înregistrată în conformitate cu Directiva 2002/4/CE a Comisiei;
Litera p
centru de ambalare înseamnă un centru de ambalare în sensul Regulamentului (CE) nr. 853/2004 care este autorizat în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/2466 și unde ouăle sunt clasificate în funcție de calitatea și de greutatea lor;
Litera q
consumator final înseamnă ultimul cumpărător al unui produs alimentar, care nu va utiliza produsul în cadrul unei operațiuni sau al unei activități din sectorul alimentar;
Litera r
codul producătorului înseamnă numărul distinctiv al locului de producție în conformitate cu punctul 2 din anexa la Directiva 2002/4/CE.

Articolul 3

Caracteristicile de calitate ale ouălor

Alineatul 1
Ouăle de categoria A prezintă următoarele caracteristici de calitate:
Litera a
coaja și cuticula: de formă normală, curate și intacte;
Litera b
camera de aer: înălțimea nu depășește 6 mm, imobilă; cu toate acestea, pentru ouăle comercializate având mențiunea extra, ea nu trebuie să depășească 4 mm;
Litera c
gălbenușul: vizibil la fasciculul de lumină doar sub formă de umbră, fără contur precis; atunci când oul este întors, gălbenușul este ușor mobil și revine în poziția centrală;
Litera d
albușul: clar, translucid;
Litera e
pată germinativă: dezvoltare imperceptibilă;
Litera f
corpuri străine: fără corpuri străine;
Litera g
miros străin neintenționat: fără mirosuri străine.
Alineatul 2
Ouăle de categoria B sunt ouă care nu prezintă caracteristicile de calitate prevăzute la alineatul (1). Ouăle de categoria A care nu mai prezintă aceste caracteristici sunt declasate în categoria B. Ouăle care nu sunt marcate în termen de 10 zile de la data ouării sunt considerate ouă de categoria B.

Articolul 4

Conservarea și manipularea ouălor

Alineatul 1
Ouăle de categoria A nu sunt nici spălate, nici curățate, nici înainte, nici după clasificare, cu rezerva prevederilor de la alineatul (3).
Alineatul 2
Ouăle de categoria A nu sunt tratate în vederea conservării, nici nu sunt refrigerate în localuri sau instalații în care se menține în mod artificial o temperatură mai mică de 5 °C. Cu toate acestea, nu sunt considerate refrigerate ouăle care au fost păstrate timp de mai puțin de 24 de ore la o temperatură mai mică de 5 °C, în timpul unei operațiuni de transport, sau care au fost păstrate în localuri unde se practică vânzarea cu amănuntul sau în dependințele acestora timp de maximum 72 de ore.
Alineatul 3
Statele membre care, la 1 iunie 2003, au autorizat spălarea ouălor în centrele de ambalare pot menține această autorizație, cu condiția ca centrele respective să se conformeze ghidurilor naționale privind sistemul de spălare a ouălor. Ouăle spălate nu pot fi comercializate decât în statele membre care au acordat acest tip de autorizație.
Alineatul 4
Statele membre menționate la alineatul (3) încurajează elaborarea de ghiduri naționale de bune practici în materie de sisteme destinate spălării ouălor de către operatorii din industria alimentară, în conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 852/2004.

Articolul 5

Clasificarea ouălor de categoria A în funcție de greutate

Alineatul 1
Ouăle de categoria A sunt clasificate în funcție de greutate după cum urmează:
Litera a
XL – foarte mare: greutate ≥ 73 g;
Litera b
L – mare: greutate ≥ 63 g și < 73 g;
Litera c
M – mediu: greutate ≥ 53 g și < 63 g;
Litera d
S – mic: greutate < 53 g.
Alineatul 2
Categoria de greutate este indicată cu ajutorul literelor sau al mențiunilor corespunzătoare definite la alineatul (1) sau al unei combinații de litere și mențiuni, completate eventual cu indicația tranșelor de greutate corespunzătoare.
Alineatul 3
Prin derogare de la alineatul (1), atunci când ouăle de categoria A de calibre diferite sunt ambalate în același ambalaj, greutatea netă minimă a acestor ouă este indicată în grame, iar mențiunea Ouă de calibre diferite sau o mențiune echivalentă este aplicată pe partea exterioară a ambalajului.

Articolul 6

Termene-limită aplicabile clasificării, marcării și ambalării ouălor, precum și marcării ambalajelor

Alineatul 1
Ouăle de categoria A sunt clasificate, marcate și ambalate în termen de 10 zile de la data ouării.
Alineatul 2
Ouăle comercializate în conformitate cu articolul 12 sunt clasificate, marcate și ambalate în termen de 4 zile de la data ouării.
Alineatul 3
Durata de durabilitate minimală menționată la articolul 11 alineatul (1) litera (d) din prezentul regulament se aplică în momentul ambalării, în conformitate cu punctul 1 din anexa X la Regulamentul (UE) nr. 1169/2011.

Articolul 7

Informațiile care figurează pe ambalajele pentru transport

Alineatul 1
Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 18 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002, producătorul marchează, la locul de producție, pe fiecare ambalaj care conține ouă, următoarele informații:
Litera a
numele și adresa producătorului;
Litera b
codul producătorului;
Litera c
numărul de ouă și/sau greutatea acestora;
Litera d
data sau perioada ouatului;
Litera e
data expedierii.
Alineatul 2
Informațiile menționate la alineatul (1) trebuie să figureze pe ambalajul pentru transport și în documentele de însoțire. Operatorul căruia îi sunt livrate ouăle păstrează o copie a acestor documente. Documentele originale sunt păstrate de centrul de ambalare care clasifică ouăle.
Alineatul 3
Informațiile menționate la alineatul (1) care figurează pe ambalajul pentru transport nu pot fi modificate și continuă să figureze pe respectivul container până la preluarea ouălor în scopul clasificării, al marcării, al ambalării imediate sau al prelucrării ulterioare.

Articolul 8

Marcarea ouălor destinate livrării transfrontaliere

Alineatul 1
Ouăle livrate de la un loc de producție către o unitate de colectare, către un centru de ambalare sau către o întreprindere din industria alimentară sau nealimentară situate într-un alt stat membru trebuie marcate cu codul producătorului înainte de a părăsi locul de producție.
Alineatul 2
Un stat membru pe teritoriul căruia este situat locul de producție poate acorda o scutire de la cerința prevăzută la alineatul (1) în cazul în care producătorul a semnat un contract de livrare cu un centru de ambalare situat într-un alt stat membru, care prevede marcarea în conformitate cu prezentul regulament. Această derogare este acordată numai la cererea ambilor operatori implicați și cu acordul scris prealabil al statului membru în care este situat centrul de ambalare. Într-un asemenea caz, o copie a contractului de livrare însoțește marfa expediată.
Alineatul 3
Durata minimă a contractului de livrare menționat la alineatul (2) nu poate fi mai mică de o lună.
Alineatul 4
Serviciile de inspecție menționate la articolul 9 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/2466, aparținând statelor membre în cauză și oricăror state membre de tranzit, sunt informate înainte de acordarea unei scutiri în temeiul alineatului (2) de la prezentul articol.
Alineatul 5
Ouăle de categoria B comercializate într-un alt stat membru, care sunt marcate în conformitate cu partea VI punctul III subpunctul 1 al doilea paragraf din anexa VII la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, trebuie să poarte o indicație în conformitate cu articolul 9 din prezentul regulament, astfel încât să poată fi ușor diferențiate de ouăle de categoria A.

Articolul 9

Indicațiile care figurează pe ouăle de categoria B

Paragraf
Indicația menționată în partea VI punctul III subpunctul 1 al doilea paragraf din anexa VII la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 trebuie constă într-un cerc cu diametrul de minimum 12 mm în care este înscrisă litera B, cu înălțimea de minimum 5 mm, sau într-un punct de culoare vizibil cu ușurință, cu un diametru de minimum 5 mm.

Articolul 10

Marcarea ouălor livrate direct întreprinderilor din industria alimentară

Alineatul 1
Sub rezerva unor dispoziții contrare prevăzute de legislația sanitară, statele membre pot scuti operatorii, la cererea acestora, de la obligațiile de marcare prevăzute în partea VI punctul III subpunctul 1 din anexa VII Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, în cazul în care ouăle sunt livrate direct de la locul de producție către întreprinderi din industria alimentară. Responsabilitatea livrării îi revine în întregime operatorului din industria alimentară, care se angajează, în consecință, să utilizeze ouăle numai pentru prelucrare.
Alineatul 2
Atunci când, în cazurile menționate la alineatul (1), ouăle sunt livrate de la un loc de producție dintr-un stat membru către întreprinderi din industria alimentară dintr-un alt stat membru, statul membru în care este stabilit locul de producție informează în mod corespunzător autoritățile competente ale celuilalt stat membru cu privire la acordarea derogării de la obligația de marcare înainte să aibă loc prima livrare.
Alineatul 3
Statele membre pot scuti ouăle importate dintr-o țară terță și livrate direct întreprinderilor din industria alimentară de obligația de a fi marcate, cu condiția ca destinația lor finală în vederea prelucrării să fie verificată de autoritățile competente ale statului membru în cauză.

Articolul 11

Marcarea ambalajelor

Alineatul 1
Ambalajele care conțin ouă de categoria A au înscrise pe partea exterioară, vizibile cu ușurință și perfect lizibile:
Litera a
codurile centrelor de ambalare în care ouăle au fost ambalate și, acolo unde este cazul, reambalate;
Litera b
categoria de calitate; ambalajele sunt identificate prin mențiunea categoria A sau prin litera A însoțită sau nu de mențiunea proaspete sau ouă proaspete;
Litera c
categoria de greutate, în conformitate cu articolul 5;
Litera d
data durabilității minimale, în conformitate cu articolul 9 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011;
Litera e
mențiunea ouă spălate pentru ouăle spălate, în conformitate cu articolul 4 din prezentul regulament;
Litera f
ca o condiție specială de păstrare, în conformitate cu articolul 9 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011, o indicație prin care se recomandă consumatorilor să păstreze ouăle la frigider după cumpărarea acestora.
Alineatul 2
Pe lângă cerințele menționate la alineatul (1), pe partea exterioară a ambalajelor care conțin ouă de categoria A figurează, în mod vizibil cu ușurință și perfect lizibil, o indicație privind metoda de creștere a găinilor ouătoare.
Litera a
pentru agricultura convențională, termenii prevăzuți în anexa I la prezentul regulament;
Litera b
pentru agricultura ecologică, termenii prevăzuți la articolul 30 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/848 al Parlamentului European și al Consiliului.
Alineatul 3
Dispozițiile de la alineatul (2) se aplică fără a aduce atingere măsurilor tehnice naționale care depășesc cerințele minime aplicabile sistemelor de producție pentru diferitele metode de creștere a găinilor ouătoare stabilite în anexa II și nu se aplică decât producătorilor din statul membru respectiv, cu condiția ca să fie compatibile cu dreptul Uniunii.
Alineatul 4
Pe partea exterioară a ambalajelor care conțin ouă de categoria B trebuie să figureze, în mod vizibil cu ușurință și perfect lizibil, următoarele elemente:
Litera a
codul centrului de ambalare;
Litera b
categoria de calitate; ambalajele sunt identificate fie prin mențiunea Categoria B, fie prin litera B;
Litera c
data ambalării.
Alineatul 5
În ceea ce privește ambalajele de ouă produse pe teritoriul lor, statele membre pot solicita lipirea etichetelor în așa fel încât acestea să se rupă la deschiderea ambalajului.

Articolul 12

Mențiuni rezervate facultative privind calitatea

Alineatul 1
Mențiunile extra sau extra proaspete pot fi utilizate drept indicații suplimentare de calitate pe ambalajele care conțin ouă de categoria A până în a noua zi de la data ouării.
Alineatul 2
Atunci când sunt folosite indicațiile menționate la alineatul (1), data ouatului și perioada de 9 zile trebuie să figureze pe ambalaj în mod vizibil cu ușurință și perfect lizibil.

Articolul 13

Mențiuni rezervate facultative privind furajele

Paragraf
Atunci când este indicat modul de nutriție a găinilor ouătoare, se aplică următoarele cerințe minime:
Litera a
menționarea cerealelor drept componentă a furajelor nu este autorizată decât dacă cerealele constituie cel puțin 60 % din formula alimentară folosită, din care subprodusele de cereale nu reprezintă mai mult de 15 %;
Litera b
fără a aduce atingere proporției minime de 60 % menționate la litera (a), atunci când se menționează o cereală anume, aceasta trebuie să constituie cel puțin 30 % din formula alimentară utilizată. Atunci când sunt menționate mai multe cereale, fiecare dintre acestea trebuie să reprezinte o proporție de cel puțin 5 % din formula utilizată.

Articolul 14

Informații care trebuie afișate cu privire la vânzarea ouălor în vrac

Paragraf
În cazul în care ouăle sunt vândute în vrac, trebuie comunicate consumatorilor, vizibile cu ușurință și perfect lizibile, următoarele informații:
Litera a
categoria de calitate;
Litera b
categoria de greutate, în conformitate cu articolul 5;
Litera c
o indicație a metodei de creștere a găinilor ouătoare, astfel cum este stabilită la articolul 11 alineatul (2);
Litera d
o explicație a semnificației codului producătorului;
Litera e
data durabilității minimale.

Articolul 15

Calitatea ambalajelor

Paragraf
Fără a aduce atingere cerințelor privind împachetarea și ambalarea produselor alimentare, stabilite în capitolul X din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 852/2004, ambalajele trebuie să fie rezistente la șocuri, uscate, curate și în stare bună și fabricate din materiale care să protejeze ouăle de mirosuri străine și de riscul alterării calității.

Articolul 16

Ambalarea ouălor industriale

Paragraf
Ouăle industriale sunt comercializate în recipiente prevăzute cu o banderolă sau o etichetă roșie.
Paragraf
Pe banderola sau dispozitivul de etichetare figurează:
Litera a
numele și adresa operatorului căruia îi sunt destinate ouăle;
Litera b
numele și adresa operatorului care expediază ouăle;
Litera c
mențiunea ouă industriale cu litere majuscule de 2 cm înălțime, precum și cuvintele impropriu pentru consumul uman cu litere cu înălțimea minimă de 8 mm.

Articolul 17

Reambalarea

Paragraf
Ouăle de categoria A care au fost ambalate nu pot fi reambalate decât de centrele de ambalare. Ouăle din fiecare ambalaj trebuie să provină dintr-un singur lot.

Articolul 18

Toleranța pentru defectele de calitate

Alineatul 1
Cu ocazia efectuării controlului unor loturi de ouă de categoria A, se admit următoarele marje de toleranță:
Litera a
la centrul de ambalare, chiar înainte de expediere: 5 % din ouă prezintă defecte de calitate;
Litera b
în celelalte etape de comercializare: 7 % din ouă prezintă defecte de calitate.
Alineatul 2
Pentru ouăle comercializate cu mențiunile extra sau extra proaspete, nu se admite nicio marjă de toleranță pentru înălțimea camerei de aer la momentul ambalării sau al importului.
Alineatul 3
Procentele menționate la alineatul (1) se dublează atunci când lotul controlat conține mai puțin de 180 de ouă.

Articolul 19

Toleranța pentru greutatea ouălor

Alineatul 1
Cu excepția cazului prevăzut la articolul 5 alineatul (3), la controlarea loturilor de ouă de categoria A se admite o marjă de toleranță în ceea ce privește greutatea unitară a ouălor. Astfel de loturi pot conține cel mult 10 % ouă din categoriile de greutate apropiate de cea marcată pe ambalaj, dar nu mai mult de 5 % din categoria de greutate imediat inferioară.
Alineatul 2
Procentele menționate la alineatul (1) se dublează atunci când lotul controlat conține mai puțin de 180 de ouă.

Articolul 20

Toleranța pentru marcarea ouălor

Paragraf
La controlul loturilor și al ambalajelor, se admite o marjă de toleranță de 20 % ouă purtând marcaje ilizibile.

Articolul 21

Ouăle destinate exportului către țări terțe

Paragraf
Ouăle ambalate și destinate exportului către țări terțe pot fi conforme cu alte cerințe decât cele prevăzute în partea VI din anexa VII la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 și în prezentul regulament, în ceea ce privește calitatea, marcarea și etichetarea sau cu cerințe suplimentare.

Articolul 22

Ouăle importate

Alineatul 1
Comisia efectuează o evaluare a standardelor de comercializare care se aplică ouălor în țările terțe exportatoare la cererea țărilor respective. Această evaluare se extinde și asupra normelor privind marcarea și etichetarea, metodele de creștere a găinilor ouătoare și verificările, precum și asupra punerii în aplicare a acestor norme. În cazul în care se constată că normele aplicate oferă suficiente garanții în ceea ce privește echivalența lor cu legislația Uniunii, ouăle importate din țara în cauză se marchează cu un număr distinctiv echivalent cu codul producătorului.
Alineatul 2
Orice evaluare a echivalenței normelor, în conformitate cu alineatul (1), comportă o evaluare a respectării de către operatorii din țările terțe în cauză a cerințelor prevăzute în prezentul regulament. Această evaluare trebuie să fie actualizată periodic. Comisia publică rezultatele evaluării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Alineatul 3
Ouăle importate din țări terțe sunt marcate în mod clar și lizibil în țara de origine cu codul ISO 3166 al țării.
Alineatul 4
În absența unor garanții suficiente referitoare la echivalența normelor, astfel cum se menționează la alineatul (1), ambalajele care conțin ouă importate din țara terță în cauză trebuie să poarte pe partea exterioară, în mod vizibil cu ușurință și perfect lizibil, o indicație privind:
Litera a
țara de origine;
Litera b
metoda de creștere a găinilor ouătoare (neconformă cu standardul UE).

Articolul 23

Excepții pentru departamentele franceze de peste mări

Alineatul 1
Prin derogare de la articolul 4 alineatul (2), ouăle destinate vânzării cu amănuntul în departamentele franceze de peste mări pot fi expediate către acestea în stare refrigerată.
Alineatul 2
În cazul menționat la alineatul (1) de la prezentul articol, pe lângă cerințele prevăzute la articolele 11 și 14, pe partea exterioară a ambalajului trebuie să figureze mențiunea ouă refrigerate, precum și informații privind refrigerarea. Marca distinctivă pentru ouă refrigerate este un triunghi echilateral cu latura de cel puțin 10 mm.

Articolul 24

Excepții pentru anumite regiuni din Finlanda

Paragraf
Ouăle vândute direct de către producător punctelor de vânzare cu amănuntul din regiunile enumerate în anexa III nu sunt supuse cerințelor din partea VI din anexa VII la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 și din prezentului regulament. Cu toate acestea, metoda de creștere a găinilor ouătoare trebuie să fie indicată în mod corespunzător, în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) și cu articolul 14 litera (c) din prezentul regulament.

Articolul 25

Abrogare

Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 589/2008 se abrogă.
Paragraf
Trimiterile la regulamentul abrogat se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament și la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/2466 și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa IV la prezentul regulament.

Articolul 26

Intrare în vigoare

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Anexa 1
ANEXA ITermenii menționați la articolul 11 alineatul (2) al doilea paragraf litera (a)
Paragraf
ANEXA I
Paragraf
Termenii menționați la articolul 11 alineatul (2) al doilea paragraf litera (a)
Anexa 2
ANEXA IICerințele minime care trebuie îndeplinite de sistemele de producție pentru diferitele metode de creștere a găinilor ouătoare menționate la articolul 11 alineatul (3)
Paragraf
ANEXA II
Paragraf
Cerințele minime care trebuie îndeplinite de sistemele de producție pentru diferitele metode de creștere a găinilor ouătoare menționate la articolul 11 alineatul (3)
Paragraf
Ouăle de găini crescute în aer liber trebuie să fie produse în cadrul unor sisteme de producție care îndeplinesc cel puțin condițiile prevăzute la articolul 4 din Directiva 1999/74/CE.
Paragraf
Trebuie îndeplinite în special următoarele condiții:
Paragraf
găinile trebuie să aibă pe parcursul zilei un acces neîntrerupt la spații exterioare. Totuși, această cerință nu exclude ca un producător să restrângă, pentru o perioadă limitată de timp din cursul dimineții, accesul la aceste spații, în conformitate cu bunele practici agricole, inclusiv cu bunele practici de creștere a animalelor. În cazul în care au fost impuse restricții temporare în temeiul legislației Uniunii, ouăle pot fi comercializate cu mențiunea Ouă de găini crescute în aer liber în pofida restricției respective;
Paragraf
spațiul exterior accesibil găinilor trebuie să fie acoperit în cea mai mare parte de vegetație și nu poate fi utilizat în niciun alt scop decât ca livadă, suprafață împădurită sau pășune. Autoritățile competente pot autoriza utilizarea spațiilor exterioare în alte scopuri, în special instalarea de panouri solare, care nu contravin condițiilor de bunăstare a animalelor prevăzute în Directiva 1999/74/CE și care nu limitează mobilitatea găinilor;
Paragraf
densitatea populării spațiului exterior nu poate în niciun moment să depășească 2500 de găini pe hectarul de teren pus la dispoziția acestora, adică o găină la 4 m2. Cu toate acestea, în cazul în care fiecare găină dispune de minimum 10 m2 și se practică o rotație, iar găinile au acces liber la tot spațiul, pe parcursul întregii vieți a grupului de găini, fiecare spațiu închis utilizat trebuie să asigure cel puțin 2,5 m2 pentru fiecare găină;
Paragraf
spațiile exterioare nu trebuie să se întindă dincolo de o rază de 150 m de la cea mai apropiată trapă de ieșire din clădire. Cu toate acestea, se autorizează o extindere de până la 350 m de la cea mai apropiată trapă de ieșire din clădire, cu condiția ca un număr suficient de adăposturi, prevăzute la articolul 4 alineatul (1) punctul 3 litera (b) subpunctul (ii) din Directiva 1999/74/CE, să fie repartizate uniform, pe toată suprafața spațiului exterior, adică cel puțin patru adăposturi pe hectar.
Paragraf
Ouăle de găini crescute în hale la sol trebuie să fie produse în cadrul unor sisteme de producție care îndeplinesc cel puțin condițiile prevăzute la articolul 4 din Directiva 1999/74/CE.
Paragraf
Ouăle de găini crescute în cuști îmbunătățite trebuie să fie produse în cadrul unor sisteme de producție care îndeplinesc cel puțin condițiile prevăzute la articolul 6 din Directiva 1999/74/CE.
Paragraf
În ceea ce privește unitățile cu mai puțin de 350 de găini ouătoare sau crescătoriile de găini ouătoare de reproducere, statele membre pot autoriza derogări de la punctele 1 și 2 din prezenta anexă cu privire la obligațiile prevăzute la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 literele (d) și (e), punctul 2, punctul 3 litera (a) subpunctul (i) și punctul 3 litera (b) subpunctul (i) din Directiva 1999/74/CE.
Litera a
găinile trebuie să aibă pe parcursul zilei un acces neîntrerupt la spații exterioare. Totuși, această cerință nu exclude ca un producător să restrângă, pentru o perioadă limitată de timp din cursul dimineții, accesul la aceste spații, în conformitate cu bunele practici agricole, inclusiv cu bunele practici de creștere a animalelor. În cazul în care au fost impuse restricții temporare în temeiul legislației Uniunii, ouăle pot fi comercializate cu mențiunea Ouă de găini crescute în aer liber în pofida restricției respective;
Litera b
spațiul exterior accesibil găinilor trebuie să fie acoperit în cea mai mare parte de vegetație și nu poate fi utilizat în niciun alt scop decât ca livadă, suprafață împădurită sau pășune. Autoritățile competente pot autoriza utilizarea spațiilor exterioare în alte scopuri, în special instalarea de panouri solare, care nu contravin condițiilor de bunăstare a animalelor prevăzute în Directiva 1999/74/CE și care nu limitează mobilitatea găinilor;
Litera c
densitatea populării spațiului exterior nu poate în niciun moment să depășească 2500 de găini pe hectarul de teren pus la dispoziția acestora, adică o găină la 4 m2. Cu toate acestea, în cazul în care fiecare găină dispune de minimum 10 m2 și se practică o rotație, iar găinile au acces liber la tot spațiul, pe parcursul întregii vieți a grupului de găini, fiecare spațiu închis utilizat trebuie să asigure cel puțin 2,5 m2 pentru fiecare găină;
Litera d
spațiile exterioare nu trebuie să se întindă dincolo de o rază de 150 m de la cea mai apropiată trapă de ieșire din clădire. Cu toate acestea, se autorizează o extindere de până la 350 m de la cea mai apropiată trapă de ieșire din clădire, cu condiția ca un număr suficient de adăposturi, prevăzute la articolul 4 alineatul (1) punctul 3 litera (b) subpunctul (ii) din Directiva 1999/74/CE, să fie repartizate uniform, pe toată suprafața spațiului exterior, adică cel puțin patru adăposturi pe hectar.
Anexa 3
ANEXA IIIRegiunile Finlandei vizate la articolul 24
Paragraf
ANEXA III
Paragraf
Regiunile Finlandei vizate la articolul 24
Paragraf
Lappi
Paragraf
Pohjois-Pohjanmaa
Paragraf
Kainuu
Paragraf
Pohjois-Karjala
Paragraf
Pohjois-Savo
Paragraf
Ahvenanmaa
Litera
Lappi
Litera
Pohjois-Pohjanmaa
Litera
Kainuu
Litera
Pohjois-Karjala
Litera
Pohjois-Savo
Litera
Ahvenanmaa
Anexa 4
ANEXA IVTabel de corespondență
Paragraf
ANEXA IV
Paragraf
Tabel de corespondență
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2