Articolul 1
Alineatul 1
Comisia este autorizată să înceapă negocierile, în numele Uniunii, în vederea unor acorduri, sub forma unui schimb de scrisori, de modificare și de completare a acordurilor de cooperare științifică și tehnologică dintre Uniunea Europeană și Republica Algeriană Democratică și Populară, Republica Arabă Egipt, Regatul Hașemit al Iordaniei, Republica Libaneză și, respectiv, Regatul Maroc, de stabilire a clauzelor și condițiilor participării acestora, în ceea ce privește programul-cadru Orizont Europa, la Parteneriatul în domeniul cercetării și inovării în zona mediteraneeană (PRIMA).
Alineatul 2
Negocierile se desfășoară pe baza directivelor de negociere ale Consiliului prevăzute în addendumul la prezenta decizie.
Articolul 2
Paragraf
Negocierile se desfășoară cu consultarea comitetului special prevăzut la articolul 218 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Articolul 3
Paragraf
Prezenta decizie se adresează Comisiei.
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
ANEXĂ
Paragraf
DIRECTIVE DE NEGOCIERE ÎN VEDEREA ÎNCHEIERII UNOR ACORDURI, SUB FORMA UNUI SCHIMB DE SCRISORI, DE MODIFICARE ȘI COMPLETARE A ACORDURILOR DE COOPERARE ȘTIINȚIFICĂ ȘI TEHNOLOGICĂ DINTRE Uniunea Europeană și Republica Algeriană Democratică și Populară, Republica Arabă Egipt, Regatul Hașemit al Iordaniei, Republica Libaneză și Regatul Maroc, de stabilire a clauzelor și condițiilor privind participarea acestora, în ceea ce privește programul Orizont Europa, la Parteneriatul în domeniul cercetării și inovării în zona mediteraneeană (PRIMA) derulat în comun de mai multe state membre
Paragraf
Acordurile semnate cu Republica Algeriană Democratică și Populară, Republica Arabă Egipt, Regatul Hașemit al Iordaniei, Republica Libaneză și Regatul Maroc prevăd clauzele și condițiile privind participarea la PRIMA a respectivelor țări terțe, care nu sunt asociate la programul Orizont 2020. Clauzele și condițiile sunt cele stabilite în Decizia (UE) 2017/1324 a Parlamentului European și a Consiliului, iar acordurile respective rămân în vigoare atât timp cât Decizia (UE) 2017/1324 este în vigoare.
Paragraf
Decizia (UE) 2017/1324 a Parlamentului European și a Consiliului din 4 iulie 2017 privind participarea Uniunii la Parteneriatul în domeniul cercetării și inovării în zona mediteraneeană (PRIMA) derulat în comun de mai multe state membre (JO L 185, 18.7.2017, p. 1).
Paragraf
Decizia (UE) 2017/1324 trebuie modificată pentru a prelungi contribuția financiară a Uniunii la PRIMA pentru perioada 2025-2027 din creditele din bugetul general al Uniunii alocate programului Orizont Europa. Prin urmare, pentru continuarea participării lor la PRIMA, Republica Algeriană Democratică și Populară, Republica Arabă Egipt, Regatul Hașemit al Iordaniei, Republica Libaneză și Regatul Maroc trebuie să accepte în mod oficial noile obligații care decurg din Decizia (UE) 2017/1324. Este necesară negocierea și încheierea unor acorduri, sub forma unui schimb de scrisori, care completează acordurile actuale, în scopul extinderii acestor noi drepturi și obligații la Republica Algeriană Democratică și Populară, Republica Arabă Egipt, Regatul Hașemit al Iordaniei, Republica Libaneză și Regatul Maroc.
Paragraf
Acordurile de modificare și completare a acordurilor actuale trebuie să reglementeze noile obligații ale țărilor terțe în cauză în ceea ce privește Uniunea, de preferință prin trimitere directă la noile clauze și condiții stabilite prin Decizia (UE) 2017/1324. Noile obligații trebuie să includă orice noi clauze și condiții privind contribuția lor financiară și protejarea intereselor financiare ale Uniunii, inclusiv implicarea Parchetului European (EPPO). Acordurile trebuie să integreze acordurile de punere în aplicare privind asistența reciprocă stabilite în conformitate cu acordurile în vigoare.
Paragraf
Pentru a permite Republicii Algeriene Democratice și Populare, Republicii Arabe Egipt, Regatului Hașemit al Iordaniei, Republicii Libaneze și Regatului Maroc să participe în continuare la inițiativa PRIMA, acordurile trebuie să prevadă aplicarea lor provizorie de la data semnării.