Paragraf
având în vedere Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte, în special articolul 179 alineatul (3) litera (b),
1
Acordul dintre Uniunea Europeană și Georgia cu privire la protecția indicațiilor geografice ale produselor agricole și alimentare a intrat în vigoare la 1 aprilie 2012.
2
Ulterior, acordul respectiv a fost încorporat în Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”), care a intrat în vigoare la 1 iulie 2016.
3
Articolul 171 din acord prevede posibilitatea adăugării în anexele XVII-C și XVII-D la acord a unor noi indicații geografice care să fie protejate, după finalizarea procedurii de opoziție și după examinarea sintezei specificațiilor, în conformitate cu articolul 170 alineatele (3) și (4), în mod satisfăcător pentru ambele părți.
4
Procedura și examinarea respective au fost finalizate, iar anexele XVII-C și XVII-D pot fi, prin urmare, modificate,
Articolul 1
Paragraf
Se aprobă, în numele Uniunii Europene, modificările anexelor XVII-C și XVII-D la Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte, prezentate în proiectul de decizie a Subcomitetului pentru indicații geografice.
Paragraf
Proiectul de decizie a Subcomitetului pentru indicații geografice este prezentat în anexa la prezenta decizie.
Articolul 2
Paragraf
Șeful delegației Uniunii în cadrul Subcomitetului pentru indicații geografice este autorizat să adopte decizia subcomitetului respectiv în numele Uniunii Europene.
Articolul 3
Paragraf
După adoptare, decizia Subcomitetului pentru indicații geografice se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Anexa 1
ANEXĂDECIZIA NR. 1/2023 A SUBCOMITETULUI PENTRU INDICAȚII GEOGRAFICEdin xx xxxx 2023de modificare a anexelor XVII-C și XVII-D la Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte
Paragraf
ANEXĂ
Paragraf
DECIZIA NR. 1/2023 A SUBCOMITETULUI PENTRU INDICAȚII GEOGRAFICE
Paragraf
din xx xxxx 2023
Paragraf
de modificare a anexelor XVII-C și XVII-D la Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte
Paragraf
Acordul dintre Uniunea Europeană și Georgia cu privire la protecția indicațiilor geografice ale produselor agricole și alimentare a intrat în vigoare la 1 aprilie 2012.
Paragraf
Ulterior, acordul respectiv a fost încorporat în Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”), care a intrat în vigoare la 1 iulie 2016.
Paragraf
Articolul 171 din acord prevede posibilitatea adăugării în anexele XVII-C și XVII-D la acord a unor noi indicații geografice care să fie protejate, după finalizarea procedurii de opoziție și după examinarea sintezei specificațiilor, în conformitate cu articolul 170 alineatele (3) și (4), în mod satisfăcător pentru ambele părți.
Paragraf
Procedura și examinarea respective au fost finalizate, iar anexele XVII-C și XVII-D pot fi, prin urmare, modificate,
Anexa 2
ANEXĂ
Paragraf
ANEXĂ
Paragraf
Anexa XVII-C se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
ANEXA XVII - C
Paragraf
Indicații geografice ale produselor, menționate la articolul 170 alineatele (3) și (4)
Paragraf
PARTEA A
Paragraf
Produse agricole și alimentare din Uniunea Europeană, altele decât vinurile, băuturile spirtoase și vinurile aromatizate, care urmează să fie protejate în Georgia
Paragraf
PARTEA B
Paragraf
Produse agricole și alimentare din Georgia, altele decât vinurile, băuturile spirtoase și vinurile aromatizate, care urmează să fie protejate în Uniunea Europeană
Paragraf
Anexa XVII-D se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
ANEXA XVII-D
Paragraf
Indicații geografice ale produselor, menționate la articolul 170 alineatele (3) și (4)
Paragraf
PARTEA A
Paragraf
Vinuri din Uniunea Europeană care urmează să fie protejate în Georgia
Paragraf
Vinuri din Georgia care urmează să fie protejate în Uniunea Europeană
Paragraf
PARTEA B
Paragraf
Băuturi spirtoase din Uniunea Europeană care urmează să fie protejate în Georgia
Paragraf
Băuturi spirtoase din Georgia care urmează să fie protejate în Uniunea Europeană
Paragraf
PARTEA C
Paragraf
Vinuri aromatizate din Uniunea Europeană care urmează să fie protejate în Georgia
Paragraf
Vinuri aromatizate din Georgia care urmează să fie protejate în Uniunea Europeană
Paragraf
[…].
Anexa 3
ANEXA XVII - CIndicații geografice ale produselor, menționate la articolul 170 alineatele (3) și (4)
Paragraf
ANEXA XVII - C
Paragraf
Indicații geografice ale produselor, menționate la articolul 170 alineatele (3) și (4)
Paragraf
PARTEA A
Paragraf
Produse agricole și alimentare din Uniunea Europeană, altele decât vinurile, băuturile spirtoase și vinurile aromatizate, care urmează să fie protejate în Georgia
Paragraf
PARTEA B
Paragraf
Produse agricole și alimentare din Georgia, altele decât vinurile, băuturile spirtoase și vinurile aromatizate, care urmează să fie protejate în Uniunea Europeană
Anexa 4
ANEXA XVII-DIndicații geografice ale produselor, menționate la articolul 170 alineatele (3) și (4)
Paragraf
ANEXA XVII-D
Paragraf
Indicații geografice ale produselor, menționate la articolul 170 alineatele (3) și (4)
Paragraf
PARTEA A
Paragraf
Vinuri din Uniunea Europeană care urmează să fie protejate în Georgia
Paragraf
Vinuri din Georgia care urmează să fie protejate în Uniunea Europeană
Paragraf
PARTEA B
Paragraf
Băuturi spirtoase din Uniunea Europeană care urmează să fie protejate în Georgia
Paragraf
Băuturi spirtoase din Georgia care urmează să fie protejate în Uniunea Europeană
Paragraf
PARTEA C
Paragraf
Vinuri aromatizate din Uniunea Europeană care urmează să fie protejate în Georgia
Paragraf
Vinuri aromatizate din Georgia care urmează să fie protejate în Uniunea Europeană
Paragraf
[…].
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3
Tabel 4
Tabelul 4
Tabel 5
Tabelul 5
Tabel 6
Tabelul 6
Tabel 7
Tabelul 7