AcasăLegislație UE02021R1173-20260120

Regulamentul (UE) 2021/1173 al Consiliului din 13 iulie 2021 privind instituirea întreprinderii comune pentru calculul european de înaltă performanță și de abrogare a Regulamentului (UE) 2018/1488

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:20.01.2026
În vigoare din:20.01.2026
Articole:42
EUR-Lex

Articolul 1

Înființare

Alineatul 1
În vederea punerii în aplicare a inițiativei privind calculul european de înaltă performanță, se înființează o întreprindere comună în înțelesul articolului 187 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) (întreprinderea comună pentru calculul european de înaltă performanță, denumită în continuare întreprinderea comună), pentru o perioadă care se încheie la 31 decembrie 2033.
Alineatul 2
Pentru a lua în considerare durata CFM 2021-2027 și a programului Orizont Europa, a programului Europa digitală și a Mecanismului pentru interconectarea Europei, o serie de cereri de propuneri și de cereri de oferte trebuie lansate, în temeiul prezentului regulament, până la 31 decembrie 2027. În cazuri justificate corespunzător, cererile de propuneri sau cererile de oferte pot fi lansate până la 31 decembrie 2028.
Alineatul 3
Întreprinderea comună are personalitate juridică. Aceasta dispune, în fiecare stat membru, de cea mai extinsă capacitate juridică acordată persoanelor juridice în temeiul legislației statului membru respectiv. Întreprinderea comună poate, în special, să achiziționeze sau să înstrăineze bunuri mobile și imobile și să se constituie parte în proceduri judiciare.
Alineatul 4
Sediul întreprinderii comune este situat în Luxemburg.
Alineatul 5
Statutul întreprinderii comune (denumit în continuare statutul) este prevăzut în anexă.

Articolul 2

Definiții

Paragraf
În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
Punctul 1
test de acceptanță înseamnă un test efectuat pentru a stabili dacă cerințele din descrierea sistemului sunt îndeplinite de un supercalculator EuroHPC;
Punctul 2
perioadă de accesare înseamnă timpul de calcul al unui supercalculator care este pus la dispoziția unui utilizator sau a unui grup de utilizatori în vederea rulării programelor de calculator ale acestora;
Punctul 3
entitate afiliată înseamnă o entitate juridică astfel cum este definită la articolul 187 alineatul (1) din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046;
Litera 3a
supercalculator optimizat pentru IA înseamnă un supercalculator conceput în principal pentru antrenarea modelelor de inteligență artificială (IA) de uz general de mari dimensiuni și a unor aplicații emergente de IA;
Litera 3b
fabrică de IA înseamnă o entitate centralizată sau distribuită care furnizează o infrastructură de servicii de supercalcul pentru IA care este compusă dintr-un supercalculator sau dintr-o partiție a unui supercalculator optimizat pentru IA, un centru de date asociat, un acces dedicat și servicii de supercalcul orientate către IA și care atrage și pune în comun talentele pentru a furniza competențele necesare pentru a utiliza supercalculatoarele pentru IA;
Litera 3c
gigafabrică de inteligență artificială sau gigafabrică de IA înseamnă o instalație la scară largă de ultimă generație, cu o capacitate suficientă pentru a gestiona întregul ciclu de viață, de la dezvoltare până la inferență la scară largă, al unor modele și aplicații de IA de foarte mari dimensiuni, care furnizează o infrastructură de servicii de supercalcul, care este compusă din capacitatea de calcul optimizată pentru IA, o infrastructură a centrului de date de suport (inclusiv stocare de mare capacitate și colaborare în rețea), medii securizate dedicate de acces la cloud pentru utilizatorii de cloud și servicii de suport securizate specializate orientate către IA pentru operațiunile sale avansate, toate fiind susținute de o infrastructură durabilă din punctul de vedere al mediului, în special pentru sisteme de alimentare cu energie și apă;
Litera 3d
consorțiu de gigafabrici de inteligență artificială sau consorțiu de gigafabrici de IA înseamnă o asociație de entități juridice eligibile care formează un consorțiu și sunt obligate să respecte un acord de consorțiu cu scopul de a înființa și de a exploata o gigafabrică de IA și de a specifica rolurile și responsabilitățile respective ale acelor entități pe durata de viață a gigafabricii de IA sau o nouă entitate juridică înființată în scopul înființării și exploatării unei gigafabrici de IA, iar un astfel de consorțiu este înființat în mod corespunzător în Uniune pentru o durată minimă de cinci ani și unul sau mai mulți dintre partenerii săi privați pot participa ca membri privați ai întreprinderii comune;
Litera 3e
coordonator al gigafabricii de IA înseamnă o entitate juridică, înregistrată în mod corespunzător în Uniune și existentă în mod valabil în temeiul legislației statului membru în care se înființează, care: este autorizată din punct de vedere juridic să reprezinte un consorțiu de gigafabrici de IA și are capacitatea juridică și autoritatea de a încheia, de a executa și de a aplica acordul de găzduire a gigafabricii de IA; are sediul în Uniune; se află sub controlul, direct sau indirect, al entităților juridice sau al persoanelor fizice stabilite în Uniune, prin participații în capitalurile proprii sau prin alte mijloace, astfel cum sunt definite la capitolul IV din Regulamentul (UE) 2024/1624 al Parlamentului European și al Consiliului și în principiile relevante ale dreptului Uniunii în materie de concurență; și poate fi, de asemenea, o entitate-gazdă existentă care reprezintă un stat participant care este un stat membru sau un consorțiu-gazdă de state participante;
Litera 3f
acord de găzduire a gigafabricii de IA înseamnă un acord între întreprinderea comună și coordonatorul gigafabricii de IA pentru găzduirea și exploatarea unei gigafabrici de IA;
Litera 3g
entitate-gazdă a gigafabricii de IA înseamnă o entitate juridică ce a fost desemnată de un consorțiu de gigafabrici de IA să găzduiască și să exploateze o gigafabrică de IA și serviciile sale și care este stabilită într-un stat participant care este un stat membru;
Litera 3h
acord de cooperare cu gigafabrica de inteligență artificială este un acord între întreprinderea comună și o țară terță care precizează eligibilitatea participării la un consorțiu de gigafabrici de IA și accesul utilizatorilor la gigafabricile de IA pentru entitățile juridice aflate, direct sau indirect, prin participații în capitalurile proprii sau prin alte mijloace, sub controlul entităților juridice sau ale persoanelor fizice stabilite în țara terță respectivă;
Litera 3i
o gigafabrică de IA cu mai multe amplasamente într-o singură țară este o gigafabrică de IA desfășurată în mai multe amplasamente fizice pe teritoriul unui stat membru;
Litera 3j
o gigafabrică de IA cu mai multe amplasamente în mai multe țări este o gigafabrică de IA desfășurată în mai multe amplasamente fizice și pe teritoriul mai multor state membre;
Punctul 4
centru de excelență în calculul de înaltă performanță înseamnă un proiect de colaborare selectat în urma unei cereri de propuneri deschise și competitive vizând promovarea utilizării viitoarelor capacități de calcul cu performanțe extreme care permite comunităților de utilizatori, în colaborare cu alte părți interesate din domeniul în calculului de înaltă performanță, să extindă codurile paralele existente în vederea atingerii unor performanțe exascale și de scalare extremă;
Punctul 5
coproiectare înseamnă o abordare colectivă între furnizorii și utilizatorii de tehnologie implicați într-un proces de proiectare colaborativă și iterativă pentru dezvoltarea de noi tehnologii, aplicații și sisteme;
Punctul 6
conflict de interese înseamnă o situație, implicând un actor financiar sau o altă persoană, astfel cum se menționează la articolul 61 din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046;
Punctul 7
entitate constitutivă înseamnă o entitate care constituie un membru privat al întreprinderii comune, în temeiul statutului fiecărui membru privat;
Punctul 8
consorțiu de parteneri privați înseamnă o asociație ce reunește entități juridice ale Uniunii cu scopul de a achiziționa un supercalculator de nivel industrial, în comun cu întreprinderea comună; unul sau mai mulți dintre acești parteneri privați pot participa ca membri privați ai întreprinderii comune;
Punctul 9
supercalculator EuroHPC înseamnă orice sistem de calcul care este deținut integral de întreprinderea comună sau deținut în coproprietate cu alte state participante sau cu un consorțiu de parteneri privați și care este un supercalculator clasic (supercalculator cu capacități de vârf, supercalculator de nivel industrial, supercalculator optimizat pentru IA sau supercalculator cu capacități medii), un calculator hibrid clasic-cuantic, un calculator cuantic sau un simulator cuantic;
Punctul 10
exascale înseamnă un nivel de performanță capabil să execute 10 la puterea 18 operații pe secundă (sau 1 exaflop);
Punctul 11
supercalculator cu capacități de vârf înseamnă un sistem de calcul de talie mondială dezvoltat cu ajutorul celei mai avansate tehnologii disponibile la un moment dat și care atinge cel puțin niveluri de performanță exascale sau care le depășește (i.e. niveluri post-exascale) pentru aplicații care abordează probleme de complexitate sporită;
Punctul 12
consorțiu-gazdă înseamnă un grup de state participante sau un consorțiu de parteneri privați care au convenit să contribuie la achiziționarea și exploatarea unui supercalculator EuroHPC, inclusiv organizații care reprezintă aceste state participante;
Punctul 13
entitate-gazdă înseamnă o entitate juridică care dispune de instalații pentru găzduirea și exploatarea unui supercalculator EuroHPC și care își are sediul într-un stat participant care este stat membru;
Punctul 14
hiperconectat înseamnă o capacitate de comunicare care permite transferul de date cu 10 la puterea 12 biți pe secundă (1 terabit pe secundă) sau mai mult;
Punctul 15
supercalculator de nivel industrial înseamnă un supercalculator de capacitate cel puțin medie, proiectat în mod special cu cerințe în materie de securitate, confidențialitate și integritate a datelor pentru utilizatorii industriali, mai ridicate decât în cazul utilizării în scop științific;
Punctul 16
contribuții în natură la acțiuni indirecte finanțate prin programul Orizont Europa înseamnă contribuții din partea statului participant, a membrilor privați ai întreprinderii comune sau a entităților constitutive ori a entităților afiliate acestora, constând în costurile eligibile contractate de aceștia pentru implementarea acțiunilor indirecte, din care se scad contribuția întreprinderii comune în cauză, a statelor participante la întreprinderea comună și orice alte contribuții ale Uniunii la aceste costuri;
Punctul 17
contribuții în natură la acțiuni finanțate din programul Europa digitală sau Mecanismul pentru interconectarea Europei înseamnă contribuții din partea statului participant sau a membrilor privați ai întreprinderii comune sau a entităților constitutive ori a entităților afiliate acestora, constând în costurile eligibile contractate de aceștia pentru implementarea unei părți din activitățile întreprinderii comune, din care se scad contribuția întreprinderii comune în cauză, a statelor participante la întreprinderea comună și orice alte contribuții ale Uniunii la aceste costuri;
Punctul 18
supercalculator cu capacități medii înseamnă un supercalculator de talie mondială al cărui nivel de performanță este cu cel mult un ordin de mărime mai mic decât un supercalculator cu capacități de vârf;
Punctul 19
centru național de competență în calculul de înaltă performanță înseamnă o entitate juridică sau un consorțiu de entități juridice având sediul într-un stat participant, asociată cu un centru național de supercalcul al respectivului stat membru, care furnizează utilizatorilor din sectorul industrial, inclusiv IMM-urilor, din mediul academic și administrațiilor publice, la cerere, accesul la supercalculatoare și la cele mai recente tehnologii, instrumente, aplicații și servicii de calcul de înaltă performanță și care oferă expertiză, competențe, formare, colaborare în rețea și informare proactivă;
Litera 19a
centru național de competențe cuantice înseamnă o entitate juridică sau un consorțiu de entități juridice stabilit într-un stat participant, care oferă utilizatorilor din industrie, inclusiv IMM-uri, mediului academic, organizațiilor care desfășoară activități de cercetare și administrațiilor publice, la cerere, acces la tehnologii, instrumente, aplicații și servicii cuantice, precum și la infrastructuri cuantice naționale sau europene și care oferă expertiză, competențe, formare, colaborare în rețea și comunicare;
Punctul 20
stat observator înseamnă o țară eligibilă să participe la acțiunile întreprinderii comune finanțate de programul Orizont Europa sau de programul Europa digitală, care nu este un stat participant;
Punctul 21
stat participant înseamnă o țară care este membră a întreprinderii comune;
Punctul 22
nivel de performanță înseamnă numărul de operații în virgulă mobilă pe secundă (flops) pe care îl poate executa un supercalculator;
Punctul 23
membru privat înseamnă orice membru al întreprinderii comune, altul decât Uniunea sau statele participante;
Punctul 24
calculator cuantic înseamnă un dispozitiv de calcul care funcționează pe baza legilor mecanicii cuantice pentru a rezolva anumite sarcini speciale, utilizând astfel mai puține resurse de calcul decât calculatoarele clasice;
Punctul 25
simulator cuantic înseamnă un dispozitiv cuantic extrem de controlabil care permite obținerea de informații cu privire la proprietățile sistemelor cuantice complexe sau rezolvarea unor probleme de calcul specifice, inaccesibile calculatoarelor clasice;
Punctul 26
securitatea lanțului de aprovizionare al unui supercalculator EuroHPC înseamnă măsurile care trebuie incluse în procesul de selecție a furnizorilor acestui tip de supercalculator pentru a asigura disponibilitatea componentelor, a tehnologiilor, a sistemelor și a know-how-ului care sunt necesare pentru achiziționarea și exploatarea acestui supercalculator; printre acestea se numără măsuri de reducere a riscurilor în legătură cu eventuale perturbări la nivelul procesului de aprovizionare cu astfel de componente, tehnologii și sisteme, inclusiv modificări de preț sau performanțe mai scăzute ori surse alternative de aprovizionare; aceasta vizează întreaga durată de viață a supercalculatorului EuroHPC;
Punctul 27
agendă strategică privind cercetarea și inovarea înseamnă documentul care acoperă durata programului Orizont Europa, în care sunt indicate prioritățile-cheie și tehnologiile și inovațiile esențiale necesare atingerii obiectivelor întreprinderii comune;
Punctul 28
program strategic multianual înseamnă un document în care este stabilită strategia aferentă tuturor activităților întreprinderii comune;
Punctul 29
supercalcul înseamnă calculul la niveluri de performanță care necesită integrarea masivă a unor elemente individuale de calcul, inclusiv a unor componente cuantice, pentru rezolvarea problemelor care nu pot fi abordate cu ajutorul sistemelor de calcul standard;
Punctul 30
costul total al deținerii unui supercalculator EuroHPC înseamnă costurile de achiziție plus costurile de funcționare, inclusiv cele de întreținere, până când dreptul de proprietate asupra supercalculatorului este transferat entității-gazdă sau este vândut ori până când supercalculatorul este dezafectat fără transferul dreptului de proprietate;
Punctul 31
program de lucru înseamnă documentul menționat la articolul 2 punctul 25 din Regulamentul (UE) 2021/695 sau, după caz, documentul care funcționează la rândul său ca program de lucru menționat la articolul 24 din Regulamentul (UE) 2021/694, sau la articolul 19 din Regulamentul (UE) 2021/1153.

Articolul 3

Misiune și obiective

Alineatul 1
Misiunea întreprinderii comune este de a dezvolta, instala, extinde și menține în Uniune un ecosistem de infrastructură agregată, securizată, interoperabilă și hiperconectată de talie mondială de servicii și date pentru supercalcul și calcul cuantic. Întreprinderea comună susține producția și adoptarea de sisteme inovatoare și competitive de supercalcul, orientate spre cerere și axate pe utilizatori, precum și a unor tehnologii și sisteme cuantice și dezvoltarea unei game largi de aplicații optimizate pentru aceste sisteme. Acest lucru se bazează, în măsura posibilului, pe un lanț de aprovizionare european, pentru a limita riscul de perturbări și dependențe și pentru a consolida autonomia strategică și suveranitatea tehnologică a Uniunii, asigurând în același timp utilizarea celor mai bune componente, tehnologii și cunoștințe. În plus, întreprinderea are misiunea de a extinde utilizarea respectivului ecosistem de infrastructură la un număr mare de utilizatori publici și privați și de a susține dubla tranziție și dezvoltarea unor competențe-cheie în domeniile științei și industriei pentru forța de muncă europeană.
Alineatul 2
Întreprinderea comună are următoarele obiective generale:
Litera a
aducerea unei contribuții la punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2021/695, în special a articolului 3, generarea unui impact la nivel științific, economic, de mediu, tehnologic și societal al investițiilor Uniunii în cercetare și inovare, care să permită consolidarea bazelor științifice și tehnologice ale Uniunii, îndeplinirea priorităților strategice ale Uniunii și aducerea unei contribuții la îndeplinirea obiectivelor și a politicilor Uniunii, precum și aducerea unei contribuții la abordarea provocărilor globale, inclusiv a obiectivelor de dezvoltare durabilă, respectând principiile prevăzute în Agenda 2030 Organizației Națiunilor Unite și în Acordul de la Paris adoptat în temeiul Convenției-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice;
Litera b
dezvoltarea unei cooperări strânse și asigurarea coordonării cu alte parteneriate europene, inclusiv prin cereri de propuneri comune, precum și promovarea sinergiilor cu activitățile și programele relevante de la nivelul Uniunii și de la nivel național și regional, în special cu cele care sprijină implementarea soluțiilor inovatoare, educația și dezvoltarea regională, după caz;
Litera c
dezvoltarea, implementarea, extinderea și menținerea în Uniune a unei infrastructuri integrate și hiperconectate de supercalcul și de date de talie mondială, orientată spre cerere și axată pe utilizatori;
Litera d
agregarea infrastructurii hiperconectate de supercalcul și de date și interconectarea acesteia cu spațiile europene ale datelor și cu ecosistemul cloud, în scopul de a furniza servicii de calcul și de date către o gamă largă de utilizatori publici și privați din Europa;
Litera e
promovarea excelenței științifice și sprijinirea asimilării și a utilizării sistematice a rezultatelor cercetării și inovării generate în Uniune;
Litera f
dezvoltarea în continuare și susținerea unui ecosistem extrem de competitiv și inovator de supercalcul și de date distribuit pe scară largă în Europa, care să contribuie la poziția de lider a Uniunii în domeniul științific și digital, capabil să producă în mod autonom tehnologii și arhitecturi de calcul și să le integreze în sisteme de calcul de vârf, precum și aplicații avansate optimizate pentru aceste sisteme;
Litera fa
sprijinirea cercetării fundamentale și aplicate de ultimă generație și a inovării în domeniul tehnologiilor cuantice, a tranziției acestora de la laborator la fabrică, precum și a implementării, adoptării și integrării lor în infrastructuri cuantice de talie mondială, pentru construirea unui ecosistem cuantic dinamic, inovator, durabil și rezilient în întreaga Uniune și pentru asigurarea poziției de lider în domeniul științei și industriei, a competitivității, a autonomiei strategice și a suveranității tehnologice a Uniunii în domeniul informaticii, al comunicației și al detectării cuantice;
Litera g
extinderea utilizării serviciilor de supercalcul și dezvoltarea competențelor-cheie necesare în domeniile științei și industriei la nivel european;
Litera h
dezvoltarea și exploatarea fabricilor de IA și sprijinirea înființării și a accesului la gigafabrici de IA și la serviciile acestora, cu scopul construirii unui ecosistem de IA dinamic, inovator, durabil și rezilient în întreaga Uniune și al asigurării poziției de lider în domeniul științific și industrial.
Alineatul 3
Întreprinderea comună contribuie la protejarea intereselor Uniunii atunci când achiziționează supercalculatoare și când susține dezvoltarea și adoptarea de tehnologii, sisteme și aplicații pentru calculul de înaltă performanță (HPC), IA, sau cuantice. Aceasta face posibilă o abordare bazată pe coproiectare în vederea achiziționării supercalculatoarelor de talie mondială, protejând în același timp securitatea lanțului de aprovizionare al tehnologiilor și sistemelor achiziționate. Acesta contribuie la autonomia strategică a Uniunii, menținând în același timp o economie deschisă în Uniune, sprijină dezvoltarea de tehnologii și aplicații care consolidează lanțurile europene de aprovizionare cu tehnologii pentru IA, HPC sau cuantice și promovează integrarea acestora în sisteme care răspund unui număr mare de nevoi științifice, societale, de mediu și industriale și unor nevoi în materie de securitate.

Articolul 4

Pilonii de activitate

Alineatul 1
Întreprinderea comună pune în aplicare misiunea prevăzută la articolul 3 în conformitate cu următorii piloni de activitate:
Litera a
pilonul administrație, care cuprinde activitățile generale pentru funcționarea și gestionarea întreprinderii comune;
Litera b
pilonul infrastructură, care cuprinde activitățile de achiziționare, dezvoltare, modernizare și exploatare a infrastructurii securizate și hiperconectate de talie mondială de supercalcul, calcul cuantic și de date, inclusiv promovarea asimilării și a utilizării sistematice a rezultatelor cercetării și inovării generate în Uniune;
Litera c
pilonul agregarea serviciilor de supercalcul, care vizează toate activitățile pentru acordarea accesului la nivelul Uniunii la resurse de date și servicii de supercalcul agregate și securizate, în întreaga Europă, pentru comunitatea științifică și de cercetare, sectorul industrial, inclusiv IMM-uri și sectorul public, în special în cooperare cu PRACE și GÉANT; printre activitățile respective se numără:
Litera i
sprijinul pentru interconectarea resurselor de calcul de înaltă performanță, de calcul cuantic și de date deținute integral sau parțial de întreprinderea comună sau puse la dispoziție în mod voluntar de statele participante;
Litera ii
sprijinul pentru interconectarea infrastructurilor de date de supercalcul și calcul cuantic cu spațiile europene comune ale datelor și cu infrastructuri agregate, securizate de tip cloud și de date din Uniune;
Litera iii
sprijinul pentru dezvoltarea, achiziționarea și exploatarea unei platforme de agregare armonioasă și provizionare securizată a infrastructurilor de servicii și de date pentru supercalcul și calcul cuantic, prin crearea unui punct de acces de tip ghișeu unic pentru orice serviciu de supercalcul sau de date gestionat de întreprinderea comună, oferind fiecărui utilizator un punct de intrare unic;
Litera d
pilonul tehnologie, care abordează activități ambițioase în materie de cercetare și inovare pentru dezvoltarea unui ecosistem de supercalcul de talie mondială, competitiv și inovator, în întreaga Europă, care să abordeze tehnologiile hardware și software, precum și integrarea acestora în sistemele de calcul, acoperind întregul lanț valoric științific și industrial pentru a contribui la autonomia strategică a Uniunii; acesta se axează și pe tehnologiile de calcul de înaltă performanță eficiente din punct de vedere energetic, contribuind la durabilitatea mediului; printre altele, activitățile respective vizează:
Litera i
componentele de microprocesoare de mică putere, componentele de interconectare, arhitectura sistemelor și tehnologiile conexe, cum ar fi algoritmii, codurile software, instrumentele și mediile noi;
Litera ii
paradigmele de calcul emergente și integrarea lor în sisteme de supercalcul de vârf, printr-o abordare bazată pe coproiectare; aceste tehnologii sunt legate de dezvoltarea, achiziționarea și implementarea supercalculatoarelor cu capacități de vârf, inclusiv a calculatoarelor cuantice, precum și a infrastructurilor aferente;
Litera iii
tehnologiile și sistemele de interconectare și de exploatare a sistemelor de supercalcul clasice împreună cu alte tehnologii de calcul, adesea complementare, cum ar fi calculul cuantic sau alte tehnologii de calcul emergente, și asigurarea funcționării eficiente a acestora;
Litera iv
noi algoritmi și tehnologii software care oferă creșteri substanțiale ale performanțelor;
Litera e
pilonul aplicații, care abordează activitățile de atingere și menținere a excelenței la nivel european în domeniul aplicațiilor și codurilor de calcul și date fundamentale pentru sectorul științific și industrial, inclusiv IMM-uri și pentru sectorul public; printre altele, activitățile respective vizează:
Litera i
aplicațiile, inclusiv noii algoritmi și evoluțiile software, pentru utilizatorii publici și privați care beneficiază de exploatarea resurselor și a capacităților supercalculatoarelor cu capacități de vârf și de convergența acestora cu tehnologii digitale avansate, cum ar fi inteligența artificială, analiza datelor de înaltă performanță, tehnologiile de tip cloud etc., prin coproiectarea, dezvoltarea și optimizarea codurilor și aplicațiilor care pot beneficia de calculul de înaltă performanță de pe piețele-lider de mari dimensiuni și emergente;
Litera ii
sprijinirea, printre altele, a centrelor de excelență în calculul de înaltă performanță specializate în aplicații și în programe demonstrative pilot la scară largă care pot beneficia de calculul de înaltă performanță și în bancuri de testare pentru aplicații care utilizează volume mari de date și pentru servicii digitale avansate într-o gamă largă de sectoare științifice, publice și industriale;
Litera f
pilonul extinderea gradului de utilizare și a nivelului de competențe, având drept scop dezvoltarea capacităților și a competențelor care promovează excelența în domeniile supercalculului, calculului cuantic și utilizării datelor, luând în considerare sinergiile cu alte programe și instrumente, în special cu programul Europa digitală, extinderea utilizării la nivel științific și industrial a resurselor de supercalcul și a aplicațiilor de date și promovarea accesului industrial și a utilizării infrastructurilor de supercalcul și de date pentru inovare adaptată nevoilor industriale, precum și crearea în Europa a unei comunități științifice de vârf și competente și a unei forțe de muncă calificate pentru ocuparea unei poziții de lider în domeniul științific și transformarea digitală a industriei și a administrației publice, inclusiv prin sprijinirea și punerea în rețea a centrelor naționale de competență în calculul de înaltă performanță și a centrelor de excelență în calculul de înaltă performanță;
Litera g
pilonul cooperarea internațională, în conformitate cu obiectivele de politică externă și cu angajamentele internaționale ale Uniunii, definirea, punerea în aplicare și participarea la activități relevante pentru promovarea colaborării internaționale în materie de supercalcul în vederea soluționării provocărilor științifice și societale de la nivel global, promovând în același timp competitivitatea ecosistemului european de aprovizionare și de utilizare a calculului de înaltă performanță;
Litera h
pilonul fabrica de IA pentru o IA de încredere și etică, care acoperă activitățile de furnizare a unei infrastructuri de servicii de supercalcul orientate către IA, care vizează dezvoltarea în continuare a capacităților și a competențelor și aptitudinilor de cercetare și inovare ale ecosistemului de IA; acesta include următoarele activități:
Litera i
achiziționarea și exploatarea de supercalculatoare optimizate pentru IA, amplasate în același loc ca centre de date sau conectate la centre de date prin intermediul rețelelor de foarte mare viteză;
Litera ii
modernizarea supercalculatoarelor EuroHPC existente prin dotarea acestora cu capacități de IA;
Litera iii
furnizarea accesului și a posibilităților echitabile de acces la supercalculatoarele optimizate pentru IA sau la supercalculatoarele EuroHPC care au fost modernizate cu capacități de IA, inclusiv extinderea utilizării acestora la un număr mare de utilizatori publici și privați, inclusiv la start-upuri și la întreprinderile mici și mijlocii;
Litera iv
exploatarea unor centre de servicii de supercalcul orientate către IA, centralizate sau distribuite, în sprijinul ecosistemului de start-upuri din domeniul IA și al ecosistemului de cercetare și inovare care oferă sprijin algoritmic, sprijin pentru dezvoltarea, antrenarea, testarea, evaluarea și validarea în continuare a modelelor și sistemelor de antrenare a IA, precum și sprijin pentru dezvoltarea aplicațiilor emergente de IA la scară largă în domenii strategice precum sănătatea și îngrijirea, schimbările climatice, robotica sau conducerea conectată și automatizată;
Litera v
exploatarea unor instalații de programare adaptate supercalculatoarelor, inclusiv pentru paralelizarea aplicațiilor de IA în vederea unei utilizări optime a capacităților de supercalcul;
Litera vi
exploatarea altor servicii de supercalcul propice IA;
Litera vii
atragerea, punerea în comun și formarea talentelor pentru a dezvolta competențele și aptitudinile acestora în ceea ce privește utilizarea supercalculatoarelor EuroHPC pentru IA;
Litera viii
interacțiunea cu celelalte fabrici de IA, făcând serviciile acestora accesibile în întreaga Europă și cooperând cu centrele de competență EuroHPC și centrele de excelență EuroHPC, precum și cu inițiativele relevante ale Uniunii în domeniul IA, cum ar fi centrele de start-upuri din domeniul inteligenței artificiale, ecosistemele de inteligență artificială și de date, instalațiile de testare și experimentare în domeniul inteligenței artificiale, Platforma centrală europeană de inteligență artificială, centrele de inovare digitală orientate către inteligența artificială, comunitățile de cunoaștere și inovare în domeniul inteligenței artificiale din cadrul Institutului European de Inovare și Tehnologie, infrastructurile europene de cercetare relevante și alte inițiative conexe;
Litera i
pilonul gigafabrică de IA, care acoperă activitățile gigafabricilor de IA, care, în cadrul funcționării lor, ar putea fi conectate la rețeaua EuroHPC de fabrici de IA pentru a asigura integrarea fără sincope, asistență pentru utilizatori și schimbul de cunoștințe în ecosistemul european de inteligență artificială; acest pilon include următoarele activități:
Litera i
furnizarea unei infrastructuri de calcul de talie mondială în domeniul IA pentru cercetătorii, antreprenorii și industriile europene, inclusiv IMM-urile, start-upurile, întreprinderile în curs de extindere și sectoarele publice;
Litera ii
facilitarea dezvoltării de noi soluții de IA în toate sectoarele publice și private, inclusiv dezvoltarea de modele fundamentale; și
Litera iii
asigurarea competitivității și suveranității Uniunii ca continent al IA;
Litera j
pilonul tehnologii cuantice, care abordează întregul ecosistem cuantic și domeniile de aplicare ale calculului și simulării cuantice, ale comunicației cuantice și ale detectării și metrologiei cuantice, asigurând securitatea și reziliența lanțului de aprovizionare cuantic și a tehnologiilor generice ale acestuia; activitățile respective se referă, printre altele, la:
Litera i
cercetare și inovare științifică și tehnologică: promovarea excelenței în cercetare în domeniile științei și tehnologiei cuantice;
Litera ii
tranziția de la laborator la fabrică și dezvoltarea ecosistemului: sprijinirea dezvoltării și implementării de infrastructuri cuantice de ultimă generație; promovarea industrializării tehnologiilor cuantice prin sprijinirea adoptării aplicațiilor cuantice în principalele sectoare publice și industriale, asigurând transpunerea progreselor din toate domeniile cuantice în aplicații reale, inclusiv dezvoltarea de piețe-lider; promovarea standardelor europene și internaționale și sprijinirea dezvoltării și a creării de rețele de centre naționale de competență cuantică în întreaga Europă;
Litera iii
accelerarea dezvoltării și a operaționalizării sistemelor de calcul cuantic tolerante la erori, bazate pe măsuri publice de sprijinire a unui ecosistem cuantic european competitiv și a unui lanț de aprovizionare bazat pe tehnologii fabricate și concepute în Europa;
Litera iv
competențe și talente: dezvoltarea unei forțe de muncă competitive și favorabile incluziunii în domeniul cercetării și ingineriei cuantice prin inițiative coordonate în materie de educație, formare și mobilitate, în discipline și domenii tehnice esențiale legate de domeniul cuantic;
Litera v
cooperare internațională: dezvoltarea colaborării internaționale în domeniul tehnologiilor cuantice pentru a soluționa provocările științifice și societale globale, în conformitate cu obiectivele de politică externă și cu angajamentele internaționale ale Uniunii.
Litera i
sprijinul pentru interconectarea resurselor de calcul de înaltă performanță, de calcul cuantic și de date deținute integral sau parțial de întreprinderea comună sau puse la dispoziție în mod voluntar de statele participante;
Litera ii
sprijinul pentru interconectarea infrastructurilor de date de supercalcul și calcul cuantic cu spațiile europene comune ale datelor și cu infrastructuri agregate, securizate de tip cloud și de date din Uniune;
Litera iii
sprijinul pentru dezvoltarea, achiziționarea și exploatarea unei platforme de agregare armonioasă și provizionare securizată a infrastructurilor de servicii și de date pentru supercalcul și calcul cuantic, prin crearea unui punct de acces de tip ghișeu unic pentru orice serviciu de supercalcul sau de date gestionat de întreprinderea comună, oferind fiecărui utilizator un punct de intrare unic;
Litera i
componentele de microprocesoare de mică putere, componentele de interconectare, arhitectura sistemelor și tehnologiile conexe, cum ar fi algoritmii, codurile software, instrumentele și mediile noi;
Litera ii
paradigmele de calcul emergente și integrarea lor în sisteme de supercalcul de vârf, printr-o abordare bazată pe coproiectare; aceste tehnologii sunt legate de dezvoltarea, achiziționarea și implementarea supercalculatoarelor cu capacități de vârf, inclusiv a calculatoarelor cuantice, precum și a infrastructurilor aferente;
Litera iii
tehnologiile și sistemele de interconectare și de exploatare a sistemelor de supercalcul clasice împreună cu alte tehnologii de calcul, adesea complementare, cum ar fi calculul cuantic sau alte tehnologii de calcul emergente, și asigurarea funcționării eficiente a acestora;
Litera iv
noi algoritmi și tehnologii software care oferă creșteri substanțiale ale performanțelor;
Litera i
aplicațiile, inclusiv noii algoritmi și evoluțiile software, pentru utilizatorii publici și privați care beneficiază de exploatarea resurselor și a capacităților supercalculatoarelor cu capacități de vârf și de convergența acestora cu tehnologii digitale avansate, cum ar fi inteligența artificială, analiza datelor de înaltă performanță, tehnologiile de tip cloud etc., prin coproiectarea, dezvoltarea și optimizarea codurilor și aplicațiilor care pot beneficia de calculul de înaltă performanță de pe piețele-lider de mari dimensiuni și emergente;
Litera ii
sprijinirea, printre altele, a centrelor de excelență în calculul de înaltă performanță specializate în aplicații și în programe demonstrative pilot la scară largă care pot beneficia de calculul de înaltă performanță și în bancuri de testare pentru aplicații care utilizează volume mari de date și pentru servicii digitale avansate într-o gamă largă de sectoare științifice, publice și industriale;
Litera i
achiziționarea și exploatarea de supercalculatoare optimizate pentru IA, amplasate în același loc ca centre de date sau conectate la centre de date prin intermediul rețelelor de foarte mare viteză;
Litera ii
modernizarea supercalculatoarelor EuroHPC existente prin dotarea acestora cu capacități de IA;
Litera iii
furnizarea accesului și a posibilităților echitabile de acces la supercalculatoarele optimizate pentru IA sau la supercalculatoarele EuroHPC care au fost modernizate cu capacități de IA, inclusiv extinderea utilizării acestora la un număr mare de utilizatori publici și privați, inclusiv la start-upuri și la întreprinderile mici și mijlocii;
Litera iv
exploatarea unor centre de servicii de supercalcul orientate către IA, centralizate sau distribuite, în sprijinul ecosistemului de start-upuri din domeniul IA și al ecosistemului de cercetare și inovare care oferă sprijin algoritmic, sprijin pentru dezvoltarea, antrenarea, testarea, evaluarea și validarea în continuare a modelelor și sistemelor de antrenare a IA, precum și sprijin pentru dezvoltarea aplicațiilor emergente de IA la scară largă în domenii strategice precum sănătatea și îngrijirea, schimbările climatice, robotica sau conducerea conectată și automatizată;
Litera v
exploatarea unor instalații de programare adaptate supercalculatoarelor, inclusiv pentru paralelizarea aplicațiilor de IA în vederea unei utilizări optime a capacităților de supercalcul;
Litera vi
exploatarea altor servicii de supercalcul propice IA;
Litera vii
atragerea, punerea în comun și formarea talentelor pentru a dezvolta competențele și aptitudinile acestora în ceea ce privește utilizarea supercalculatoarelor EuroHPC pentru IA;
Litera viii
interacțiunea cu celelalte fabrici de IA, făcând serviciile acestora accesibile în întreaga Europă și cooperând cu centrele de competență EuroHPC și centrele de excelență EuroHPC, precum și cu inițiativele relevante ale Uniunii în domeniul IA, cum ar fi centrele de start-upuri din domeniul inteligenței artificiale, ecosistemele de inteligență artificială și de date, instalațiile de testare și experimentare în domeniul inteligenței artificiale, Platforma centrală europeană de inteligență artificială, centrele de inovare digitală orientate către inteligența artificială, comunitățile de cunoaștere și inovare în domeniul inteligenței artificiale din cadrul Institutului European de Inovare și Tehnologie, infrastructurile europene de cercetare relevante și alte inițiative conexe;
Litera i
furnizarea unei infrastructuri de calcul de talie mondială în domeniul IA pentru cercetătorii, antreprenorii și industriile europene, inclusiv IMM-urile, start-upurile, întreprinderile în curs de extindere și sectoarele publice;
Litera ii
facilitarea dezvoltării de noi soluții de IA în toate sectoarele publice și private, inclusiv dezvoltarea de modele fundamentale; și
Litera iii
asigurarea competitivității și suveranității Uniunii ca continent al IA;
Litera i
cercetare și inovare științifică și tehnologică: promovarea excelenței în cercetare în domeniile științei și tehnologiei cuantice;
Litera ii
tranziția de la laborator la fabrică și dezvoltarea ecosistemului: sprijinirea dezvoltării și implementării de infrastructuri cuantice de ultimă generație; promovarea industrializării tehnologiilor cuantice prin sprijinirea adoptării aplicațiilor cuantice în principalele sectoare publice și industriale, asigurând transpunerea progreselor din toate domeniile cuantice în aplicații reale, inclusiv dezvoltarea de piețe-lider; promovarea standardelor europene și internaționale și sprijinirea dezvoltării și a creării de rețele de centre naționale de competență cuantică în întreaga Europă;
Litera iii
accelerarea dezvoltării și a operaționalizării sistemelor de calcul cuantic tolerante la erori, bazate pe măsuri publice de sprijinire a unui ecosistem cuantic european competitiv și a unui lanț de aprovizionare bazat pe tehnologii fabricate și concepute în Europa;
Litera iv
competențe și talente: dezvoltarea unei forțe de muncă competitive și favorabile incluziunii în domeniul cercetării și ingineriei cuantice prin inițiative coordonate în materie de educație, formare și mobilitate, în discipline și domenii tehnice esențiale legate de domeniul cuantic;
Litera v
cooperare internațională: dezvoltarea colaborării internaționale în domeniul tehnologiilor cuantice pentru a soluționa provocările științifice și societale globale, în conformitate cu obiectivele de politică externă și cu angajamentele internaționale ale Uniunii.
Alineatul 2
În plus față de activitățile menționate la alineatul (1), întreprinderii comune i se poate încredința executarea unor atribuții suplimentare în caz de finanțare cumulativă, complementară sau combinată între programele Uniunii, în conformitate cu programul de lucru relevant al Comisiei.

Articolul 5

Contribuția financiară a Uniunii

Alineatul 1
Contribuția financiară a Uniunii la întreprinderea comună, inclusiv creditele SEE, este de până la 4122300000 EUR, cuantum care include 92000000 EUR pentru costurile administrative, cu condiția ca respectivului cuantum să îi corespundă contribuții cel puțin egale din partea statelor participante, și este împărțită orientativ după cum urmează:
Litera a
până la 1660000000 EUR din programul Orizont Europa, inclusiv 160000000 EUR pentru punerea în aplicare a activităților de cercetare și inovare în cuantică, astfel cum sunt menționate la articolul 4 alineatul (1) litera (j) și în conformitate cu articolul 34 alineatele (1) și (2);
Litera b
până la 2142300000 EUR prin programul Europa digitală; și
Litera c
până la 320000000 EUR prin Mecanismul pentru interconectarea Europei.
Alineatul 2
Contribuția financiară a Uniunii menționată la alineatul (1) se plătește din creditele de la bugetul general al Uniunii alocate fiecărui program relevant.
Alineatul 3
Pot fi alocate întreprinderii comune fonduri suplimentare prin orice program al Uniunii diferit de Orizont Europa, programul Europa digitală și Mecanismul pentru interconectarea Europei și care să vină în completarea contribuțiilor menționate la alineatul (1) primul paragraf de la prezentul articol, pentru a sprijini pilonii săi de activitate menționați la articolul 4, cu excepția celor menționați la articolul 4 alineatul (1) litera (a). Astfel de fonduri suplimentare nu se iau în considerare la calcularea contribuției financiare maxime a Uniunii.
Alineatul 4
Contribuțiile din partea programelor Uniunii corespunzătoare activităților suplimentare încredințate întreprinderii comune în conformitate cu alineatul (3) nu se iau în considerare la calcularea contribuției financiare maxime a Uniunii.
Alineatul 4a
Pentru contribuțiile alocate întreprinderii comune în conformitate cu alineatele (3) și (4) de la prezentul articol, se aplică articolul 158 din Regulamentul (UE, Euratom) 2024/2509 al Parlamentului European și al Consiliului. În cazul în care astfel de contribuții suplimentare ale Uniunii sunt legate de pilonul menționat la articolul 4 alineatul (1) litera (i), unul sau mai mulți membri, alții decât Uniunea, aduc contribuții suplimentare proporționale cu cuantumul contribuțiilor Uniunii.
Alineatul 5
Fonduri suplimentare ale Uniunii care completează contribuția menționată la alineatul (1) de la prezentul articol pot fi alocate întreprinderii comune de țările terțe asociate la programul Orizont Europa, la programul Europa digitală sau la Mecanismul pentru interconectarea Europei, în conformitate cu respectivele acorduri de asociere ale acestora. Aceste fonduri suplimentare ale Uniunii nu afectează contribuția statelor participante menționată la articolul 7 alineatul (1), cu excepția cazului în care statele participante convin altfel.
Alineatul 6
Contribuția financiară a Uniunii menționată la alineatul (1) litera (a) de la prezentul articol este utilizată pentru ca întreprinderea comună să acorde sprijin financiar acțiunilor indirecte, astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul 43 din Regulamentul (UE) 2021/695, care corespund activităților de cercetare și inovare ale întreprinderii comune.
Alineatul 7
Contribuția financiară a Uniunii menționată la alineatul (1) litera (b) este utilizată pentru consolidarea capacităților pe întreg teritoriul Uniunii, inclusiv pentru achiziționarea, modernizarea și exploatarea calculatoarelor de înaltă performanță, a calculatoarelor cuantice sau a simulatoarelor cuantice, pentru agregarea infrastructurilor de servicii și date destinate calculului de înaltă performanță și calcului cuantic, pentru extinderea utilizării acestora și pentru dezvoltarea de competențe avansate și formare.
Alineatul 8
Contribuția financiară a Uniunii menționată la alineatul (1) litera (c) este utilizată pentru interconectarea resurselor de calcul de înaltă performanță și de date, precum și pentru crearea unei infrastructuri paneuropene integrate și hiperconectate de calcul de înaltă performanță și de date.

Articolul 6

Alte contribuții din partea Uniunii

Paragraf
Contribuțiile de la programele Uniunii, altele decât cele menționate la articolul 5 alineatul (1), care fac parte din cofinanțarea de către Uniune a unui program implementat de unul dintre statele participante care este stat membru, nu se iau în considerare la calcularea contribuției financiare maxime a Uniunii menționate la articolul 5.

Articolul 7

Contribuțiile altor membri decât Uniunea

Alineatul 1
Statele participante contribuie în total cu un cuantum proporțional cu contribuția Uniunii prevăzută la articolul 5 alineatul (1). Statele participante convin asupra contribuțiilor lor colective, precum și asupra modalității de furnizare a acestora. Acest lucru nu afectează capacitatea fiecărui stat participant de a-și defini contribuția financiară națională în conformitate cu articolul 8.
Alineatul 2
Membrii privați ai întreprinderii comune contribuie sau iau măsuri pentru ca entitățile lor constitutive și afiliate să contribuie cu cel puțin 900000000 EUR la întreprinderea comună.
Alineatul 3
Contribuțiile menționate la alineatele (1) și (2) de la prezentul articol sunt contribuții în sensul prevăzut la articolul 15 din statut.
Alineatul 4
Contribuțiile menționate la articolul 15 alineatul (3) litera (f) din statut pot fi furnizate de fiecare stat participant beneficiarilor stabiliți în statul participant respectiv. Statele participante pot completa contribuția întreprinderii comune în limitele ratei maxime de rambursare aplicabile prevăzute la articolul 34 din Regulamentul (UE) 2021/695, la articolul 14 din Regulamentul (UE) 2021/694 și la articolul 14 din Regulamentul (UE) 2021/1153. Aceste contribuții nu aduc atingere normelor privind ajutoarele de stat.
Alineatul 5
Membrii întreprinderii comune, alții decât Uniunea, raportează consiliului de conducere în fiecare an, până la 31 ianuarie, astfel cum este prevăzut la articolul 15 din statut, valoarea contribuțiilor menționate la alineatele (1) și (2) de la prezentul articol efectuate în exercițiile financiare precedente.
Alineatul 6
În scopul evaluării contribuțiilor menționate la articolul 15 alineatul (3) literele (b)-(g) din statut, costurile se stabilesc în conformitate cu practicile obișnuite de contabilizare a costurilor ale entităților în cauză, cu standardele de contabilitate aplicabile în țara în care este stabilită entitatea și cu standardele internaționale de contabilitate și standardele internaționale de raportare financiară aplicabile. Costurile sunt certificate de către un auditor extern independent desemnat de entitatea în cauză sau de către autoritățile de audit din statele participante. Metoda de evaluare poate fi verificată de către întreprinderea comună, în cazul în care există dubii cu privire la certificare. În cazul în care continuă să existe incertitudini, metoda de evaluare poate fi auditată de întreprinderea comună.
Alineatul 7
Comisia poate sista, reduce proporțional sau suspenda contribuția financiară a Uniunii la întreprinderea comună sau poate declanșa procedura de lichidare menționată la articolul 23 din statut în următoarele situații:Decizia Comisiei de a sista, de a reduce proporțional sau de a suspenda contribuția financiară a Uniunii nu împiedică rambursarea costurilor eligibile suportate de alți membri decât Uniunea înainte de notificarea deciziei către întreprinderea comună.
Litera a
în cazul în care întreprinderea comună nu îndeplinește condițiile privind contribuția Uniunii; sau
Litera b
în cazul în care alți membri decât Uniunea sau entitățile constitutive ori entitățile afiliate ale acestora nu furnizează, furnizează parțial ori nu respectă termenele de furnizare în ceea ce privește contribuția menționată la alineatele (1) și (2) de la prezentul articol; sau
Litera c
ca urmare a evaluărilor menționate la articolul 24.

Articolul 8

Gestionarea contribuțiilor statelor participante

Alineatul 1
Fiecare stat participant își asumă un angajament orientativ cu privire la cuantumul contribuțiilor sale financiare naționale la acțiunile indirecte în cadrul întreprinderii comune. Acest angajament este asumat anual față de întreprinderea comună înainte de adoptarea programului de lucru.
Alineatul 2
Fiecare stat participant încheie unul sau mai multe acorduri administrative cu întreprinderea comună, în care se stabilește mecanismul de coordonare pentru plata contribuțiilor către solicitanții stabiliți în statul participant respectiv și de raportare cu privire la aceste contribuții. Un astfel de acord include calendarul, condițiile de plată și cerințele de raportare și de audit.
Alineatul 3
În acordul menționat la alineatul (2), fiecare stat participant poate încredința întreprinderii comune plata contribuției sale destinate beneficiarilor săi. După selectarea propunerilor, statul participant angajează cuantumul necesar pentru plăți. Autoritățile de audit din statul participant pot audita contribuțiile lor naționale respective.

Articolul 9

Entitatea-gazdă

Alineatul 1
Supercalculatoarele EuroHPC sunt situate într-un stat participant care este stat membru. În cazul în care un stat participant găzduiește deja un supercalculator EuroHPC care este un supercalculator cu capacități de vârf sau medii, acesta nu este eligibil să participe la o nouă cerere de exprimare a interesului pentru generația următoare a acestor supercalculatoare timp de cel puțin cinci ani de la data selecției care urmează unei cereri anterioare de exprimare a interesului. În cazul achiziționării de calculatoare cuantice și simulatoare cuantice sau în cazul modernizării unui supercalculator EuroHPC cu acceleratoare cuantice, respectiva perioadă se reduce la doi ani.
Alineatul 2
Pentru supercalculatoarele EuroHPC menționate la articolele 11, 12 și 14, entitatea-gazdă poate reprezenta un stat participant care este stat membru sau un consorțiu-gazdă. Entitatea-gazdă și autoritățile competente din statul participant sau din statele participante într-un consorțiu-gazdă încheie un acord în acest sens.
Alineatul 3
Întreprinderea comună încredințează unei entități-gazdă exploatarea fiecărui supercalculator individual EuroHPC deținut integral de întreprinderea comună sau deținut în comun în conformitate cu articolele 11, 12 și 14.
Alineatul 4
Entitățile-gazdă menționate la alineatul (2) de la prezentul articol sunt selectate în conformitate cu alineatul (5) de la prezentul articol și cu normele financiare ale întreprinderii comune menționate la articolul 19.
Alineatul 5
În urma unei cereri de exprimare a interesului, entitatea-gazdă menționată la alineatul (2) de la prezentul articol și statul participant corespunzător în care este stabilită entitatea-gazdă sau consorțiul-gazdă corespunzător sunt selectate de consiliul de conducere printr-un proces echitabil și transparent, bazat, printre altele, pe următoarele criterii:
Litera a
respectarea specificaților generale ale sistemului, definite în cererea de exprimare a interesului;
Litera b
costul total al deținerii supercalculatorului EuroHPC, inclusiv o estimare precisă și o metodă de verificare a costurilor de funcționare a acestui supercalculator pe durata sa de viață;
Litera c
experiența entității-gazdă în materie de implementare și exploatare a unor sisteme similare;
Litera d
calitatea infrastructurii fizice și informatice a entității-gazdă, precum și securitatea și conectivitatea acesteia cu restul Uniunii;
Litera e
calitatea serviciilor oferite utilizatorilor, mai exact capacitatea de a respecta acordul privind nivelul serviciilor inclus printre documentele care însoțesc procedura de selecție;
Litera f
furnizarea unui document justificativ adecvat care să dovedească angajamentul statului membru în care este stabilită entitatea-gazdă sau al autorităților competente ale statelor participante din consorțiul-gazdă de a acoperi acea parte din costul total al deținerii supercalculatorului EuroHPC care nu este acoperită de contribuția Uniunii prevăzută la articolul 5 sau de orice altă contribuție a Uniunii prevăzută la articolul 6, până când întreprinderea comună transferă entității-gazdă dreptul de proprietate sau până când supercalculatorul este vândut sau dezafectat, în cazul în care nu are loc un transfer al dreptului de proprietate.
Litera a
proximitatea față de un centru de date existent sau conectarea la un centru de date existent prin rețele de foarte mare viteză;
Litera b
viziunea, planurile și capacitatea entității-gazdă de a aborda provocările cu care se confruntă ecosistemul de start-upuri din domeniul IA, ecosistemul de cercetare și inovare și comunitatea utilizatorilor de IA și oferirea unui serviciu de supercalcul de sprijin, centralizat sau distribuit, care să fie orientat către IA;
Litera c
calitatea și pertinența experienței și a know-how-ului disponibile în cadrul echipei care este preconizată a fi responsabilă de mediul de servicii de supercalcul de sprijin orientate către IA;
Litera d
planurile de interacțiune și cooperare cu alte fabrici de IA, cu centrele de competență EuroHPC, cu centrele de excelență EuroHPC și cu inițiativele relevante din domeniul IA, cum ar fi centrele de start-upuri din domeniul inteligenței artificiale, ecosistemele de inteligență artificială și de date, instalațiile de testare și experimentare în domeniul inteligenței artificiale, Platforma centrală europeană de inteligență artificială, centrele de inovare digitală orientate către inteligența artificială și alte inițiative conexe;
Litera e
capacitățile existente și planurile viitoare ale entității-gazdă de a contribui la dezvoltarea rezervei de talente.
Alineatul 5a
O entitate-gazdă existentă poate solicita să devină o fabrică de IA. În urma unei cereri de exprimare a interesului, o entitate-gazdă existentă este selectată de consiliul de conducere printr-un proces echitabil și transparent, bazat, printre altele, pe criteriile de selecție descrise la articolul 9 alineatul (5) al doilea paragraf și cu condiția ca entitatea-gazdă să poată demonstra că supercalculatorul său EuroHPC dispune de suficiente resurse de calcul pentru antrenarea de modele de IA de uz general de mari dimensiuni și de aplicații emergente în domeniul IA.
Alineatul 6
În ceea ce privește supercalculatoarele EuroHPC de nivel industrial menționate la articolul 13, entitatea-gazdă încheie un acord cu un consorțiu de parteneri privați cu scopul de a pregăti achiziționarea și exploatarea unor astfel de supercalculatoare sau ale unor partiții ale supercalculatoarelor EuroHPC.Găzduirea unui supercalculator de nivel industrial respectă următoarele condiții:
Litera a
întreprinderea comună încredințează entității-gazdă exploatarea fiecărui supercalculator individual EuroHPC de nivel industrial pe care îl deține în comun în conformitate cu articolul 13;
Litera b
entitățile-gazdă sunt selectate în conformitate cu alineatul (5) de la prezentul articol și cu normele financiare ale întreprinderii comune menționate la articolul 19;
Litera c
în urma unei cereri de exprimare a interesului, entitatea-gazdă și consorțiul de parteneri privați asociat acesteia sunt selectate de consiliul de conducere printr-un proces echitabil și transparent, bazat, printre altele, pe următoarele:
Litera i
criteriile prevăzute la alineatul (5) literele (a)-(e) de la prezentul articol; și
Litera ii
furnizarea unui document justificativ adecvat care să dovedească angajamentul consorțiului de parteneri privați de a acoperi partea din costul total al deținerii supercalculatorului EuroHPC care nu este acoperită de contribuția Uniunii prevăzută la articolul 5 sau de orice altă contribuție a Uniunii prevăzută la articolul 6.

Alineatul 6a
În ceea ce privește supercalculatoarele optimizate pentru IA menționate la articolul 12a, entitatea-gazdă creează un ghișeu unic pentru utilizatori, inclusiv start-upuri, întreprinderi mici și mijlocii și alți utilizatori cu scopuri științifice, pentru a facilita accesul la serviciile sale de asistență.
Alineatul 7
Sub rezerva acordului prealabil al Comisiei, entitatea-gazdă selectată poate decide să invite alte state participante sau un consorțiu de parteneri privați să se alăture consorțiului-gazdă. Contribuția financiară ori în natură sau orice alt angajament al statelor participante sau al membrilor privați care se alătură consorțiului nu afectează contribuția financiară a Uniunii și nici drepturile de proprietate aferente și ponderea aferentă a perioadei de accesare alocate Uniunii pentru respectivul supercalculator EuroHPC, astfel cum sunt definite la articolele 11, 12, 13 și 14.

Articolul 10

Acordul de găzduire

Alineatul 1
Întreprinderea comună încheie un acord de găzduire cu fiecare entitate-gazdă selectată înainte de lansarea procedurii de achiziționare a unui supercalculator EuroHPC.
Alineatul 2
Acordul de găzduire reglementează în special următoarele elemente privind supercalculatoarele EuroHPC:
Litera a
drepturile și obligațiile în cadrul procedurii de achiziționare a supercalculatorului, inclusiv testele de acceptanță aferente acestuia;
Litera b
condițiile de angajare a răspunderii pentru exploatarea supercalculatorului;
Litera c
calitatea serviciilor oferite utilizatorilor pe parcursul exploatării supercalculatorului, în conformitate cu acordul privind nivelul serviciilor;
Litera d
planurile în ceea ce privește eficiența energetică și caracterul durabil din punctul de vedere al mediului ale supercalculatorului;
Litera e
condițiile de acces pentru cota care îi revine Uniunii din perioada de accesare a supercalculatorului, astfel cum au fost hotărâte de consiliul de conducere în conformitate cu articolul 17;
Litera f
modalitățile de ținere a evidenței perioadelor de accesare;
Litera g
partea din costul total al deținerii în privința căreia entitatea-gazdă ia măsuri pentru ca aceasta să fie acoperită de statul participant în care este stabilită entitatea-gazdă sau de statele participante din consorțiul-gazdă;
Litera h
condițiile pentru transferul dreptului de proprietate menționate la articolul 11 alineatul (5), la articolul 12 alineatul (7), la articolul 13 alineatul (6) și la articolul 14 alineatul (6), inclusiv, în cazul supercalculatoarelor EuroHPC, dispozițiile privind calcularea valorii reziduale a acestora și privind dezafectarea lor;
Litera i
obligația entității-gazdă de a acorda accesul la supercalculatoare EuroHPC, asigurând în același timp securitatea acestora, protecția datelor cu caracter personal în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679, protecția confidențialității comunicațiilor electronice în conformitate cu Directiva 2002/58/CE, protecția secretelor comerciale în conformitate cu Directiva (UE) 2016/943 și protecția confidențialității altor date care fac obiectul obligației de păstrare a secretului profesional;
Litera j
obligația entității-gazdă de a institui o procedură de audit certificată care să vizeze costurile exploatării supercalculatorului EuroHPC și perioadele de accesare de către utilizatori;
Litera k
obligația entității-gazdă de a prezenta consiliului de conducere, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an, un raport de audit și date privind utilizarea perioadelor de accesare în exercițiul financiar precedent;
Litera l
condițiile specifice aplicabile în cazul în care entitatea-gazdă exploatează un supercalculator EuroHPC destinat utilizării industriale sau un supercalculator optimizat pentru IA.
Alineatul 3
Acordul de găzduire este guvernat de legislația Uniunii, completată, pentru orice aspect care nu este reglementat de prezentul regulament sau de alte acte juridice ale Uniunii, de legislația statului membru în care este stabilită entitatea-gazdă.
Alineatul 4
Acordul de găzduire conține o clauză de arbitraj, în sensul articolului 272 din TFUE, care acordă Curții de Justiție a Uniunii Europene competență în raport cu toate aspectele care fac obiectul acordului de găzduire.
Alineatul 5
După încheierea acordului de găzduire și fără a aduce atingere alineatului (2) de la prezentul articol, întreprinderea comună, sprijinită de către entitatea-gazdă selectată, lansează procedurile pentru achiziționarea supercalculatorului EuroHPC, în conformitate cu normele financiare ale întreprinderii comune menționate la articolul 19.
Alineatul 6
În ceea ce privește supercalculatoarele cu capacități medii, după încheierea acordului de găzduire, întreprinderea comună sau entitatea-gazdă lansează, în numele ambelor părți contractante, procedurile pentru achiziționarea supercalculatorului EuroHPC, în conformitate cu normele financiare ale întreprinderii comune menționate la articolul 19.

Articolul 11

Achiziționarea supercalculatoarelor cu capacități de vârf și dreptul de proprietate asupra lor

Alineatul 1
Întreprinderea comună achiziționează supercalculatoarele cu capacități de vârf și este proprietara acestora.
Alineatul 2
Contribuția financiară a Uniunii menționată la articolul 5 alineatul (1) acoperă până la 50 % din costurile de achiziționare plus până la 50 % din costurile de funcționare ale supercalculatoarelor cu capacități de vârf.
Alineatul 3
Selectarea furnizorului unui supercalculator cu capacități de vârf se bazează pe caietul de sarcini, care ține seama de cerințele utilizatorilor și de specificațiile generale ale sistemului furnizate de entitatea-gazdă selectată în candidatura sa depusă în urma cererii de exprimare a interesului. La selectare se ține seama, de asemenea, de securitatea lanțului de aprovizionare.
Alineatul 4
Întreprinderea comună poate acționa ca prim utilizator și poate achiziționa supercalculatoare cu capacități de vârf care integrează tehnologii orientate spre cerere, axate pe utilizator și competitive, dezvoltate în principal în Uniune.
Alineatul 5
Consiliul de conducere poate decide în programul de lucru, dacă acest lucru este justificat în mod corespunzător din motive de securitate, să condiționeze participarea furnizorilor la achiziționarea supercalculatoarelor cu capacități de vârf în conformitate cu articolul 12 alineatul (6) din Regulamentul (UE) 2021/694 sau să limiteze participarea furnizorilor din motive de securitate ori în cazul acțiunilor direct legate de autonomia strategică a Uniunii, în conformitate cu articolul 18 alineatul (4) din regulamentul menționat.
Alineatul 6
Fără a aduce atingere lichidării întreprinderii comune, astfel cum se menționează la articolul 23 alineatul (4) din statut, la cel puțin cinci ani de la încheierea cu succes de către întreprinderea comună a testului de acceptanță privind supercalculatoarele cu capacități de vârf instalate într-o entitate-gazdă, dreptul de proprietate asupra supercalculatorului cu capacități de vârf poate fi transferat entității-gazdă respective sau vândut unei alte entități sau supercalculatorul poate fi dezafectat, la decizia consiliului de conducere și în conformitate cu acordul de găzduire. În cazul transferului dreptului de proprietate asupra unui supercalculator cu capacități de vârf, entitatea-gazdă rambursează întreprinderii comune valoarea reziduală a supercalculatorului transferat. În cazul în care nu are loc transferul dreptului de proprietate către entitatea-gazdă, ci este luată o decizie de dezafectare, costurile relevante se împart în mod egal între întreprinderea comună și entitatea-gazdă. Întreprinderea comună nu este răspunzătoare pentru costurile ocazionate după transferul dreptului de proprietate asupra unui supercalculator cu capacități de vârf sau după vânzarea ori dezafectarea acestuia.

Articolul 12

Achiziționarea calculatoarelor cuantice și a simulatoarelor cuantice și dreptul de proprietate asupra lor

Alineatul 1
Întreprinderea comună achiziționează calculatoare cuantice și simulatoare cuantice, care ar putea varia de la sisteme pilot și experimentale la prototipuri și sisteme operaționale, sub formă de echipamente de sine stătătoare sau hibridizate cu echipamente de calcul de înaltă performanță cu capacități de vârf sau medii și care sunt accesibile prin cloud și este proprietara acestora.
Alineatul 2
Contribuția financiară a Uniunii menționată la articolul 5 alineatul (1) acoperă până la 50 % din costurile de achiziționare plus până la 50 % din costurile de funcționare ale calculatoarelor cuantice și ale simulatoarelor cuantice.
Alineatul 3
Selectarea furnizorului calculatoarelor cuantice și simulatoarelor cuantice se bazează pe caietul de sarcini, care ține seama de cerințele utilizatorilor și de specificațiile generale ale sistemului furnizate de entitatea-gazdă selectată în candidatura sa depusă în urma cererii de exprimare a interesului. La selectare se ține seama, de asemenea, de securitatea lanțului de aprovizionare.
Alineatul 4
Întreprinderea comună poate acționa ca prim utilizator și poate achiziționa calculatoare cuantice și simulatoare cuantice care integrează tehnologii dezvoltate în principal în Uniune.
Alineatul 5
Consiliul de conducere poate decide în programul de lucru, dacă acest lucru este justificat în mod corespunzător din motive de securitate, să condiționeze participarea furnizorilor la achiziționarea calculatoarelor cuantice și simulatoarelor cuantice în conformitate cu articolul 12 alineatul (6) din Regulamentul (UE) 2021/694 sau să limiteze participarea furnizorilor din motive de securitate ori în cazul acțiunilor direct legate de autonomia strategică a Uniunii, în conformitate cu articolul 18 alineatul (4) din regulamentul menționat.
Alineatul 6
Calculatoarele cuantice și simulatoarele cuantice sunt amplasate într-o entitate-gazdă a unui supercalculator EuroHPC sau într-un centru de supercalcul situat în Uniune.
Alineatul 7
Fără a aduce atingere lichidării întreprinderii comune, astfel cum se menționează la articolul 23 alineatul (4) din statut, la cel puțin patru ani de la încheierea cu succes a testului de acceptanță privind calculatorul cuantic sau simulatorul cuantic instalat într-o entitate-gazdă, dreptul de proprietate asupra calculatorului cuantic sau a simulatorului cuantic poate fi transferat entității-gazdă respective sau vândut unei alte entități ori calculatorul cuantic sau simulatorul cuantic poate fi dezafectat, la decizia consiliului de conducere și în conformitate cu acordul de găzduire. În cazul transferului dreptului de proprietate asupra unui calculator cuantic sau a unui simulator cuantic, entitatea-gazdă rambursează întreprinderii comune valoarea reziduală a supercalculatorului transferat. În cazul în care nu are loc transferul dreptului de proprietate către entitatea-gazdă, ci este luată o decizie de dezafectare, costurile relevante se împart în mod egal între întreprinderea comună și entitatea-gazdă. Întreprinderea comună nu este răspunzătoare pentru costurile suportate după transferul dreptului de proprietate asupra unui calculator cuantic sau simulator cuantic sau după vânzarea ori dezafectarea acestuia.

Articolul 12a

Achiziționarea supercalculatoarelor optimizate pentru IA și dreptul de proprietate asupra lor

Alineatul 1
Întreprinderea comună achiziționează supercalculatoarele optimizate pentru IA și este proprietara acestora.
Alineatul 2
Contribuția financiară a Uniunii menționată la articolul 5 alineatul (1) acoperă până la 50 % din costurile de achiziționare plus până la 50 % din costurile de exploatare ale supercalculatoarelor optimizate pentru IA. Costurile de exploatare includ costurile serviciilor de supercalcul orientate către IA.
Alineatul 3
La selectarea furnizorului supercalculatoarelor optimizate pentru IA se ține seama de securitatea lanțului de aprovizionare. Selectarea se bazează pe caietul de sarcini, care este axat pe cerere și ține seama de cerințele utilizatorilor și de specificațiile generale ale sistemului furnizate de entitatea-gazdă selectată în candidatura sa depusă în urma cererii de exprimare a interesului.
Alineatul 4
Întreprinderea comună poate acționa ca prim utilizator al supercalculatoarelor optimizate pentru IA care integrează tehnologii dezvoltate în principal în Uniune.
Alineatul 5
Consiliul de conducere poate decide în programul de lucru, dacă acest lucru este justificat în mod corespunzător din motive de securitate, să condiționeze participarea furnizorilor la achiziționarea supercalculatoarelor optimizate pentru IA în conformitate cu articolul 12 alineatul (6) din Regulamentul (UE) 2021/694 sau să limiteze participarea furnizorilor din motive de securitate ori în cazul acțiunilor direct legate de autonomia strategică a Uniunii, în conformitate cu articolul 18 alineatul (4) din regulamentul menționat.
Alineatul 6
Supercalculatoarele optimizate pentru IA sunt amplasate într-o entitate-gazdă a unui supercalculator EuroHPC sau a unui centru de supercalcul situat în Uniune.
Alineatul 7
Fără a aduce atingere lichidării întreprinderii comune, astfel cum se menționează la articolul 23 alineatul (4) din statut, la cel puțin cinci ani de la încheierea cu succes a testului de acceptanță privind supercalculatorul optimizat pentru IA instalat într-o entitate-gazdă, dreptul de proprietate asupra supercalculatorului optimizat pentru IA poate fi transferat entității-gazdă respective sau supercalculatorul optimizat pentru IA poate fi vândut unei alte entități sau poate fi dezafectat, la decizia consiliului de conducere și în conformitate cu acordul de găzduire. În cazul transferului dreptului de proprietate asupra unui supercalculator optimizat pentru IA, entitatea-gazdă rambursează întreprinderii comune valoarea reziduală a supercalculatorului transferat. În cazul în care nu are loc transferul dreptului de proprietate către entitatea-gazdă, ci este luată o decizie de dezafectare a supercalculatorului optimizat pentru IA, costurile relevante se împart în mod egal între întreprinderea comună și entitatea-gazdă. Întreprinderea comună nu este răspunzătoare pentru costurile ocazionate după transferul dreptului de proprietate asupra unui supercalculator optimizat pentru IA sau după vânzarea ori dezafectarea supercalculatorului optimizat pentru IA.

Articolul 12b

Gigafabrica de inteligență artificială

Alineatul 1
O gigafabrică de IA este situată într-un stat participant care este stat membru. Aceasta este susținută financiar printr-un parteneriat între Uniune și unul sau mai multe state participante, reprezentate de întreprinderea comună, și un consorțiu de gigafabrici de IA, care poate include unul sau mai mulți furnizori de infrastructură tehnologică, reprezentați legal de un coordonator al gigafabricii de IA. Respectivul parteneriat între întreprinderea comună și coordonatorul gigafabricii de IA ia forma unui acord de găzduire. Fiecare stat participant la parteneriatul gigafabricii de IA încheie unul sau mai multe acorduri administrative cu întreprinderea comună, în care se stabilește mecanismul de coordonare pentru plata contribuțiilor către solicitanții stabiliți în statul participant respectiv și de raportare cu privire la aceste contribuții. Respectivul acord include perioada convenită de acces a statului participant, calendarul de acces, condițiile de plată și cerințele de raportare și de audit.
Alineatul 2
Gigafabricile de IA cu mai multe amplasamente sunt exploatate de un singur consorțiu de gigafabrici de IA și funcționează ca o entitate tehnică integrată. Amplasamentele constitutive ale unei gigafabrici de IA cu mai multe amplasamente sunt interconectate cu rețele de bandă largă de foarte mare viteză. Într-o gigafabrică de IA cu mai multe amplasamente într-o singură țară, cel puțin un amplasament constitutiv corespunde scării unei gigafabrici de IA. Un consorțiu de gigafabrici de IA cu mai multe amplasamente în mai multe țări este format din cel puțin o entitate-gazdă pentru fiecare stat membru gazdă și cel puțin un amplasament constitutiv din statele membre participante respectă dimensiunile unei gigafabrici de IA. Fiecare entitate-gazdă a unei gigafabrici de IA cu mai multe amplasamente în mai multe țări este responsabilă solidar față de Uniune pentru contribuția pe care o primește din partea Uniunii. Acordul de consorțiu de gigafabrici de IA cu mai multe amplasamente în mai multe țări menționează repartizarea răspunderii între entitățile-gazdă, precum și responsabilitățile tehnice, operaționale, de reglementare și financiare ale fiecărei entități-gazdă.
Alineatul 3
Participarea la un consorțiu de gigafabrici de IA a unor entități juridice din state neparticipante face obiectul unor restricții sau excluderi în cazul în care o astfel de participare este considerată contrară activelor, intereselor, autonomiei sau securității strategice a Uniunii. În conformitate cu Regulamentele (UE) 2021/694, (UE) 2021/695 și (UE) 2021/1153, cererea de exprimare a interesului pentru selectarea unui consorțiu de gigafabrici de IA restricționează participarea la consorțiul de gigafabrici de IA la entitățile juridice stabilite în statele participante sau la entitățile juridice stabilite în anumite țări asociate la Orizont Europa, la programul Europa digitală și la orice program de finanțare relevant ulterior al Uniunii sau stabilite în alte țări terțe, pe lângă statele participante, care nu contravin intereselor de securitate și apărare ale Uniunii și ale statelor sale membre. Restricțiile și excluderile menționate la prezentul alineat nu se aplică, în principiu, entităților juridice stabilite în țări terțe care au semnat un acord de cooperare cu gigafabrici de IA sau un acord similar cu Uniunea. Cererea de exprimare a interesului pentru selectarea unui consorțiu de gigafabrici de IA poate prevedea faptul că entitățile juridice stabilite în alte țări terțe pot fi eligibile, cu condiția ca astfel de entități juridice să respecte cerințele aplicabile entităților juridice respective pentru a garanta protecția intereselor de securitate ale Uniunii și ale statelor membre și pentru a proteja informațiile clasificate. Respectivele cerințe se stabilesc în programul de lucru.
Alineatul 4
Gigafabricile de IA sunt selectate pe baza unei achiziții comune între întreprinderea comună și una sau mai multe autorități contractante din statele participante. Un consorțiu de gigafabrici de IA beneficiază de un angajament explicit din partea statului membru, furnizat întreprinderii comune, pentru a-și finanța cota din gigafabrica de IA care urmează să fie stabilită pe teritoriul statului membru respectiv în urma selectării în conformitate cu alineatul (19). Angajamentul respectiv este furnizat de statul membru înainte de lansarea cererii de exprimare a interesului.
Alineatul 5
Contribuția financiară a Uniunii menționată la articolul 5 acoperă până la 17 % din investițiile în cheltuielile de capital (CAPEX) ale infrastructurii globale de calcul a gigafabricii de IA. Alternativ, contribuția Uniunii poate lua forma unei achiziții garantate preconvenite a unei perioade de acces la gigafabrica de IA, cu o valoare echivalentă de până la 17 % din cheltuielile de capital (CAPEX) ale infrastructurii globale de calcul a gigafabricii de IA. Unul sau mai multe state participante trebuie să aibă o contribuție cel puțin egală cu cea a Uniunii. Investiția rămasă, precum și cheltuielile operaționale (OPEX) ale gigafabricii de IA sunt acoperite de consorțiul de gigafabrici de IA. În cazul gigafabricilor de IA cu mai multe amplasamente într-o singură țară, întreaga contribuție a Uniunii, cu drepturile de acces pentru calcul corespunzătoare, poate fi alocată celui mai mare amplasament constitutiv. În cazul gigafabricilor de IA cu mai multe amplasamente în mai multe țări, contribuția Uniunii poate fi alocată gigafabricilor de IA care au dimensiunile necesare și unei gigafabrici de IA pentru fiecare stat membru participant.
Alineatul 6
O fabrică de IA selectată se poate extinde în mod substanțial pentru a deveni gigafabrică de IA. Într-un astfel de caz, sprijinul financiar al Uniunii deja acordat pentru respectiva fabrică de IA este considerat ca făcând parte din contribuția Uniunii la CAPEX ale infrastructurii de calcul a gigafabricii de IA menționată la alineatul (5) de la prezentul articol. Aceleași dispoziții se aplică și statelor participante. Acordul de găzduire a fabricii de IA menționat la articolul 10 se modifică în consecință, după caz. Investiția suplimentară în fabrica de IA respectivă, care devine o gigafabrică de IA, precum și OPEX și gigafabrica de IA sunt acoperite de consorțiul de gigafabrici de IA.
Alineatul 7
Un stat membru își poate furniza contribuțiile pentru o gigafabrică de IA în mod direct prin intermediul mecanismelor naționale de finanțare sau indirect prin alte surse. Un stat membru poate, în baza unui acord administrative cu întreprinderea comună, să își canalizeze contribuțiile respective, inclusiv cele menționate la alineatul (5) de la prezentul articol și orice altă contribuție suplimentară, în total sau parțial, prin intermediul întreprinderii comune, care apoi gestionează și eliberează aceste fonduri către gigafabrica de IA identificată, în numele statului membru respectiv. Contribuția financiară voluntară poate consta, total sau parțial, din fondurile pe care un stat membru le primește în temeiul Regulamentului (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului sau al Regulamentului (UE) 2021/1060 al Parlamentului European și al Consiliului.
Alineatul 8
Un stat membru poate decide să aloce o parte din contribuția financiară pe care o primește în temeiul Regulamentului (UE) 2021/241 (denumite în continuare alocări din MRR) pentru a finanța, în totalitate sau în parte, contribuția sa financiară voluntară la o gigafabrică de IA în conformitate cu alineatul (7) de la prezentul articol, inclusiv pentru a-și acoperi contribuția în cazul în care o gigafabrică de IA nu este selectată pentru finanțare din partea Uniunii. Statele membre pot decide, de asemenea, să își utilizeze alocările rămase din MRR pentru a-și finanța contribuțiile naționale la fabrici de IA, supercalculatoare sau calculatoare cuantice sau la alte investiții în IA, tehnologie cuantică sau HPC, legate de obiectivele întreprinderii comune și identificate de statul membru în planul său de redresare și reziliență. Statele membre canalizează astfel de contribuții prin intermediul întreprinderii comune, în conformitate cu alineatul (7) de la prezentul articol. La semnarea unui acord de contribuție și la transferul integral și irevocabil al alocărilor desemnate din MRR către întreprinderea comună, cel târziu până la 31 august 2026, se va considera că statul membru a respectat termenul stabilit în Regulamentul (UE) 2021/241.
Alineatul 9
Un stat membru poate decide să aloce o parte din contribuția financiară pe care o primește în temeiul Regulamentului (UE) 2021/241 sau al Regulamentului (UE) 2021/1060 sau în temeiul unui alt program de finanțare pentru a sprijini financiar achiziționarea și exploatarea pe teritoriul său a unor infrastructuri noi, avansate, de ultimă generație de IA, HPC sau calcul cuantic. Un astfel de stat membru poate, în baza unui acord administrativ cu întreprinderea comună, să canalizeze respectivele investiții prin intermediul întreprinderii comune, care apoi gestionează și varsă aceste fonduri către investiția identificată în numele său. La semnarea unui acord de contribuție și la transferul integral și irevocabil al alocărilor desemnate din MRR către întreprinderea comună cel târziu până la 31 august 2026, se va considera că statul membru a respectat termenul stabilit în Regulamentul (UE) 2021/241.
Alineatul 10
Statele membre pot acorda întreprinderii comune o perioadă de acces la unul sau mai multe dintre supercalculatoarele lor EuroHPC, la fabricile lor de IA sau la gigafabricile lor de IA prin intermediul unui acord administrativ, care definește cota din perioada de acces acordată și durata acesteia. O astfel de perioadă de acces devine perioada de acces a Uniunii și este utilizată în principal pentru a acorda acces start-upurilor și IMM-urilor pentru activitățile lor de cercetare sau inovare. Acestea nu se contabilizează drept contribuții în natură din partea statelor membre.
Alineatul 11
Perioada de acces a Uniunii la una sau mai multe dintre fabricile de IA EuroHPC sau la gigafabricile de IA EuroHPC ale statelor membre poate fi utilizată pentru a oferi acces liber la proiecte europene care dezvoltă modele de IA de avangardă deschise care sunt vectori majori ai inovării, care vor fi selectate prin intermediul unei competiții deschise la nivelul Uniunii organizate de întreprinderea comună. Astfel de modele deschise se pun la dispoziția autorităților publice din întreaga Europă, precum și a comunităților științifice și de afaceri europene. Statele membre pot completa respectivul efort oferind întreprinderii comune o perioadă suplimentară de acces pentru astfel de proiecte cu valoare adăugată europeană. Astfel de perioade de acces nu se contabilizează drept contribuții în natură din partea statelor membre.
Alineatul 12
Întreprinderea comună deține partea din infrastructura de calcul a gigafabricii de IA care corespunde contribuției Uniunii la CAPEX, menționată la alineatele (5) și (6), pentru o durată de cel puțin cinci ani de la începerea funcționării gigafabricii de IA, astfel cum este specificată mai în detaliu în Acordul privind găzduirea gigafabricii de IA. Alternativ, în cazul în care contribuția Uniunii ia forma unei achiziționări garantate preconvenite a perioadei de acces la gigafabrica de IA menționate la alineatul (5), durata este de cel puțin cinci ani, astfel cum este specificată mai în detaliu în acordul de găzduire a gigafabricii de IA. În ambele cazuri, durata se prelungește în cazul unei modernizări substanțiale a infrastructurii de calcul a gigafabricii de IA. Fără a aduce atingere procesului de lichidare a întreprinderii comune, astfel cum se menționează la articolul 23 alineatul (4) din statut, dreptul de proprietate se transferă în conformitate cu acordul de găzduire a gigafabricii de IA sau se prelungește pentru o perioadă convenită, în condițiile specificate în acordul de găzduire a gigafabricii de IA. În cazul transferului dreptului de proprietate către consorțiul de gigafabrici de IA, valoarea reziduală a infrastructurii de calcul a gigafabricii de IA se transformă în perioadă de acces echivalentă pentru Uniune. În cazul în care nu are loc un transfer de proprietate către consorțiul de gigafabrici de IA în conformitate cu acordul de găzduire, și este adoptată o decizie privind dezafectarea, costurile relevante sunt suportate de consorțiul de gigafabrici de IA.
Alineatul 13
Perioada de acces a Uniunii și a statelor participante la o gigafabrică de IA este direct proporțională cu contribuțiile lor financiare respective la CAPEX ale infrastructurii de calcul a gigafabricii de IA sau la achiziționarea garantată preconvenită a perioadei de acces la gigafabrica de IA.
Alineatul 14
Consiliul de conducere al întreprinderii comune stabilește:
Litera a
condițiile perioadei de acces a Uniunii la gigafabricile de IA;
Litera b
normele specifice privind condițiile de acces a gigafabricilor de IA care se referă la alocarea perioadei de acces a Uniunii pentru proiectele și activitățile considerate strategice pentru Uniune;
Litera c
normele specifice privind condițiile de acces a gigafabricilor de IA care se referă la alocarea perioadei de acces a Uniunii pentru proiectele și activitățile legate de securitate.
Alineatul 15
La stabilirea condițiilor pentru perioada de acces care revine Uniunii în temeiul alineatului (14), consiliul de conducere se asigură că accesul:
Litera a
este acordat utilizatorilor care își au reședința, sunt stabiliți sau se află într-un stat membru sau într-o țară terță asociată la programul Europa digitală, la programul Orizont Europa sau la Mecanismul pentru interconectarea Europei;
Litera b
este gratuit pentru: utilizatorii entităților de drept public; utilizatorii industriali în ceea ce privește aplicațiile legate de activități de cercetare și inovare finanțate prin programul Orizont Europa, prin programul Europa digitală sau prin Mecanismul pentru interconectarea Europei certificate printr-o marcă de excelență în cadrul programului Orizont Europa sau al programului Europa digitală; și activitățile de inovare private ale IMM-urilor și ale întreprinderilor în curs de extindere;
Litera c
include resurse de calcul rezervate în mod specific pentru proiectele de cercetare și inovare finanțate de Uniune, asigurând o disponibilitate garantată și prioritatea în materie de planificare.
Alineatul 16
Consiliul de conducere monitorizează cota din perioada de acces care revine Uniunii pentru diferitele tipuri de utilizatori menționați la alineatul (15) litera (a). În cazurile în care există un dezechilibru semnificativ între diferitele tipuri de utilizatori și cerere în ceea ce privește cotele din perioada de acces, consiliul de conducere ia măsurile corective adecvate pentru a remedia dezechilibrul respectiv.
Alineatul 17
Contribuțiile din partea Uniunii și a statelor participante fac obiectul unor condiții care asigură protecția intereselor strategice ale Uniunii. Condițiile specifice menționate la prezentul alineat sunt prevăzute într-un acord special privind găzduirea gigafabricii de IA. Acordul de găzduire a gigafabricii de IA este guvernat de legislația Uniunii, completată, pentru orice aspect care nu este reglementat de prezentul regulament sau de alte acte juridice ale Uniunii, de legislația statului membru în care este stabilită entitatea-gazdă. Acordul de găzduire a gigafabricii de IA:
Litera a
stabilește în detaliu structura de proprietate și de guvernanță a gigafabricii de IA;
Litera b
include dispoziții care asigură examinarea și controlul eficace și proporțional al gigafabricii de IA de către Uniune pentru a proteja activele, interesele, autonomia sau securitatea strategică a Uniunii;
Litera c
precizează contribuțiile financiare ale Uniunii, ale statelor participante și ale partenerilor publici sau privați ai consorțiului de gigafabrici de IA, inclusiv perioada de acces garantat la gigafabrica de IA menționată la alineatul (8), după caz, și durata acesteia;
Litera d
precizează, dacă este cazul, orice alte interese ale Uniunii care rezultă din orice investiții ale Uniunii reglementate de acorduri de investiții specifice între consorțiul de gigafabrici de IA și InvestEU;
Litera e
stabilește condițiile de eligibilitate pentru utilizatorii din afara Uniunii ai unei gigafabrici de IA, care trebuie să respecte aceleași condiții ca și condițiile de eligibilitate specificate la alineatul (3);
Litera f
stabilește condițiile detaliate de acces pentru utilizatorii din Uniune ai unei gigafabrici de IA și modalitățile contabile ale perioadelor de accesare a serviciilor gigafabricii de IA;
Litera g
stabilește calitatea serviciilor oferite utilizatorilor întreprinderii comune atunci când exploatează gigafabrica de IA, astfel cum este descris în acordul privind nivelul serviciilor inclus în acordul privind găzduirea gigafabricii de IA;
Litera h
stabilește modalitățile de achiziționare, exploatare și utilizare a datelor și a infrastructurii de calcul a gigafabricii de IA, inclusiv cerințele utilizatorilor din sectorul public, după caz, și, în cazul în care consorțiul de gigafabrici de IA include unul sau mai mulți furnizori de infrastructuri tehnologice, include furnizarea unor garanții extinse privind conflictele de interese în ceea ce privește furnizorii respectivi;
Litera i
enumeră condițiile pentru transferul de proprietate menționate la alineatul (12), după caz;
Litera j
detaliază prelungirea dreptului de proprietate sau a perioadei de accesare garantate preconvenite și condițiile de retragere treptată pentru gigafabrica de IA, după caz;
Litera k
enumeră condițiile în materie de răspundere pentru exploatarea gigafabricii de IA, după caz;
Litera l
specifică obligația entității-gazdă a gigafabricii de IA de a prezenta consiliului de conducere, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an, un raport de audit și date privind utilizarea perioadelor de accesare acordate Uniunii în exercițiul financiar precedent;
Litera m
conține o clauză de arbitraj, în sensul articolului 272 din TFUE, care acordă Curții de Justiție a Uniunii Europene competență în raport cu toate aspectele care fac obiectul acordului de găzduire.
Alineatul 18
Gigafabrica de IA include un organism de guvernanță publică, alcătuit din reprezentanți ai Comisiei și ai statelor participante, care oferă finanțare publică pentru gigafabrica de IA specifică. Componența și modalitățile de lucru ale unui astfel de organism de guvernanță publică sunt specificate în acordul privind găzduirea gigafabricii de IA. Fără a aduce atingere gestionării și autonomiei operaționale a consorțiului de gigafabrici de IA, următoarele elemente necesită aprobarea prealabilă explicită din partea organismului de guvernanță publică desemnat:
Litera a
orice propuneri de acorduri de accesare încheiate cu entități din țări terțe care pot ridica semne de întrebare cu privire la activele, interesele, autonomia sau securitatea strategică a Uniunii;
Litera b
modificări substanțiale ale structurii juridice și financiare sau ale controlului gigafabricii de IA, care afectează interesele Uniunii sau pe cele ale statelor participante, cum ar fi o modificare a proprietății sau a controlului final, orice relocare a activelor critice în afara Uniunii sau orice decizie majoră de restructurare financiară;
Litera c
modificarea semnificativă a scopului strategic al gigafabricii de IA.
Alineatul 19
În urma unei cereri de exprimare a interesului, este selectat consorțiul de gigafabrici de IA de consiliul de conducere al întreprinderii comune printr-un proces echitabil și transparent, cu sprijinul unui grup de experți independenți și al unei instituții financiare acreditate numite de consiliul de conducere pentru a efectua o evaluare pe baza, printre altele, a următoarelor criterii:
Litera a
evaluarea tehnică:
Litera i
obiectivele și calitatea tehnică a propunerii;
Litera ii
calitatea planului de lucru;
Litera iii
calitatea infrastructurii fizice, informatice și de rețea;
Litera iv
calitatea serviciilor, inclusiv securitatea și credibilitatea;
Litera v
sustenabilitate și eficiență energetică;
Litera vi
experiența și know-how-ul consorțiului în ceea ce privește înființarea unor instalații la scară largă similare;
Litera b
impactul potențial:
Litera i
impactul asupra ecosistemului european de IA, inclusiv asupra competitivității și rezervei sale de talente;
Litera ii
valoarea adăugată pentru Uniune, inclusiv contribuția la autonomia strategică și la suveranitatea tehnologică;
Litera c
fezabilitatea financiară:
Litera i
angajamentul de investiții al consorțiului de gigafabrici de IA;
Litera ii
calitatea și viabilitatea financiară a modelului de afaceri propus, inclusiv obligația de diligență care trebuie să fie îndeplinită de instituția financiară acreditată desemnată.

Alineatul 20
În cazul în care consorțiul nu include unul sau mai mulți furnizori de infrastructură tehnologică, furnizorii gigafabricii de IA sunt selectați de consorțiul de gigafabrici de IA pe baza unui caiet de sarcini echitabil și transparent care să țină seama de specificațiile generale ale sistemului și, în special, de cerințele utilizatorilor din sectorul public, furnizate de întreprindere comună în cererea de exprimare a interesului și specificate mai în detaliu în acordul de găzduire a gigafabricii de IA. Selecția se bazează pe criterii echitabile, deschise și transparente și asigură, de asemenea, valoarea adăugată pentru Uniune și abordează securitatea și reziliența lanțului de aprovizionare. Ofertanții selectați respectă condițiile de eligibilitate specificate la alineatul (3).
Alineatul 21
Întreprinderea comună poate încheia contracte-cadru pentru furnizarea de componente esențiale și cu cerere ridicată, cum ar fi procesoare IA avansate. Consorțiile de gigafabrici de IA pot utiliza contractele-cadru menționate la prezentul alineat pentru achizițiile lor.

Articolul 13

Achiziționarea supercalculatoarelor EuroHPC de nivel industrial și dreptul de proprietate asupra lor

Alineatul 1
Întreprinderea comună achiziționează, împreună cu un consorțiu de parteneri privați, supercalculatoare cu capacități cel puțin medii sau partiții ale unor supercalculatoare EuroHPC destinate în principal utilizării de către sectorul industrial și este proprietara sau coproprietara acestora împreună cu un consorțiu de parteneri privați.
Alineatul 2
Contribuția financiară a Uniunii menționată la articolul 5 alineatul (1) acoperă până la 35 % din costurile de achiziționare a supercalculatoarelor EuroHPC sau a partițiilor supercalculatoarelor EuroHPC. Partea rămasă din costul total al deținerii supercalculatoarelor EuroHPC sau a partițiilor supercalculatoarelor EuroHPC este acoperită de consorțiul de parteneri privați.
Alineatul 3
Selectarea furnizorului unui supercalculator EuroHPC de nivel industrial se bazează pe caietul de sarcini, care ține seama de cerințele utilizatorilor și de specificațiile generale ale sistemului furnizate de entitatea-gazdă selectată în candidatura sa depusă în urma cererii de exprimare a interesului. La selectare se ține seama, de asemenea, de securitatea lanțului de aprovizionare.
Alineatul 4
Consiliul de conducere poate decide în programul de lucru, dacă acest lucru este justificat în mod corespunzător din motive de securitate, să condiționeze participarea furnizorilor la achiziționarea supercalculatoarelor EuroHPC de nivel industrial în conformitate cu articolul 12 alineatul (6) din Regulamentul (UE) 2021/694 sau să limiteze participarea furnizorilor din motive de securitate ori în cazul acțiunilor direct legate de autonomia strategică a Uniunii, în conformitate cu articolul 18 alineatul (4) din regulamentul menționat.
Alineatul 5
Supercalculatoarele EuroHPC sau partițiile supercalculatoarelor EuroHPC de uz industrial sunt găzduite într-o entitate-gazdă a unui supercalculator EuroHPC.
Alineatul 6
Fără a aduce atingere lichidării întreprinderii comune, astfel cum se menționează la articolul 23 alineatul (4) din statut, la cel puțin patru ani de la încheierea cu succes de către întreprinderea comună a testului de acceptanță privind supercalculatoarele EuroHPC instalate într-o entitate-gazdă, dreptul de proprietate asupra supercalculatorului EuroHPC poate fi transferat consorțiului de parteneri privați sau vândut unei alte entități ori supercalculatorul EuroHPC poate fi dezafectat, la decizia consiliului de conducere și în acord cu consorțiul de parteneri privați. În cazul transferului dreptului de proprietate asupra unui supercalculator EuroHPC, consorțiul de parteneri privați rambursează întreprinderii comune valoarea reziduală a supercalculatorului transferat. În cazul în care nu are loc transferul dreptului de proprietate către consorțiul de parteneri privați, ci se ia o decizie de dezafectare, costurile aferente sunt acoperite de consorțiul de parteneri privați. Întreprinderea comună nu este răspunzătoare pentru costurile suportate după transferul dreptului de proprietate asupra unui supercalculator EuroHPC sau după vânzarea ori dezafectarea acestuia.

Articolul 14

Achiziționarea supercalculatoarelor cu capacități medii și dreptul de proprietate asupra lor

Alineatul 1
Întreprinderea comună achiziționează, împreună cu autoritățile contractante ale statului participant în care este stabilită entitatea-gazdă sau cu autoritățile contractante ale statelor participante din consorțiul-gazdă, supercalculatoarele cu capacități medii și este coproprietara acestora.
Alineatul 2
Contribuția financiară a Uniunii menționată la articolul 5 alineatul (1) acoperă până la 35 % din costurile de achiziționare plus până la 35 % din costurile de funcționare ale supercalculatoarelor cu capacități medii. Partea rămasă din costul total al deținerii supercalculatoarelor cu capacități medii este acoperită de statul participant în care este stabilită entitatea-gazdă sau de statele participante din consorțiul-gazdă și este eventual completată cu contribuțiile menționate la articolul 6.
Alineatul 3
Selectarea furnizorului unui supercalculator cu capacități medii se bazează pe caietul de sarcini, care ține seama de cerințele utilizatorilor și de specificațiile generale ale sistemului furnizate de entitatea-gazdă selectată în candidatura sa depusă în urma cererii de exprimare a interesului. La selectare se ține seama, de asemenea, de securitatea lanțului de aprovizionare.
Alineatul 4
Întreprinderea comună poate acționa ca prim utilizator și poate achiziționa supercalculatoare cu capacități medii care integrează tehnologii orientate spre cerere, axate pe utilizator și competitive, dezvoltate în principal în Uniune.
Alineatul 5
Consiliul de conducere poate decide în programul de lucru, dacă acest lucru este justificat în mod corespunzător din motive de securitate, să condiționeze participarea furnizorilor la achiziționarea supercalculatoarelor cu capacități medii în conformitate cu articolul 12 alineatul (6) din Regulamentul (UE) 2021/694 sau să limiteze participarea furnizorilor din motive de securitate ori în cazul acțiunilor direct legate de autonomia strategică a Uniunii, în conformitate cu articolul 18 alineatul (4) din regulamentul menționat.
Alineatul 6
Fără a aduce atingere lichidării întreprinderii comune, astfel cum se menționează la articolul 23 alineatul (4) din statut, acea parte a dreptului de proprietate asupra supercalculatorului care este deținută de întreprinderea comună este transferată entității-gazdă după amortizarea integrală a supercalculatorului. Entitatea-gazdă rambursează întreprinderii comune valoarea reziduală a supercalculatorului transferat. Întreprinderea comună nu este răspunzătoare pentru costurile suportate după transferul dreptului de proprietate asupra unui supercalculator cu capacități medii.

Articolul 15

Modernizarea supercalculatoarelor

Alineatul 1
Întreprinderea comună poate lansa o cerere de exprimare a interesului pentru modernizarea supercalculatoarelor EuroHPC pe care le deține integral sau în coproprietate, pentru a ridica nivelul de performanță al supercalculatorului aproape de exascale sau pentru a spori capacitățile în materie de IA ale supercalculatorului ori pentru a crește performanța operațională a supercalculatorului în orice alt mod, inclusiv cu acceleratoare cuantice.
Alineatul 2
O entitate-gazdă este eligibilă să răspundă la această cerere de exprimare a interesului cel mai devreme la un an de la data selectării entității-gazdă a supercalculatorului EuroHPC și nu mai târziu de trei ani de la această dată. Un supercalculator EuroHPC poate fi modernizat o singură dată.
Alineatul 3
Entitatea-gazdă este selectată de consiliul de conducere printr-un proces echitabil și transparent, bazat, printre altele, pe următoarele criterii:
Litera a
justificarea modernizării;
Litera b
compatibilitatea cu supercalculatorul EuroHPC inițial;
Litera c
creșterea nivelului de performanță al capacității operaționale a supercalculatorului EuroHPC;
Litera d
furnizarea unui document justificativ adecvat care să dovedească angajamentul statului membru în care este stabilită entitatea-gazdă sau al autorităților competente ale statelor participante din consorțiul-gazdă de a acoperi acea parte din costul modernizării supercalculatorului EuroHPC care nu este acoperită de contribuția Uniunii prevăzută la articolul 5 sau de orice altă contribuție a Uniunii prevăzută la articolul 6, până când întreprinderea comună transferă entității-gazdă dreptul de proprietate sau până când supercalculatorul este vândut sau dezafectat, în cazul în care nu are loc un transfer al dreptului de proprietate.
Alineatul 4
Întreprinderea comună achiziționează, împreună cu autoritățile contractante ale statului participant în care este stabilită entitatea-gazdă selectată sau cu autoritățile contractante ale statelor participante din consorțiul-gazdă selectat, modernizarea supercalculatorului și este proprietara acesteia în aceleași condiții privind dreptul de proprietate ca în cazul supercalculatorului EuroHPC inițial.
Alineatul 5
Procentajul din contribuția financiară a Uniunii la costurile de achiziție legate de modernizare este egal cu procentajul contribuției financiare a Uniunii pentru supercalculatorul EuroHPC inițial, amortizat pe durata de viață rămasă preconizată a supercalculatorului inițial. Procentajul din contribuția financiară a Uniunii la costurile de exploatare suplimentare legate de modernizare este egal cu procentajul contribuției financiare a Uniunii pentru supercalculatorul EuroHPC inițial. Pentru supercalculatoarele petascale achiziționate în perioada aplicării Regulamentului (UE) 2018/1488, contribuția financiară a Uniunii pentru modernizare acoperă până la 35 % din costurile de exploatare suplimentare.
Alineatul 6
Cota care revine Uniunii din perioada de accesare a supercalculatorului EuroHPC modernizat rămâne neschimbată pe durata de viață a echipamentului. În cazul în care modernizarea implică o creștere a capacității, perioada suplimentară de accesare este direct proporțională cu contribuția Uniunii.

Articolul 16

Utilizarea supercalculatoarelor EuroHPC

Alineatul 1
Fără a aduce atingere articolului 17 alineatul (9), utilizarea supercalculatoarelor EuroHPC este posibilă pentru utilizatori din sectorul public și din cel privat. Cu excepția supercalculatoarelor EuroHPC de nivel industrial, utilizarea lor este în principal destinată cercetării și inovării care intră sub incidența programelor de finanțare publică, aplicațiilor din sectorul public și activităților de inovare private ale IMM-urilor, după caz.
Alineatul 1a
Supercalculatoarele optimizate pentru IA și supercalculatoarele EuroHPC modernizate pentru a avea capacități de IA sunt utilizate în principal pentru dezvoltarea, testarea, evaluarea și validarea modelelor de antrenare a IA de uz general de mari dimensiuni și a aplicațiilor emergente de IA, precum și pentru dezvoltarea în continuare a soluțiilor de IA în Uniune care necesită calcul de înaltă performanță și executarea unor algoritmi de IA la scară largă pentru soluționarea de probleme științifice.
Alineatul 2
Consiliul de conducere definește condițiile de acces general pentru utilizarea supercalculatoarelor EuroHPC în conformitate cu articolul 17 și poate defini condiții speciale de acces pentru diferite tipuri de utilizatori sau de aplicații. Securitatea și calitatea serviciilor sunt aceleași pentru toți utilizatorii din fiecare categorie de utilizatori, cu excepția supercalculatoarelor EuroHPC de nivel industrial, în cazul cărora securitatea și calitatea serviciilor trebuie să corespundă cerințelor industriale, în conformitate cu articolul 13 alineatul (1).
Alineatul 2a
Consiliul de conducere definește condițiile speciale de acces la supercalculatoarele optimizate pentru IA și supercalculatoarele EuroHPC modernizate pentru a avea capacități de IA în conformitate cu articolul 17, ținând seama de nevoile specifice ale ecosistemului de start-upuri din domeniul IA și ale ecosistemului de cercetare și inovare. Acestea includ acordarea unui acces specific start-upurilor și întreprinderilor mici și mijlocii. Numai propunerile de dezvoltare a unor modele, sisteme și aplicații de IA de încredere și etice care sunt conforme cu valorile Uniunii sunt eligibile pentru acces.
Alineatul 3
Utilizatorii care își au reședința, sunt stabiliți sau se află într-un stat membru sau într-o țară terță asociată la programul Orizont 2020 au acces la cota care îi revine Uniunii din perioada de accesare a supercalculatoarelor achiziționate de către întreprinderea comună EuroHPC înființată prin Regulamentul (UE) 2018/1488.
Alineatul 4
Utilizatorii care își au reședința, sunt stabiliți sau se află într-un stat membru sau într-o țară terță asociată la programul Europa digitală sau la programul Orizont Europa beneficiază de cota care îi revine Uniunii din perioada de accesare a supercalculatoarelor EuroHPC achiziționate după 2020.
Alineatul 5
În cazuri justificate în mod corespunzător, având în vedere interesele Uniunii, consiliul de conducere decide să acorde o perioadă de accesare a supercalculatoarelor EuroHPC și entităților care au reședința, sunt stabilite sau se află într-o țară terță și organizațiilor internaționale.

Articolul 17

Alocarea perioadei de accesare de către Uniune a supercalculatoarelor EuroHPC

Alineatul 1
Cota care îi revine Uniunii din perioada de accesare a fiecărui supercalculator EuroHPC cu capacități de vârf, cuantic și optimizat pentru IA este direct proporțională cu contribuția financiară a Uniunii menționată la articolul 5 alineatul (1) la costul total al deținerii supercalculatorului EuroHPC și, ca atare, nu poate depăși 50 % din perioada totală de accesare a fiecărui supercalculator EuroHPC.
Alineatul 2
Cota care îi revine Uniunii din perioada de accesare a fiecărui supercalculator EuroHPC cu capacități medii este direct proporțională cu contribuția financiară a Uniunii la costul de achiziționare și de funcționare a supercalculatorului, menționată la articolul 5 alineatul (1), și nu poate depăși 35 % din perioada totală de accesare a fiecărui supercalculator.
Alineatul 3
Cota care îi revine Uniunii din perioada de accesare a fiecărui supercalculator EuroHPC de nivel industrial este direct proporțională cu contribuția financiară a Uniunii la costul de achiziționare a supercalculatorului, menționată la articolul 5 alineatul (1), și nu poate depăși 35 % din perioada totală de accesare a fiecărui supercalculator.
Alineatul 4
Fiecărui stat participant în care este stabilită o entitate-gazdă sau fiecărui stat participant dintr-un consorțiu-gazdă îi este alocată perioada de accesare rămasă pentru fiecare supercalculator EuroHPC. În cazul unui consorțiu-gazdă, statele participante convin între ele cu privire la împărțirea perioadei de accesare a supercalculatorului.
Alineatul 5
Consiliul de conducere definește drepturile de acces la cota care îi revine Uniunii din perioada de accesare a supercalculatoarelor EuroHPC.
Alineatul 6
Utilizarea cotei care îi revine Uniunii din perioada de accesare a supercalculatoarelor EuroHPC este gratuită pentru utilizatorii din sectorul public menționați la articolul 16 alineatul (4). De asemenea, aceasta este gratuită pentru utilizatorii industriali în ceea ce privește aplicațiile legate de activități de cercetare și inovare finanțate prin programul Orizont Europa sau prin programul Europa digitală sau certificate printr-o marcă de excelență în cadrul programului Orizont Europa sau al programului Europa digitală, precum și în ceea ce privește activitățile de inovare private ale IMM-urilor, după caz. Ca principiu director, alocarea unei perioade de accesare pentru astfel de activități se bazează pe un proces de evaluare inter pares echitabil și transparent, definit de consiliul de conducere în urma unor cereri de exprimare a interesului deschise permanent, lansate de întreprinderea comună.
Alineatul 7
Cu excepția utilizatorilor IMM-uri care desfășoară activități de inovare private, alți utilizatori adoptă o abordare de tip știință deschisă pentru diseminarea cunoștințelor dobândite prin accesul la supercalculatoarele întreprinderii comune, în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE) 2021/695. Consiliul de conducere definește mai detaliat normele aplicabile în ceea ce privește știința deschisă.
Alineatul 8
Consiliul de conducere definește norme specifice pentru condițiile de acces care se abat de la principiile directoare menționate la alineatul (6). Acestea se referă la alocarea unei perioade de accesare pentru proiectele și activitățile considerate strategice pentru Uniune.
Alineatul 9
La cererea Uniunii, directorul executiv acordă acces direct la supercalculatoarele EuroHPC pentru inițiative pe care Uniunea le consideră esențiale pentru furnizarea de servicii medicale sau climatice ori alte servicii de urgență auxiliare vitale în interes public, pentru situații de urgență și de gestionare a crizelor sau pentru cazuri pe care Uniunea le consideră esențiale pentru securitatea și apărarea sa. Modalitățile și condițiile de punere în aplicare a acestui acces sunt definite în condițiile de acces adoptate de consiliul de conducere.
Alineatul 10
Consiliul de conducere definește condițiile care se aplică utilizării industriale pentru asigurarea accesului la cota care îi revine Uniunii din perioada de accesare, în condiții de securitate, a resurselor de date și de calcul de înaltă performanță pentru alte aplicații decât cele specificate la alineatul (6).
Alineatul 11
Consiliul de conducere monitorizează cu regularitate cât se acordă fiecărui stat participant și fiecărei categorii de utilizatori, inclusiv în scopuri comerciale, din cota care îi revine Uniunii din perioada de accesare. Acesta poate decide, printre altele:
Litera a
să readapteze perioadele de accesare alocate diverselor categorii de activități sau diverșilor utilizatori, cu scopul de a optimiza capacitățile de utilizare a supercalculatoarelor EuroHPC;
Litera b
să propună măsuri de sprijin suplimentare pentru a acorda posibilități echitabile de acces utilizatorilor care ar urmări să își sporească nivelul de competențe și specializare în sisteme de calcul de înaltă performanță.

Articolul 18

Utilizarea în scopuri comerciale a perioadei de accesare de către Uniune a supercalculatoarelor EuroHPC

Alineatul 1
Tuturor utilizatorilor industriali li se aplică condiții specifice pentru utilizarea în scopuri comerciale a cotei care îi revine Uniunii din perioada de accesare. Acest serviciu în scopuri comerciale este un serviciu pentru care se plătește în funcție de utilizare, pe baza prețurilor pieței. Nivelul tarifului este stabilit de către consiliul de conducere.
Alineatul 2
Tarifele rezultate din utilizarea comercială a cotei care îi revine Uniunii din perioada de accesare reprezintă venituri la bugetul întreprinderii comune și se utilizează pentru acoperirea costurilor de funcționare ale întreprinderii comune.
Alineatul 3
Perioada de accesare alocată pentru servicii comerciale nu depășește 20 % din perioada totală de accesare acordată Uniunii pentru fiecare supercalculator EuroHPC. Consiliul de conducere decide cu privire la alocarea către utilizatorii de servicii comerciale a perioadei de accesare acordate Uniunii, ținând seama de rezultatul monitorizării menționate la articolul 17 alineatul (11).
Alineatul 4
Calitatea serviciilor comerciale este aceeași pentru toți utilizatorii.

Articolul 19

Norme financiare

Alineatul 1
Întreprinderea comună își adoptă normele financiare specifice în conformitate cu articolul 71 din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046.
Alineatul 2
Normele financiare se publică pe site-ul întreprinderii comune.

Articolul 20

Personalul

Alineatul 1
Personalului întreprinderii comune i se aplică Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare Statutul funcționarilor) și Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene (denumit în continuare Regimul aplicabil celorlalți agenți), prevăzut în Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 259/68 al Consiliului, precum și normele adoptate de comun acord de instituțiile Uniunii pentru punerea în aplicare a Statutului funcționarilor și a Regimului aplicabil celorlalți agenți.
Alineatul 2
În ceea ce privește personalul întreprinderii comune, consiliul de conducere exercită competențele de autoritate împuternicită să facă numiri și competențele de autoritate abilitată să încheie contracte conferite de Statutul funcționarilor și, respectiv, de Regimul aplicabil celorlalți agenți (denumite în continuare competențele autorității de numire).
Alineatul 3
Consiliul de conducere adoptă, în conformitate cu articolul 110 din Statutul funcționarilor, o decizie, în temeiul articolului 2 alineatul (1) din Statutul funcționarilor și al articolului 6 din Regimul aplicabil celorlalți agenți, prin care competențele relevante ale autorității împuternicite să facă numiri sunt delegate directorului executiv și în care sunt definite condițiile în care această delegare de competențe poate fi suspendată. Directorul executiv este autorizat să subdelege aceste competențe.
Alineatul 4
În cazul în care anumite circumstanțe excepționale impun acest lucru, consiliul de conducere poate decide să suspende temporar delegarea competențelor autorității împuternicite să facă numiri către directorul executiv, precum și orice subdelegare ulterioară de către acesta a competențelor respective. În acest caz, consiliul de conducere exercită direct competențele autorității de numire sau le deleagă unuia dintre membrii săi sau unui membru al personalului întreprinderii comune, altul decât directorul executiv.
Alineatul 5
Consiliul de conducere adoptă norme adecvate de punere în aplicare a Statutului funcționarilor și a Regimului aplicabil celorlalți agenți, în conformitate cu articolul 110 din Statutul funcționarilor.
Alineatul 6
Resursele de personal sunt stabilite în schema de personal a întreprinderii comune, cu indicarea numărului de posturi temporare pe grupe de funcții și pe grade, precum și a numărului de agenți contractuali exprimat în echivalent normă întreagă, în conformitate cu bugetul său anual.
Alineatul 7
Personalul întreprinderii comune este format din agenți temporari și agenți contractuali.
Alineatul 8
Toate costurile cu privire la personal sunt suportate de întreprinderea comună.

Articolul 21

Experți naționali detașați și stagiari

Alineatul 1
Întreprinderea comună poate utiliza experți naționali detașați și stagiari care nu sunt angajați de întreprinderea comună. Numărul de experți naționali detașați, exprimat în echivalent normă întreagă, se adaugă la informațiile referitoare la resursele de personal menționate la articolul 20 alineatul (6), în conformitate cu bugetul anual.
Alineatul 2
Consiliul de conducere adoptă o decizie care stabilește normele privind detașarea experților naționali la întreprinderea comună și utilizarea stagiarilor.

Articolul 22

Privilegii și imunități

Paragraf
Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, anexat la TUE și la TFUE, se aplică întreprinderii comune și personalului acesteia.

Articolul 23

Răspunderea întreprinderii comune

Alineatul 1
Răspunderea contractuală a întreprinderii comune este reglementată de prevederile contractuale pertinente și de dreptul aplicabil acordului, deciziei sau contractului în cauză.
Alineatul 2
În ceea ce privește răspunderea necontractuală, întreprinderea comună acordă despăgubiri pentru orice prejudiciu cauzat de personalul său în exercitarea atribuțiilor sale, în conformitate cu principiile generale comune legislațiilor statelor membre.
Alineatul 3
Orice plată efectuată de întreprinderea comună destinată să acopere răspunderea menționată la alineatele (1) și (2), precum și costurile și cheltuielile aferente sunt considerate cheltuieli ale întreprinderii comune și sunt suportate din resursele acesteia.
Alineatul 4
Întreprinderea comună este singura responsabilă pentru îndeplinirea obligațiilor sale.
Alineatul 5
Întreprinderea comună nu este răspunzătoare pentru daunele rezultate din acțiunile entității-gazdă în ceea ce privește exploatarea de către entitatea-gazdă a supercalculatoarelor deținute de întreprinderea comună EuroHPC.

Articolul 24

Monitorizare și evaluare

Alineatul 1
Activitățile întreprinderii comune fac obiectul unei monitorizări continue și al unor examinări periodice, în conformitate cu normele sale financiare, pentru a se asigura atât cel mai mare impact și cel mai înalt nivel de excelență, cât și utilizarea cea mai eficace și mai eficientă a resurselor. Rezultatele monitorizării și ale examinărilor periodice contribuie la monitorizarea parteneriatelor europene și la evaluările întreprinderii comune, în cadrul evaluărilor programului Orizont Europa menționate la articolele 50 și 52 din Regulamentul (UE) 2021/695.
Alineatul 2
Întreprinderea comună organizează monitorizarea continuă a activităților sale de gestionare și implementare și examinări periodice ale realizărilor, rezultatelor și impactului proiectelor implementate, în conformitate cu articolul 50 și cu anexa III la Regulamentul (UE) 2021/695.
Alineatul 3
Evaluările operațiunilor desfășurate de întreprinderea comună se efectuează în timp util pentru a putea contribui la evaluarea intermediară și evaluarea finală a programului Orizont Europa și la procesul decizional aferent, astfel cum se precizează la articolul 52 din Regulamentul (UE) 2021/695.
Alineatul 4
Comisia efectuează o evaluare intermediară și o evaluare finală a întreprinderii comune în cadrul evaluărilor programului Orizont Europa, menționate la articolul 52 din Regulamentul (UE) 2021/695. Evaluarea intermediară se realizează cu ajutorul unor experți independenți, pe baza unui proces transparent, imediat ce sunt disponibile suficiente informații cu privire la implementarea programului Orizont Europa, dar nu mai târziu de patru ani de la începerea implementării programului Orizont Europa. Evaluările examinează modul în care întreprinderea comună își îndeplinește misiunea în conformitate cu obiectivele sale economice, tehnologice, științifice, societale și de politică, inclusiv cu obiectivele legate de climă, și evaluează eficacitatea, eficiența, relevanța, coerența și valoarea adăugată a activităților Uniunii ca parte a programului Orizont Europa și sinergiile și complementaritățile sale cu inițiativele relevante de la nivel european, național și, după caz, regional, inclusiv sinergiile cu alte părți ale programului Orizont Europa, precum misiunile, clusterele sau programele tematice sau specifice. Evaluările țin seama de opiniile părților interesate, atât la nivel european, cât și la nivel național, și includ, după caz, și o evaluare a impactului pe termen lung la nivel științific, societal, economic și în materie de politici al întreprinderii comune. De asemenea, evaluările includ o evaluare a celui mai eficace mod de intervenție la nivel de politici pentru orice acțiune viitoare, precum și a relevanței și coerenței unei eventuale reînnoiri a întreprinderii comune în peisajul global al parteneriatelor europene și în cadrul priorităților acestuia în materie de politici.
Alineatul 5
Pe baza concluziilor evaluării intermediare menționate la alineatul (4) de la prezentul articol, Comisia poate acționa în conformitate cu articolul 7 alineatul (7) sau poate lua orice altă măsură adecvată.
Alineatul 6
Comisia poate efectua evaluări suplimentare ale tematicilor sau subiectelor de importanță strategică, cu asistență din partea experților independenți externi, selectați pe baza unui proces transparent, pentru a examina progresele realizate de întreprinderea comună în îndeplinirea obiectivelor stabilite, pentru a identifica factorii care contribuie la implementarea activităților și pentru a identifica bunele practici. Prin efectuarea acestor evaluări suplimentare, Comisia ține pe deplin seama de impactul de natură administrativă asupra întreprinderii comune.
Alineatul 7
Întreprinderea comună efectuează examinări periodice ale activităților sale pentru a fundamenta evaluării intermediare și a evaluării finale ale întreprinderii comune în cadrul evaluărilor programului Orizont Europa menționate la articolul 52 din Regulamentul (UE) 2021/695.
Alineatul 8
Examinările periodice și evaluările stau la baza lichidării sau a eventualei reînnoiri a întreprinderii comune, în conformitate cu anexa III la Regulamentul (UE) 2021/695. În termen de șase luni de la lichidarea întreprinderii comune, însă în cel mult doi ani de la declanșarea procedurii de lichidare menționate la articolul 23 din statut, Comisia efectuează o evaluare finală a întreprinderii comune. Rezultatele evaluării finale sunt prezentate Parlamentului European și Consiliului.
Alineatul 9
Comisia comunică și publică rezultatele evaluărilor întreprinderii comune, însoțite de concluziile evaluării și de observațiile Comisiei, Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic și Social European și Comitetului Regiunilor, ca parte a evaluărilor programului Orizont Europa menționate la articolul 52 din Regulamentul (UE) 2021/695.

Articolul 25

Competența Curții de Justiție a Uniunii Europene și dreptul aplicabil

Alineatul 1
Curtea de Justiție a Uniunii Europene are competențe:
Litera a
în conformitate cu orice clauză compromisorie prevăzută în acordurile sau contractele încheiate de întreprinderea comună sau în deciziile sale;
Litera b
în litigiile referitoare la despăgubirile acordate pentru prejudiciile cauzate de personalul întreprinderii comune în exercitarea atribuțiilor sale;
Litera c
în orice litigiu între întreprinderea comună și personalul acesteia, în limitele și în condițiile stabilite în Statutul funcționarilor sau în Regimul aplicabil celorlalți agenți.
Alineatul 2
Pentru orice aspect care nu este reglementat prin prezentul regulament sau prin alte acte juridice ale Uniunii se aplică legislația statului membru în care se află sediul întreprinderii comune.

Articolul 26

Plângeri adresate Ombudsmanului

Paragraf
Deciziile luate de întreprinderea comună în punerea în aplicare a prezentului regulament pot face obiectul unei plângeri adresate Ombudsmanului, în conformitate cu articolul 228 din TFUE.

Articolul 27

Audituriex post

Alineatul 1
Auditurile ex post ale cheltuielilor privind acțiunile finanțate din bugetul programului Orizont Europa sunt efectuate în conformitate cu articolul 53 din Regulamentul (UE) 2021/695, ca parte a acțiunilor indirecte ale programului Orizont Europa, în special în conformitate cu strategia de audit menționată la articolul 53 alineatul (2) din regulamentul respectiv.
Alineatul 2
Auditurile ex post ale cheltuielilor privind activitățile finanțate din bugetul programului Europa digitală sunt efectuate de întreprinderea comună în conformitate cu articolul 27 din Regulamentul (UE) 2021/694.
Alineatul 3
Auditurile ex post ale cheltuielilor privind activitățile finanțate din bugetul Mecanismului pentru interconectarea Europei sunt efectuate de întreprinderea comună în conformitate cu articolul 26 din Regulamentul (UE) 2021/1153, ca parte a acțiunilor Mecanismului pentru interconectarea Europei.

Articolul 28

Protecția intereselor financiare ale membrilor

Alineatul 1
Întreprinderea comună acordă personalului Comisiei și altor persoane autorizate de întreprinderea comună sau de Comisie, precum și Curții de Conturi sau, în scopul auditului menționat la articolul 8 alineatul (3), autorităților de audit din statele participante, acces la sediile și spațiile sale și la toate informațiile necesare pentru efectuarea auditurilor acestora, inclusiv la informațiile în format electronic.
Alineatul 2
OLAF și EPPO pot efectua investigații, inclusiv verificări și inspecții la fața locului, în conformitate cu dispozițiile și procedurile prevăzute în Regulamentul (Euratom, CE) nr. 2185/96 al Consiliului și în Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, pentru a stabili dacă au avut loc acte de fraudă, de corupție sau orice altă activitate ilegală care afectează interesele financiare ale Uniunii în legătură cu un acord, o decizie sau un contract finanțat în temeiul prezentului regulament.
Alineatul 3
Fără a aduce atingere alineatelor (1) și (2) de la prezentul articol, acordurile, deciziile și contractele rezultând din punerea în aplicare a prezentului regulament conțin dispoziții care împuternicesc în mod expres Comisia, întreprinderea comună în cauză, Curtea de Conturi, EPPO și OLAF și, în scopul auditului menționat la articolul 8 alineatul (3), autoritățile de audit din statele participante să efectueze astfel de audituri, verificări la fața locului și investigații, în conformitate cu competențele respective ale acestora.
Alineatul 4
Întreprinderea comună se asigură că interesele financiare ale membrilor săi sunt protejate în mod corespunzător prin realizarea sau delegarea realizării unor controale interne și externe adecvate.
Alineatul 5
Întreprinderea comună aderă la Acordul interinstituțional din 25 mai 1999 între Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Comunităților Europene privind investigațiile interne desfășurate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF). Întreprinderea comună adoptă măsurile necesare pentru facilitarea investigațiilor interne desfășurate de OLAF.

Articolul 29

Confidențialitate

Paragraf
Întreprinderea comună asigură protecția informațiilor sensibile a căror divulgare ar putea dăuna intereselor membrilor săi sau ale participanților la activitățile întreprinderii comune.

Articolul 30

Transparență

Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului se aplică documentelor deținute de întreprinderea comună.

Articolul 31

Prelucrarea datelor cu caracter personal

Paragraf
În cazul în care punerea în aplicare a prezentului regulament necesită prelucrarea datelor cu caracter personal, acestea sunt prelucrate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului.

Articolul 32

Accesul la rezultate și la informații privind propunerile

Alineatul 1
Întreprinderea comună furnizează instituțiilor, organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii, precum și autorităților din statele participante, acces la toate informațiile legate de acțiunile indirecte pe care le finanțează. Printre aceste informații se numără rezultatele beneficiarilor care participă la acțiunile indirecte ale întreprinderii comune sau orice alte informații considerate necesare pentru elaborarea, punerea în aplicare, monitorizarea și evaluarea politicilor sau programelor Uniunii. Aceste drepturi de acces sunt limitate la utilizări necomerciale și neconcurențiale și respectă normele aplicabile în materie de confidențialitate.
Alineatul 2
În scopul elaborării, punerii în aplicare, monitorizării și evaluării politicilor sau programelor Uniunii, întreprinderea comună furnizează Comisiei informațiile cuprinse în propunerile prezentate. Acest lucru se aplică mutatis mutandis statelor participante în ceea ce privește propunerile care includ solicitanți stabiliți pe teritoriul lor, limitate la utilizări necomerciale și neconcurențiale și în conformitate cu normele de confidențialitate aplicabile.

Articolul 33

Norme privind participarea și diseminarea aplicabile acțiunilor indirecte finanțate în cadrul programului Orizont Europa

Alineatul 1
Regulamentul (UE) 2021/695 se aplică acțiunilor indirecte finanțate de către întreprinderea comună prin programul Orizont Europa. În conformitate cu dispozițiile regulamentului respectiv, întreprinderea comună este considerată organism de finanțare și furnizează sprijin financiar acțiunilor indirecte, în conformitate cu articolul 1 din statut.
Alineatul 2
Regulamentul (UE) 2021/695 se aplică, de asemenea, acțiunilor indirecte finanțate de contribuțiile statelor participante menționate la articolul 15 alineatul (3) litera (f) din statut.

Articolul 34

Rate de rambursare

Alineatul 1
Pentru acțiuni indirecte finanțate prin programul Orizont Europa, prin derogare de la articolul 34 din Regulamentul (UE) 2021/695, și pentru activități finanțate prin programul Europa digitală, întreprinderea comună poate aplica rate de rambursare diferite pentru finanțarea din partea Uniunii în cadrul unei acțiuni, în funcție de tipul de participant, și anume IMM-uri, precum și de tipul de acțiune. Ratele de rambursare sunt indicate în programul de lucru.
Alineatul 2
Prin derogare de la alineatul (1) de la prezentul articol și de la articolul 34 din Regulamentul (UE) 2021/695, pentru acțiunile care aparțin pilonului tehnologie cuantică care sunt finanțate prin programul Orizont Europa, fiecare program de lucru indică o componentă obligatorie care acoperă acțiunile indirecte de cercetare și inovare până la TRL 5, care este finanțată de Uniune la 100 % din costurile eligibile totale.

Articolul 35

Norme aplicabile activităților finanțate în cadrul Mecanismului pentru interconectarea Europei

Paragraf
Regulamentul (UE) 2021/1153 se aplică activităților finanțate de către întreprinderea comună prin Mecanismul pentru interconectarea Europei.

Articolul 36

Norme aplicabile activităților finanțate în cadrul programului Europa digitală

Paragraf
Regulamentul (UE) 2021/694 se aplică activităților finanțate de către întreprinderea comună prin programul Europa digitală.

Articolul 37

Sprijin din partea statului membru gazdă

Paragraf
Între întreprinderea comună și statul membru în care se află sediul acesteia poate fi încheiat un acord administrativ referitor la privilegii și imunități, precum și la alte tipuri de sprijin care urmează să fie oferit de statul respectiv întreprinderii comune.

Articolul 38

Abrogare

Alineatul 1
Fără a aduce atingere acțiunilor inițiate în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1488, inclusiv planurilor anuale de implementare și obligațiilor financiare referitoare la acțiunile respective, Regulamentul (UE) 2018/1488 se abrogă.
Alineatul 2
Toate trimiterile la Regulamentul (UE) 2018/1488 se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament.

Articolul 39

Dispoziții tranzitorii

Alineatul 1
Prezentul regulament nu aduce atingere drepturilor și obligațiilor personalului angajat în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1488.În acest sens, contractele de muncă ale personalului sunt în continuare valabile în temeiul prezentului regulament, în conformitate cu Statutul funcționarilor și cu Regimul aplicabil celorlalți agenți.
Alineatul 2
Directorului executiv desemnat în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1488 îi revin, pentru restul mandatului, funcțiile directorului executiv menționate în prezentul regulament, începând de la data intrării în vigoare a prezentului regulament. Celelalte condiții ale contractului rămân neschimbate.
Alineatul 3
Cu excepția cazului în care membrii convin altfel, toate drepturile și obligațiile, inclusiv activele, datoriile sau pasivele membrilor deținute în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1488 sunt transferate membrilor în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament.
Alineatul 4
În cadrul primei sale reuniuni după intrarea în vigoare a prezentului regulament, consiliul de conducere întocmește o listă a deciziilor adoptate în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1488 care se vor aplica în continuare în temeiul prezentului regulament. Orice credite neutilizate în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1488 sunt transferate întreprinderii comune înființate în temeiul prezentului regulament.
Alineatul 5
Toate drepturile și obligațiile, inclusiv activele, datoriile sau pasivele întreprinderii comune și orice credite neutilizate în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1488 sunt transferate întreprinderii comune înființate în temeiul prezentului regulament.

Articolul 40

Intrarea în vigoare

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Anexa 1
ANEXĂSTATUTUL ÎNTREPRINDERII COMUNE PENTRU CALCULUL EUROPEAN DE ÎNALTĂ PERFORMANȚĂ
Paragraf
ANEXĂ
Paragraf
STATUTUL ÎNTREPRINDERII COMUNE PENTRU CALCULUL EUROPEAN DE ÎNALTĂ PERFORMANȚĂ
Paragraf
Întreprinderii comune îi revin următoarele atribuții:
Paragraf
mobilizarea fondurilor din sectorul public și din cel privat în vederea finanțării activităților întreprinderii comune;
Paragraf
sprijinirea punerii în aplicare a misiunii, a obiectivelor și a pilonilor activităților întreprinderii comune enumerate la articolele 3 și 4 din prezentul regulament; respectivele activități vor fi finanțate din bugetul Uniunii care rezultă din Regulamentul (UE) 2021/695 de instituire a programului Orizont Europa, din Regulamentul (UE) 2021/694 de instituire a programului Europa digitală și din Regulamentul (UE) 2021/1153 de instituire a Mecanismului pentru Interconectarea Europei, în conformitate cu domeniul de aplicare al reglementărilor lor respective, și din contribuțiile statelor participante relevante la întreprinderea comună; în acest scop, întreprinderea comună lansează cereri de propuneri, cereri de oferte și orice alt instrument sau procedură prevăzută în programul Orizont Europa, în programul Europa digitală și în Mecanismul pentru interconectarea Europei;
Paragraf
lansarea și gestionarea cererilor de exprimare a interesului pentru găzduirea sau modernizarea supercalculatoarelor EuroHPC și evaluarea ofertelor primite, cu sprijinul unor experți externi independenți;
Paragraf
selectarea entității-gazdă a supercalculatoarelor EuroHPC într-un mod echitabil, deschis și transparent, în conformitate cu articolul 9 din prezentul regulament;
Paragraf
încheierea cu entitatea-gazdă, în conformitate cu articolul 10 din prezentul regulament, a unui acord de găzduire pentru exploatarea și întreținerea supercalculatoarelor EuroHPC, precum și monitorizarea respectării acestui acord de găzduire, inclusiv a testului de acceptanță a supercalculatoarelor achiziționate;
Paragraf
definirea condițiilor generale și specifice de alocare a cotei care îi revine Uniunii din perioada de accesare a supercalculatoarelor EuroHPC și monitorizarea accesului la respectivele supercalculatoare, în conformitate cu articolul 17 din prezentul regulament;
Paragraf
asigurarea contribuției operațiunilor sale la realizarea obiectivelor programului Orizont Europa, a planificării strategice multianuale, a cerințelor în materie de raportare, monitorizare și evaluare, precum și a altor cerințe ale programului respectiv, precum punerea în aplicare a cadrului de feedback privind politicile comune;
Paragraf
lansarea de cereri de propuneri deschise și acordarea, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2021/695 și în limita fondurilor disponibile, de finanțare pentru acțiuni indirecte, în principal sub formă de granturi;
Paragraf
lansarea de cereri de propuneri deschise și de cereri de oferte, precum și acordarea de finanțare, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2021/694 și cu Regulamentul (UE) 2021/1153 și în limita fondurilor disponibile;
Paragraf
monitorizarea implementării acțiunilor și gestionarea acordurilor de grant și a contractelor de achiziții publice;
Paragraf
asigurarea eficienței inițiativei privind calculul european de înaltă performanță, pe baza unui set de măsuri adecvate;
Paragraf
monitorizarea progresului global înregistrat în îndeplinirea obiectivelor întreprinderii comune;
Paragraf
dezvoltarea unei cooperări strânse și asigurarea coordonării cu activitățile, organismele și părțile interesate de la nivelul Uniunii și de la nivel național, crearea de sinergii și îmbunătățirea exploatării rezultatelor cercetării și inovării în domeniul calculului de înaltă performanță;
Paragraf
dezvoltarea unei cooperări strânse și asigurarea coordonării cu alte parteneriate europene, precum și a unor sinergii operaționale cu alte întreprinderi comune în ceea ce privește funcțiile administrative comune;
Paragraf
definirea programului strategic multianual, elaborarea și implementarea programelor de lucru anuale pentru executarea acestora și efectuarea tuturor ajustărilor necesare ale programului strategic multianual;
Paragraf
desfășurarea de activități de informare, comunicare, exploatare și diseminare prin aplicarea mutatis mutandis a articolului 51 din Regulamentul (UE) 2021/695, inclusiv prin asigurarea disponibilității și accesibilității, într-o bază de date electronică comună a programului Orizont Europa, a informațiilor detaliate privind rezultatele cererilor de propuneri;
Paragraf
îndeplinește orice alte atribuții necesare pentru atingerea obiectivelor prevăzute la articolul 3 din prezentul regulament.
Paragraf
Membrii întreprinderii comune sunt:
Paragraf
Uniunea, reprezentată de Comisie;
Paragraf
Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Țările de Jos și Ungaria;
Paragraf
Muntenegru, Macedonia de Nord, Elveția și Turcia, cu condiția ca respectivele țări terțe să fie asociate la cel puțin unul dintre programele relevante menționate la articolul 5 alineatul (1) din prezentul regulament.
Paragraf
la acceptarea prezentului statut pe baza unei scrisori de aprobare, asociația Platforma tehnologică europeană pentru calculul de înaltă performanță (European Technology Platform for High Performance Computing) (ETP4HPC), înregistrată conform legislației neerlandeze, cu sediul la Amsterdam (Țările de Jos), și Date, Inteligență artificială și Robotică (Data, AI and Robotics) (DAIRO)înregistrată conform legislației belgiene, cu sediul la Bruxelles (Belgia).
Paragraf
Organismele întreprinderii comune sunt:
Paragraf
consiliul de conducere;
Paragraf
directorul executiv;
Paragraf
Consiliul consultativ pe probleme industriale și științifice este alcătuit din Grupul consultativ pentru cercetare și inovare, Grupul consultativ pentru infrastructură și Grupul consultativ pentru tehnologiile cuantice.
Paragraf
Decizia 2009/937/UE a Consiliului din 1 decembrie 2009 de adoptare a regulamentului său de procedură (JO L 325, 11.12.2009, p. 35).
Paragraf
În particular, consiliul de conducere îndeplinește următoarele atribuții administrative generale ale întreprinderii comune:
Paragraf
evaluarea, acceptarea sau respingerea noilor solicitări de obținere a statutului de membru, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din prezentul statut;
Paragraf
luarea unei decizii cu privire la încetarea statutului de membru al întreprinderii comune pentru orice membru care nu își îndeplinește obligațiile;
Paragraf
dezbaterea și adoptarea normelor financiare ale întreprinderii comune, în conformitate cu articolul 19 din prezentul regulament;
Paragraf
dezbaterea și adoptarea bugetului administrativ anual al întreprinderii comune, inclusiv a schemei de personal aferente, indicând numărul de posturi temporare în funcție de grupa de funcții, de grad și de numărul membrilor personalului contractual, precum și al experților naționali detașați, exprimat în echivalent normă întreagă;
Paragraf
numirea și revocarea directorului executiv, prelungirea mandatului acestuia, oferirea de consiliere acestuia și monitorizarea performanței acestuia;
Paragraf
dezbaterea și aprobarea raportului anual de activitate consolidat, inclusiv a cheltuielilor corespunzătoare menționate la articolul 18 alineatul (1) din prezentul statut;
Paragraf
exercitarea competențelor autorității de numire în ceea ce privește personalul, în conformitate cu articolul 20 din prezentul regulament;
Paragraf
dacă este cazul, stabilirea unor norme de punere în aplicare a Statutului personalului și a Regimului aplicabil celorlalți agenți, în conformitate cu articolul 20 alineatul (3) din prezentul regulament;
Paragraf
dacă este cazul, stabilirea unor norme privind detașarea experților naționali la întreprinderea comună și recurgerea la stagiari, în conformitate cu articolul 21 alineatul (2) din prezentul regulament;
Paragraf
după caz, înființarea de grupuri consultative pe lângă organismele întreprinderii comune menționate la articolul 4 din prezentul statut;
Paragraf
stabilirea unor norme și criterii specifice pentru selectarea, numirea și revocarea membrilor grupurilor consultative instituite în conformitate cu litera (j), ținând seama de echilibrul de gen și de diversitatea geografică, și aprobarea regulamentului de procedură stabilit în mod autonom de aceste grupuri consultative;
Paragraf
dezbaterea și aprobarea organigramei biroului de programe, la recomandarea directorului executiv;
Paragraf
după caz, transmiterea către Comisie a unei cereri de modificare a prezentului regulament propusă de orice membru al întreprinderii comune;
Paragraf
definirea condițiilor de acces general și specific pentru utilizarea cotei care îi revine Uniunii din perioada de accesare a supercalculatoarelor EuroHPC, în conformitate cu articolul 17 din prezentul regulament;
Paragraf
stabilirea nivelului tarifului pentru serviciile comerciale menționate la articolul 18 din prezentul regulament și luarea unei decizii cu privire la alocarea perioadei de accesare pentru aceste servicii;
Paragraf
dezbaterea și aprobarea politicii de comunicare a întreprinderii comune, la recomandarea directorului executiv;
Paragraf
asumarea responsabilității pentru orice atribuție nealocată în mod specific unui anumit organism al întreprinderii comune; consiliul de conducere poate aloca astfel de atribuții oricăruia dintre organismele întreprinderii comune.
Paragraf
În special, consiliul de conducere îndeplinește următoarele atribuții legate de achiziționarea și exploatarea supercalculatoarelor EuroHPC și de veniturile generate menționate la articolul 16 din prezentul regulament:
Paragraf
dezbaterea și adoptarea părții programului strategic multianual referitoare la achiziționarea de supercalculatoare EuroHPC, menționată la articolul 18 alineatul (1) din prezentul statut;
Paragraf
dezbaterea și adoptarea părții programului de lucru anual referitoare la achiziționarea de supercalculatoare EuroHPC, selectarea entităților-gazdă și estimarea cheltuielilor aferente, menționate la articolul 18 alineatul (4) din prezentul statut;
Paragraf
aprobarea lansării cererilor de exprimare a interesului, în conformitate cu programul de lucru anual;
Paragraf
aprobarea selectării entităților-gazdă pentru supercalculatoarele EuroHPC printr-un proces echitabil, deschis și transparent, în conformitate cu articolul 9 din prezentul regulament;
Paragraf
luarea anuală de decizii cu privire la utilizarea oricărui venit generat din tarifele percepute pentru serviciile comerciale menționate la articolul 18 din prezentul regulament;
Paragraf
aprobarea lansării cererilor de oferte, în conformitate cu programul de lucru anual;
Paragraf
aprobarea ofertelor selectate pentru finanțare;
Paragraf
luarea de decizii cu privire la posibilul transfer al dreptului de proprietate asupra supercalculatoarelor EuroHPC către o entitate-gazdă, la vânzarea acestora către o altă entitate sau la dezafectarea lor, în conformitate cu articolul 11 alineatul (5), cu articolul 12 alineatul (7) și cu articolul 14 alineatul (6) din prezentul regulament;
Paragraf
luarea de decizii cu privire la posibilul transfer al dreptului de proprietate asupra supercalculatoarelor EuroHPC către un consorțiu de parteneri privați, la vânzarea acestora către o altă entitate sau la dezafectarea lor, în conformitate cu articolul 13 alineatul (6) din prezentul regulament.
Paragraf
Consiliul de conducere îndeplinește următoarele atribuțiile legate de gigafabricile de IA menționate la articolul 12b din prezentul regulament:
Paragraf
discutarea și adoptarea părții din programul strategic multianual care este legată de înființarea gigafabricilor de IA menționate la articolul 18 alineatul (1) din prezentul statut;
Paragraf
discutarea și adoptarea părții din programul anual de lucru care este legată de instituirea gigafabricilor de IA și de selecția consorțiilor de gigafabrici de IA și estimările cheltuielilor aferente;
Paragraf
aprobarea lansării cererilor de exprimare a interesului, în conformitate cu programul de lucru anual;
Paragraf
aprobarea selecției consorțiilor de gigafabrici de IA care vor înființa și exploata gigafabricile de IA;
Paragraf
determinarea condițiilor perioadei de acces a Uniunii la gigafabricile de IA;
Paragraf
ia decizii legate de organismul de guvernanță publică al gigafabricii de IA;
Paragraf
aprobarea contractelor-cadru instituite de întreprinderea comună pentru furnizarea de componente esențiale și cu cerere ridicată de gigafabrici de IA.
Paragraf
În particular, consiliul de conducere îndeplinește următoarele atribuții legate de activitățile de cercetare și inovare, precum și de activitățile în materie de utilizare a datelor și competențe ale întreprinderii comune:
Paragraf
dezbaterea și adoptarea părții programului strategic multianual referitoare la activitățile de cercetare și de inovare menționate la articolul 18 alineatul (1) din prezentul statut la începutul inițiativei și modificarea acesteia pe toată durata programului Orizont Europa, dacă este necesar; programul strategic multianual identifică, inter alia, celelalte parteneriate europene cu care întreprinderea comună instituie o colaborare formală și periodică, precum și posibilități de a crea sinergii între acțiunile întreprinderii comune și inițiativele și politicile naționale sau regionale, pe baza informațiilor primite de statele participante;
Paragraf
dezbaterea și adoptarea părții programului de lucru anual referitoare la activitățile de cercetare și de inovare și estimarea cheltuielilor aferente, menționate la articolul 18 alineatul (4) din prezentul statut, pentru implementarea programului strategic multianual, inclusiv a conținutului cererilor de propuneri, a ratei de finanțare aplicabile pentru fiecare subiect al cererilor de propuneri, precum și a normelor aferente privind procedurile de depunere, evaluare, selecție, atribuire și revizuire;
Paragraf
aprobarea lansării cererilor de propuneri în conformitate cu programul de lucru anual;
Paragraf
aprobarea listei de acțiuni selectate pentru finanțare, pe baza recomandării directorului executiv, în temeiul articolului 8 din prezentul regulament;
Paragraf
responsabilitatea pentru monitorizarea atentă și în timp util a progreselor înregistrate de programul de cercetare și inovare al întreprinderii comune și a acțiunilor individuale în legătură cu prioritățile Comisiei și cu programul strategic multianual, precum și luarea de măsuri corective, atunci când este necesar, pentru a se asigura că întreprinderea comună își atinge obiectivele.
Paragraf
În particular, consiliul de conducere îndeplinește următoarele atribuții legate de activitățile întreprinderii comune în materie de consolidare și de extindere a capacităților:
Paragraf
dezbaterea și adoptarea părții programului strategic multianual referitoare la activitățile de consolidare și de extindere a capacităților, menționate la articolul 18 alineatul (1) din prezentul statut;
Paragraf
dezbaterea și adoptarea părții programului de lucru anual referitoare la activitățile de consolidare și de extindere a capacităților și estimarea cheltuielilor aferente, menționate la articolul 18 alineatul (4) din prezentul statut;
Paragraf
aprobarea lansării cererilor de propuneri și a cererilor de oferte, în conformitate cu programul de lucru anual;
Paragraf
aprobarea listei de acțiuni selectate pentru finanțare, pe baza recomandării directorului executiv.
Paragraf
În particular, consiliul de conducere are următoarele atribuții legate de activitățile de agregare și de conectivitate a infrastructurii de calcul de înaltă performanță și de date, precum și de activitățile de cooperare internațională ale întreprinderii comune:
Paragraf
dezbaterea și adoptarea părții programului strategic multianual referitoare la activitățile de agregare și de conectivitate a infrastructurii de calcul de înaltă performanță și de date, precum și la activitățile de cooperare internațională, menționate la articolul 18 alineatul (1) din prezentul statut;
Paragraf
dezbaterea și adoptarea părții programului de lucru anual referitoare la activitățile de agregare și conectivitate a infrastructurii de calcul de înaltă performanță și de date, precum și la cele de cooperare internațională și la estimarea cheltuielilor aferente, menționate la articolul 18 alineatul (4) din prezentul statut;
Paragraf
aprobarea lansării cererilor de propuneri și a cererilor de oferte, în conformitate cu programul de lucru anual;
Paragraf
aprobarea listei de acțiuni selectate pentru finanțare, pe baza recomandării directorului executiv.
Paragraf
Directorul executiv exercită, în special, următoarele atribuții în mod independent:
Paragraf
prezentarea spre dezbatere și adoptare de către consiliul de conducere a proiectului de program strategic multianual menționat la articolul 18 alineatul (1) din prezentul statut;
Paragraf
pregătirea și prezentarea spre dezbatere și adoptare de către consiliul de conducere a proiectului de buget anual, inclusiv a schemei de personal aferente în care este indicat numărul de posturi temporare pentru fiecare grad și grupă de funcții, precum și numărul de agenți contractuali și de experți naționali detașați, exprimat în echivalent normă întreagă;
Paragraf
pregătirea și prezentarea spre dezbatere și adoptare de către consiliul de conducere a proiectului de program de lucru anual, care include obiectul cererilor de propuneri, al cererilor de exprimare a interesului și al cererilor de oferte necesare pentru implementarea programului de activități de cercetare și inovare, a programului de achiziții publice, a programului de activități de consolidare și de extindere a capacităților și a programului de activități de agregare, de conectivitate și de cooperare internațională, astfel cum au fost propuse de Consiliul consultativ pe probleme industriale și științifice, precum și estimarea cheltuielilor aferente, astfel cum a fost propusă de statele participante și de Comisie;
Paragraf
prezentarea conturilor anuale spre avizare de către consiliul de conducere;
Paragraf
pregătirea și prezentarea spre aprobare de către consiliul de conducere a raportului anual de activitate consolidat, inclusiv a informațiilor privind cheltuielile aferente;
Paragraf
semnarea acordurilor, deciziilor și contractelor individuale de grant care intră în competențele sale, în numele întreprinderii comune;
Paragraf
semnarea contractelor de achiziții;
Paragraf
monitorizarea exploatării supercalculatoarelor EuroHPC deținute sau finanțate de către întreprinderea comună, inclusiv a alocării cotei care îi revine Uniunii din perioada de accesare, a respectării drepturilor de acces pentru utilizatorii din mediul academic și industrial și a calității serviciilor furnizate;
Paragraf
propunerea către consiliul de conducere a politicii de comunicare a întreprinderii comune;
Paragraf
organizarea, conducerea și supravegherea operațiunilor și personalului întreprinderii comune, în limitele impuse de delegarea de către consiliul de conducere, astfel cum se prevede la articolul 20 alineatul (2) din prezentul regulament;
Paragraf
stabilirea și asigurarea funcționării unui sistem de control intern efectiv și eficient și raportarea către consiliul de conducere a oricărei modificări semnificative a acestuia;
Paragraf
asigurarea efectuării evaluării și a gestionării riscurilor;
Paragraf
instituirea, după caz, a unei structuri de audit intern a întreprinderii comune;
Paragraf
alocarea unei perioade de accesare pentru situații de urgență și gestionarea crizelor, în acord cu politica de acces definită de consiliul de conducere;
Paragraf
luarea oricăror alte măsuri necesare pentru evaluarea progreselor realizate de întreprinderea comună în direcția îndeplinirii obiectivelor sale prevăzute la articolul 3 din prezentul regulament;
Paragraf
exercitarea oricăror alte atribuții conferite sau delegate directorului executiv de consiliul de conducere.
Paragraf
Directorul executiv înființează un birou de programe pentru îndeplinirea, sub răspunderea sa, a tuturor atribuțiilor de sprijin care decurg din prezentul regulament. Biroul de programe este format din personalul întreprinderii comune și are, în special, următoarele atribuții:
Paragraf
să furnizeze asistență pentru crearea și gestionarea unui sistem corespunzător de contabilitate, în conformitate cu normele financiare menționate la articolul 19 din prezentul regulament;
Paragraf
să gestioneze cererile de propuneri prevăzute în programul de lucru anual și să administreze acordurile și deciziile de grant;
Paragraf
să gestioneze cererile de oferte prevăzute în programul de lucru anual și să administreze contractele;
Paragraf
să gestioneze procesul de selectare a entităților-gazdă și să administreze acordurile de găzduire;
Paragraf
să furnizeze membrilor și celorlalte organisme ale întreprinderii comune toate informațiile relevante și sprijinul necesar acestora pentru a-și exercita atribuțiile și să răspundă solicitărilor lor specifice;
Paragraf
să asigure secretariatul organismelor întreprinderii comune și să sprijine orice grup consultativ instituit de consiliul de conducere.
Paragraf
Grupul consultativ pentru cercetare și inovare:
Paragraf
elaborează contribuția sa la proiectul de program strategic multianual în ceea ce privește activitățile de cercetare și de inovare menționate la articolul 18 alineatul (1) din prezentul statut și o revizuiește periodic în conformitate cu evoluțiile cererilor din sectoarele științific și industrial;
Paragraf
organizează consultații publice deschise pentru toate părțile publice și private interesate de domeniul calculului de înaltă performanță și de cel al calculului cuantic, pentru a le informa și a obține feedback cu privire la proiectul de program strategic multianual și la proiectele de activități aferente ale programului de lucru în materie de cercetare și inovare pentru un anumit an.
Paragraf
Contribuția la proiectul de program strategic multianual menționată la alineatul (1) include:
Paragraf
agenda strategică privind cercetarea și inovarea care identifică prioritățile în materie de cercetare și inovare, în vederea dezvoltării și a asimilării de tehnologii și aplicații pentru utilizatori finali pentru calculul de înaltă performanță din diferite domenii de aplicare, pentru a sprijini dezvoltarea unui ecosistem integrat de calcul de înaltă performanță, de calcul cuantic și de date la nivelul Uniunii, pentru a întări reziliența Uniunii și pentru a contribui la crearea de noi piețe și noi aplicații societale, precum și măsuri de promovare a dezvoltării și asimilării tehnologiei europene;
Paragraf
activități potențiale de cooperare internațională în domeniul cercetării și inovării, care aduc valoare adăugată și sunt de interes reciproc;
Paragraf
prioritățile în materie de formare și educație pentru abordarea competențelor-cheie și a lacunelor în materie de competențe din domeniul tehnologiilor și aplicațiilor de calcul de înaltă performanță și de calcul cuantic, în special pentru sectorul industrial.
Paragraf
Grupul consultativ pentru infrastructură oferă consiliere consiliului de conducere în vederea achiziționării și exploatării supercalculatoarelor EuroHPC. În acest scop:
Paragraf
elaborează contribuția sa la proiectul de program strategic multianual menționat la articolul 18 alineatul (1) din prezentul statut în ceea ce privește achiziționarea supercalculatoarelor EuroHPC și activitățile de consolidare și de extindere a capacităților și o revizuiește periodic în conformitate cu evoluțiile cererilor din sectoarele științific și industrial;
Paragraf
organizează consultări publice deschise tuturor părților publice și private interesate de domeniul calculului de înaltă performanță, inclusiv al calculului cuantic, pentru a le informa și a obține reacții cu privire la proiectul de program strategic multianual pentru achiziționarea și exploatarea de supercalculatoare EuroHPC și la proiectele de activități conexe din programul de lucru pentru un anumit an.
Paragraf
Contribuția la proiectul de program strategic multianual menționată la alineatul (1) abordează:
Paragraf
achiziționarea de supercalculatoare EuroHPC ținând seama, printre altele, de planificarea achiziției, de necesitățile de dezvoltare a capacităților, de tipurile de aplicații și de comunitățile de utilizatori care trebuie vizate, de cerințele relevante ale utilizatorilor și de arhitecturile de sistem corespunzătoare, de cerințele utilizatorilor și de arhitectura infrastructurii;
Paragraf
agregarea și interconectarea acestei infrastructuri, ținând seama, printre altele, de integrarea în cadrul infrastructurilor naționale de calcul de înaltă performanță sau de calcul cuantic, precum și de arhitectura infrastructurii hiperconectate și agregate; și
Paragraf
consolidarea capacităților, inclusiv în ceea ce privește centrele naționale de competență în calculul de înaltă performanță și activități de extindere și de formare pentru utilizatorii finali, precum și posibilitățile de promovare a asimilării și utilizării soluțiilor tehnologice europene, în special de către centrele naționale de competență în calculul de înaltă performanță.
Paragraf
Grupul consultativ pentru tehnologiile cuantice:
Paragraf
elaborează contribuția sa la proiectul de program strategic multianual în ceea ce privește activitățile legate de tehnologia cuantică și temele conexe menționate la articolul 18 din prezentul statut și o revizuiește periodic în conformitate cu evoluțiile cererilor din sectoarele științific, industrial și al politicilor;
Paragraf
organizează consultări publice deschise pentru toate părțile publice și private interesate de domeniul tehnologiilor cuantice, pentru a le informa și a obține feedback cu privire la proiectul de program strategic multianual și la proiectele de activități aferente care fac parte din programul de lucru în materie de tehnologii cuantice pentru un anumit an.
Paragraf
Contribuția la proiectul de program strategic multianual menționată la alineatul (1) abordează:
Paragraf
prioritățile strategice în materie de cercetare, inovare, implementare și infrastructură pentru dezvoltarea și adoptarea tehnologiilor cuantice și integrarea acestora în ecosistemul digital european, pentru a sprijini reziliența, autonomia strategică și suveranitatea tehnologică a Uniunii;
Paragraf
potențiale activități de cooperare internațională în domeniul tehnologiilor cuantice care aduc valoare adăugată și sunt de interes reciproc, asigurând în același timp alinierea la valorile și interesele în materie de securitate ale Uniunii;
Paragraf
prioritățile în materie de formare, educație și dezvoltare a forței de muncă pentru abordarea competențelor-cheie și a lacunelor în materie de competențe în domeniul tehnologiilor cuantice, inclusiv creșterea gradului de conștientizare cu privire la aplicațiile sensibile din punctul de vedere al securității;
Paragraf
achiziționarea, implementarea și exploatarea infrastructurilor cuantice, inclusiv interconectarea și agregarea cu infrastructurile de calcul de înaltă performanță și cu alte infrastructuri digitale, cum ar fi comunicațiile cuantice și detectarea cuantică;
Paragraf
măsuri pentru consolidarea capacităților, interoperabilitate, standardizare și securitate în domeniul tehnologiilor cuantice, acordând o atenție deosebită riscurilor legate de dubla utilizare și protecției activelor strategice, intereselor, autonomiei sau securității Uniunii.
Paragraf
Costurile de funcționare ale întreprinderii comune sunt acoperite prin:
Paragraf
contribuția financiară a Uniunii;
Paragraf
contribuțiile financiare la întreprinderea comună ale statului participant în care este stabilită entitatea-gazdă sau ale statelor participante din cadrul unui consorțiu-gazdă, inclusiv contribuțiile Uniunii care sunt considerate contribuții ale statului participant în temeiul articolului 15 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2021/695, destinate achiziționării de supercalculatoare EuroHPC sau de echipamente cuantice cu capacități de vârf și exploatării lor până în momentul transferării dreptului de proprietate asupra lor către entitatea-gazdă sau până în momentul în care sunt vândute ori dezafectate în conformitate cu articolul 11 alineatul (5) și cu articolul 12 alineatul (7) din prezentul regulament, din care se scad contribuțiile întreprinderii comune și orice altă contribuție a Uniunii la aceste costuri;
Paragraf
contribuțiile în natură ale statului participant în care este stabilită entitatea-gazdă sau ale statelor participante din cadrul unui consorțiu-gazdă, inclusiv contribuțiile Uniunii care sunt considerate contribuții ale statului participant în temeiul articolului 15 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2021/695, constând în costurile de funcționare ale supercalculatoarelor EuroHPC deținute de întreprinderea comună, suportate de entitățile-gazdă, din care se scad contribuțiile întreprinderii comune și orice altă contribuție a Uniunii la aceste costuri;
Paragraf
contribuțiile financiare ale statului participant în care este stabilită entitatea-gazdă sau ale statelor participante din cadrul unui consorțiu-gazdă, inclusiv contribuțiile Uniunii care sunt considerate contribuții ale statului participant în temeiul articolului 15 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2021/695, constând în costurile suportate pentru achiziționarea, împreună cu întreprinderea comună, a supercalculatoarelor EuroHPC cu capacități medii, din care se scad contribuțiile întreprinderii comune și orice altă contribuție a Uniunii la aceste costuri;
Paragraf
contribuțiile financiare ale unui consorțiu de parteneri privați constând în costurile suportate pentru achiziționarea și exploatarea, împreună cu întreprinderea comună, a supercalculatoarelor EuroHPC de nivel industrial, din care se scad contribuțiile întreprinderii comune și orice altă contribuție a Uniunii la aceste costuri, până în momentul transferării dreptului de proprietate asupra lor către entitatea-gazdă sau până în momentul în care sunt vândute sau dezafectate în conformitate cu articolul 13 alineatul (6) din prezentul regulament;
Paragraf
contribuțiile financiare ale statelor participante la costurile eligibile suportate de beneficiari stabiliți în statele participante respective, inclusiv contribuțiile Uniunii care sunt considerate contribuții ale statului participant în temeiul articolului 15 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2021/695, pentru implementarea acțiunilor indirecte corespunzătoare agendei de cercetare și inovare ca o completare la rambursarea acestor costuri efectuată de întreprinderea comună, din care se scad contribuțiile întreprinderii comune și orice altă contribuție a Uniunii la aceste costuri. Aceste contribuții nu aduc atingere normelor privind ajutoarele de stat;
Paragraf
contribuțiile în natură ale membrilor privați sau ale entităților lor constitutive și afiliate, astfel cum sunt definite la articolul 2 punctele 16 și 17 din prezentul regulament.
Paragraf
Resursele întreprinderii comune înscrise în bugetul acesteia sunt compuse din următoarele contribuții:
Paragraf
contribuțiile financiare ale Uniunii la costurile administrative;
Paragraf
contribuțiile financiare ale membrilor săi la costurile de funcționare;
Paragraf
orice venituri obținute de întreprinderea comună;
Paragraf
orice alte contribuții financiare, resurse și venituri;
Paragraf
orice dobândă produsă de contribuțiile plătite întreprinderii comune este considerată venit al acesteia.
Paragraf
Directorul executiv raportează anual consiliului de conducere cu privire la îndeplinirea atribuțiilor sale în conformitate cu normele financiare ale întreprinderii comune menționate la articolul 19 din prezentul regulament. Raportul anual de activitate consolidat include, printre altele, informații cu privire la următoarele aspecte:
Paragraf
cercetarea, inovarea și alte acțiuni desfășurate, precum și cheltuielile aferente;
Paragraf
achiziționarea și exploatarea infrastructurii, inclusiv utilizarea infrastructurii și accesul la aceasta, inclusiv perioada de accesare utilizată efectiv de fiecare stat participant;
Paragraf
propunerile și ofertele prezentate, defalcate pe tipuri de participant, inclusiv IMM-uri, și pe țări;
Paragraf
acțiunile indirecte selectate pentru finanțare, defalcate pe tipuri de participant, inclusiv IMM-uri, și pe țări, cu indicarea contribuțiilor întreprinderii comune destinate fiecărui participant și fiecărei acțiuni;
Paragraf
ofertele selectate pentru finanțare, defalcate pe tipuri de contractant, inclusiv IMM-uri, și pe țări, cu indicarea contribuțiilor întreprinderii comune destinate fiecărui contractant și fiecărei operațiuni de achiziție;
Paragraf
rezultatul activităților de achiziție;
Paragraf
progresele înregistrate în privința atingerii obiectivelor prevăzute la articolul 3 din prezentul regulament și propuneri de alte acțiuni necesare în vederea îndeplinirii respectivelor obiective.
Litera a
mobilizarea fondurilor din sectorul public și din cel privat în vederea finanțării activităților întreprinderii comune;
Litera b
sprijinirea punerii în aplicare a misiunii, a obiectivelor și a pilonilor activităților întreprinderii comune enumerate la articolele 3 și 4 din prezentul regulament; respectivele activități vor fi finanțate din bugetul Uniunii care rezultă din Regulamentul (UE) 2021/695 de instituire a programului Orizont Europa, din Regulamentul (UE) 2021/694 de instituire a programului Europa digitală și din Regulamentul (UE) 2021/1153 de instituire a Mecanismului pentru Interconectarea Europei, în conformitate cu domeniul de aplicare al reglementărilor lor respective, și din contribuțiile statelor participante relevante la întreprinderea comună; în acest scop, întreprinderea comună lansează cereri de propuneri, cereri de oferte și orice alt instrument sau procedură prevăzută în programul Orizont Europa, în programul Europa digitală și în Mecanismul pentru interconectarea Europei;
Litera c
lansarea și gestionarea cererilor de exprimare a interesului pentru găzduirea sau modernizarea supercalculatoarelor EuroHPC și evaluarea ofertelor primite, cu sprijinul unor experți externi independenți;
Litera d
selectarea entității-gazdă a supercalculatoarelor EuroHPC într-un mod echitabil, deschis și transparent, în conformitate cu articolul 9 din prezentul regulament;
Litera e
încheierea cu entitatea-gazdă, în conformitate cu articolul 10 din prezentul regulament, a unui acord de găzduire pentru exploatarea și întreținerea supercalculatoarelor EuroHPC, precum și monitorizarea respectării acestui acord de găzduire, inclusiv a testului de acceptanță a supercalculatoarelor achiziționate;
Litera f
definirea condițiilor generale și specifice de alocare a cotei care îi revine Uniunii din perioada de accesare a supercalculatoarelor EuroHPC și monitorizarea accesului la respectivele supercalculatoare, în conformitate cu articolul 17 din prezentul regulament;
Litera g
asigurarea contribuției operațiunilor sale la realizarea obiectivelor programului Orizont Europa, a planificării strategice multianuale, a cerințelor în materie de raportare, monitorizare și evaluare, precum și a altor cerințe ale programului respectiv, precum punerea în aplicare a cadrului de feedback privind politicile comune;
Litera h
lansarea de cereri de propuneri deschise și acordarea, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2021/695 și în limita fondurilor disponibile, de finanțare pentru acțiuni indirecte, în principal sub formă de granturi;
Litera i
lansarea de cereri de propuneri deschise și de cereri de oferte, precum și acordarea de finanțare, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2021/694 și cu Regulamentul (UE) 2021/1153 și în limita fondurilor disponibile;
Litera j
monitorizarea implementării acțiunilor și gestionarea acordurilor de grant și a contractelor de achiziții publice;
Litera k
asigurarea eficienței inițiativei privind calculul european de înaltă performanță, pe baza unui set de măsuri adecvate;
Litera l
monitorizarea progresului global înregistrat în îndeplinirea obiectivelor întreprinderii comune;
Litera m
dezvoltarea unei cooperări strânse și asigurarea coordonării cu activitățile, organismele și părțile interesate de la nivelul Uniunii și de la nivel național, crearea de sinergii și îmbunătățirea exploatării rezultatelor cercetării și inovării în domeniul calculului de înaltă performanță;
Litera n
dezvoltarea unei cooperări strânse și asigurarea coordonării cu alte parteneriate europene, precum și a unor sinergii operaționale cu alte întreprinderi comune în ceea ce privește funcțiile administrative comune;
Litera o
definirea programului strategic multianual, elaborarea și implementarea programelor de lucru anuale pentru executarea acestora și efectuarea tuturor ajustărilor necesare ale programului strategic multianual;
Litera p
desfășurarea de activități de informare, comunicare, exploatare și diseminare prin aplicarea mutatis mutandis a articolului 51 din Regulamentul (UE) 2021/695, inclusiv prin asigurarea disponibilității și accesibilității, într-o bază de date electronică comună a programului Orizont Europa, a informațiilor detaliate privind rezultatele cererilor de propuneri;
Litera q