AcasăLegislație UE02021R1119-20260407

Regulamentul (UE) 2021/1119 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 iunie 2021 de instituire a cadrului pentru realizarea neutralității climatice și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 401/2009 și (UE) 2018/1999 (Legea europeană a climei)

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:07.04.2026
În vigoare din:07.04.2026
Articole:14
EUR-Lex

Articolul 1

Obiect și domeniu de aplicare

Paragraf
Prezentul regulament stabilește un cadru pentru reducerea ireversibilă și progresivă a emisiilor antropice de gaze cu efect de seră de către surse și pentru sporirea absorbțiilor de către absorbanți reglementate în dreptul Uniunii.
Paragraf
Prezentul regulament stabilește un obiectiv obligatoriu de realizare a neutralității climatice în Uniune până în 2050, în vederea îndeplinirii obiectivului pe termen lung privind temperatura prevăzut la articolul 2 alineatul (1) litera (a) din Acordul de la Paris, și oferă un cadru pentru realizarea de progrese în vederea îndeplinirii obiectivului global în materie de adaptare stabilit la articolul 7 din Acordul de la Paris. Prezentul regulament stabilește, de asemenea, pentru 2030, un obiectiv obligatoriu al Uniunii privind reducerea internă netă a emisiilor de gaze cu efect de seră. Prezentul regulament stabilește, de asemenea, pentru 2040, un obiectiv obligatoriu al Uniunii.
Paragraf
Prezentul regulament se aplică emisiilor antropice de către surse și absorbțiilor de către absorbanți de gaze cu efect de seră enumerate în partea 2 din anexa V la Regulamentul (UE) 2018/1999.

Articolul 2

Obiectivul privind neutralitatea climatică

Alineatul 1
Cel târziu până în 2050 se asigură un echilibru la nivelul Uniunii între emisiile și absorbțiile de gaze cu efect de seră care sunt reglementate în dreptul Uniunii, astfel încât să se ajungă la zero emisii nete până la acea dată, iar Uniunea urmărește să obțină ulterior un bilanț negativ al emisiilor.
Alineatul 2
Instituțiile relevante ale Uniunii și statele membre adoptă măsurile necesare la nivelul Uniunii și, respectiv, la nivel național, pentru a permite îndeplinirea colectivă a obiectivului privind neutralitatea climatică prevăzut la alineatul (1), ținând seama de importanța promovării atât a echității și a solidarității între statele membre, cât și a eficienței costurilor în îndeplinirea acestui obiectiv.

Articolul 3

Consultanța științifică privind schimbările climatice

Alineatul 1
Consiliul științific consultativ european privind schimbările climatice, instituit în temeiul articolului 10a din Regulamentul (CE) nr. 401/2009 (denumit în continuare Consiliul consultativ), servește drept punct de referință pentru Uniune în ceea ce privește cunoștințele științifice despre schimbările climatice, datorită independenței și competențelor sale științifice și tehnice.
Alineatul 2
Sarcinile Consiliul consultativ includ:
Litera a
examinarea celor mai recente concluzii științifice ale rapoartelor IPCC și a datelor științifice privind clima, în special în legătură cu informațiile relevante pentru Uniune;
Litera b
furnizarea de consultanță științifică și emiterea de rapoarte privind măsurile existente și propuse ale Uniunii, obiectivele climatice și bugetele orientative pentru gazele cu efect de seră, precum și coerența acestora cu obiectivele prezentului regulament și cu angajamentele internaționale ale Uniunii în temeiul Acordului de la Paris;
Litera c
realizarea de contribuții la schimbul de cunoștințe științifice independente în domeniul modelării, monitorizării, cercetării și inovării promițătoare care contribuie la reducerea emisiilor sau la creșterea absorbțiilor;
Litera d
identificarea acțiunilor și oportunităților necesare pentru îndeplinirea cu succes a obiectivelor climatice ale Uniunii;
Litera e
informarea cu privire la schimbările climatice și la impactul acestora, precum și stimularea dialogului și a cooperării între organismele științifice din cadrul Uniunii, completând activitatea și eforturile existente.
Alineatul 3
Consiliul consultativ se bazează în activitatea sa pe cele mai bune și mai recente dovezi științifice disponibile, inclusiv pe cele mai recente rapoarte ale IPCC, IPBES și ale altor organisme internaționale. Comitetul acționează în deplină transparență și publică rapoartele sale. Poate lua în considerare, dacă sunt disponibile, lucrările organismelor naționale consultative în domeniul climei menționate la alineatul (4).
Alineatul 4
În contextul consolidării rolului științei în cadrul politicii în domeniul climei, fiecare stat membru este invitat să instituie un organism național consultativ în domeniul climei, responsabil cu furnizarea autorităților naționale relevante de consultanță științifică de specialitate privind politica în domeniul climei, în conformitate cu prevederile statului membru în cauză. Atunci când un stat membru decide să instituie un astfel de organism consultativ, statul membru informează AEM cu privire la aceasta.

Articolul 4

Obiective climatice intermediare ale Uniunii

Alineatul 1
Pentru a îndeplini obiectivul privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1), obiectivul climatic obligatoriu al Uniunii pentru 2030 este o reducere internă a emisiilor nete de gaze cu efect de seră (emisii după deducerea absorbțiilor) cu cel puțin 55 % până în 2030 comparativ cu nivelurile din 1990.
Alineatul 2
Până la 30 iunie 2021, Comisia revizuiește legislația relevantă a Uniunii pentru a permite îndeplinirea obiectivului stabilit la alineatul (1) de la prezentul articol și a obiectivului privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1) și ia în considerare adoptarea măsurilor necesare, inclusiv adoptarea de propuneri legislative, în conformitate cu tratatele.
Alineatul 3
În vederea îndeplinirii obiectivului privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1), obiectivul climatic obligatoriu al Uniunii pentru 2040 este o reducere a emisiilor nete de gaze cu efect de seră (emisii după deducerea absorbțiilor) cu 90 % până în 2040 comparativ cu nivelurile din 1990.
Alineatul 4
În perspectiva perioadei de după 2030, Comisia revizuiește legislația relevantă a Uniunii pentru a permite îndeplinirea obiectivului stabilit la alineatul (3) de la prezentul articol și a obiectivului privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1) și ia în considerare adoptarea măsurilor necesare, după caz și pe baza unei evaluări detaliate a impactului, în conformitate cu tratatele.
Alineatul 5
În cadrul revizuirii menționate la primul paragraf de la alineatul (4), pentru a facilita realizarea obiectivului stabilit la alineatul (3), Comisia se asigură că următoarele elemente sunt reflectate în mod corespunzător în propunerile legislative:
Litera a
din 2036, o contribuție adecvată la obiectivul climatic pentru 2040 a creditelor internaționale de înaltă calitate, în temeiul articolului 6 din Acordul de la Paris, de până la 5 % din emisiile nete ale Uniunii din 1990, corespunzând unei reduceri interne a emisiilor nete de gaze cu efect de seră cu 85 % până în 2040 față de nivelurile din 1990, într-un mod care să fie atât ambițios, cât și eficient din punctul de vedere al costurilor, contribuție care să sprijine Uniunea și țările terțe în realizarea unor traiectorii de reducere a emisiilor nete de gaze cu efect de seră care să fie compatibile cu obiectivul Acordului de la Paris de a menține creșterea temperaturii medii globale cu mult sub 2 oC și de a continua eforturile de limitare a creșterii temperaturii la 1,5 oC peste nivelurile preindustriale, asigurând integritatea de mediu a respectivelor credite și promovând în același timp poziția Uniunii de lider tehnologic; o perioadă-pilot din 2031 până în 2035 poate fi luată în considerare pentru inițierea unei piețe a creditelor internaționale de înaltă calitate și de înaltă integritate; originea, criteriile de calitate și alte condiții privind achiziționarea și utilizarea unor astfel de credite sunt reglementate în dreptul Uniunii pentru a se asigura că acestea se bazează pe activități credibile și transformatoare în țările partenere cu scopul de a atinge obiective și politici climatice compatibile cu obiectivul pe termen lung privind temperatura prevăzut în Acordul de la Paris, că acestea fac obiectul unor garanții solide care să asigure, printre altele, integritatea, evitarea dublei contabilizări, adiționalitatea, permanența, guvernanța transparentă, metodologiile solide de monitorizare, raportare și verificare, că acestea asigură beneficii conexe economice, sociale și de mediu și garanții privind drepturile omului și au un nivel ridicat de ambiție în ceea ce privește ponderea veniturilor pentru adaptare și ponderea beneficiilor în materie de atenuare cu țările în cauză; atunci când stabilește criteriile de calitate, Comisia ia în considerare, după caz, completarea criteriilor prevăzute la articolul 6 alineatul (4) din Acordul de la Paris pentru a asigura respectarea acestor garanții și cea mai înaltă calitate a creditelor internaționale, în special în ceea ce privește permanența și drepturile omului;
Litera b
rolul absorbțiilor permanente interne în cadrul schemei stabilite de Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului pentru comercializarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii (denumită în continuare EU ETS), pentru a compensa emisiile reziduale greu de redus;
Litera c
o flexibilitate sporită între instrumente și sectoare și în interiorul acestora, pentru a sprijini atingerea obiectivelor într-un mod simplu și eficient din punctul de vedere al costurilor;
Litera d
contribuția realistă a absorbțiilor de dioxid de carbon la efortul global de reducere a emisiilor, ținând seama, în același timp, de incertitudinile legate de absorbțiile naturale și asigurându-se că eventualele deficite nu ar fi în detrimentul altor sectoare economice, fără a aduce atingere posibilității ca statele membre să utilizeze surplusul de absorbții naturale pentru a-și compensa emisiile în alte sectoare;
Litera e
necesitatea de a menține, gestiona și îmbunătăți, după caz, absorbanții naturali pe termen lung și de a proteja și reface biodiversitatea, de a promova bioeconomia durabilă și circulară și de a ține seama de efectele diferențelor legate de structura de vârstă a pădurilor, de variabilitatea naturală și de incertitudini, în special de cele legate de impactul schimbărilor climatice și al perturbărilor naturale în sectorul exploatării terenurilor, al schimbării utilizării terenurilor și forestier;
Litera f
obiectivele și eforturile statelor membre pentru perioada de după 2030 ar trebui să reflecte un bun raport cost-eficacitate și solidaritate, ținând seama de circumstanțele și particularitățile naționale diferite ale acestora, inclusiv ale insulelor și ale regiunilor ultraperiferice;
Litera g
cele mai bune și mai recente dovezi științifice disponibile, inclusiv cele mai recente rapoarte ale IPCC și ale Consiliului consultativ;
Litera h
impactul social, economic și de mediu în toate statele membre, inclusiv din perspectiva obiectivelor de decarbonizare și de competitivitate pentru industria europeană;
Litera i
costurile inacțiunii și beneficiile acțiunii pe termen mediu și lung;
Litera j
necesitatea de a asigura și de a sprijini o tranziție care să fie echitabilă și justă, pragmatică și echilibrată din punct de vedere social și cu un bun raport cost-eficacitate pentru toți, ținând seama de diferitele circumstanțe naționale și acordând o atenție deosebită efectelor asupra prețurilor de consum, asupra sărăciei energetice și asupra sărăciei din perspectiva transporturilor, precum și regiunilor și sectoarelor, inclusiv capacității lor de investiții, întreprinderilor mici și mijlocii (IMM), fermierilor și gospodăriilor vulnerabile afectate de tranziția către neutralitatea climatică;
Litera k
simplificarea și reducerea sarcinii administrative, neutralitatea tehnologică, rentabilitatea, eficiența economică și securitatea economică;
Litera l
combaterea schimbărilor climatice ca motor al investițiilor și inovării, precum și al creșterii competitivității;
Litera m
necesitatea de a consolida reziliența și competitivitatea globală a economiei Uniunii și de a reduce riscul de relocare a emisiilor de dioxid de carbon, în special pentru IMM-uri și pentru sectoarele industriale care sunt cele mai expuse relocării emisiilor de dioxid de carbon, inclusiv în ceea ce privește exporturile, astfel încât să se asigure o concurență loială;
Litera n
cele mai bune tehnologii disponibile, eficiente din punctul de vedere al costurilor, sigure și scalabile;
Litera o
disponibilitatea și accesibilitatea energiei, securitatea aprovizionării, securitatea energetică și eficiența energetică, inclusiv principiul eficiența energetică înainte de toate, precum și consolidarea rețelelor și interconexiunilor de energie electrică, în vederea construirii unei veritabile uniuni energetice și a promovării energiei produse pe plan intern;
Litera p
rolul combustibililor cu zero emisii, al celor cu emisii scăzute de carbon și al celor din surse regenerabile în decarbonizarea transporturilor, inclusiv a transportului rutier după 2030, precum și măsuri concrete pentru a ajuta producătorii de vehicule grele să își atingă obiectivele, ținând seama de conținutul european;
Litera q
echitatea și solidaritatea între statele membre și în interiorul acestora;
Litera r
necesitatea de a asigura eficacitatea de mediu și o evoluție graduală în timp, protejând, în același timp, coeziunea socială și asigurând securitatea alimentară și o tranziție justă;
Litera s
nevoile și oportunitățile de investiții, inclusiv accesul la finanțare publică și privată, precum și sprijin pentru inovare și acces la tehnologii inovatoare în toate statele membre, luând în considerare echilibrul geografic;
Litera t
evoluțiile internaționale și eforturile întreprinse pentru a realiza obiectivele pe termen lung ale Acordului de la Paris și obiectivul final al Convenției-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC), precum și sprijinul Uniunii pentru partenerii săi în abordarea schimbărilor climatice și a impactului acestora.
Alineatul 6
În termen de șase luni de la cea de a doua evaluare la nivel global menționată la articolul 14 din Acordul de la Paris, Comisia poate propune revizuirea obiectivului climatic al Uniunii pentru 2040, în conformitate cu articolul 11 din prezentul regulament.
Alineatul 7
Dispozițiile prezentului articol se revizuiesc în lumina evoluțiilor internaționale și a eforturilor întreprinse pentru îndeplinirea obiectivelor pe termen lung ale Acordului de la Paris, inclusiv în ceea ce privește rezultatele discuțiilor internaționale privind calendarele comune pentru contribuțiile stabilite la nivel național.
Alineatul 8
Începând cu 6 martie 2027 și ulterior o dată la doi ani, Comisia evaluează punerea în aplicare a obiectivelor intermediare și a traiectoriilor de decarbonizare stabilite în prezentul regulament și raportează cu privire la acestea, ținând seama de cele mai recente dovezi științifice, de progresele tehnologice și de provocările și oportunitățile în schimbare pentru competitivitatea Uniunii la nivel mondial. Evaluarea respectivă poate fi însoțită, dacă este cazul, de propuneri legislative.

Articolul 5

Adaptarea la schimbările climatice

Alineatul 1
Instituțiile relevante ale Uniunii și statele membre asigură progrese continue în ceea ce privește sporirea capacității de adaptare, consolidarea rezilienței și reducerea vulnerabilității la schimbările climatice, în conformitate cu articolul 7 din Acordul de la Paris.
Alineatul 2
Comisia adoptă o strategie a Uniunii privind adaptarea la schimbările climatice în conformitate cu Acordul de la Paris și o revizuiește periodic în contextul revizuirii prevăzute la articolul 6 alineatul (2) litera (b) din prezentul regulament.
Alineatul 3
Instituțiile relevante ale Uniunii și statele membre se asigură, de asemenea, că politicile de adaptare din Uniune și din statele membre sunt coerente, se susțin reciproc, asigură beneficii conexe pentru politicile sectoriale și acționează în direcția unei integrări mai bune și consecvente a adaptării la schimbările climatice în toate domeniile de politică, inclusiv politicile și acțiunile socioeconomice și de mediu relevante, după caz, precum și în acțiunea externă a Uniunii. Acestea se concentrează, în special, asupra populațiilor și sectoarelor celor mai vulnerabile și mai afectate și identifică deficiențele în acest sens, în consultare cu societatea civilă.
Alineatul 4
Statele membre adoptă și pun în aplicare strategii și planuri naționale de adaptare, luând în considerare strategia Uniunii privind adaptarea la schimbările climatice menționată la alineatul (2) de la prezentul articol și pe baza unor analize solide, evaluări ale progreselor înregistrate și indicatori în materie de schimbări climatice și vulnerabilitate, în conformitate cu cele mai bune și mai recente dovezi științifice disponibile. În strategiile lor naționale de adaptare, statele membre țin seama de vulnerabilitatea deosebită a sectoarelor relevante, între care sectorul agricol, sistemele de apă și alimentare, precum și de securitatea alimentară, și promovează soluțiile bazate pe natură și adaptarea bazată pe ecosisteme. Statele membre actualizează periodic strategiile și includ informațiile actualizate conexe în raportul care trebuie prezentat în temeiul articolului 19 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1999.
Alineatul 5
Până la 30 iulie 2022, Comisia adoptă orientări care stabilesc principii și practici comune pentru identificarea, clasificarea și gestionarea prudențială a riscurilor fizice semnificative legate de climă atunci când planifică, elaborează, execută și monitorizează proiecte și programe pentru proiecte.

Articolul 6

Evaluarea progreselor și a măsurilor Uniunii

Alineatul 1
Pe lângă evaluarea prevăzută la articolul 29 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2018/1999, Comisia evaluează, până la 30 septembrie 2023 și, ulterior, o dată la cinci ani:Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului concluziile evaluării respective, împreună cu raportul privind starea uniunii energetice întocmit în anul calendaristic respectiv în conformitate cu articolul 35 din Regulamentul (UE) 2018/1999.
Litera a
progresele colective realizate de toate statele membre în vederea îndeplinirii obiectivului privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din prezentul regulament;
Litera b
progresele colective realizate de toate statele membre în ceea ce privește adaptarea, astfel cum se menționează la articolul 5 din prezentul regulament.
Alineatul 2
Până la 30 septembrie 2023 și, ulterior, o dată la cinci ani, Comisia revizuiește:
Litera a
coerența măsurilor adoptate de Uniune cu obiectivul privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1);
Litera b
coerența măsurilor Uniunii cu asigurarea progreselor în materie de adaptare, astfel cum se menționează la articolul 5.
Alineatul 3
În cazul în care, pe baza evaluărilor menționate la alineatele (1) și (2) de la prezentul articol, Comisia constată că măsurile luate de Uniune nu sunt coerente cu obiectivul privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1) sau nu sunt coerente cu asigurarea progreselor în materie de adaptare, astfel cum se menționează la articolul 5, sau că progresele înregistrate către respectivul obiectiv privind neutralitatea climatică sau în materie de adaptare, astfel cum se menționează la articolul 5, sunt insuficiente, aceasta ia măsurile necesare în conformitate cu tratatele.
Alineatul 4
Comisia evaluează, înainte de adoptare, coerența oricărui proiect de măsură și a oricărei propuneri legislative, inclusiv a propunerilor bugetare, cu obiectivul privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1) și cu obiectivele climatice ale Uniunii pentru 2030 și 2040, și include evaluarea respectivă în orice evaluare a impactului care însoțește aceste măsuri sau propuneri și publică rezultatul evaluării respective la momentul adoptării. Comisia evaluează, de asemenea, dacă proiectele de măsuri sau propunerile legislative respective, inclusiv propunerile bugetare, sunt coerente cu asigurarea progreselor în materie de adaptare, astfel cum se menționează la articolul 5. La formularea proiectelor de măsuri și a propunerilor sale legislative, Comisia depune eforturi pentru a le alinia la obiectivele prezentului regulament. În cazul unei eventuale nealinieri, Comisia prezintă motivele în cadrul evaluării coerenței menționate la prezentul alineat.

Articolul 7

Evaluarea măsurilor naționale

Alineatul 1
Până la 30 septembrie 2023 și, ulterior, o dată la cinci ani, Comisia evaluează:Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului concluziile evaluării respective, împreună cu raportul privind starea uniunii energetice întocmit în anul calendaristic respectiv în conformitate cu articolul 35 din Regulamentul (UE) 2018/1999.
Litera a
coerența cu obiectivul privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din prezentul regulament a măsurilor naționale identificate, pe baza planurilor naționale integrate privind energia și clima, a strategiilor naționale pe termen lung și a rapoartelor intermediare bienale prezentate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1999, ca fiind relevante pentru îndeplinirea obiectivului respectiv;
Litera b
coerența măsurilor naționale relevante cu asigurarea progreselor în materie de adaptare, astfel cum se menționează la articolul 5, ținând seama de strategiile naționale de adaptare menționate la articolul 5 alineatul (4).
Alineatul 2
În cazul în care Comisia constată, ținând seama în mod corespunzător de progresele colective evaluate în conformitate cu articolul 6 alineatul (1), că măsurile luate de un stat membru nu sunt coerente cu obiectivul privind neutralitatea climatică stabilit la articolul 2 alineatul (1) sau nu sunt coerente cu asigurarea progreselor în materie de adaptare, astfel cum se menționează la articolul 5, aceasta poate adresa recomandări statului membru respectiv. Comisia publică astfel de recomandări.
Alineatul 3
Atunci când se emite o recomandare în conformitate cu alineatul (2), se aplică următoarele principii:
Litera a
în termen de șase luni de la primirea recomandărilor, statul membru în cauză transmite Comisiei cum intenționează să țină seama de recomandări în mod corespunzător, într-un spirit de solidaritate între statele membre și Uniune și între statele membre;
Litera b
după transmiterea notificării menționate la litera (a) de la prezentul paragraf, statul membru în cauză prezintă, în următorul său raport național intermediar integrat privind energia și clima prezentat în conformitate cu articolul 17 din Regulamentul (UE) 2018/1999, în anul care urmează după anul în care au fost emise recomandările, modul în care a ținut seama în mod corespunzător de recomandări; dacă statul membru în cauză decide să nu dea curs recomandărilor sau unei părți considerabile ale acestora, respectivul stat membru prezintă Comisiei motivele;
Litera c
recomandările sunt complementare celor mai recente recomandări specifice fiecărei țări formulate în contextul semestrului european.

Articolul 8

Dispoziții comune privind evaluarea Comisiei

Alineatul 1
Comisia își bazează prima și a doua evaluare, menționate la articolele 6 și 7, pe o traiectorie orientativă, liniară, care stabilește calea de reducere a emisiilor nete la nivelul Uniunii și care leagă obiectivul climatic al Uniunii pentru 2030, menționat la articolul 4 alineatul (1), obiectivul climatic Uniunii pentru 2040, atunci când este adoptat, și obiectivul privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1).
Alineatul 2
În urma primei și a celei de-a doua evaluări menționate la alineatul (1), Comisia își bazează orice evaluare ulterioară pe o traiectorie orientativă, liniară, care leagă obiectivul climatic al Uniunii pentru 2040, atunci când este adoptat, de obiectivul privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1).
Alineatul 3
În plus față de măsurile naționale menționate la articolul 7 alineatul (1) litera (a), Comisia își bazează evaluările menționate la articolele 6 și 7 cel puțin pe următoarele elemente:
Litera a
informațiile transmise și raportate în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1999;
Litera b
rapoartele AEM, ale Consiliului consultativ și ale Centrului Comun de Cercetare al Comisiei;
Litera c
statisticile și datele europene și globale, inclusiv statisticile și datele din cadrul Programului european de observare a Pământului Copernicus, datele privind pagubele raportate și prognozate cauzate de efectele nefaste ale climei și costurile estimate ale inacțiunii sau ale măsurilor întârziate, dacă sunt disponibile;
Litera d
cele mai bune și mai recente dovezi științifice disponibile, inclusiv cele mai recente rapoarte ale IPCC, ale IPBES și ale altor organisme internaționale; și
Litera e
orice informație suplimentară cu privire la investițiile durabile din punctul de vedere al mediului, atât cele ale Uniunii, cât și cele ale statelor membre, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2020/852.
Alineatul 4
AEM sprijină Comisia în vederea pregătirii evaluărilor menționate la articolele 6 și 7, în conformitate cu programul său anual de lucru.

Articolul 9

Participarea publicului

Alineatul 1
Comisia colaborează cu toate segmentele societății pentru a le oferi posibilitatea și mijloacele să contribuie activ la o tranziție justă și echitabilă din punct de vedere social către o societate neutră din punct de vedere climatic și rezilientă la schimbările climatice. Comisia facilitează un proces incluziv și accesibil la toate nivelurile, inclusiv la nivel național, regional și local, cu participarea partenerilor sociali, a mediului academic, a mediului de afaceri, a cetățenilor și a societății civile, pentru schimbul de bune practici și pentru identificarea acțiunilor care contribuie la îndeplinirea obiectivelor prezentului regulament. Comisia se poate baza, de asemenea, pe consultările publice și pe dialogurile pe mai multe niveluri pe tema climei și a energiei organizate de statele membre în conformitate cu articolele 10 și 11 din Regulamentul (UE) 2018/1999.
Alineatul 2
Comisia utilizează toate instrumentele adecvate, inclusiv Pactul climatic european, pentru a implica cetățenii, partenerii sociali și părțile interesate și pentru a promova dialogul și difuzarea de informații științifice cu privire la schimbările climatice și la aspectele sociale și legate de egalitatea de gen pe care acestea le implică.

Articolul 10

Foile de parcurs sectoriale

Paragraf
Comisia colaborează cu sectoarele economice din Uniune care aleg să pregătească în mod voluntar foi de parcurs orientative în vederea îndeplinirii obiectivului privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1). Comisia monitorizează elaborarea unor astfel de foi de parcurs. Colaborarea sa implică facilitarea dialogului la nivelul Uniunii și schimbul de bune practici între părțile interesate relevante.

Articolul 11

Revizuire

Paragraf
În termen de șase luni de la fiecare evaluare la nivel global menționată la articolul 14 din Acordul de la Paris, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport, însoțit de concluziile evaluărilor menționate la articolele 6 și 7 din prezentul regulament, cu privire la funcționarea prezentului regulament, ținând seama de:
Litera a
cele mai bune și mai recente dovezi științifice disponibile, inclusiv cele mai recente rapoarte ale IPCC și ale Consiliului consultativ;
Litera b
evoluțiile internaționale și eforturile întreprinse pentru îndeplinirea obiectivelor pe termen lung ale Acordului de la Paris;
Litera c
evoluția provocărilor și a oportunităților pentru competitivitatea la nivel mondial a industriilor europene din toate statele membre, în special a industriilor mari consumatoare de energie și a IMM-urilor;
Litera d
evoluția prețurilor la energie și impactul acesteia asupra industriilor și gospodăriilor europene;
Litera e
impactul socioeconomic, inclusiv efectele asupra ocupării forței de muncă;
Litera f
progresele tehnologice și implementarea tehnologiilor inovatoare în toate statele membre și în toate sectoarele;
Litera g
nivelul estimat al absorbțiilor nete la nivelul Uniunii în raport cu obiectivele stabilite în prezentul regulament; în cazul în care Comisia constată că nivelul estimat al absorbțiilor naturale nete pentru 2040 diferă semnificativ de ceea ce ar fi necesar pentru realizarea obiectivului intermediar pentru 2040, inclusiv acolo unde diferența respectivă este cauzată de perturbări naturale, Comisia propune, dacă este cazul, măsuri la nivelul Uniunii, inclusiv, dacă este necesar, o ajustare a obiectivului intermediar pentru 2040 în funcție de eventualele deficite și în limitele acestora, și se asigură că posibilele deficite nu vor fi în detrimentul altor sectoare economice;
Litera h
progresele înregistrate în direcția realizării obiectivelor intermediare stabilite în prezentul regulament;
Litera i
flexibilitatea pentru statele membre de a utiliza credite internaționale de înaltă calitate pentru a-și îndeplini până la 5 % din obiectivele și eforturile lor pentru perioada de după 2030.
Paragraf
Raportul Comisiei este însoțit, dacă este cazul, de propuneri legislative de modificare a prezentului regulament, inclusiv a obiectivului intermediar pentru 2040, precum și de măsuri suplimentare de consolidare a inițiativelor privind cadrul favorabil pentru sprijinirea unei puneri în aplicare efective și continue a prezentului regulament, în conformitate cu articolul 4 alineatul (5), și pentru asigurarea competitivității, prosperității și coeziunii sociale a Uniunii.

Articolul 12

Modificarea Regulamentului (CE) nr. 401/2009

Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 401/2009 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
Se introduce următorul articol:
Litera a
excelență științifică;
Litera b
experiență în realizarea de evaluări științifice și în furnizarea de consultanță științifică în domeniile de competență;
Litera c
experiență vastă în domeniul climei și al științelor mediului sau în alte domenii științifice relevante pentru îndeplinirea obiectivelor Uniunii în domeniul climei;
Litera d
experiență profesională într-un mediu interdisciplinar într-un context internațional.
Punctul 2
La articolul 11 se adaugă următorul alineat:

Articolul 13

Modificarea Regulamentului (UE) 2018/1999

Paragraf
Regulamentul (UE) 2018/1999 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
La articolul 1 alineatul (1), litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
punerea în aplicare a unor strategii și măsuri, coerente cu Acordul de la Paris, concepute pentru a îndeplini obiectivele uniunii energetice și angajamentele pe termen lung asumate de Uniune în legătură cu emisiile de gaze cu efect de seră, în special obiectivul Uniunii privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/1119 al Parlamentului European și al Consiliului, și, pentru prima perioadă de zece ani (2021-2030), în special obiectivele Uniunii privind energia și clima pentru 2030;
Punctul 2
La articolul 2, punctul 7 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 7
prognoze înseamnă previziuni referitoare la emisiile antropice de către surse și la absorbțiile de către absorbanți de gaze cu efect de seră sau referitoare la evoluțiile sistemului energetic, inclusiv cel puțin estimări cantitative pentru o succesiune de șase ani viitori care se termină cu 0 sau cu 5, imediat următori anului de raportare;.
Punctul 3
La articolul 3 alineatul (2), litera (f) se înlocuiește cu următorul text:
Litera f
o evaluare a impactului politicilor și măsurilor planificate pentru realizarea obiectivelor menționate la litera (b) de la prezentul alineat, inclusiv a coerenței lor cu obiectivul Uniunii privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/1119, cu obiectivele pe termen lung de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în temeiul Acordului de la Paris și cu strategiile pe termen lung menționate la articolul 15 din prezentul regulament;.
Punctul 4
La articolul 8 alineatul (2) se adaugă următoarea literă:
Litera e
modul în care politicile și măsurile existente și cele planificate contribuie la îndeplinirea obiectivului Uniunii privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/1119.
Punctul 5
Articolul 11 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 6
Articolul 15 se modifică după cum urmează:
Litera a
alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
la alineatul (3), litera (c) se înlocuiește cu următorul text:
Litera c
realizarea pe termen lung a reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră și a sporirii absorbțiilor de către absorbanți în toate sectoarele, în conformitate cu obiectivul Uniunii privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/1119, în contextul reducerilor emisiilor de gaze cu efect de seră și al sporirii absorbției de către absorbanți necesare, potrivit Grupului interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC), pentru a reduce în mod eficient din punctul de vedere al costurilor emisiile de gaze cu efect de seră ale Uniunii și a spori absorbțiile de către absorbanți în scopul îndeplinirii obiectivului pe termen lung privind temperatura prevăzut în Acordul de la Paris, pentru a realiza în cadrul Uniunii un echilibru între emisiile antropice de către surse și absorbțiile de către absorbanți de gaze cu efect de seră și, după caz, pentru a înregistra ulterior un bilanț negativ al emisiilor;.
Litera c
realizarea pe termen lung a reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră și a sporirii absorbțiilor de către absorbanți în toate sectoarele, în conformitate cu obiectivul Uniunii privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/1119, în contextul reducerilor emisiilor de gaze cu efect de seră și al sporirii absorbției de către absorbanți necesare, potrivit Grupului interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC), pentru a reduce în mod eficient din punctul de vedere al costurilor emisiile de gaze cu efect de seră ale Uniunii și a spori absorbțiile de către absorbanți în scopul îndeplinirii obiectivului pe termen lung privind temperatura prevăzut în Acordul de la Paris, pentru a realiza în cadrul Uniunii un echilibru între emisiile antropice de către surse și absorbțiile de către absorbanți de gaze cu efect de seră și, după caz, pentru a înregistra ulterior un bilanț negativ al emisiilor;.
Punctul 7
Articolul 17 se modifică după cum urmează:
Litera a
la alineatul (2), litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
informații cu privire la progresele înregistrate în direcția realizării obiectivelor, inclusiv a obiectivului Uniunii privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/1119, și a contribuțiilor stabilite în planul național integrat privind energia și clima, precum și în direcția finanțării și punerii în aplicare a politicilor și măsurilor necesare pentru realizarea acestora, inclusiv o analiză a investițiilor efective în raport cu ipotezele inițiale privind investițiile;;
Litera b
la alineatul (4), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
informații cu privire la progresele înregistrate în direcția realizării obiectivelor, inclusiv a obiectivului Uniunii privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/1119, și a contribuțiilor stabilite în planul național integrat privind energia și clima, precum și în direcția finanțării și punerii în aplicare a politicilor și măsurilor necesare pentru realizarea acestora, inclusiv o analiză a investițiilor efective în raport cu ipotezele inițiale privind investițiile;;
Punctul 8
La articolul 29 alineatul (1), litera (b) se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
progresele realizate de fiecare stat membru în direcția îndeplinirii propriilor obiective, inclusiv a obiectivului Uniunii privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/1119, și contribuții și în direcția punerii în aplicare a politicilor și a măsurilor stabilite în planul său național integrat privind energia și clima;.
Punctul 9
Articolul 45 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 10
Anexa I partea 1 se modifică după cum urmează:
Litera a
la secțiunea A punctul 3.1.1, subpunctul (i) se înlocuiește cu următorul text:
Litera i
Politicile și măsurile pentru atingerea obiectivului stabilit în temeiul Regulamentului (UE) 2018/842, menționat la punctul 2.1.1 din prezenta secțiune, și politicile și măsurile pentru respectarea Regulamentului (UE) 2018/841, acoperind toate sectoarele importante generatoare de emisii și sectoarele pentru sporirea absorbțiilor, în vederea îndeplinirii obiectivului Uniunii privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/1119;
Litera b
la secțiunea B se adaugă următorul punct:
Litera 5.5
Contribuția politicilor și a măsurilor planificate la îndeplinirea obiectivului Uniunii privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/1119.
Litera i
Politicile și măsurile pentru atingerea obiectivului stabilit în temeiul Regulamentului (UE) 2018/842, menționat la punctul 2.1.1 din prezenta secțiune, și politicile și măsurile pentru respectarea Regulamentului (UE) 2018/841, acoperind toate sectoarele importante generatoare de emisii și sectoarele pentru sporirea absorbțiilor, în vederea îndeplinirii obiectivului Uniunii privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/1119;
Litera 5.5
Contribuția politicilor și a măsurilor planificate la îndeplinirea obiectivului Uniunii privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/1119.
Punctul 11
La anexa VI litera (c), punctul (viii) se înlocuiește cu următorul text:
Litera viii
o evaluare a contribuției politicii sau a măsurii la îndeplinirea obiectivului Uniunii privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/1119 și la realizarea strategiei pe termen lung menționată la articolul 15 din prezentul regulament;.

Articolul 14

Intrare în vigoare

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.